Ce nu se pierde
Ceva nu s-a pierdut. Dăruirea a rămas acolo, ca o moştenire sacră a derbyului. Şi dorinţa e intactă. Scrîşnetul dinţilor nu este o figură de stil. 22 de oameni se bat pe minge. Luptă să cucerească teren. Centimetru cu centimetru. […]
Ceva nu s-a pierdut. Dăruirea a rămas acolo, ca o moştenire sacră a derbyului. Şi dorinţa e intactă. Scrîşnetul dinţilor nu este o figură de stil. 22 de oameni se bat pe minge. Luptă să cucerească teren. Centimetru cu centimetru. Iarăşi, nu este o figură de stil. 11 contra 11 stau faţă în faţă şi nimeni nu este dispus să cedeze. Pasul înapoi este pentru alte ocazii. Roşu, albastru, alb, roşu. Din nou roşu, albastru, roşu şi alb. Dens şi intens spune Radu Naum la pauză şi nu trebuie să fii analist, specialist sau mare microbist ca să înţelegi că farmecul unui meci Steaua-Dinamo poate ţîşni şi din ardoare.
Asta este, trebuie să ne mulţumim cu ce avem. Ce mare jucător ne-a dat fotbalul românesc în ultimii 20 de ani?, ne întreba Gabi Balint acum cîteva zile. Ştia răspunsul, ca şi noi. Nici Ilie Balaci nu greşea prea tare cînd ne atrăgea atenţia că este o nebunie să-i compari pe Thicot şi pe Boubacar cu Radu Nunweiller. Chiar aşa. Oare cum ar fi arătat un derby Steaua-Dinamo la tensiunea fizică a meciului de astăzi? Poate că Liţă Dumitru, Puiu Iordănescu, Dinu şi Lucescu ar fi greşit la fel de multe pase ca Adi Popa, Chpiciu, Boubacar sau Şerban. Poate, nu avem de unde şti. Ştim altceva. Sînmărtean şi Ţucudean au fost în mai multe rînduri în poziţie de ultimi apărători. Cu rezultate demne de stoperi de meserie.
Dinamo a rezistat primele 45 de minute ritmului impus de Steaua. Ritmului fizic, nu problemelor fotbalistice. Toată lumea s-a întrebat ce se va întîmpla după pauză, cînd urmau să se vadă efectele T-Rex-ului asupra adversarului mai puţin pus la punct cu noile cuceriri ale preparatorilor fizici germani. Dar Steaua lui Sînmărtean, Stanciu, Chipciu şi Tănase nu este doar echipa care aleargă mai mult. Este echipa mai tehnică, mai experimentată. Mai scumpă. Mai bine plătită.
Pe hîrtie, meciul fusese jucat, mai rămînea de îndeplinit doar formalitatea meciului din teren. Aşa cum se întîmplase cu Chiajna. Atît doar că Dinamo are altceva de dovedit decît o comună de la marginea Bucureştiului. Aici s-a jucat meciul. Între trufia pusă faţă în faţă cu hărnicia lucidă scorul a fost egal, 1-1. Probabil că la desfăşurarea derbyului a contat şi apelul la demnitate al unui copil. Copil al cărui bunic a jucat şi el nişte derbyuri Steaua-Dinamo. Bunicul se numeşte Oneaţă Augustin.