Sîntem toţi maimuţe?
Gestul lui Dani Alves a făcut prozeliţi. Şi deschide o discuţie interesantă, în măsura în care avem puterea să fim sinceri
Alunecăm din cînd în cînd pe cojile de banană ale rasismului. Şi (ne) rîdem. Cine a fost pe stadioane, […]
Gestul lui Dani Alves a făcut prozeliţi. Şi deschide o discuţie interesantă, în măsura în care avem puterea să fim sinceri
Alunecăm din cînd în cînd pe cojile de banană ale rasismului. Şi (ne) rîdem. Cine a fost pe stadioane, la noi şi aiurea, ştie cum decurg lucrurile. Croncănituri de ciori, strigăte chiţăite care reproduc zgomotul junglei populate de maimuţe. Este veselie mare în tribune. Şi o bună dispoziţie complice. Nu-i frumos, par să spună chipurile microbiştilor, dar face bine la ten să îţi baţi joc de băieţii cu pielea ca tăciunele şi părul ca sîrma expandată. Ei, hai, ce naiba, că nu omorîm pe nimeni! e mesajul subliminal. Rasism, discriminare, xenofobie, misoginism. Există toate în noi, la vedere sau viclean tupilate. Lîngă ele se ridică ameninţătoare corectitudinea politică. Şi sora ei mai mare şi mai nemiloasă, supercorectitudinea politică. Suratele ne îngheaţă zîmbetul vinovat pe buze. Nici aşa nu-i în regulă. Vom vedea de ce.
Povestea bananelor şi a cojilor de banană din fotbal este alta decît aceea a filmului mut american. Stanii şi Branii care sînt luaţi la ţintă pe marile arene nu sînt nici slabi ciufuliţi, nici graşi caraghioşi. La meciul Villarreal-Barcelona, Dani Alves a reacţionat spontan provocării bananei aruncate din tribună. Spontan, exemplar şi cu umor. „Maimuţa” a luat fructul, l-a decojit şi a muşcat din el. Apoi a bătut cornerul. Gestul fundaşului Barcelonei a făcut prozeliţi, ceea ce-i foarte bine. În semn de solidaritate, coechipierul Neymar a postat în reţelele de socializare o poză cu el şi cu fiul lui. Atacantul ţine în mînă o banană desfăcută, fiul lui un muţunache de pluş sub forma aceluiaşi fruct-fetiş al discriminării. Nu este un gest singular. Fotbalişti în activitate şi foste glorii au luat atitudine. Aguero, Guardiola, Lineker. Realizatori de televiziune ori simpli suporteri şi-au manifestat susţinerea. S-a născut deja o mişcare de protest, „Sîntem toţi maimuţe!”. Putem să o numim şi congregaţia Bananei Universale.
Vestea proastă este că maimuţele din noi nu vor evolua darwinist spre Homo Sapiens doar pentru că Dani Alves a protestat insolit. Nici Dani Alves însuşi. Dani Alves nu este maimuţă pentru că are culoarea pielii mai închisă decît a membrilor familiei regale a Suediei. Dar Dani Alves coboară un regn şi se comportă ca o primată atunci cînd simulează faulturi şi cînd îşi loveşte mişeleşte adversarul. La fel Neymar, idem madrilenul Pepe, cu toţii campioni ai simulărilor, ai gesturilor teatrale. Să nu-l uităm aici pe colegul lor mai alb şi cu ochi mai albaştri Pique. Care Pique, aflat în carul alegoric al echipei Spaniei campioană mondială, se distra de mama focului scuipîndu-l pe Pedro Cortes, fost preşedinte al Valenciei. Vedeţi, aşadar, că maimuţăreala nu are a face cu culoarea pielii şi nuanţa ochilor. Ori cu zona geografică de provenienţă. Maimuţele au alte semnalmente. Înşală, mint, fură, provoacă, fac rău semenilor.
Muncesc ca un negru ca să trăiesc ca un alb, a spus cîndva Samuel Eto’o. A reuşit. Trăieşte mai bine decît 999 dintr-o mie de albi ai planetei. De unde ideea că lumea nu este totuşi atît de strîmb construită şi nici dracul nu ar fi atît de negru. Puşchea pe limbă, iar dăm în rasism! Sau poate că nu. Dăm, de fapt, peste corectitudinea politică. În numele ei, o prosteală generalizată se lasă peste lume. Nu mai există rase, nu mai există culori. Nu mai există diferenţe, ci doar o diversitate care consumă aceiaşi hamburgeri şi aceleaşi şaorme. Şi dacă oamenii de ştiinţă observă că africanii aleargă mai repede decît europenii, dar că africanii înoată mai prost decît europenii, inchizitorii corectitudinii politice sar de fund în sus peste recordul lui Sotomayor. Şi dacă spui că asiaticii au talent la ping pong, iar popoarele nordice au în sînge hocheiul, eşti deconspirat ca simpatizant al mişcărilor de extremă dreapta.
Dar povestea bananei rămîne. Noi ar trebui să o însuşim temeinic fiindcă vreo 20 de ani nu prea le-am văzut culoarea. Dragă Dani, în noi nu arunca nimeni cu banane, ci cu socialism multilateral dezvoltat. Iar asta nu era o chestie comestibilă.