A antrena

Schimbarea în fotbalul nostru poate veni de la câţiva oameni pe care îi cunoaştem. Nu promit revoluţii, dar pun în joc pasiune

O ştire care a trecut mai repede decât viscolul pus pe modulul turbo de televiziuni. Mai mulţi foşti fotbalişti români au obţinut licenţa UEFA, categoriile B şi A. Printre ei, o serie de foşti jucători importanţi de la Steaua şi de la Dinamo.

Şi Luţu?!
După ce a trecut momentul festiv, cu îmbrăţişări şi înmânarea diplomelor de absolvire, au venit reacţiile din partea absolvenţilor. Florin Bratu a mulţumit Federaţiei şi Şcolii de Antrenori. Ionel Dănciulescu le-a urat noilor posesori de licenţe UEFA „mult succes în cariera de antrenor colegilor mei”. Dar Ionel Dănciulescu este el însuşi unul dintre absolvenţi. Asta înseamnă că Danciu-gol şi-a luat diploma doar ca să dea bine la CV-ul de conducător? La fel vajnicul preşedinte astralo-giurgiuvean, Dani Coman. Ca să nu zicem de Ionuţ Luţu. Ai nevoie de atestat UEFA ca să fii băiat în casă la Palat? Să nu fim răi totuşi şi să parcurgem mai bine lista tinerilor tehnicieni care îşi propun împrospătarea fotbalului românesc.

Dintre sute de catarge
Florin Bătrânu, Marius Bilaşco, Florin Bratu, Ovidiu Burcă, Cornel Cernea, Dănuţ Coman, Ionel Dănciulescu, Răzvan Farmache, Ionuţ Luţu, Ionuţ Mazilu, Marius Măldărăşanu, Marius Mitu, Cătălin Mulţescu, Cătălin Munteanu, Valentin Năstase, Valentin Negru, Daniel Opriţa, Sergiu Radu, Daniel Rednic, Florin Şoavă, Mihai Stere, Cristian Todea. Foşti fotbalişti. Fotbalişti talentaţi şi fotbalişti harnici. Boemi şi lucizi, petrecăreţi şi destoinici. Băieţi implicaţi odinioară în jocuri de culise. Foşti jucători de naţională şi foşti jucători de pluton din prima ligă. O lume întreagă, o lume pestriţă. Oameni care s-au împlinit pe terenul de fotbal şi oameni care cred că în meseria de antrenor vor da mai mult decât au făcut atunci când purtau ghetele de fotbal. Apropo, splendidă simbolistica lui Daniel Pancu, recent retras din activitate. Pancone, proaspăt secund la Voluntari, chiar şi-a agăţat ghetele în cui. La vedere. Umor şi nostalgie la pachet.

Paşii corecţi
Unii au început deja treaba. Se scoală în faptul dimineţii, merg la antrenamente pe terenuri răspândite acolo unde şi-a înţărcat dracul copiii fotbalului. Joacă în anonimat, muncesc la fel. Se uită la meciuri altfel decât noi, ceilalţi. Conspectează, încearcă să înţeleagă. Nu ştiu dacă Florin Bratu şi Daniel Opriţa, de exemplu, vor ajunge mari antrenori. Dar se străduiesc să parcurgă corect primii paşi ai unei meserii grele, în care nu depinzi numai de tine. În care depinzi de toanele lui nenea finanţatoru’, de primărie, de lenea legendară a vedetei echipei şi de influenţa malefică a nevestei fundaşului central, de cursul euro-leu, iar uneori de un centimetru de bară care s-a opus golului. Acţiunea fusese perfectă şi bine lucrată la antrenamente, băieţii disciplinaţi o puseseră în practică, dar ce folos? Vine nenea finanţatoru’ şi te dă afară. Ca pe o măsea stricată? Nu, ca pe o măsea de minte. Tot aia.

Mesajul
Ştiu ce îi aşteaptă. Sunt printre cei 22 de absolvenţi şi oameni pasionaţi, şi oameni interesaţi. Îi salut cu simpatie pe primii, învârteala celorlalţi nu mă interesează. Celor dintâi, a căror patalama le permite deocamdată să fie „principali” cel mult la divizia secundă, le ţin pumnii strânşi. Poate nu vor schimba din temelii fotbalul românesc, n-au făcut-o nici cei din Generaţia de Aur. Dar ne transmit un mesaj despre seriozitate şi dragoste de meserie. În loc de pesimism şi îndemn la sinucidere colectivă prin fotbal prost ne arată că se poate şi altfel. Ne arată o Românie mai puţin şmecheră. Prin urmare, idealismul lor ne face bine tuturor.