Ne explicaţi de ce Enache?

Poate că suntem noi grei de cap, posibil să nu ne pricepem la fotbal şi mai suntem şi răi pe deasupra. Dar naţionala nu este instituţie de caritate

Prima dată am crezut că este opera hackerilor albanezi, care, după ce au virusat serverul Comisiei Centrale a Arbitrilor, au preluat din nou controlul site-ului FRF. Gabi Enache convocat în lotul lărgit, de 27 de jucători, pentru meciurile din deplasare cu Armenia şi Kazahstan. Dacă pe fundal se auzea muzică din patria lui Sadiku şi pe ecran puteam citi mesajul „Am vulturul pe piept, ţin capul sus şi mor pentru drapel, ce bine e să fii albanez!”, înţelegeam că este o farsă de la un capăt la altul, iar convocarea lui Gabi căpăta un sens umoristic.

Meditaţie filozofală
Dar nu. Christoph Daum tace şi face. Schimbare de azimut. În perioada de la numire până la partida de pomină cu Muntenegru, selecţionerul a vorbit mult şi bine şi a dat senzaţia că munceşte pe rupte, studiind adversarul, dar mai ales aprofundând fotbalul şi fotbaliştii români. După momentul Cluj Arena, românul de circumstanţă din Christoph i-a făcut loc neamţului de drept şi s-a cufundat într-o tăcere filozofală, că de la Kant la Hegel şi de la Heidegger la Nietzsche nu de filozofi a dus lipsă Germania. Primul gest semnificativ al acestei perioade de meditaţie daumiană este aşadar lotul lărgit pentru dubla cu Armenia şi Kazahstan din 8 şi 11 octombrie. „Dublă” la capătul căreia de nu vom fi acumulat maximum de puncte, ne vom putea considera deja fericiţii posesori ai unui antrenor străin deposedat de obiectiv.

A spera, a avea răbdare
Să nu punem totuşi răul înainte. Să nu ne grăbim româneşte să tragem concluzii. Să credem că Daum este omul potrivit pentru o altă versiune a echipei naţionale şi nu doar un teoretician decent care îi înlocuieşte pe cei care antrenau/selecţionau după ureche. Să sperăm la o naţională mai curajoasă, mai ofensivă, mai productivă. Mai plăcută ochiului, apropiată de public prin atitudinea arătată pe teren. Echilibraţii ne vor îndemna să avem răbdare, analiticii să vedem părţile pozitive, care or fi alea. Dar convocare lui Gabi Enache ne descurajează în demersul nostru de a fi mai înţelegători.

Gabi, berbecele naţional
În proaspăta tradiţie a comunicării, colectivul tehnic al echipei naţionale ne-ar putea explica raţiunile convocării lui Gabi Enache. E greu de crezut că Daum l-a chemat la lot pe fundaşul dreapta al Stelei că să le facă în necaz celor de la Steaua. Să le dea peste nas lui Reghe şi Gigi după ce tocmai i-au dat liber în urma evoluţiei de la Ankara. Poate că Daum a văzut în Enache unele calităţi inaccesibile nouă. Poate că în urma unui studiu temeinic, Daum vrea să îl folosească pe Gabi acolo unde se simte el cel mai bine, pe postul de mijlocaş dreapta. Dacă în schimb l-a convocat pentru a-i pansa rănile după capul aplicat în pieptul adversarului, atunci intrăm din nou în sfera atât de bătătoritei şi neproductive pildei biblice a fiului rispitor. Nu trebuie să-i tăiem capul lui Enache, dar nici să-l ridicăm la rangul de berbece naţional.

Probleme, nu exerciţii
De la Bănel Nicoliţă, recompensat cu banderola după autogolul de pe Bernabeu, până la Gabi Enache, fotbalul nostru este străbătut de pseudo-acte pedagogice. Aşa se întâmplă atunci când antrenorii se cred şi psihologi, şi preparatori fizici, şi bucătari. Să sperăm totuşi că mesajul lui Daum este altul, deşi insistenţa cu Bicfalvi sau ignorarea lui Lazăr, de exemplu, nu prevestesc nimic bun. Să mai sperăm şi că anunţarea lotului cu trei săptămâni înainte de meciul cu Armenia (la fel cum se întâmplase şi înainte de întâlnirea cu Muntenegru) are o semnificaţie profesională şi nu este încă un exerciţiu de imagine. Că noi avem probleme de rezolvat, nu exerciţii.