Unde aţi dispărut, domnule Burleanu?

Preşedintele FRF a ales o tactică veche de când lumea. Când e groasă, te dai la fund

Lipseşte cineva din peisaj. Nu Bogdan Lobonţ, el a apărut pe neaşteptate, ca un gladiator pensionar uitat prin cotloanele Colosseumului. Dar uite că nu şi-a pierdut reflexele veteranul portar al formaţiei giallorossa, chit că el nu mai apără poarta Romei de pe vremea lui Iulius Cezar şi a lui Brutus. Bine că solda merge, cu 500.000 de euro pe an îţi permiţi o perspectivă pozitivă asupra lumii şi a vieţii. Ce trebuie să faci pentru banii ăştia? Foarte multe, mai puţin să aperi! De exemplu, întreţii atmosfera la echipă, te consacri în rolul de om de vestiar. Plonjezi în întâmpinarea dorinţelor antrenorului şi ale coechipierilor. Baţi cuba la victorii cu Totti şi compania, îi îmbărbătezi la eşecuri. Vi se pare uşor?

Cruciada neagră
Nu mai cuvântase de mult Lobby, iar asta nu-l împiedică să iasă la bătaie, cu mingea la picior. Pe scurt, fostul tricolor semnalează că în jurul echipei naţionale domneşte o atmosferă negativă. „Parcă avem o artă specială de a distruge motivaţia jucătorilor după fiecare eşec”. Nu spune cine ar uda la rădăcină această cruciadă neagră, dar se subînţelege că presa, mama tuturor relelor. Aşa lasă să se înţeleagă, deşi el ştie bine că nu atât presa cârcoteşte pe tema naţionalei, cât altcineva. Altă entitate.Dar este la îndemână să arăţi spre ziarişti, de ce să îi superi pe oamenii de fotbal, breaslă din care faci parte?

Delegarea spălatului pe mâini
Lipseşte cineva din peisaj, dar nu Lobonţ. Răzvan Burleanu, el este marele absent. Preşedintele FRF a ieşit din tabloul de grup imediat după Euro 2016. A avut grijă să nu lase deranj în locul lui, astfel că o vreme nu i s-a simţit absenţa. După figura modestă a echipei naţionale la turneul final nu au urmat explicaţii, dar a venit schimbarea selecţionerului. Burleanu a întreţinut senzaţia că nu el, ci altcineva s-a ocupat de alegerea lui Daum. Chipurile, el doar l-a acceptat. Metoda este cunoscută în manageriatul contemporan drept delegarea competenţelor. În limbaj biblic, se numeşte spălatul pe mâini, metodă promovată în premieră şi cu succes aparent de Pilat din Pont.

Miza nu este Vochin
Concret, aşa cum nu se învaţă la SNSPA, Răzvan Burleanu trebuia să poarte războiul cu Gheorghe Hagi, nu Andrei Vochin. Burleanu trebuia să răspundă reproşurilor justificate sau nu ale lui Hagi, nu Andrei. Şi nu pentru că Andrei nu ştie ce să îi răspundă lui Hagi sau lui Reghecampf, şi nu din cauză că Andrei nu se poate apăra singur ori din cauză că tot ce întreprinde Andrei este fără cusur. Miza disputei, lupta pentru putere între cei care au ajuns la ea şi cei care nu au mai ajuns la ea, implica prezenţa lui Burleanu. El este cel vizat, nu Andrei. Extrăgându-se din peisaj, domnul Burleanu l-a lăsat pe fostul nostru coleg să lupte cu frustrările şi cu ipocrizia celor din lumea fotbalului. O luptă care nu era a lui.

Rechin la nerechin îi scoate ochii
Ce ne comunică „ei” în subtext când îl arată cu degetul pe consilierul preşedintelui Burleanu? Că ziaristul convertit în om de fotbal nu este un partener demn de o discuţie serioasă, ci un impostor. Ziaristul e bun ca vehicul al intereselor tale, jucătorul sau omul de fotbal. Menirea ziaristului e să te laude, să îţi celebreze minunile tactice. Dar nu e rechin de-al tău. Aparţine unui alt regn. Inferior. Şi atunci este la îndemână să-l jigneşti chiar dacă, absolut întâmplător, ştie mai mult fotbal decât tine. Iar tu ştii asta.

Noroc cu Christoph Daum, care ne mai descreţeşte frunţile cu primele cuvinte rostite în limba română. „First of all, bună ziua!”. Citat de la conferinţa de presă de miercuri dimineaţă. Second of all, aşteptăm totuşi să nu ajungem subiect de Radio Erevan după meciul cu Armenia.