Ciudatul Eric. Până la un punct

Bicfalvi s-a întors în România ca să îşi relanseze cariera. Şi, nicio surpriză, să lupte pentru un loc la Euro

Îi privim ca pe nişte ciudaţi. Dacă citesc altceva decât buletinele caselor de pariuri, dacă rezolvă ecuaţii şi nu o domnişoară, dacă ascultă balade rock şi nu manele. Iar dacă tipii ăştia mai şi pictează, băşcălia înfloreşte ca un lotus numai bun de furat de braconieri. UNUL DINTRE ACEŞTI CIUDAŢI ESTE ERIC BICFALVI. Nici nu ştii ce vrea să demonstreze băiatul ăsta, sigur are el un gând ascuns. Salută oamenii pe stradă, nu se inflamează când este apostrofat de galerie. Nu îşi reneagă trecutul, crede că actele spontane au rolul lor în viaţă. În general, este un om care îşi vede de treabă. Păi, ce, ăsta e personaj? Ăsta e fotbalist?

Admirator al lui Da Vinci
Eric Bicfalvi spune că îşi cunoaşte limitele. Vorbeşte despre desen, acolo unde în ultima vreme a încercat şi stilul abstract, dar cred că şi despre fotbal. Mărturiseşte că îl admiră pe Leonardo da Vinci, pentru că a fost „un artizan complet”. Foarte interesant. Deci nu pentru eterna Mona Lisa, nici pentru „Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown, cărţulia acea de aventuri istorico-religioase cu mare succes la o anumită categorie de public (ghiciţi ce public?), „operă” care ulterior a şi fost ecranizată. Vedeţi cum funcţionează clişeele gândirii noastre?

Transfer de probă
Strict fotbalistic, venirea lui Bicfalvi la Dinamo trebuie tratată cu moderaţie. Dovadă a circumspecţiei generale, contractul semnat cu roş-albii este doar pe 4 luni. Un angajament de probă acceptat fără comentarii de fotbalist. Experienţa nefericită din China a venit după două-trei sezoane reuşite în Ucraina, la Volin Luţk, acolo unde a câştigat şi titlul de golgeter. Mi s-a atras atenţia la şedinţa de sumar că îi supralicitez performanţa lui Eric. E drept că pe un ton colegial, aşa cum aţi văzut că până la un punct decurgeau lucrurile şi în „Spotlight”, în redacţia ziarului Globe, de unde rezultă că viaţa de ziarist este frumoasă şi plină de provocări, exact ca şi a fotbalistului. Mă rog, până se ajunge la grevă, vezi situaţia celor de la L’Equipe.

Pictor în spatele vîrfurilor
Dar să lăsăm avatarurile presei contemporane şi să ne concentrăm pe fotbal. Reprofilarea ofensivă a lui Bicfalvi pare a fi motivul pentru care Rednic a insistat să-l transfere. Amintirile noastre despre mijlocaşul la închidere de pe vremea când la Steaua antrena Hagi, care îi oferea lui Eric şi banderola de căpitan, diferă substanţial de rolul pe care ar urma să-l îndeplinească el acum în teren. Acela de al doilea vîrf, într-o linie de mijlocaşi ofensivi cu Rotariu şi Palici. „Pictorul” ar continua să joace pe postul care l-a consacrat la Volin şi care, surprinzător faţă de ce ştiam noi, îi convine de minune. Lucru confirmat inclusiv de Mihai Stoichiţă, globe-trotterul nostru printre antrenori. Stoichiţă îl cunoaşte bine pe Bicfalvi, l-a avut şi elev la Steaua, şi adversar în Ucraina.

Cu titlu de amuzament, să observăm că deşi a lăsat în urmă 5 sezoane (cu intermitenţe) la Steaua, cei de acolo continuă să-i stâlcească numele, spunîndu-i „Bicfaldi”. Cu patronul în frunte. Altfel, apropo de poveştile cu câini nemuritori în alb-roşu şi caporali care nu trădează popota, nu mi se pare deloc că Dinamo a gândit că prin transferul lui Bicfalvi ar răspunde înrolărilor steliste, Tamaş şi Marica. ACESTEA SUNT POVEŞTI PENTRU SUPORTERI ÎNFIERBÂNTAŢI. După cum tot o poveste care a început să ne obosească este şi câştigarea unui loc în lotul pentru Euro prin întoarcerea în România. Din păcate, Eric Bicfalvi a intrat aici şi el în rândul lumii, abandonând pensula în favoarea bidinelei cu care speră să-l vopsească Rednic. Îi stă mult mai bine rolul de meşter artizan, o latură mai puţin cunoscută a lui Leonardo da Vinci, modelul lui Eric.

„Muzica mă relaxează. Baladele rock şi puţin pop. Nu suport manelele” – Eric Bicfalvi