Victimele marchizei de Pompadour

"După mine potopul" a căpătat o nouă interpretare în versiunea lui Rednic şi a lui Steliano Filip

Istoria şi citatele celebre produc victime printre antrenorii şi jucătorii de fotbal. Motivîndu-şi alegerea lui Paul Anton ca purtător al banderolei de căpitan, Mircea Rednic  a parafrazat o vorbă care a traversat secolele. „După Paul, potopul!” a lui Rednic se voia o trimitere subtilă la faimoasa exclamaţie a marchizei de Pompadur. Acel „După mine, potopul!” („Apres mois, le deluge!”), rostit profetic de amanta oficială – exista aşa ceva, oh, la, la! – a regelui Ludovic al XV-lea, însemna ceva de genul: mie să-mi fie bine, după, poate să se aleagă praful.

Asistăm însă la o eclipsă de formă persistentă a antrenorului dinamovist, care a răstălmăcit vorba doamnei din patul regelui Franţei. După ce a fost singurul om de pe planetă care l-a văzut pe Bartalsstovu jucînd în meciul România-Feroe, Rednic a luat din zbor o expresie care circulă în cultura populară, ducînd-o în zona inculturii universale. Frumos este că nici elevul lui nu s-a lăsat mai prejos. Nervos că banderola a ajuns pe braţul lui Anton, Steliano Filip a reacţionat. „Doamne-fereşte să vină potopul, că dacă se scufundă «corabia», nici căpitanul nu o mai salvează”, anunţă fundaşul stînga. Cel convertit în mijlocaş la închidere în derby-ul cu Steaua de însuşi „căpitanul” vasului în derivă, Rednic. Unde a şi dat randament.

Să nu lăsăm totuşi povara culturii generale să altereze mesajul fotbalistic al întîmplării. Cine are dreptate? Mircea Rednic sau Steliano Filip? Sau, în cheie rabinică, amîndoi? Nu trebuie să fii absolvent de Coverciano pentru a înţelege că Paul Anton a devenit în scurt timp cel mai important jucător dinamovist. Nici spion în vestiarul dinamovist ca să observi că el a ajuns şi vocea cea mai coerentă. Nu cea mai stridentă. Aici punctează copios Filip. După o perioadă în care banderola s-a plimbat de pe braţul lui Matei pe acela al lui Vojnovici sau chiar al lui Filip, Anton apare ca variantă de bun-simţ.

Filip se consideră nedreptăţit şi „neapreciat”. În pledoaria lui aduce ca argumente dorinţa constantă de a creşte valoric, vechimea la locul de muncă şi convocările repetate la echipa naţională. A se citi în subtext, prin comparaţie cu Anton, ocolit de selecţia lui Iordănescu. Stă în picioare revolta lui Filip? Da, din punct de vedere cantitativ. Nu, din punct de vedere calitativ. Voinţa de a face bine nu se confundă cu binele. A fi inimos nu-i totuna cu a fi valoros. Iar vechimea (la un jucător de 21 de ani?) nu ţine loc de personalitate. Cît despre criteriile de selecţie ale lui Iordănescu, ce să mai comentăm? Cînd a refuzat să continue la Pandurii, pentru a semna cu Dinamo, Anton a făcut o alegere. Inacceptabilă pentru antrenorul naţionalei. Dacă e nevoie, voi detalia cu altă ocazie.

Altfel, poate nu ar fi rău ca Steliano Filip să dea mai multe goluri. Nu chiar 20, cum glumeşte el, ca preţ ipotetic pentru banderola de căpitan. Dar orişicît!