Suporterul naţionalei, un pitecantrop chel şi răguşit?

O cunoscută reţea de supermarketuri de pe piaţa autohtonă şi-a asociat numele cu o campanie publicitară legată de promovarea echipamentului naţionalei de fotbal a României

În esenţă, ne aflăm în faţa unei inspirate acţiuni de marketing. Şi pentru magazinele care au iniţiat acţiunea, şi pentru promovarea tricourilor pe care jucătorii noştri le vor purta la turneul final Euro 2016, în Franţa.

Cumperi marfă de la Penny Market, ai şanse importante să obţii premii care înseamnă echipament, bilete de avion sau pur şi simplu excursii în Hexagon în perioada marii competiţii.

În finalul spoturilor care rulează pe mai toate posturile TV, Răzvan Raţ îţi întinde simbolic un tricou al naţionalei. Cîrcotaşii susţin că după atîta efort, căpitanul României a fost victima unei accidentări la umărul drept, afecţiune care a dus la o intervenţie chirurgicală. Din fericire, Raţ se va reface în timp util pentru a putea fi prezent la Euro.

Să lăsăm răutăţile şi să privim mai atent conţinutul reclamelor despre care vorbim. Nu am habar cine este autorul filmuleţelor, ce casă de producţie sau ce regizor a lucrat la ele.

Ideea este simplă, ca orice clip publicitar menit să meargă direct la conştientul şi în subconştientul privitorului/consumatorului. Ideea este simplă, punerea în scenă este simplist tratată, fiindcă se bazează pe un clişeu. Mai pretenţios spus, arhetip. Acela al suporterului corpolent, regnul brută cheală, cu burtă la vedere, pe care se mulează tricoul din poliester.

Ipochimenul stăpîneşte cîteva sloganuri/strigături pe care le urlă împreună cu o nevastă prizonieră sau în faţa unui Moş Crăciun complice. Îmi închipui că la o anumită categorie de public, mai numeroasă decît ne-am închipui, reprezentarea aceasta grotescă produce senzaţii de plăcere. Nu-i exclus ca umorul de şantier, tip Vacanţa Mare, să fi cîştigat definitiv bătălia cu decenţa rîsului sănătos. Mă mai gîndesc că noi, ceilalţi, părem nişte fandosiţi şi sîntem priviţi ca nişte fătălăi cuprinşi de vertij în faţa senzaţiilor tari, care altora la dau fiori de plăcere.

Sau poate că nu. Mă mai gîndesc că este posibil ca suporterul român al echipei naţionale să arate şi altfel decît un pitecantrop supraponderal. Nu pretind că suporterul de fotbal în general şi cel al naţionalei se recrutează din rîndul membrilor Academiei Române, dar nici chiar aşa!

Cu echipa naţională ţin oameni cu ani mulţi de şcoală şi oameni mai simpli. Studenţi, funcţionari, militari şi muncitori, mici întreprinzători, corporatişti, IT-işti şi ţărani care îşi rup mîinile pe sapă. Or fi printre ei şi piloţi de BMW-uri albe, care arată precum în spoturile amintite, dar a asocia imaginea suporterului român cu aceea a unei brute tocmai evadate din peşteră mi se pare o mare gafă. Sau un mod pervers de a exploata filonul prostului gust, nesecat se pare. Aş merge pe a doua variantă. Hai România!