Unica soluţie, fără revoluţie

Numirea lui Ioan Andone la Dinamo îndeplineşte criteriul dinamovismului. De observat că din rândurile suporterilor nu se aud urale

Deci fără portar(i). Greşit. Şi gramatical, şi fotbalistic. Nu începi niciodată un text cu o conjuncţie care exprimă o concluzie. Nu începi reconstrucţia unei echipe de fotbal cu doi portari care au arătat ce pot, dar mai ales ce nu pot, cu deficienţe de plasament, de joc aerian, doi portari cam figuranţi, atât la propriu cât şi la figurat, dintre care pe unul, pe Pufi, l-ai testat din plin şi care se mai uită şi acum după mingile trimise în gooool de Latovlevici şi de Budescu. Nu, Bălgrădean şi Stăncioiu nu sunt portari de Dinamo! Sau poate că sunt, dar nu pentru Dinamo pe care imaginarul colectiv al fotbalului l-a construit în decenii, ci pentru acel Dinamo care este perpelit în contul sezonului viitor de Ionuţ Negoiţă şi Ioan Andone. Dar cine spune că la Dinamo începe reconstrucţia după plecarea lui Rednic?

Avantajul noului venit

Al treilea mandat al lui Ando la Dinamo nu va fi o revoluţie. Şi nu pentru că revoluţiile sunt apanajul celor tineri, iar nea Ando nu mai este nici el foarte tânăr, cum nici noi nu mai suntem, ci din cauză că pentru a o pune de focul unei revoluţii îţi trebuie ceva nebunie. Rednic a plecat de la Dinamo după al treilea mandat acuzând ingratitudinea patronului. Ando stă să îl înceapă pe al treilea obţinând deja gratitudinea bossului de la Rin, adică salariul pe care amicul lui, Mircea, îl dorea pentru a continua. 15.000 de euro lunar. Avantaj Ando. Avantajul noului venit. Foşti coechipieri la Corvinul, Dinamo şi naţională, Ando şi Rednic sunt despărţiţi de doar doi ani în cartea de identitate. Primul e născut în ’60, al doilea în ’62. Crescuţi, promovaţi şi formaţi fotbalistic şi uman de Mircea Lucescu, Ando şi Rednic sunt în bună măsură reflexia mentorului lor. Doi oameni pragmatici. Iar oamenii pragmatici nu nasc revoluţii. Oamenii pragmatici sunt buni meseriaşi, îşi cunosc priorităţile profesionale, nu acceptă concesii financiare. Sau nu pe termen lung.

E timpul meseriei, Ando!

La fel ca în cazul lui Rednic, criteriul dinamovismului este îndeplinit de Ioan Andone. Vă las plăcerea de a descoperi singuri valoarea acestei grile sacrosancte în fotbalul nostru, deja anacronice în alte părţi. Între timp, să observăm că Ioan Andone este un antrenor nu doar experimentat, ci şi umblat. La propriu. Scurtele experienţe la Al-Ettifaq în Arabia Saudită, la Astana şi la Aktobe în Kazahstan sau la Apollon Limassol în Cipru desenează ultimele sezoane ale carierei lui Ando. Patru echipe în doi ani înseamnă peregrinare şi mai puţin meserie. Iar dacă lui Ando i s-a făcut dor de meserie, are de lucru la Dinamo. Încă mai autoritar decât Rednic, poate şi mai ofensiv ca stil imprimat echipelor antrenate, Ando moşteneşte un nucleu din echipa care putea cuceri Cupa României şi care la un moment dat intrase chiar în lupta pentru titlu. Putea, dar nu a făcut-o. S-a trecut cam repede peste rolul jucat de Rednic în aceste ratări.

Transferuri teoretice

Dacă ar rămâne, deşi condiţional optativul este aici foarte puternic, Bicfalvi şi Puljici s-ar adăuga listei care îi mai cuprinde pe confirmaţii Anton, Mevlja, Palici, Lazăr, Rotariu sau Steliano Filip. Plus Essombe, Hanca, Olteanu, Nedelcearu sau Şerban. Aşadar Andone nu o ia de la zero. Posibilele transferuri ale lui Răduţ, Nistor, Nicoară şi Ţucudean, care s-ar adăuga celor doi portari despre care am vorbit mai înainte, Bălgrădean şi Stăncioiu, sunt mesaje de pace adresate suporterilor. Deşi prezenţa lui Ţucudean pe listă mai degrabă îi va enerva. Galeria l-a adoptat, apoi l-a iubit pe Rednic. Simpatia sau încrederea nu vor migra automat către Andone şi există deja senzaţia la că noul antrenor reprezintă întoarcerea în timp. Sau pactul cu Ionuţ Negoiţă. Ne vom lămuri repede, fiindcă până pe 22 iulie când începe noul sezon mai sunt doar două luni. De fapt, o veşnicie la cum curge timpul astăzi în fotbal.