Ropotane de aplauze
Amortizată de cearta dintre Anghel Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf, convocarea lui Adrian Ropotan la lotul naţional riscă să treacă neobservată. Şi e păcat
Chemarea la naţională a jucătorului Petrolului pentru un stagiu de pregătire al cărui sens nu pare a-l înţelege nimeni în afara selecţionerului reprezintă marea surpriză a lotului. Şi parte importantă a chintesenţei gîndirii tehnico-tactice a domnului general Iordănescu. Şi ce aveţi, domnule, cu băiatul?, vor replica pacifiştii. În primul rînd că băiatul nu mai este un puşti cu caş la gură, ci ditamai bărbatul cu caşcaval în buzunar. Adrian Ropotan va împlini 30 de ani pe 8 mai anul acesta. Dar la 30 de ani încă nu eşti terminat ca fotbalist, nici pe departe, vor continua avocaţii apărării, pe care îi şi văd cum scot din servietele scumpe dosarele lui Sînmărtean şi Cernat. Ba chiar şi al lui Adrian Mutu.
Problema lui Ropotan, stimaţi maeştri şi onorată instanţă, este că el nu se revendică din stirpea jucătorilor dăruiţi, a celor care pot sfida vîrsta prin abilităţi tehnice. Ropotan a fost şi a rămas un fotbalist la limita dintre rudimentar şi inimos. Singurul moment în care cineva a semnalat apariţia lui cu emoţia cuvenită unui miracol s-a consumat în urmă cu vreo 10-11 ani, atunci cînd Esteban Vigo o antrena pentru scurt timp pe Dinamo, ordonînd nişte portocale pe o masă în sistemul 4-4-2. Iar Ioan Becali, în calitatea lui triplă de la vremea respectivă, de preşedinte, impresar şi oracol amator al echipei din Ştefan cel Mare, ne anunţa apariţia unui viitor mare fotbalist.
Profeţia nu s-a împlinit. Ropotan a evoluat în 71 de meciuri pentru Dinamo şi nu a reuşit să fie decît cel mult un fotbalist relativ disciplinat şi pronunţat harnic. Transferat la Dinamo Moscova, a prins de 54 de ori echipa în 3 sezoane. A fost împrumutat la Tom Tomsk, apoi transferat la Volga N. Novgograd şi Gabala, jucînd din ce în ce mai puţin şi faultînd din ce în ce mai des şi mai vîrtos. Ajuns la Petrolul la începutul sezonului în curs şi-a desăvîrşit opera de raşchetare a tibiilor adversarilor, cu o aplecare naturală demnă de nişte oase mai tari. A apărut în 18 partide de campionat, în care a colectat 7 cartonaşe galbene şi două eliminări. Dacă îl veţi întreba, va mărturisi că joacă bărbăteşte şi că terenul nu este un spaţiu pentru domnişoare. Cum, necum, Gabi Mureşan nu mai este singur în această nobilă acţiune de defrişare a uscăturilor din marea pădure de picioare a Ligii 1.
Pe scurt, el este jucătorul pe care tocmai l-a convocat nea Puiu pentru turneul din Turcia. Tot pe scurt, ceaţa care acoperă aparenta lipsă de noimă a chemării lui Ropo la naţională se ridică atunci cînd aflăm despre interesul Pandurilor pentru fotbalistul în cauză. Iar Pandurii, antrenată cu totul întîmplător de Edi Iordănescu, a devenit cea mai bună rampă de lansare spre naţională. Vezi cazul Săpunaru. Vezi şi mîna de ajutor întinsă mai an lui Pintilii. Invers, onorată instanţă şi dragi avocaţi ai apărării, dacă pleci de la Pandurii, şi alegi, să zicem, cu totul aleatoriu, Dinamo, te-ai lins pe ghete de convocare. Vezi cazul Paul Anton.
Asta ca să purtăm discuţia la nivel tehnico-tactic, post pe post, acela al mijlocaşului de închidere. În sprijinul acestei observaţii, onorată instanţă, îmi permit să aduc ca probă remarca neechivocă a lui Gabi Balint de la „Fotbal Club”. De ce Ropotan şi nu, să zicem, Paul Anton?, a întrebat nelămurit autorul golului din poarta Argentinei. Cum Gabi Balint nu poate fi bănuit de simpatii dinamoviste, nu ne rămîne decît să ne rugăm ca Turkmenistanul să vrea să joace cu noi în stagiul din Turcia. Aici intră cu adevărat în scenă Iordănescu senior. Amin!