O mamă de bătaie. Sau un tată?

Cazul Andradei Surdeanu ne arată cît sîntem de nepregătiţi în faţa violenţei familiale. Şi cît sîntem de înapoiaţi.

Să nu facem valuri, aşa ne îndeamnă mama Andradei. Să nu tulburăm concordia familiei Surdeanu. Mulţi cititori ne transmit cumva acelaşi mesaj. […]

Cazul Andradei Surdeanu ne arată cît sîntem de nepregătiţi în faţa violenţei familiale. Şi cît sîntem de înapoiaţi.

Să nu facem valuri, aşa ne îndeamnă mama Andradei. Să nu tulburăm concordia familiei Surdeanu. Mulţi cititori ne transmit cumva acelaşi mesaj. Lăsaţi-l în pace pe domnul Lucian, nu vă mai băgaţi în sufletul bietei fete, care suflet este pereche cu al tatălui prieten, coechipier, companion şi tovarăş de arme! Şi… Şi atît. La urma urmei, ce mare lucru o palmă, două, trei patru?, ne strigă oamenii. Ce, voi nu v-aţi bătut copiii niciodată? Ia nu mai fiţi ipocriţi! Şi dacă nu ştiaţi, o palmă părintească este ca un pansament pe o rană sîngerîndă. O necesitate puţin cam dureroasă, ce-i drept. O carabă de ofiţer în rezervă peste obrăjorul fraged al unei adolescente este ca un exerciţiu fizic prelungit, care îţi întinde pînă la limita suportabilului muşchii. Ca un medicament amar, care îţi curăţă organismul de rău. Apropo de medicamente, atenţie mare la instrucţiunile de utilizare! Cultura populară trebuie privită ca un fel de medicină homeopată, nu ca panaceu.

Foarte pe scurt dacă nu ştiaţi. Dar ştiaţi deja. Andrada este adolescenta care a mîncat bătaie de la tatăl Lucian pentru că a pierdut un meci de tenis. După cum observaţi, însăşi bogăţia limbii române („a mîncat bătaie”) face valuri, aşa că este greu să urmăm îndemnul doamnei Alina Surdeanu, mama Andradei. Chit că familia Surdeanu a pus scut în faţa răutăţii lumii înconjurătoare pentru a-l apăra pe domnul Lucian, fost pilot militar de vînătoare care într-un moment precis al vieţii şi carierei dumisale a lăsat manşa avionului pentru a se dedica studiului tenisului. Portretul zugrăvit de mama Alina este pe cît de înduioşător, pe atît de hollywoodian. Tatăl energic şi coleric, alături de fiica lui, bucăţică ruptă, plecaţi să cucerească lumea. Lumea tenisului. Banii lumii tenisului. Ce, la Hollywood se lucrează pe capace de bere?

Nefiind psiholog, nu mă aventurez în diagnostice. Pot bănui totuşi că tînăra Andrada acceptă teroarea paternă, pe care o şi venerează de la un punct încolo, dintr-un sentiment al sacrificiului/renunţării care i-a fost insuflat de tatăl educat în spirit cazon. Dacă este şi sinceră în potopul de mesaje postate pe Facebook, este chiar îngrijorător. Acolo, Andrada nu se victimizează. Andrada se demonizează. Micuţul drăcuşor nerecunoscător şi obraznic care i-a luat minţile tăticuţului cel bun şi generos. Apoi mămicuţa care înţelege complicitatea fiică-tată. O înţelege şi o stimulează. Familia unită, familia celulă de bază a societăţii.

Este şi asta o variantă. Bineînţeles, nu cea adevărată. Este versiunea pentru „lumea rea”. Pentru presa care dă buzna cu bocancii în sufletele oamenilor. Totuşi, ca parte minusculă a acestei prese detestabile, v-aş atrage atenţia, domnule Lucian, doamnă Alina şi dragă Andrada, că nu este deloc bine ce faceţi. Nu toţi copiii aşteaptă corecţia fizică a părinţilor atunci cînd greşesc. Nu toţi părinţii îşi bat copiii în numele accesului spre o carieră bănoasă. Nu toţi părinţii îşi bat copiii, fiindcă acceptă că progeniturile lor s-au născut nişte oameni obişnuiţi, fără însuşiri care să producă plusvaloare. Asta nu înseamnă că ei nu sînt severi atunci cînd este cazul. Asta nu înseamnă că nu au ambiţii pentru copiii lor. Au şi îi iubesc. Mă rog, poate nu chiar atît de explicit ca în poza aceea cheek to cheek care a inundat reţelele de socializare.