De ce aţi plecat?

Christophe Galtier ne-a oferit un model de seriozitate, publicul mureşean o mostră de românism. Fie el şi bilingv

Gluma serii la Tîrgu-Mureş îi aparţine lui Christophe Galtier. „Calificarea nu este încă obţinută, trebuie să rămînem concentraţi şi la retur”, a precizat antrenorul lui Saint-Etienne imediat după meci. Să amintim totuşi că meciul cu pricina se încheiase cu scorul de 3-0 pentru formaţia din Hexagon. Mă rog, politeţe franţuzească împachetată în prudenţă fotbalistică. Mai departe de politeţe, găsim o formaţie solidă, depozitară a valorilor fotbalului francez. Dar nu mai mult. Combinativi şi combativi, tehnici şi disciplinaţi în acelaşi timp, elevii domnului Galtier nu sînt totuşi nici PSG, nici Marseille, nici chiar Lyon.

ASA a pierdut din cauza diferenţei de valoare şi de experienţă, adevărat. ASA a mai pierdut şi pentru că, mi se pare, documentarea generală a lui Galtier a fost superioară celei a lui Miriuţă. Prestaţia antrenorului şi a căpitanului Loic Perrin la conferinţa de presă dinaintea partidei trebuia să fie un avertisment. Francezii ştiau la nivel de nuanţă în ce oraş veneau şi aflaseră că urmau să întîlnească un adversar care bătuse Steaua de 3 ori în sezonul trecut. Erau în temă şi cu criza financiară prin care trece clubul din Tîrgu-Mureş, şi cu schimbarea de efectiv pricinuită de aceasta. Christophe Galtier le recomandase lui Hamouma, lui Diomande şi ceilorlalţi să şuteze de la distanţă, fiindcă observase că Stăncioiu este un portar cu probleme (şi) din cauza lipsei de talie. Asta înseamnă să îţi faci meseria serios, chiar dacă ai în faţă o debutantă în cupele europene.

ASA nu s-a făcut de rîs cu Saint-Etienne. A fost depăşită fotbalistic de o echipă mai bună. Dacă nu ar fi fost contraexemplul Astrei, curajoasă şi norocoasă la Londra în faţa lui West Ham, am fi fost tentaţi să mergem pe teoria comodă „Asta este valoarea fotbalului românesc”. Indiferent însă ce s-ar fi întîmplat pe teren, spectatorii mureşeni aveau datoria să fie şi suporteri ai echipei lor. Ca formă de ataşament la bine şi la rău. Asta presupunea să nu părăsească masiv arena cu mai bine de 10 minute înainte de fluierul de final, cînd Hamouma încă nu dusese scorul la 3-0. Nu de alta, dar ni se tot dă în cap cu modelul ardelenesc de civilizaţie, nouă, „sudiştilor” miticizaţi. Se vedea rău la televizor abandonul acesta al publicului, martor la prima experienţă europeană a formaţiei lor. Dar probabil că toţi mai avem de învăţat şi dacă ni se pare că le ştim pe toate.