Nici aşa, nici altminteri
Nu am luat gol la Belfast, nici nu am dat. Nord-irlandezii au fost mai proaspeţi pe final de partidă. Nu am fost nici aşa, nici altminteri, vorba unui dramaturg care ne-a descris mai bine decît toţi poeţii naţionali.
Avem vîntul împotriva noastră. Şi soarele în faţă, exclamă comentatorii televiziunii naţionale. Vă daţi seama dacă şi natura s-a coalizat împotrivă-ne? Cum să cîştigi meciul acesta cu nord-irlandezii, mai ales că nu mai sînt acei nord-irlandezi de la Crusaders, care luau 11 goluri în Ştefan cel Mare?
Este adevărat că asta se întîmpla acum mai bine de 40 de ani, în alt timp al fotbalului, în alt timp pur şi simplu.
De la specialişti pînă la ultimul microbist lumea a observat lipsa de talie a echipei naţionale a României. Mai ales în compartimentul ofensiv, acolo unde Torje, Maxim, Chipciu şi Keşeru păreau copiii lui Johnny Evans sau McAuley. Este o lipsă istorică a fotbalului nostru care n-a pus niciodată preţ pe fizic. Lumea a observat că avem o echipă scundă, da, Anghel Iordănescu, nu.
Ni se va spune că el face echipa, că el răspunde şi că fotbalul nu este o întreprindere pentru băieţi voinici, din topor, ci pentru fîşneţi tehnici.
Fotbalul este o poveste pentru toţi, înalţi şi scunzi, dar a te adapta profilului adversarului este un semn de deschidere profesională. Şi dacă observăm că, după pauză, selecţionerul părea deschis la şliţul pantalonilor, înseamnă că sîntem deja pe drumul cel bun.
Lăsînd gluma de o parte, România noastră cea scundă şi emotivă a încercat mai mult în ultimele 45 de minute. În special după ieşirea lui Chipciu – confuz şi neinspirat -, şi intrarea lui Bogdan Stancu. Marcajul lui Evans la incursiunea decisivă a lui Torje din minutul 65, este însă o mostră de meserie fotbalistică în faţa avîntului necontrolat.
Am vrut mult, am arătat destul de puţin la nivelul maturităţii şi limpezimii, care vin dintr-o ştiinţă a meseriei. Lucrurile acestea se educă în timp, nu doar în cantonamentele naţionalei. Deci nu este Iordănescu vinovat pentru toate. Cît despre relaţia selecţionerului cu Divinitatea, se pare că şi aici sînt unele probleme de comunicare.
Nu am luat gol la Belfast, nici nu am dat. Nord-irlandezii au fost mai proaspeţi pe final de partidă. Nu am fost nici aşa, nici altminteri, vorba unui dramaturg care ne-a descris mai bine decît toţi poeţii naţionali. Asta nu este nici bine, nici rău. Şi cu acest fotbal greu de digerat vom ajunge probabil la turneul final din Franţa. De ce totuşi nu putem fi euforici?