Volga e numai una!

Adrian Ropotan şi George Ţucudean au plecat la mai bine. Au ales însă căi foarte diferite

Probabil că Adrian Ropotan nu are un bunic bogat, care să îi ofere bonusuri pentru evoluţiile în teren. George Ţucudean are. Îmi închipui că […]

Adrian Ropotan şi George Ţucudean au plecat la mai bine. Au ales însă căi foarte diferite

Probabil că Adrian Ropotan nu are un bunic bogat, care să îi ofere bonusuri pentru evoluţiile în teren. George Ţucudean are. Îmi închipui că Ropotan nu are nici un bunic care să îi explice că banii în viaţă sînt foarte, foarte importanţi, dar că nu sînt chiar totul. Un bunic din acela ca în poveştile pierdute ale copilăriei noastre, cu barbă albă şi vorbă blîndă, care să îi spună că în viaţă contează şi alte lucruri decît banul la teşcherea. Lucruri simple ca generozitatea, camaraderia, renunţarea. Multora dintre noi le lipseşte un asemenea bunic. De cele mai multe ori, locul bunicilor sfătoşi a fost luat de impresari veroşi. De agenţi. De amici direct interesaţi ca prietenul-vedetă-sponsor să prospere.

Cunoaşteţi cele două întîmplări, dar le voi rezuma în cîteva rînduri. Prima. Rămas fără echipă, Adrian Ropotan a revenit la Dinamo. A bătut la uşă. I s-a deschis pentru că nu-i frumos să laşi pe drumuri un fost membru al haitei. Chit că haita nu mai e nici ea ce era odată, cînd din ciolanul cel mare de la masa bogaţilor avea toată lumea ce să mănînce. Ţălnar şi băieţii din echipă l-au primit ca pe unul de-ai lor. Sărăcia uneşte, bogăţia dezbină. Au urcat în Poiană, au făcut împreună pregătirea de iarnă. Părea o reîntîlnire fericită. O reciprocitate colegială. Te ajutăm să te pui pe picioare, ne ajuţi şi tu în returul care se anunţă complicat. Ai jucat în Rusia, eşti un fotbalist cu experienţă. Totul a mers uns pînă în ziua în care Ropotan a primit oferta de la Volga Novgorod. A plecat fără să se uite înapoi. „Ştiau că vreau să joc în străinătate”, s-a repliat fotbalistul. Ştiau, dar sperau altceva, Adriane.

A doua poveste se leagă de George Ţucudean, recent transferat la Standard Liege pe 800.000 de euro. Fiind băiat cu familie înstărită, dar avînd şi un nas fin, George a înţeles că banii din transferul lui în Belgia nu vor ajunge cît ai bate din palme în buzunarele coechipierilor dinamovşti sub forma salariilor restante achitate la zi. Prin urmare, a lăsat băieţilor să împartă între ei 5.000 de euro. Suma cu pricina fusese obţinută în timp de la bunicul cel bogat, care îşi stimulează nepotul conform unui sistem interesant. Cu bonusuri la reuşite şi cu penalizări la cartonaşe galbene sau roşii. O grilă parcă mai sănătoasă decît a clubului însuşi, mai ales că bunicul este solvabil. În mod evident, cei 5.000 de euro lăsaţi lui Alexe şi compania nu rezolvă problemele. Gestul rămîne şi vorbeşte despre o formă de prietenie, chiar aşa, convertită în bancnote emise de Banca Centrală Europeană.

Nu aşteptaţi nici o morală extrasă pilduitor din cele două poveşti! Morala timpurilor noastre este strict legată de tubul digestiv. Ar fi de observat doar că sînt oameni cu bunici şi oameni care nu ascultă de bunici. Pentru ei, drumul de la „Steaua e numai una” la „Dinamo sau Volga nu-i totuna” e foarte scurt.