Secunzii s-au scos!
Cine nu munceşte nu greşeşte. Dar cine se face că munceşte?
Preşedintele FRF promite o analiză serioasă. Pe bune? Lăsaţi, nu consumaţi atâta energie! Presa şi oamenii din fotbal care aveau ceva de spus au făcut treaba Comitetului Executiv, oricare ar fi aceea în afară de plimbare. Observaţiile au fost prompte, aplicate, serioase. Nu este nevoie ca Răzvan Burleanu să aştepte raportul plin de dezacorduri al lui Iordănescu, statistica meciurilor furnizată de armata fără arme a secunzilor, explicaţiile medicului Oproiu şi meniul bucătarului.
Fotbal nu-i academie
Foşti internaţionali de mare calitate fotbalistică, ziarişti şi suporteri au întors ruşinea pe toate feţele, au oferit explicaţii, au avansat soluţii. Am scris şi am vorbit mult despre acest fiasco. Parcă prea mult. Pe toate tonurile, de la indignare la dezgust. Lucid, analitic, dar şi cu umor. Aşa că nu mai avem nevoie de analiza izvorâtă de la băieţii mânuitori de smartphone. Telefoane dăştepte care nu îţi bagă totuşi fotbalul în cap. Iar celor erijaţi în specialişti, care repetă papagaliceşte că toată lumea se pricepe la fotbal, le transmit că scopul final al fotbalul chiar ăsta este. Să fie priceput şi plăcut de toată lumea. Dacă fotbalul ar fi o activitate academică, ar număra exact atâţia practicanţi şi simpatizanţi cât au toate academiile din toată lumea. Însumaţi, câteva mii.
Modelul englez
Secunzii lui Iordănescu au ieşit cel mai puţin şifonaţi din toată povestea. Jucătorii au fost ironizaţi, caricaturizaţi, selecţionerul nu mai vorbim. De asemenea, Burleanu şi garda lui pretoriană în costume albastre. Viorel Moldovan, Ionuţ Badea şi Daniel Isăilă au scăpat însă nevătămaţi. Nici indicaţii nu au dat, nici gura nu le-a mirosit. Că de-aia sunt secunzi, să primească scatoalcele la mâna a doua! Şi să stea pe bancă mimând preocuparea. Aţi mai văzut o comunicare atât de formală ca la noi între antrenorul principal şi „colaboratorii” lui? În contrapartidă, poate aţi sesizat dialogul cvasipermanent dintre Hodgson şi secunzii Gary Neville şi Ray Lewington. Asta ca să luăm un exemplu la îndemână şi să nu comparăm mere cu pere, ci veterani cu veterani în ale meseriei.
Praf în ochi
Este spiritul dictatorial-expirat-fixist-cazon al lui Iordănescu de vină? În mare parte, da. Situaţia preparatorului fizic Christos Papadopulous, tras pe linie moartă de atotcucernicul nostru selecţioner, serveşte drept studiu de caz. Sindromul celui care îşi închipuie că le ştie pe toate funcţionează în toată splendoarea la nea Puiu. Aici trebuiau să intervină ei, secunzii. Să îşi arate personalitatea. Cu tact sau fără, nu contează. Dar Moldovan, Isăilă şi Badea, oameni cu o biografie decentă în meseria de antrenor, nu au părut foarte dornici să se implice. Au pus capul în pământ şi au asistat în tăcere la desăvârşirea dezastrului. Culmea, atunci când au fost numiţi, scopul subînţeles era tocmai acela de a-l adecva pe Iordănescu. De a aduce un aer proaspăt peste ideile prăfuite ale selecţionerului. Rezultatul? Prin noncombatul lor s-a ales chiar praful şi de bruma de fotbal pe care o puteam arăta.
Fiţi pe pace, după secunzi nu vin la rând medicul, masorii şi bucătarul. Deşi poate ar fi interesant de aflat cum şi-a îndeplinit fiecare sarcinile. Sau şi musacaua a gătit-o chef trois etoiles Puiu?