October 2011 ↓

Nemţii de la Duisburg îl vor pe Dorinel Munteanu. Sigur nu l-au consultat pe Adrian Porumboiu.
Înainte de a fi neamţ, a fost belgian. Asta o mai ştie puţină lume. Dorinel Munteanu a jucat două sezoane pentru Cercle Bruges, din ‘93 pînă în ‘95. Înainte de a fi belgian sau neamţ, Dorinel a fost român. Rămîne român. Un român născut la ţară, la Grădinari. Nu căutaţi aici conotaţiile negative. Printre rînduri nu este nimic ascuns. A fi român nu reprezintă un rău în sine, trebuie să ne dezobişnuim să rezolvăm problemele aruncîndu-le în clişee comode. Dorinel a pornit de jos în carieră, nu a fost nici cîine pînă la moarte, nici caporal pînă la ultimul apel de seară dinaintea Apocalipsei, nici fals student pe la Craiova sau prin Regie. Dorinel a fost fotbalist profesionist într-o epocă în care nu puteai să fii fotbalist profesionist, ci doar nonamator. CSM Reşiţa, FC Scorniceşti, Inter Sibiu, Dinamo a fost traseul lui fotbalistic din ţară, un drum care descrie subtil şi o epocă istorică marcată de puterea proletariatului (Reşiţa), tichia de mărgăritar pusă pe capul satului tovarăşului (Scorniceşti), exilul de catifea al prinţişorului Nicu (Sibiu) şi, nu în ultimul rînd, puterea băieţilor cu ochii albaştri (Dinamo).

Prezentul capitalist are însă alte repere. Devii interesant atunci cînd îţi construieşti aplicat şi ritmic meseria. De aceea Dorinel a intrat pe lista posibililor succesori ai croatului Milan Sasici. Germania fotbalistică, prelungire a Germaniei care ţine în viaţă Europa comunitară, îl cunoaşte pe Munti. Pentru ei, româno-neamţo-belgianul reprezintă un produs testat şi verificat în timp. 4 sezoane la FC Koln şi tot atîtea la Wolfsburg, ca jucător, plus o carieră solidă de antrenor în România pot duce către un post pe banca lui MSV Duisburg. Iar presa din Germania a confirmat interesul formaţiei din Bundesliga 2 pe la care a trecut cu cîţiva ani în urmă şi Claudiu Niculescu.

Ştiu, ni se pare puţin. Străinii ăştia care ne tot iau la preţ de matineu. Recordmanul selecţiilor la naţionala României, omul care a cîştigat titlul cu Oţelul merita mai mult. Merita mai mult? Nu cumva nemţii au judecat corect şi îi oferă lui Munteanu exact locul de unde poate începe adevărata lui carieră internaţională? O, da, posibila revenire a lui Dorinel în Germania nu are nimic spectaculos. Aşa arată toate întîmplările solide din viaţa unui om, nu au glamour. Patria nu marchează cu salve de tun momentul cînd intri la şcoală, cînd termini şcoala şi începi să munceşti, cînd devii bun în meserie, poate cel mai bun, cînd inventezi, cînd creezi. Dar patria îţi cere socoteală dacă nu îi dedici succesele.

Mi-ar plăcea ca Dorinel să lucreze în Germania, patria de adopţie. Să-i lase în urmă pe Porumboiu, pe Marcel Popescu. Să meargă în Germania pentru a le arăta că nu au dreptate cînd îl bîrfesc. Ar fi şi asta o mare victorie.

Tătăruşanu, Fl. Costea şi Bourceanu dau semne că s-au săturat de dictatura lui Becali. Bravo! Fotbal totuşi cînd jucaţi?

Nesupusul 1. Tătăruşanu s-a enervat cînd a văzut cîtă lume îl aştepta pe Gigi Becali la ieşirea de la derbyul Steaua-Rapid. Suporteri indignaţi şi reporteri frenetici. Şi cameramani sîcîitori. “Nişte «ţărani», frăţioare”, după cum i-a caracterizat la grămadă un amic născut la oraş de-al portarului. Iar Tătăruşanu a completat cu năduf: “Ce vreţi, mă, sînt «fierţi» după circul ăsta!”.

Nesupusul 2. Alex Bourceanu are nostalgia perioadei petrecute la Timişoara. Pitbull-ul cu banderolă al Stelei, pe care l-am observat totuşi destul de pacifist la bătaia de la poarta lui Coman, e nemulţumit din cauza presiunii constante la care e supus de cînd a venit în… Aici urma să scriu Ghencea. Aşadar, …de cînd a venit la: a) Constanţa, b) Buzău, c) Ploieşti, d) Naţional Arena.

Nesupusul 3. Florin Costea şi-a înfruntat patronul, căruia i-a reproşat lipsa de răbdare. “Cînd am semnat v-am rugat să nu mă criticaţi 6 luni, fiindcă ştiam că nu sînt în cea mai bună formă şi că am nevoie de timp!”

Reacţiile lui Tătăruşanu, Florin Costea şi Bourceanu dovedesc că mintea omului produce anticorpi împotriva virusului umilinţei. Ceea ce e foarte bine. Revolta celor trei jucători arată că în peisaj a apărut un neaşteptat adversar pentru Gigi Becali. Redutabil şi surprinzător. Jucătorul stelist, fotbalistul plătit de însuşi Gigi Becali. Nu ar trebui totuşi să ne mirăm prea tare. Tătăruşanu, Costea şi Bourceanu îşi exercită dreptul la opinie. Trăim într-o lume de oameni liberi, care pot spune ce gîndesc fără teama de represalii.

Stop. În lumea reală, lucrurile se petrec altfel. Deseori, domnii fotbalişti se folosesc de agasanţii reporteri ca să transmită mesaje conducerii. Îşi convertesc mediocritatea în persecuţie din partea antrenorului ori a patronului, asta bineînţeles sub protecţia anonimatului denumit generic “o sursă din vestiar”. Tătăruşanu vede numai bolta cerească atunci cînd trece printre “ţărani”, adică ziarişti şi suporteri, înainte sau după meci. Poate că şi unii, şi ceilalţi ar fi “fierţi” şi după declaraţiile lui, dacă el ar catadicsi să se oprească şi să spună ceva. Ceva în afară de banalităţi în cazul în care ne-ar face nesperata bucurie de a ne adresa cîteva cuvinte. Iar Florin Costea are pretenţia ca perioada de graţie de jumătate de an să cuprindă şi mitocănia, şi insubordonarea. Nu sînt perfect refăcut, deci pot să fiu mojic, pot să nu ascult antrenorul, am voie să plec de pe bancă în timpul meciului şi oricînd mi se năzare. Iar dacă am poftă, mănînc şi pizza, şi papanaşi eu, cu frate-miu ăl mic.

Nu poţi, măi Florine! Iar tu, Cipriane, lasă poza asta de primadonă rănită! Ştim că viaţa de fotbalist include şi privaţiuni. Atîta doar că pînă una alta nu sînteţi decît nişte fotbalişti mediocri, plătiţi mult peste “spectacolul” oferit. Păcăliţi viaţa şi vă daţi victime! Aveţi tot felul de frustrări, vă văitaţi ca nişte babe, dar nu jucaţi nimic! Iar acum aştept să vă revoltaţi şi să mă contraziceţi. Dar nu înjurînd prin colţurile vestiarului, încredinţaţi că ne-a pus “nea Gigi” să vă aplicăm o smetie.

Iar vom scrie despre ei. Ăsta a fost primul impuls. Dar nu. A devenit obositor, obsedant. Iar noi riscăm să ne îmbolnăvim odată cu această echipă bolnavă. Vom căuta explicaţii, motive, premoniţii, superstiţii. Nu, nimic despre Steaua. Nu azi. Poate că nici mîine, ar trebui un pic neglijaţi, să îşi digere mediocritatea, neputinţa.

Nu. Nu în această seară. Pentru că victoria lui Poli a fost prea frumoasă şi prea limpede pentru a o polua cu discuţii despre dodei şi florinei. A fost mai mult bucurie decît răzbunare în această seară de octombrie la Timişoara. Timişoara avea ceva de demonstrat şi a reuşit. Dar nu strivindu-şi oponentul, nu umilindu-l ca un bătăuş cu box pe pumn. O spadă nevăzută a tăiat în carne vie. Iar uriaşul puhav s-a dezintegrat. În tribune, un băiat îşi săruta iubita la 2-0 pentru Poli. Ce omagiu mai pur vreţi?

Mi-a plăcut ca niciodată echipa lui Velcea, un meşteşugar nebăgat în seamă de “granzi”. Ignorat şi de ai lui, manta de vreme rea pentru toanele tuturor aspiratorilor de bani. I-am admirat pe aceşti băieţi care s-au scuturat de necazul unei retrogradări nedrepte şi au hotărît să răspundă prin fotbal. Prin nimic altceva decît fotbal. Goga, Rickets, Mera, Scutaru şi ceilalţi nu s-au distrat cu Steaua aşa cum titrează krolurile televiziunilor. Poli a învins Steaua jucînd mai bine, pur şi simplu mai bine. Avîntat, simplu, pe poartă. Mereu cu o viteză peste adversarul care nu se remarca decît prin fixativul frizurilor caraghioase. Cu decenţa pe care ţi-o oferă siguranţa că poţi fi peste adversar muncind şi pregătindu-te. Vedeţi ce de banalităţi? Ce chestii previzibile se spun la o victorie şi cîte maxime pline de miez îţi ies la o înfrîngere?

Este seara Timişoarei pe care o aşteptăm reîntoarsă într-un fotbal eliberat de Mircea Sandu şi de Mitică Dragomir. Fiindcă este un fotbal luat confiscat. Naşu şi Mitică au făcut o hacienda din fotbalul nostru. Moşia lor. Ei, stăpînii călări care dau cu biciul în nevolnicii pedeştri care le-au construit averile. Aşteptînd apoi recunoştinţă.

Mulţumim Timişoara, te aşteptăm înapoi. Aş zice acasă, dar mă gîndesc că unii vor sări în sus. Nu de bucurie, ştiţi de ce.