Respectul meseriei

Mircea Rednic şi Costel Gâlcă ne-au amintit ceva esenţial. Fotbalul este o activitate menită să atragă, nu doar o fabrică de rezultate.

Despre calitatea unui meci. Despre ritmul bun pe toată durata întîlnirii. Despre realizări individuale, dramatism, suporteri frenetici, vreme […]

Mircea Rednic şi Costel Gâlcă ne-au amintit ceva esenţial. Fotbalul este o activitate menită să atragă, nu doar o fabrică de rezultate.

Despre calitatea unui meci. Despre ritmul bun pe toată durata întîlnirii. Despre realizări individuale, dramatism, suporteri frenetici, vreme rea şi teren de fotbal, nu cîmp de antrenament pentru găini, gîşte şi alte orătănii. Vorbim şi scriem rar despre astfel de lucruri, care nu sînt de fapt lucruri, ci fapte, oameni şi joc. Fotbal într-un cuvînt. Fotbal românesc, dar cu mulţi jucători străini pe teren.

Vorbim şi scriem despre Petrolul-Steaua 1-1 la Ploieşti. Poate că meciul acesta contînd ca manşă tur a semifinalei de Cupă vine la timp să ne alunge starea depresiv-defetistă. Există semne încurajatoare în oceanul acesta de suspiciune şi insolvenţă. Nu, nu ne vom lăsa cuprinşi de fierbinţeala unui optimism disproporţionat după o oră şi jumătate, plus cele cîteva foarte importante minute de prelungiri. Dar parcă este nevoie să ne extragem un pic din frenezia negării. Nu te poţi hrăni doar cu fiere şi să rămîi teafăr la minte.

Nu a fost perfect, dar a fost bine. Microbiştii cu oarecare experienţă au simţit starea aceea de confort pe care ţi-o dă un meci în care fotbalul este principala preocupare. Asta înseamnă să priveşti cu precădere spre poarta adversă şi să te preocupe mai puţin să distrugi ce construieşte celălalt. Antiteza cu partida de la Craiova era imediată şi dincolo de probabilitatea ca mulţi olteni, craiolguţişti sau mititelişti, să fie iarăşi vituperaţi, rămîne aspectul partidei. Faze cursive, ocazii de gol, reuşite personale. Stadionul, gazonul şi atitudinea profotbal a jucătorilor, dar mai ales a antrenorilor, au făcut posibilă întîmplarea de la Ploieşti. Şi ajungem la miezul problemei.

Mircea Rednic şi Costel Gâlcă au un lucru comun. Respectul pentru meserie. Sentimentul onoarei profesiei dincolo de minusuri de caracter sau de plusuri în cont. Cum se traduce asta pe cîmpul de joc? Simplu. Printr-o atitudine pozitivă faţă de fotbal. Prin generozitate faţă de oamenii din tribună, cărora nu le dai să mestece rumeguş spunîndu-le că rezultatul scuză orice. Petrolul nu s-a retras strategic la adăpostul acelui 1-0 semnat de debutantul Tchite încă din minutul 20. Teixeira, Vasilache şi Astafei au continuat să atace poarta lui Arlauskis, şutul primului, oprit doar de bară, fiind o dovadă cît se poate de solid-contondentă. Trecuseră 3 minute după pauză, iar ploieştenii ştiau că au în faţă o echipă căreia nu trebuie să-i dai nici un vîrf de deget ca să îţi ia toată mîna. Lipsită de strălucire, dar combinativă, Steaua a mestecat aplombul Petrolului. Gâlcă a mizat din nou şi sinucigaş la prima vedere pe posesie prelungită, pe combinaţii tehnice. Poate că egalarea din minutul 90+4 să fi fost şi rodul norocului. A fost acolo însă şi masa critică la care s-a ajuns prin insistenţa lui Prepeliţă, Chipiciu şi Adi Popa.

Nu sîntem la ora de religie să stabilim dacă Dumnezeu ţine cu cei drepţi, aşa cum pretinde Chipciu, cu caz particular fotbalul. Ţine însă, fotbalul, cu cei care nu trişează. Am observat supărarea lui Mircea Rednic din finalul partidei şi cred că asta este de bun augur. Ne aşteaptă un retur măcar la fel de interesant. Mă bazez pe ţîfna lui Rednic şi pe viclenia lui Gâlcă, şcolită în Spania. Dacă mă înşel, ceea ce se prea poate, să fiu trimis în exil pe stadionul Extensiv!