Ai noştri tineri
Robert Vîlceanu a fost pus la păstrare de Victor Piţurcă. Îl aşteptăm să se maturizeze. Cît? Pînă pe la 25-26 de ani
Robert Vîlceanu şi-a luat-o în cap. Să luăm de bună mărturia selecţionerului, care selecţioner a preluat informaţia de […]
Robert Vîlceanu a fost pus la păstrare de Victor Piţurcă. Îl aşteptăm să se maturizeze. Cît? Pînă pe la 25-26 de ani
Robert Vîlceanu şi-a luat-o în cap. Să luăm de bună mărturia selecţionerului, care selecţioner a preluat informaţia de la Costel Gîlcă, omologul de la naţionala Under 17. Component de bază al acesteia, tînărul stelist ar fi avut o atitudine nedemnă de principiile eticii şi echităţii fotbalistice faţă de antrenorul de la lot. „Din păcate, nu a reacţionat aşa cum trebuie”, a povestit Piţurcă. Mister. Nu Mister Piţurcă, mister în sens de taină. Poate că Vîlceanu a fost ireverenţios sau chiar obraznic. Poate şi-a dat cu gel în exces pe păr. Ori nu s-a înhămat la efort fiindcă mîncase prea mulţi hamburgeri udaţi cu cola la fast food. Nu avem de unde să ştim. Poate toate la un loc, chit că Robert părea un băiat la locul lui.
Curios este că în cazul Robert Vîlceanu nu presa a fost găsită vinovată. Cel puţin deocamdată. De obicei, acesta era reproşul antrenorilor şi al conducătorilor din fotbal. Voi îi faceţi mari, iar ei au caş la gură şi gărgăuni în cap. Din cauza voastră le cresc corniţele şi aerele de vedete, prea îi băgaţi în seamă. Şi tot aşa. Dar poţi să îi contrazici? Cum scoate capul un tînăr fotbalist care dă o pasă frumoasă amintind de Dorinel şi un gol din lovitură liberă care seamănă cu execuţiile lui Hagi, noi sărim şi tragem la foc automat cu epitetele.
Nimic mai adevărat. Vestea tristă pentru gardienii jurnalismului scorţos-doct este că peste tot în lume se întîmplă aşa. Cei promiţători sînt vînduţi de media ca pepite aurifere. Cei care au confirmat deja devin figuri epice. Apoi, intră în scenă impresarii. Ziariştii caută figuri noi, vedete în devenire, capabile să împrospăteze peisajul băltit al unui fotbal suprapopulat de balast de import. Lumea care citeşte ziarele de sport şi care vede meciurile vînează şi ea aceste personaje. Este şi interes profesional, şi simpatie dezinteresată în felul acesta de a promova imaginea tinerilor. Bineînţeles că uneori ne înşelăm şi vindem iluzii de-o seară. Se mai păcălesc Pep şi Mourinho, Iordănescu şi Piţurcă, darămite noi!
Distinşii noştri oameni de fotbal de viţă veche ne ceartă, prefăcîndu-se că nu înţeleg cît de important este a forţa lansarea puştilor înainte să le treacă toate coşurile de pe faţă. Mai mult, îşi ascund blazarea în discursuri despre răbdare. Despre maturizare. Aşa ajungem să avem fotbalişti-speranţă la 25-26 de ani. De aceea, aştept ca la returul semifinalei de Cupă dintre Dinamo şi Steaua să nu fie doar o luptă pentru calificarea în ultimul act, ci un act de curaj profesional al antrenorilor. Ar fi frumos ca Stoican şi Reghecampf să se bazeze pe tinereţea lui Lazăr, Rotariu, Filip, Stanciu, Iancu sau, de ce nu?, Vîlceanu mai mult decît pe mutări tactice de anulare a adversarului. Este miza reală a acestui Dinamo-Steaua. Ar fi la fel de frumos ca şi Lazăr, Rotariu, Stanciu, Iancu sau Vîlceanu să înţeleagă ce înseamnă să joci la Dinamo, la Steaua, la naţională. Şi dacă nu înţeleg, să li se explice. Pînă le va cădea tot gelul din păr.