Aşteptăm Ungaria mentalizaţi şi reformaţi
Selecţionerul a transmis că gata, mergem să jucăm fotbal. S-a sucit terenul cu fundul în sus?
Pe 31 august sărbătorim ziua Limbii Române, poate nu ştiaţi. Fiecare în felul lui. „Ne desparte trei puncte de Ungaria”, a observat Anghel Iordănescu la începutul conferinţei de presă dinaintea plecării spre Budapesta. Bine, domnule ziarist cîrcotaş, dar fotbalul nu este o poveste despre limba română. Nu este despre nenumăratele dezacorduri subiect predicat ale unui selecţioner. Ori despre lipsa tenace a prepoziţiei „pe” dinaintea pronumelui relativ „care”.
Fotbalul este despre pase, driblinguri, centrări, şuturi. Posesie, tactică, 4-3-3, 4-2-3-1. Să zicem, deşi apartenenţa la un popor ne-o dă mai puţin teritoriul, și mai mult comunitatea de limbă. Care trebuie să fie fluentă, armonioasă, corectă. Aşa cum ar trebui să arate şi jocul echipei naţionale a României. Vineri, la Budapesta, apoi la Bucureşti, după 3 zile.
Flancat de mai mulţi jucători decît de obicei, Adi Popa şi Keşeru la dreapta, Budescu şi Pantilimon la stînga, Iordănescu a încercat să arate destins. În general, se simte un efort de reformare în atitudinea antrenorului de pe Rose Bowl. Mesajul foarte direct a fost că mergem la Budapesta să jucăm fotbal, nu să ne apărăm. Sau să ne apărăm dacă sîntem constrînşi, dar să nu arătăm ca o echipă a cărei filosofie este mica ciupeală.
Motiv să ne ciupim noi, ca să fim siguri că nu visăm. Bravo, domnule general, deci renunţăm noi la aburirea adversarului, la pase laterale şi în spate şi privim doar înainte cu gîndul la atac? Extraordinar, numai că au trecut doar cîteva zile de cînd Marius Şumudică ne promisese că va merge la Alkmaar să atace, că Budescu, cel care v-a tachinat la telefon, va face şi va drege. Şi ştiţi ce s-a ales.
Pînă la ora meciului cu Ungaria mai sînt cîteva zile şi foarte multe ore. Vom avea timp să presupunem formule de echipă, să descoperim puncte nevralgice ale Ungariei lui Dzsudzsak. Altfel, dacă va fi transpus în practică, mesajul lui Iordănescu poate fi unul istoric. De cotitură, nu de întoarcere a armelor, capitol pe care-l stăpînim la perfecţie. Apropo de însoţitorii selecţionerului, să reţinem prestaţia sobră a lui Pantilimon de la conferinţa de presă, amprentă evidentă a anilor petrecuţi în Premier League. Şi să salutăm reîntoarcerea la „naţională” a lui Latovlevici, care ne-a spus că este bine şi că este „mentalizat”.
Dar bineînţeles că asta este o altă răutate, fiindcă la Budapesta nu joacă limba română.
P.S. Un prieten care a citit articolul m-a sunat și m-a atenționat că Anghel Iordănescu se află printre parlamentarii care au inițiat legea referitoare la instituirea zilei de 31 august ca zi a Limbii Române. Am verificat și este adevărat. Nu vi se pare că ne aflăm în plin teatru al absurdului?