Reghecampf în nachrichtenverbot

UPDATE Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a ţinut să facă anumite precizări: „Nu am spus niciodată că sînt în silenzio, ci doar că nu voi mai intra în direct la emisiuni cu profil sportiv, pentru că nu vreau sa mai intru […]

UPDATE Tehnicianul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a ţinut să facă anumite precizări: „Nu am spus niciodată că sînt în silenzio, ci doar că nu voi mai intra în direct la emisiuni cu profil sportiv, pentru că nu vreau sa mai intru în polemică. Nu vreau să mai comentez declaraţiile altora. Voi vorbi cu jurnaliştii în continuare după meciuri şi la conferinţele de presă”

Ştiţi cum se traduce „silenzio stampa” în germană? Nachrichtenverbot! Aşadar, cînd spui „Ich in nachrichtenverbot!” anunţi că, gata, v-am înţărcat de la declaraţii! Totuşi, în loc să rosteşti liricul „nachrichtenverbot” ca să anunţi lumea că nu mai vorbeşti cu presa, mai bine îţi vezi de treabă. Asta în Germania. Dar Laurenţiu Reghecampf (nu Reghencampf, cum îi zice cam toată lumea adăugînd exasperant acel „n”) nu lucrează în Germania, ci în România. El este un antrenor român cu nume nemţesc, format la şcoala germană de fotbal, tot aşa după cum Loţi Boloni se prezintă ca antrenor francez de cetăţenie română şi origine maghiară. Mă rog, ceva destul de complicat în ambele cazuri.

„Ungurul” Boloni nu a ajuns pe banca Stelei din motive pe care nu mai este cazul să le explicăm, dar „neamţul” Reghecampf, nu Reghencampf!, da. Rezultatele de pînă acum sînt bune, echipa se mişcă bine, are ritm, dovedeşte voinţă şi arată caracter în momentele grele. Tabloul general este plăcut şi ascunde micile defecte de detaliu. Plecînd de la ideea că totul, dar absolut totul – alcătuire a formaţiei de bază, schimbări, sistem de joc, opţiuni tactice – poartă doar semnătura lui Reghe şi a nimănui altcuiva, este normal ca ziariştii, laolaltă cu oamenii implicaţi în fenomenul fotbal, să aplaude reuşitele tînărului tehnician stelist.

Am încercat să înţeleg de ce a intrat Reghe în „nachrichtenverbot” tocmai în momentul în care este elogiat chiar şi de adversari. Un răspuns posibil este că „Laur” se alintă. Bineînţeles că el ne vinde imaginea unui tip modest, atît de preocupat de importanţa misiunii lui încît să nu se lase distras de osanale vremelnice. Şi poate false. În viziunea autorului filozofiei nachrichtenverboteniste, tăcerea lui ar trebui să ne spună că neamţul din el îi interzice orice abatere de la nobila-i îndeletnicire. Orice slăbiciune. Concentrare şi iar concentrare. Studiu, antrenament, odihnă cu ceasul în mînă. Nimic lăsat la voia întîmplării.

Ceva totuşi nu cadrează cu autoportretul acesta de nibelung rătăcit pe plaiurile dacilor liberi. Ranchiuna nici măcar mascată pe care Reghecampf a arătat-o faţă de cei care au avut observaţii critice privind jocul Stelei. Nevoia de a le da peste nas celor care au spus sincer ce cred despre echipa care le-a fost cîndva leagăn. Nevoia de a te răfui cu Iordănescu, Balint, Liţă Dumitru arătîndu-te vexat şi ultragiat. A făcut asta fără să-i numească, ceea ce este şi mai rău. Din neamţul desenat cu grijă nu rămăseseră decît zulufii blonzi. Şi românul get-beget aburcat pe cai mari.

Sigur că teoretic există posibilitatea ca peste nu foarte mult timp Laurenţiu Reghecampf să ajungă la gloria lui Aime Jacquet. Ştiţi povestea, selecţionerul campion mondial cu Franţa ignorat de L’Equipe şi în ziarul de după finala cîştigată cu Brazilia. Să te ţii atunci nachrichtenverbot! Există însă şi varianta ca Laur să ne ierte pentru că l-am lăudat în exces şi să ne ţină o lecţie de dirigenţie. Mă înscriu de pe acum!