Concretul şi poveştile unui croat
Onomastică predestinată antitezelor. Ante Puljici. Pro şi ante Puljici. Să vedem
Transferul lui Puljici la Steaua a durat vreo două-trei zile. De fapt, nu a fost un transfer, au fost doar nişte vorbe dulci. La Steaua este concretul, spusese fostul fundaş al lui Dinamo atunci când descoperise concretul din buzunarele lui Becali. Frumoasă exprimare. Mai ales că urma şi inevitabila antiteză. Comparaţia cu Dinamo, acolo unde sunt „poveştile”. Din nou, frumos surprinsă vrăjeala practicată de Ionuţ Negoiţă.
Tom. Tomsk, nu coliba unchiului Tom
Da, lui Puljici îi place concretul. Aşa că după ce i-a aburit pe cei de la Steaua, a descoperit un concret „mai” concret în Rusia. Şi s-a înţeles cu Tom Tomsk. Este de la sine înţeles că pe un salariu substanţial mai mare decât cei 20.000 de euro oferiţi de vicecampioana României. Nimic nou, o nou-promovată din Rusia, Tom Tomsk, poate oferi mai mult decât echipa cea mai aşa şi pe dincolo din România. Ante Puljici nu a închis însă complet uşa roş-albaştrilor, s-a înţeles cu ruşii şi merge să vadă condiţiile. O să îl întâlnească acolo şi pe Eric Bicfalvi, alt fost dinamovist de cursă scurtă care a ales concretul în dauna poveştilor. De, şi pictura costă! Pensule, pânze, vopseluri.
Rolul poveştii
Aici este momentul în care îşi intră în rol avocaţii din oficiu ai jucătorilor. Pledoaria lor este de asemenea concretă. „Viaţa unui fotbalist este scurtă”, „Pentru că este profesionist, fotbalistul este dator să câştige cât mai bine şi să meargă acolo unde i se oferă mai mult”, „Fotbalistul trebuie să se gândească în primul rând la familie, nu la suporteri”. Nimic de comentat, toate afirmaţiile sunt valabile. Doar că nu în absolut. Fotbalul este o activitate concretă, dar are şi o poveste în spate. Nu cea pe care probabil că o vinde Negoiţă angajaţilor, este povestea care deosebeşte sportul de alte meserii. Povestea sportului înseamnă şi suflet, şi emoţie. Bucuria de a fi parte a unei întâmplări pe care avocaţii, să zicem gândindu-ne la câştigul material, nu o pot încerca vreodată.
Datorii morale? Ha! Ha, ha, ha!
Nu îl judecăm aici pe Ante Puljici. Dimpotrivă, ar trebui să-i mulţumim că ne mai vindecă de naivitate. Cel puţin pe unii dintre noi. Ne mai scoate din cap mituri precum acela al bravului şi neînfricatului fotbalist croat. Dar nu toţi fotbaliştii croaţi sunt de talia unui Modrici, Rakitici sau Perisici. Ca să nu mai zicem Boban sau Suker. Mai există şi băieţi de nivel mediu sau mediocru. Aşa ca Alioşa Vojnovici, remember? Aşa ca Puljici, fundaş destoinic într-o echipă modestă a lui Dinamo, dar fotbalist sub nivelul lui Gent, formaţia de origine. Aşadar, croatul Puljici nu este nici mai bun, nici mai rău decât orice fotbalist român, kârgâz sau ivorian. El trage la mai bine. Nu contează că la Dinamo, printre atâtea şi atâtea poveşti de adormit copiii, şi-a relansat cariera ori că Steaua îi oferea ocazia să şi-o consolideze. Datorii morale? Haida, de! Câteva bezele de adio pentru suporteri, apoi, ura şi la aeroport! Va „performa” Puljici la Tom Tomsk? Ce contează? Szukala nu s-a îngropat la Al Ittihad şi mai nou la Osmanlîspor? Bănuţul în buzunar să fie!
În loc de concluzie. De când a semnat cu FC Wil, liga secundă din Elveţia, deşi putea să se transfere în China, Rusia sau la vreun Al Ceva, am devenit fan Paul Papp.