Bătaia e ruptă din Raiul puşcăriei

Fraţii Becali şi Cristi Borcea. Nu v-a fost dor de ei. Dar e bine să înţelegem ce fel de model de viaţă reprezintă

În articolul vecin din pagina de opinii, Traian Ungureanu compune un portret foarte interesant al lui Mauricio Macri. Macri, fost preşedinte al Bocăi Juniors şi nou alesul preşedinte al Argentinei, este zugrăvit ca un manager de succes, tip cu fler incredibil în afaceri, dar şi un împătimit al fotbalului. În remarcabilul editorial al lui Traian Ungureanu, Macri este pus în antiteză cu managerii noştri din fotbal. Cu oamenii noştri de fotbal, îmbogăţiţi mai ales prin afaceri cu statul sau învîrteli dincolo de limita legii. Traian se fereşte totuşi să îi numească. Nu din pudoare, îmi închipui, probabil pentru că nu a simţit nevoia să ni-i reamintească.

Îi voi populariza eu pe cîţiva dintre ei, ne obligă evenimentele din ultimele ore. Vorbim despre fraţii Becali, Ioan şi Victor, şi prietenul lor Cristi Borcea. Sau fostul lor prieten, nu ştiu cum mai este corect acum. Faptele care ni i-au adus încă o dată în atenţie – nu că ne-ar fi fost dor de ei – s-au petrecut la audierile dosarului mitei pentru achitare în Dosarul Transferurilor. Cei trei, Ioan Becali, Victor Becali şi Cristi Borcea, au fost aduşi la DNA, unde au depus mărturii în cazul mitei oferite judecătoarei Geanina Terceanu.

Fraţii au recunoscut acuzaţiile, ba chiar au oferit detalii procurorilor despre modul în care au plasat banii fîşneţei doamne judecător. Recompensa, previzibilă. Colaborarea se răsplăteşte cu o deducere din suplimentul de pedeapsă. Motiv de supărare pentru Borcea, fostul lor partener de potlogării, care se vede în situaţia unui supliment real de pedeapsă/carceră. Sigur că nu vorbim despre o supărare de natură metafizică a fostului preşedinte dinamovist, ci despre una cît se poate de materialist-dialectică, aşa că la plecarea de la sediul DNA, cei trei s-au luat la bătaie.

Nu am aflat care a fost rezultatul hîrjoanei iluştrilor deţinuţi, dacă s-a soldat cu o victorie la puncte sau un knockout. Dar este clar că prietenia lor, încercată în atîtea şi atîtea momente unice ale tovărăşiei lor – transferuri cu bani pe sub masă, blaturi clasate şi blaturi anchetate încă (vezi cazul meciului Dinamo-Lazio 1-3), energii eoliene, basoreliefuri, chiolhanuri udate cu Moet et Chandon şi afumate cu trabucuri cubaneze de peste o sută de dolari bucata – a avut de suferit. Nu aş zice că s-a stricat ireversibil, căci puterea de regenerare a relaţiilor dintre astfel de personaje este peste aceea a şopîrlelor.

Ştiu că nu v-a fost dor de ei. Dar dacă aţi avut şi am avut uneori senzaţia că la urma-urmei sînt şi ei nişte semeni care au pătimit destul şi că poate viaţa i-a lovit mai tare decît au greşit, dacă vi s-a părut că perioada petrecută în detenţie i-a îndreptat şi i-a făcut mai buni, această întîmplare vine în întîmpinarea naivităţii noastre. Ei şi-au pierdut acolo cîteva grade de libertate, nu şi năravurile. Au beneficiat de confort şi de privilegii pe care deţinuţii „normali” nu le visează. Dacă trăieşti în regim de spa şi tăvăleşti asistente şi doctoriţe, dacă joci fotbal sau antrenezi echipa închisorii, dacă te prefaci că scrii cărţi în timp ce ţi-a venit pacheţelul de acasă cu foie gras şi jamon, atunci povestea cu privaţiunile închisorii care nu te provoacă neapărat să fii mai bun, dar te îndeamnă să-ţi fie frică să mai încalci legea, rămîne doar pentru adormit copiii. Şi pentru deţinuţii care au furat 10 ştiuleţi din averea poporului.

Se vor întoarce la fel de toxici şi la fel de obraznici. Dar se vor întoarce într-o lume care a învăţat să îi cunoască. Cît va conta asta vom vedea.