Despărţirea de Cristian Gaţu
Pleacă ai noştri, vin ai noştri. Ori pleacă ai voştri, vin ai noştri. O schimbare era necesară în handbal, dar nu cu propteaua politicului. A fost dat jos un preşedinte care simpatiza cu Băsescu şi s-a instalat unul care e […]
Pleacă ai noştri, vin ai noştri. Ori pleacă ai voştri, vin ai noştri. O schimbare era necesară în handbal, dar nu cu propteaua politicului. A fost dat jos un preşedinte care simpatiza cu Băsescu şi s-a instalat unul care e agreat de Ponta?
Odată cu plecarea lui Cristian Gaţu din fruntea federaţiei, handbalul românesc se va moderniza. Vedeţi ce simplu este totul? Pleacă bătrînii, vin tinerii. Lupii tineri. Suflă vînt de înnoire.
Sau poate că nu.
Cristian Gaţu era cel mai vechi şef de federaţie din România. Fostul dublu campion mondial adunase 18 ani în fruntea sportului care l-a făcut celebru şi pe care, împreună cu colegii de generaţie, îl înnobilase. Nu a fost un preşedinte la fel de bun cum a fost ca jucător. Era şi foarte greu să transfere starea de graţie de pe teren în birourile sărăcăcioase de la sala Floreasca.
Sau poate că nu.
Cristian Gaţu a fost învins de Alexandru Dedu în cursa pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte. Alegeri democratice, susţine noul număr 1 al handbalului. Rezultat influenţat de implicarea politicului, susţine Gaţu.104 voturi a strîns Alexandru Dedu. Cîştigător din primul tur. Remus Drăgănescu, cel de-al treilea participant la scrutin, 56. Gaţu, 32 de voturi. Rezultatul spune multe. În primul rînd că fostul preşedinte nu mai era dorit de majoritatea electorilor. Ceea ce nu se întîmplase la celelalte 5 alegeri în care ieşise victorios, deşi corul contestatarilor se auzea parcă mai puternic decît cel al susţinătorilor. De ce nu mai era dorit Cristian Gaţu? Pentru că majoritatea oamenilor din handbal înţeleseseră în timp că proiectul veteranului preşedinte nu putea scoate din impas sportul care ne-a adus patru titluri la băieţi şi două la fete. Că sub mandatul lui Gaţu nu va fi posibilă o modernizare, ci doar cîrpeli ale unei sărăcii asumate.
Sau poate că nu.
Participarea masivă la vot este pusă de adversari (şi) pe seama comenzii politice. Remus Drăgănescu, cel de-al treilea candidat la fotoliul de preşedinte, observă că noii vicepreşedinţi au luat acelaşi număr de voturi ca şi Alexandru Dedu, iar membrii Consiliului de Administraţie sînt într-o majoritate confortabilă tot oamenii din echipa cîştigătoare. Există suspiciunea explicită că primari şi şefi de Consilii Judeţene, personaje din sfera puterii, i-au pus pe oamenii din teritoriu care i-au reprezentat la alegeri să-şi fotografieze buletinele de vot. Ca probă de loialitate. De unde interesul puterii, USL acum, de a mai cîştiga un cap de pod în sport, altfel un domeniu lăsat în paragină? Pentru că handbalul este totuşi vizibil faţă de alte sporturi. Vizibilitatea are însă două tăişuri, rezultatele proaste sînt asociate imediat echipei conducătoare a federaţiei.
Sau poate că nu.
Impresia retrospectivă este că mandatul de 18 ani al lui Cristian Gaţu a aruncat o lumină gri peste handbalul românesc. Au fost şi momente bune, şi căderi spectaculoase. Şi întîmplări cel puţin compromiţătoare. La pozitiv rămîn medaliile de argint şi de bronz, mondiale, respectiv europene, cucerite de naţionala feminină în 2005 şi 2010. Criticii lui Gaţu pretind că valoarea fetelor care au trecut pe la naţională era peste nivelul performanţelor. Ignorînd trecutul glorios, mai putem bifa la bilanţ pozitiv chiar calificările băieţilor la Campionatele Mondiale din 2009 şi 2011. La fel, dincolo de părerea contestatarilor, înfiinţarea Centrelor Naţionale de Excelenţă, care deja au început să alimenteze loturile naţionale, poate intra la capitolul „Realizări”.
Ceva putred cu danezi
Marea umbră a domniei lui Gaţu rămîne scandalul internaţional provocat de încercarea de mituire a arbitrilor danezi, în urma căruia Aihan Omer, fostul antrenor al naţionalei, şi Petre Paleu, „vice” al FRH şi investitor strategic în handbal, au fost suspendaţi 5 ani de federaţia internaţională. Nu s-a demonstrat că Gaţu ar fi fost implicat direct. Pasivitatea preşedintelui, care a recunoscut că ştia de intenţia celor doi, atîrnă însă greu de blazonul dublului campion mondial. Gaţu a supravieţuit acestui cataclism, ca şi altor probleme legate de imaginea proastă a arbitrajelor din întrecerea internă. Plus că a tolerat schimbarea sistemului de retrogradare-promovare după terminarea campionatului, favorizînd echipe care contribuiau prin sposorizări la bugetul federal.
Simpatia fatală
Cristian Gaţu nu a căzut de la şefia FRH în cele mai delicate clipe ale mandatului, ci atunci cînd s-a realizat masa critică pentru schimbare. Un vînt favorabil acesteia a suflat mai ales dinspre PSD, la curent ca toată lumea cu simpatia declarată a lui Gaţu pentru Traian Băsescu. Poate că Gaţu a fost mai degrabă un funcţionar decît un vizionar în postura de manager al handbalului, dar dacă avem acum un preşedinte tînăr la handbal doar pentru că-i este simpatic premierului nici asta nu pare un hap foarte uşor de digerat. Învingător detaşat în alegeri şi acreditat de un palmares solid ca sportiv (3 Ligi ale Campionilor ca jucător al Barcelonei), Alexandru Dedu va guverna peste un regat scăpătat, care nu îşi conştientizează boala. Poate va fi un manager mai bun decît Gaţu, de ce nu?
Ultimele cuvinte sînt tot despre Cristian Gaţu. Probabil că putea fi un preşedinte mai bun, mai întreprinzător. Admiraţia pe care i-am purtat-o în vremea cînd era mare jucător de handbal nu s-a stins. Adult acum, nu mă simt în stare să judec aspru eroul copilăriei. I-am iubit. Pe el, pe Cornel Penu şi pe Bibi Birtalan. Pe toţi ceilalţi. Şi dacă am un regret mare, mare de tot, la fel de mare ca victoriile lor de la Paris şi de la Berlin, acela este că nu au ştiut cum să transmită ştafeta. S-a întîmplat cumva că noi toţi am rămas cu amintirile, iar ceilalţi, adversarii de atunci şi discipolii noştri, au mers înainte. Dureros de departe de noi.