Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Legenda şi păcătosul

Pentru copiii de azi, Mutu poate fi un personaj mai atrăgător decît Hagi. Statuile nu mai sînt la modă

Comparăm o legendă cu un păcătos şi ne ajutăm de statistică. Hagi sau Mutu? Cine a fost mai bun, mai productiv, […]

luni, 10 octombrie 2011, 10:38

Pentru copiii de azi, Mutu poate fi un personaj mai atrăgător decît Hagi. Statuile nu mai sînt la modă

Comparăm o legendă cu un păcătos şi ne ajutăm de statistică. Hagi sau Mutu? Cine a fost mai bun, mai productiv, mai important? 35 de goluri în contul lui Gică pentru naţionala României, 34 pentru Adrian. „Regele” contra „Briliantului”. Supranume golite de sens prin întrebuinţare excesivă, prin exagerare. Cel mai bun produs al generaţiei dinainte de Revoluţie alături de liderul generaţiei postdecembriste. Doi fotbalişti pe care îi separă nu doar caracterul, ci şi o falie istorică. Istoria pur şi simplu, nu istoria fotbalului.

De aici ar trebui să plecăm atunci cînd îi comparăm. Din istoria recentă. Purtăm pecetea vremurilor pe care le trăim. Hagi a fost talentul unic al unor decenii de lipsuri. Poate şi o formă de revoltă împotriva lor. Mîncarea, bucuria erau raţionalizate. Aveam puţin, ştiam să preţuim altfel darurile vieţii. Munceam cu obidă, însă trăiam mai profund. Nu ne distram atît de zgomotos, dar, vorba lui Ioan Holender, eram mai aproape unii de alţii. Studentul era student, profesorul era profesor, hoţul era hoţ cu acte, nu miliardar, mitocanul era mitocan, nu vedetă media. Din întunericul material al „Epocii de Aur” a rezultat „Generaţia de Aur”. Nu este nici un paradox, fiindcă într-un univers cartelat valoarea compensează lipsa libertăţii. Hagi a fost posibil şi pentru că a apucat vremuri mai grele.

Mutu s-a născut în comunism şi a început să trăiască de-adevăratelea în capitalism. Sau cum s-o fi numind chestia asta în care ne învîrtim noi. Avea 11 ani atunci cînd „golanii” manifestau la Universitate, iar cetăţenii respectabili îşi clădeau imperiile din micile lor economii de activişti. Libertatea i-a priit adolescentului care îl sfida pe Dobrin. Talentul l-a ajutat să plece devreme acolo unde stăteau comorile fotbalului doar pentru a fi culese de toţi copiii tupeişti ai planetei. A bătut chelneri, a gustat din plăcerile interzise, a plătit şi a greşit din nou. A marcat goluri. A marcat 96 de goluri în Serie A.

Adrian Mutu este la un singur gol de Gică Hagi pentru echipa naţională şi ni se pare nedrept. Hagi este statuia perfectă, Mutu, simbolul irosirii. Acum am uitat că statuia perfectă ne cerea să-i facem statuie şi că a mai şi scuipat cîte un adversar. Îl apără golurile de la Cardiff şi de pe Rose Bowl. Mutu va cîştiga partida cu statistica, aşa cum a reuşit şi Dorinel, dar mitul Hagi este cu atît mai solid cu cît în jurul lui se ridică ziduri de cifre. Nu vă grăbiţi cu concluzii, totuşi. Mutu are de partea lui o generaţie care nu mai crede în statui.

Comentarii (52)Adaugă comentariu

reddog75 (1 comentarii)  •  13 octombrie 2011, 11:25

O intrebare…. Avem o mare rugaminte chiar daca nu are nicio legatura cu subiectul, chiar nu se poate face ceva ca fratii, cumnatii, verii becali sa nu mai apara pe nicaieri, dar absolut nicaieri in presa…..niste scursuri de oameni care din pacate umilesc niste legende! Va rugam din suflet faceti ceva ca altfel se duce dracului totul!!!!!!

utaaradan (28 comentarii)  •  13 octombrie 2011, 15:01

mutu merita un bust, dar fara soclu, direct pe pamint,asa pt. a fi ,,spalat” de javre scoase la plimbare.

Comentează