Dorinel, imperfectul în lumea perfecţilor

Cîndva, demult, îi spuneam "Neamţul". Acum am uitat. Acum am devenit pretenţioşi şi neiertători

Recordmanul selecţiilor la naţională. 134 de prezenţe în tricoul reprezentativei, 16 goluri marcate. Se vorbeşte rar despre asta. Este unul dintre oamenii importanţi ai Generaţiei de Aur, dar atunci cînd îi enumerăm pe cei care ne-au bucurat la Mondialul american, pe el îl uităm. Începem cu Hagi şi Popescu, continuăm cu Ilie Dumitrescu şi cu Răducioiu, şi nu îl neglijăm pe Dan Petrescu. Pe el, cel mai truditor dintre salahorii de la centrul terenului, îl sărim din schema nostalgiei noastre. Da, fotbalul este o poveste a prezentului, cu depănarea amintirilor se ocupă pensionarii Cişmigiului. În curînd nici ei, timpul şi reţelele de socializare nu iartă.

„El” este Dorinel Munteanu, de cîteva etape antrenor la Astra. A venit la echipă după Oleg Protasov şi înainte ca arestarea patronului giurgiuvenilor să pună în discuţie viitorul echipei. Tot să fii pe banca unei formaţii adormite de greco-engleza lui Oleg şi dinamitată din interior de condamnarea colecţionarului de elefanţi! Astra urma să fie o pradă uşoară pentru Steaua. Aşa ne anunţase Raul Rusescu înaintea partidei, afişînd o siguranţă dezarmantă şi fără mască. La propriu. Vom juca mai bine şi vom cîştiga, a prezis atacantul, după care a zîmbit. Nu au jucat mai bine şi nici nu au cîştigat. Steaua îşi continuă coborîrea, lentă, dar cu atît mai parşivă. Mersul ăsta la vale încununează o serie de lipsuri. Lot subţiat, înlocuitori mediocri şi buni de gură (vezi Gabi Iancu, vezi Stanciu, vezi Tamaş cel veşnic încercănat), antrenor moale, care cu fiecare etapă se arată mai neputincios în faţa crizei de exprimare. Plus un patron care a vîndut la bucată cele mai bune terenuri – Sînmărtean, Szukala, Keşeru – pînă a rămas doar cu extravilanul – Neagu, Breeveld, Rîpă.

Am deviat de la subiect. Iar acesta nu era încă o elegie dedicată Stelei şi treselor ei pierdute, ci Dorinel Munteanu, antrenor la Astra. Aş lega felul în care au jucat Fatai şi compania de mesajul lui Dorinel. Activ, implicat, poate chiar agitat, transmiţînd mereu ceva jucătorilor. A fluierat, a alergat, s-a lamentat la ratări. S-a arătat nemulţumit de rezultat la final, fără să joace teatru, fără să recite o poezie, ca alţi colegi de breaslă. În general, a arătat ca un om pasionat de munca lui, ca unul căruia îi pasă şi nu aşteaptă mila cerească. Ziceai că Astra trage să menţină distanţa faţă de Tîrgu Mureş, în timp ce Steaua părea o formaţie plictisită, lipsită de griji şi de obiectiv.

Ştiu că Dorinel Munteanu nu are foarte mulţi admiratori. I se reproşează tot felul de lucruri, cu temei sau fără. Rămîne totuşi antrenorul campion cu Oţelul, dar şi cel care s-a plimbat vremelnic prin spaţiul extra-sovietic. Mordovia, Kuban, Qabala, halte nereuşite. El, imperfectul care trăieşte într-o lume de perfecţi, încearcă totuşi să îşi facă meseria cu o temeinicie deloc la modă. Pentru asta nu merită nici statuie, nici ode. Invocata Românie a lucrului bine făcut ar putea fi şi ţara lui Dorinel Munteanu. Mai ţineţi minte că i se spunea „Neamţul”?