Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Supunere sau liber arbitru?

Anul se încheie aşa cum a început. Rău. Cu moarte şi cu suferinţă. Cartea lui Michel Houellebecq nu explică, dar oferă un posibil sens întîmplărilor pe care le trăim

Permalink to Supunere sau liber arbitru?
marți, 24 noiembrie 2015, 6:04

2015 coincidea cu amînarea lansării unei cărţi. Banal. Mai exact, anul începea cu atentatul de la Charlie Hebdo, în urma căruia îşi pierdeau viaţa 12 oameni. Tragic. Era 7 ianuarie. Cădeau victime 12 ziarişti ai unui săptămînal umoristic, care îi caricaturiza şi pe creştini, şi pe evreii din kibbutz, şi pe înfocaţii adepţi ai profetului Mahomed. Fraţii Kouachi, „doi copii inofensivi”, după descrierea fostului lor profesor, care au interpretat greşit mesajul pacifist al Coranului, au semnat primul măcel al anului 2015.

Nu a fost premoniţia lui Michel Houellebecq, ar trebui să-l suspectăm de puteri paranormale. Dar o suprapunere ciudată şi dureroasă a evenimentelor a făcut ca pe 7 ianuarie să fie lansat cel mai sîngeros an în materie de atentate şi nu romanul „Supunere” a domnului Houellebecq. Dureroasă, nu mai explic de ce. Ciudată, fiindcă romanul scriitorului francez de 59 de ani propune o proiecţie despre o societate a viitorului nu foarte îndepărtat în care lumea învaţă să se supună. Să se supună legilor Islamului. Supunerea ca formă de fericire a celor care acceptă să îşi abandoneze religie, idealuri, convingeri, gusturi culinare şi porniri sexuale în numele supravieţuirii confortabile.

Supunerea ca formă de abandon şi abdicare, răsplătită prin stipendii grase de cei care ajunseseră democratic la putere, dar cu gîndul precis de a nu o mai ceda. Partidul islamist al lui Ben Abbes, grupare și personaj inventate de Houellebecq, nu pare deloc o invenţie şi nu este o grupare extremistă, ci una moderată, care îşi atrage adepţii cu persuasiune. Intelectualitatea de la Sorbona, fascinată cu decenii în urmă de soviete, Lenin, Comintern şi Stalin – în cazul acesta nu vorbim de ficţiune literară -, este prima care sare în braţele noilor puternici ai zilei. Francois, personajul central al romanului, el însuşi profesor universitar, gravitează nesigur la graniţa dintre libertatea spiritului şi aspectul practic al acceptării regimului tocmai instaurat într-o Franţă în care partidele tradiţionale, de stînga sau de dreapta, sucombaseră la urne. La sfîrşit, nu aflăm ce alege Francois, libertatea spiritului şi fustele scurte ale studentelor sau libertatea de a fi poligam, dar este clar că umorul de cea mai bună calitate al lui Houellebecq domoleşte binefăcător gravitatea mesajului.

Nu ştiu ce este cu adevărat cartea lui Houellebecq – distopie (conform Dex online, termen modern construit în opoziţie cu «utopie» şi care se aplică unei lumi imaginate şi negative), cum a precizat la lansare editorul de la Humanitas Denisa Comănescu, sau avertisment. Sau o provocare pusă în scenă de un maestru al provocărilor, Houellebecq însuşi. Pentru a înţelege însă măcar o parte din lucrurile pe care le trăim sau pur şi simplu pentru plăcerea lecturii, vă îndemn să citiţi „Supunere” (Soumission în original). Nu are 840 de pagini precum „Solenoid” a lui Cărtărescu şi nici nu bag mîna în foc că veţi fi tentaţi să scrieţi pe cartea de vizită personală „Am citit «Supunere»”, cum ne îndemna filosoful Gabriel Liiceanu relativ la ultima producţie literară a lui Cărtărescu. Dacă nu l-aţi citit încă, vă asigur însă că Houellebecq nu e genul de scriitor cu care vă pierdeţi timpul.

„Supunere”, Michel Houellebecq, Editura Humanitas, 2015

Comentarii (16)Adaugă comentariu

Andrei (5 comentarii)  •  24 noiembrie 2015, 20:12

Care-i treaba cu intepaturile la adresa lui Cartarescu si unde e discutia despre sport? Am accesat articolul de pe pagina principala gsp nu de pe cafeneaualiterara.ro. De cand d-l Tolontan e fascinat de anchete in sfera politicului bag seama ca e liber la orice subiecte. Nu ca n-ar fi mai interesant decat stirile „socante” care abunda pe editia online.

Mihai231 (15 comentarii)  •  24 noiembrie 2015, 20:45

l-am citit pe Houellebecq si personal imi place foarte mult, sigur nu vreau sa intru in notini de critica dar dupa stilul de viata al autorului(acum in spania in trecut in irlanda) are ceva probleme cu o parte problematica a islamului si desigur ca este un maestru al provocarii cum l-a denumit critica parisiana dar este totodata dupa cum si spunea intr-un interviu inaintea acelor misele atentate din 7 ianuarie si un averisment adus societatii franceze in care aproape 10% sau mai mult(nu mai retin cifrele exacte) este musulmana chiar pana la urma este o realitate a ceea ce se intampla in Franta, deci eu as opta pe ambii termeni atat anticipatie si avertisment cat si acea chestiune pe care o aplica autorul de „provocare a cititorului”.Da, dupa umila mea parere Houellebecq merita citit pentru ca este unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, personal voi citi si acest roman, bravo Cristiane…imi starnesti admiratia, auzi si ziaristii au auzit de:Michel Houellebecq..!..Si da, pana la urma prefer pe Houellebecq, tampeniilor postmoderniste ale lui Cartarescu….

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  24 noiembrie 2015, 21:38

Mihai 231
Asta da stire! Daca si ziaristii (incultii, sfertodocsii carevasazica) au auzit si chiar au si citit Houellebecq, inseamna ca ne-am dat naibii. Multumesc Mihai, mare bucurie mi-ai facut!

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 0:05

…mi e imposibil s o citesc dar o sa vad filmul cand o sa apara …

splendini (11 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 5:23

Recomand si eu la rindul meu Le Camps des Saints de Jean Raspail. Fiind scrisa in 1973 se poate spune ca este de-a dreptul premonitorie (vezi invazia „refugiatilor” in Europa si in occident in general, precum si inmuierea fibrei locuitorilor tarilor civilizate).

adi_stelistul (454 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 9:13

Apropo de comentariul lui mihai231 si replica autorului: imi amintesc si acum ca singura ceremonie de decernare a Oscarurilor pentru care mi-am pierdut noaptea a fost cea in care premiul a revenit Emmei Thompson pentru Sense and Sensibility. Si imi mai amintesc ca, desi mi-a lasat in general impresia unei actrite cerebrale, in discursul de receptie a afirmat, textual, cu inteligenta unei gasculite debile, ca meritul principal al filmului este ca acum au auzit de Jane Austen pana si oamenii din Uruguay. 🙂
OK. Revenind la articol, pe mine ma amuza corectitudinea politica cu care occidentalii incearca sa acrediteze ideea ca islamul e o religie a pacii. Nu e adevarat! Sa nu fim naivi. Ca este posibila gasirea unui modus vivendi intre crestini si musulmani si ca in randul acestora din urma procentul radicalilor e mic (dar nu neglijabil) e una, dar a ne complace in minciuna cu islamul -religie a pacii e iresponsabil. Toate organizatiile teroriste musulmane isi gasesc legitimitatea in Coran si in scopul ultim al instaurarii califatului universal caruia actiunile oricarui bun musulman trebuie sa-i fie subsumate.

Tavi (2 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 11:16

De acord ca nu merita sa ne aburim unii pe altii, in „corectitudinea politica” universala ca trebuie sa gasim un modus vivendi intre religia ortodoxa si cea musulmana. Cum indeamna si sfintii: te tolerez, daca nu imi faci nimic, dar daca ma ataci devin foc si para asupra ta. Binenteles la modul figurat, nu sectant…

Deci v-as ruga fara promovarea fraternitatii universale, si insistarea mai mult pe nuante….

Tavi (2 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 11:18

Fara sa ne blocam in analize infinite…Fara sa complicam inutil unele probleme…

Antipaste (4 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 11:44

Un articol interesant. Este a doua oara cand in GSP apare o referinta la Houellebecq … prima intr-un articol de-a lui Tolo prin 2007-2008.
Articolul este doar interesant … romanul trebuie luat asa cum e o satira. Sau cum zice autorul himlself:”imi place sa provoc frica profunda a societatii actuale”. Intre noi fiind vorba este doar o frica … o frica neagra. Calitatea de roman este foarte subtire si probabil Solenoid’ul lui Cartarescu este cu mult peste.

Am citit toate cartile lui Houellebecq dupa mine in afara de L’Extension du domaine de la lutte, Les Particules élémentaires si toata poezia … tot restul nu este decat variatie pe aceeasi tema si cu f putina inovatie: anxietate. E un stil, o saga,o marca un fel de Star Wars, apare unu la 3-4 ani, pt literatura ( nu e singurul … sunt o gramada in pisajul literara francez).
Una peste alta, asa cum i-am scris si lui Tolo in 2007, este de apreciat ca in Romania mai exista si oameni normali la cap care citesc carti. Carti bune de autori care conteaza.

Antipaste (4 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 11:51

Am uitat … o carte care chiar conteaza pe subiectul asta, sau tipul asta de frica este „2084: La fin du monde” de Sansal Boualem, omagiu adus lui Orwell si al sau 1984.
2084 este o carte muuuult mai neagra insa, muuult mai profunda si subtila … din pacate/fericire muuult mai lunga 🙂

drako (30 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 12:08

WOW ! Ma bucur sa vad si oameni care CITESC si care posteaza lucruri de bun simt ! Sper sa megem pe cale cea buna a unei societati civilizate,atat in sport,cat si in viata de zi cu zi. Cat despre politica…doar dispret !

Costin (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 12:54

Am fost placut surprins sa citesc o mini cronica a acestei carti, cu atat mai mult cu cat eu sunt un mare fan Houellebecq de vreo trei ani. De mult drag fata de el am citit Supunere in varianta franceza inainte de a fi tradusa. Cand am cumparat Supunere anul trecut la Gaudeamus mi-era cam jena, toata lumea cumpara si ma simteam mult prea conformist. E un scritor greu de incadrat, cateodata usor prea licentios pentru gustul meu. Ironia, inclinatia spre solitudine, spre analiza mi-au placut mult la el. Fictiunea lui, romanul Supunere, pare infricosator de probabila si in acelasi timp greu de acceptat ca se poate implini in ciuda decaderii lumii occidentale. Dupa mintea mea , si in carte am prins cateva afirmatii in sprijinul acestei teorii, caderea si lipsa de de tinta a populatiei pleaca de la lipsa fundamentului religios , a credintei care poate lega un popor. Franta a pierdut de ceva timp (de la minunata Revolutie) busola si nu o va regasi prea curand. Si e posibil sa accepte un paleativ , desi o trecere la o religie total neconforma cu cea actuala e greu de presupus. Oricum cartea e o proviocare si merita admiratia celor care au rabdare sa o parcurga

Cristian Geambaşu (913 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 14:35

Dacă aş spune că sînt plăcut surprins de calitatea şi consistenţa mesajelor, aş comite aceeaşi eroare (nevinovată totuşi) pe care o comitea cineva care aplauda ziariştii care, uite domle!, mai şi citesc altceva decît scriu ei. Dar am citit cu interes toate postarile şi cu bucuria ca exista subiecte care pot fi dezbatute pe alte tonuri decît se întîmplă cotidian. Şi cu satisfacţia ca există încă destui oameni care citesc, împotriva prejudecăţilor de tot felul

667 (2 comentarii)  •  25 noiembrie 2015, 15:15

coranul nu are un mesaj pacifist. pacea islamica e la fel ca pax romana, se instaureaza doar dupa ce te supui islamului, care fix asta inseamna: „supunere”. daca vrei pace cu islamul, trebuie sa devii musulman. si chiar si atunci e posibil sa nu ai parte de pace daca vreun muftiu sau ayatollah da o fatwa prin care declara curentul islamic de care apartii drept eretic si cheama jihadul. oricum, nu e mare diferenta intre istoria crestinismului si a islamului. a trebuit sa apara umanismul in europa ca sa scapam de lanturile religiei si acum, dupa 3-4 secole, trebuie sa o luam de la capat.

splendini (11 comentarii)  •  26 noiembrie 2015, 4:13

Un comentariu critica faptul ca articolul n-are nici o legatura cu sportul. Ba are, domnule, nu vazusi titlul, nu zice ceva de arbitru?
Alt comentariu echivaleaza istoria crestinismului cu cea a islamului. Serios acuma: va contraziceti dle 667; asa e, Coranul nu are mesaj pacifist, ci e plin de incitari la macelarirea necredinciosilor, oriunde si oricind. Vechiul Testament in schimb, acolo unde contine violenta,aceasta e prescrisa exact in timp si spatiu (filistenii, babilonienii, etc). Cit despre Noul Testament, Iisus nu a fost un razboinic singeros ca Mahomed, iar ideea de martiriu la crestini (mai bine te lasi tras pe roata decit sa-l renegi pe Hristos – vezi Sf Ecaterina, pe care o pomenim azi) e diametral opusa celei din Islam (mai bine imi detonez vesta decit sa-i las pe necredinciosi sa-si bea cafeaua de seara pe Boulevard Voltaire). Cit priveste istoria celor doua religii, contrastul e prea izbitor ca sa zabovim prea mult asupra lui. E indeajuns sa luam sclavia: toate religiile, culturile, popoarele au practicat-o si vazut-o ca pe un dat al vietii pina cind o mina de crestini s-au organizat in Anglia si au plecat de jos si pina n-au convins Parlamentul britanic s-o aboleasca nu s-au lasat. Iar acel Parlament era compus la vremea aia din crestini practicanti. Insasi ideea de limitare a puterii suveranului (Magna Carta), dreptul de a te organiza in adunari, insasi ideea de parlament s-au dezvoltat la o populatie crestina (nimic echivalent nu exista in tarile musulmane). In schimb, Arabia Saudita a abolit sclavia (in teorie) in anii 60, iar Mauritania (alt stat islamic) in anii 80. In practica inca mai exista sclavi si stapini de sclavi in tara aia. Toate civilizatiile au comis atrocitati in istorie, insa in tarile de extractie crestina pornirile violente ale fiintei umane (vizibile si la atei – vezi setea de singe a: iacobinilor cu zeita lor Ratiune; a bolsevicilor cu materialismul lor dialectic; a national socialistilor cu dispretul lor profund pt credinta crestina, considerata buna pt oamenii slabi ) au fost domolite de mesajul eminamente de pace al Evangheliei. Nu trebuie sa fii crestin ca sa recunosti diferentele astea. Numai bine!

the_gunner (10 comentarii)  •  26 noiembrie 2015, 9:00

N-am citit Supunere fiindca n-a aparut aici in Australia,dar din prefata cartii scrisa de d-l Geambasu mi-am facut o idee despre carte .Ma rog , e ca si cum cineva iti povesteste un film .
In ce priveste tematica religiilor crestine( sute ) si islamice (numai doua )va rog sa ma credeti ca nici una nu este o religie a pacii. Atrocitati savirsite de biserica ,virgula, crestina spre a se extinde in lume sint fapte de care acum se rusineaza insasi Vaticanul ( uciderea „paginilor in Alexandria si distrugerea bibliotecii , fortarea prin torturi a vikingilor ,masacrele teutonilor in tarile baltice etc. etc. Sa nu se lase mai prejos Islamul a angajat sabia . Sfirsind cu peninsula ,hoardele lui Mohamed au navalit spre nord trecind prin foc si sabie Palestina Siria si ceva din Asia mica ,spre est ,unde si-au stabilit capitala la Bagdad ,si spre est cucerind tot ,de la Egipt pina la Pirinei . De mentionat ca la Alexandria au trecut prin sabie pe fiecare crestin ( se intoarce roata ) si au ars si ce mai ramasese din biblioteca . Mai nou ,in zilele noastre de pe la 1950 incoace , avem o noua religie – petrolul .Prozelitii ei folosesc aproape aceleasi mijloace ,dar rezultatele ei sint atit de „fucked up ” incit nimeni nu mai reuseste sa le dea de cap. Experti in religii sint de parere ca lucrurile se vor pune la punct dupa un Armaghedon crestin ,iudeic, sau musulman . Preambulul il vedem azi . Ce va face Putin ?

Comentează