Skandenberg cu Serena
Americanca de 31 de ani este invincibilă. Ea şi-a arătat muşchii la Istanbul în toată splendoarea lor.
Elogiile curg valuri, valuri. Serena, campioana campioanelor. Serena care s-a refăcut miraculos după o embolie pulmonară şi a revenit în circuit mai puternică, […]
Americanca de 31 de ani este invincibilă. Ea şi-a arătat muşchii la Istanbul în toată splendoarea lor.
Elogiile curg valuri, valuri. Serena, campioana campioanelor. Serena care s-a refăcut miraculos după o embolie pulmonară şi a revenit în circuit mai puternică, mai flămîndă de victorii. Serena care nu şi-a pierdut nimic din strălucirea anilor tinereţii. Dimpotrivă, a adăugat noi sensuri jocului ei complet. Serena care la Istanbul, la Turneul Campioanelor, n-a pierdut nici un set. Învingătoarea Şarapovei, Azarenkăi şi Radwanskăi. Serena, doar a treia în acest cvartet care domină tenisul mondial, fiindcă ea nu joacă decît turneele importante, nu îşi consumă energiile şi furiile în gale minore. Wimbledon, US Open, titlul olimpic, Turneul Campioanelor. Plus Madrid, Charleston şi Stanford. Serena numai a treia în ierarhia WTA, pentru că sistemul de punctaj premiază constanţa şi mai puţin stălucirea. Vezi cazurile Jankovici, Safina ori Wozniaki, cocoţate lidere mondiale fără vreun turneu de Mare Şlem la activ.
Finala Serenei Williams cu Maria Şarapova a fost o demonstraţie de forţă, precizie şi calm absolut. Un 6-4, 6-3 primit ca o sentinţă implacabilă de rusoaică. Şarapova s-a străduit, a încercat toate loviturile ei decisive, a căutat unghiuri savante. A transpirat, la propriu, ca niciodată. S-a concentrat, nu a servit deloc rău. Numai că de dincolo de fileu venea ceva care îţi tăia respiraţia. 11 aşi pentru Serena faţă de doar doi în contul Mariei. Procentaj la primul servici peste 80 la sută, număr de mingi cîştigătoare mai mare decît dublu. O viteză a returului care făcea victimă din Şarapova chiar după servicii reuşite. Voleuri clasice sau drive executate cu naturaleţe. Cu mîna sigură a unui bărbat.
Stop! Mîna Serenei, picioarele ei, muşchii ei. I-aţi văzut, cu siguranţă. În stare de lucru şi în poziţie relaxată. Fibră de cea mai bună calitate. Forţă în stare pură, o minune anatomică. Cum este posibil ca, totuşi, o femeie, chiar şi o femeie sportivă să arate aşa, este altă discuţie. Este vechea discuţie. Obsedanta, obositoarea discuţie despre stimulentele de efort. Mîinile Serenei nu seamănă cu ale nimănui altcuiva din circuit, unde sînt destule domnişoare zdravene. În sala de la Istanbul, unde primarul metropolei a fost fluierat copios, s-au aflat faţă în faţă o sportivă frumoasă şi vulnerabilă, imagine a graţiei feminine, şi o entitate cu muşchi de oţel, cu o capacitate de efort supranaturală. Cu o răceală şi o limpezime a judecăţii demne de un PC performant.
Exagerez? Sînt subiectiv findcă am o slăbiciune pentru Şarapova? Mă aflu sub impresia coşmarului Lance Armstrong? Am făcut prea multe interviuri cu Nicolae Mărăşescu? Poate, din toate cîte puţin. Dar priviţi încă o dată cum arată Serena, cum se profilează braţele ei. Apoi, uitaţi-vă în oglindă şi spuneţi cu mîna pe inimă că totul este OK, că dacă te antrenezi mult şi cu metodă ajungi aşa ca ea şi că, aşa în joacă, v-aţi încumeta la un skandenberg cu ea. Am zis un skandenberg, nu altceva!