Spre un El Clasico?

Meciul pierdut în faţa Serenei nu ţine loc de o victorie, dar este un excelent material didactic pentru pregătirea partidelor care vor veni

Simona Halep a pierdut semifinala de la Miami cu Serena Williams pentru că Serena a jucat mai bine decît Simona. Dacă acceptăm asta, putem merge mai departe. Adică, să vedem dacă Serena este mai bună în valoare absolută decît Simona. Ori dacă a fost vorba doar de o zi de excepţie prinsă de americancă şi de una medie a româncei.

„Ea joacă foarte bine”, a zis Victor Ioniţă cînd a fost chemat prima dată de Simona la marginea terenului. „Ştiu şi eu că joacă foarte bine”, a venit răspunsul în răspăr al jucătoarei. Antrenorul îşi propusese să ia din povara de pe umerii Simonei cu o constatare banală la prima vedere, dar care însemna şi „ok, nu prea ai ce să-i faci acum, dar continuă să alergi, să loveşti tare şi variat, încearcă să pui în teren primul serviciu. Nici ea nu este un robot”. Ioniţă nu a ripostat, ştia că Halep trebuia să se descarce. Şi-a asumat rolul de sac de box, iar sfaturile lui simple au dat roade în game-urile următoare.

Da, Serena nu este un robot, dar este un pachet de muşchi (puţin împănaţi), care loveşte cu o furie şi cu o tărie de esenţă androgină. În plus, Serena în zi fastă se şi deplasează mult mai bine decît ne-ar lăsa să credem gabaritul. Serena nu are doar forţă, se bazează pe o rigoare tactică a jocului, care, cuplată pe abilităţile tehnice, o duce în zona aceea a invincibilităţii. Scoasă din matricea asta, cea mai de succes jucătoare a tuturor timpurilor devine vulnerabilă. Şi anxioasă. Uşor de zis, greu de aplicat în condiţiile în care Serena trimite al doilea serviciu cu viteze de peste 160-170 de kilometri pe oră. Iar returul pe al doilea serviciu al oponentei pune în pericol integritatea fizică a arbitrilor de linie.

Putea totuşi mai mult Simona? Probabil că da. În teorie. Să o plimbe, să nu îi ofere unghiuri pentru lovitura de dreapta, să încerce să taie jocul cu mingi scurte, capitol la care mai este serios de lucrat. În materie de dăruire, concentrare şi implicare în joc, Halep a fost din nou aproape de cel mai înalt nivel al ei. Concentrată, dar şi marcată de importanţa meciului. Au apărut momente în care Serena era pe punctul să cedeze, dar tocmai atunci Simona devenea rigidă şi prudentă. Este, pe bună dreptate, şi lucrul pe care şi-l reproşează ea însăşi.

Contează foarte tare cum pierzi. Există înfrîngeri demne şi înfrîngeri ruşinoase. S-au văzut înfrîngeri epice şi înfrîngeri fără poveste. Simona şi-a obligat adversara să muncească mult pentru victorie. Meciul pierdut în faţa Serenei nu ţine loc de o victorie, dar este un excelent material didactic pentru pregătirea partidelor care vor veni. Serena Williams – Simona Halep poate deveni un clasic al circuitului feminin. O întîlnire dincolo de scor. Ceea ce nu-i puţin lucru în tenisul de astăzi, unde Djokovici a dus cinismul eficienţei la cote ameţitoare. În dauna emoţiei şi a spectacolului, evident.