Ce vrea Iordănescu? Ce vrem noi?
Apropierea meciului cu Elveţia ne face să uităm ce a fost bun cu Franţa. Dar poate că neliniştea ne ajută mai mult decât mulţumirea de sine
Aşteptăm meciul cu Elveţia vorbind. Bine că nu îl aşteptăm dormind pe noi! Sau mai ştii? Meciul cu Elveţia este privit mai ales din perspectiva întâlnirii cu Franţa. Ideea călăuzitoare este simplă. Dacă am făcut o figură frumoasă contra gazdelor turneului final, ne putem aştepta, prin tranzitivitate, la un rezultat cu adevărat bun contra confederaţilor din Alpi. Prestaţia onorabilă din deschiderea turneului final poate acţiona ca un drog.
Acţiune contra lirism
Două curente de opinie divergente împart acum România fotbalistică. Cei care laudă jocul tricolorilor şi cei care spun răspicat că se putea mai mult. Că ne hrănim cu bucuria platonică a perdanţilor de profesie. Greu de spus cine deţine majoritatea, deşi curentul contestatar câştigă teren pe zi ce trece. Alături de suporterii prezenţi la Paris, care au arătat şi s-au comportat admirabil, ne-am relaxat câteva zile. Ne-am permis luxul de a vedea culorile, nu doar petele care le amestecă. Acum suntem chemaţi din nou sub arme, ni se atrage atenţia că somnul raţiunii şi al naţiunii naşte monştri fotbalistici. Lirismul trebuie să fie substituit de acţiune. Perfect adevărat, poate că spiritul nostru critic s-a lăsat pe tânjală, dar înviorarea trebuie să plece de la cei care joacă şi de la cei care îi conduc pe cei care joacă. Fotbaliştii şi selecţionerul.
Proza învingătoare
Înţelegem din corespondenţele colegilor noştri că atmosfera din cantonament este încărcată. Despre Anghel Iordănescu aflăm că îşi schimbă deciziile de la oră la oră. Că nu ţine seama decât formal de munca secunzilor. Nicio noutate. Nu vorbeşte nimeni în schimb despre felul în care s-a făcut transferul de moral, de la dezamăgirea succesivă înfrângerii cu Franţa spre abordarea pragmatică a partidei cu elveţienii. Dacă s-a făcut. Fiindcă am început să ne lămurim la ce fel de competiţie participăm. Poezia ucraineană este răpusă de proza germană. Avântul turcilor sucombă în faţa realismului croat, susţinut de piloni ca Modrici sau Rakitici. Ştiinţa fotbalistică iese învingătoare contra literaturii fotbalistice. Să nu uităm că am ajuns în Franţa dintr-o grupă preliminară câştigată de Irlanda de Nord, care Irlanda de Nord a conservat intact fotbalul de acum trei decenii, prin care ne-a interzis participarea la Mondialul din ’86. Determinarea individuală şi planul tactic par să fie stăpâne la acest Euro sărac în spectacol şi în goluri.
Răbdare şi tutun
Denis Alibec a rămas să mai tragă o ţigară după pauza meciului Franţa-România. A fost recuperat de la vestiar de secunzii lui Iordănescu şi trimis pe teren ca să presare perle pe Stade de France. Nu a presărat decât nişte zerouri la capitolul şuturi, recuperări sau dueluri aeriene câştigate. Iordănescu a aflat după meci despre episodul „Ţigara”. Deocamdată s-a abţinut de la vreo măsură disciplinară. Modul în care va rezolva cazul Alibec poate fi cheia meciurilor cu Elveţia şi cu Albania. Şi sper din suflet că nu vom ajunge să comparăm „persecuţia” lui Alibec cu aceea a lui Dobrin la Mundialul mexican. z