September 2011 ↓

Bătuţi măr, dar mîndri

Am încheiat cu încă o înfrîngere participarea la Mondialele de rugby. Vinovat? Fotbalul, se înţelege!
Începem cu o recapitulare. În Noua Zeelandă ne-au bătut “ciulinii” (Scoţia), apoi “pumele” (Argentina) şi “trandafirii” (Anglia), iar la sfîrşit de tot, cînd ne-am încordat şi noi muşchii pentru prima şi singura victorie, am pierdut în faţa georgienilor (9-25). Noi, “stejarii”, echipa naţională de rugby a României, ne întoarcem bătuţi de toată lumea de la Cupa Mondială. Dar cu capul sus şi, evident, mîndri că sîntem români.

Am văzut meciul cu Georgia şi nu am fost mîndru deloc. Odinioară eram o echipă curajoasă care bătea la porţile Turneului Celor 5 Naţiuni. Turneul a devenit al celor 6 naţiuni, dar fără noi, fiindcă am regresat constant, cu toţi francezii, englezii şi neozeelandezii pe care i-am adus să ne înveţe tainele ancestrale ale rugbyului. Nu ştim să jucăm la mînă, suferinţă istorică, am uitat ştiinţa placajelor, a apus tradiţia marilor transformeri (vezi Bucos, Constantin). Tot efortul echipei se năruie în transpiraţia grămezii formate din nişte tipi masivi, mai degrabă supraponderali spre obezi decît atletici, viitori sau actuali agenţi de pază şi bodyguarzi. Aici e punctul în care mi se va recomanda să mă întorc urgent la nedemnul nostru fotbal şi să las nobilul rugby în pace. În seama specialiştilor şi a esteţilor. A pasionaţilor adevăraţi, a intelectualilor veritabili, a oamenilor care îi înţeleg frumuseţea profundă, dincolo de aparenţele dure.

Are dreptate Traian Ungureanu atunci cînd spune că tradiţia în rugby a marilor naţiuni practicante se perpetuează prin educaţia din şcoală. Aici vorbeşte ziaristul Traian Ungureanu, dar pledoaria lui este pe cale de a fi anihilată de discursul parlamentarului european Traian Ungureanu, mult mai înţelegător şi mai permisiv decît eul jurnalist. Traian Ungureanu-ziaristul amenda într-un articol memorabil festivismul care a însoţit împlinirea a 30 de ani de la finala pierdută a Cupei Davis dintre România şi SUA. Traian Ungureanu-parlamentarul european încearcă să ne convingă astăzi că rugbyul românesc este o formă de rezistenţă în faţa agresiunii fotbalului prozaic, căruia i se dedică energii şi atenţii nemeritate şi care dezvoltă “isterii vorbitoare”. Egalul cu Franţa la fotbal este minimalizat şi caricaturizat, în schimb bătăile zguduitoare de la rugby sînt aplaudate, ca dovadă a menţinerii României în elita acestui sport. La rugby, o înfrîngere e semn de solidaritate şi de stoicism, un egal la fotbal este pecetea golăniei şi a mediocrităţii.

Traian Ungureanu-ziaristul ştie că Traian Ungureanu-parlamentarul exagerează. Cei care iubesc fotbalul nu aparţin unei categorii inferioare celor care iubesc rugbyul. Poate nu sînt atît de orientaţi, nu sînt în curent. Totuşi, microbism nu e totuna cu săndism, miticism sau becalism. Dar parlamentarul european e mai puternic acum decît ziaristul.

Citeşte AICI articolul lui Traian Ungureanu!

Succesorul lui Avram

Ion Crăciunescu a trecut peste cearta cu Mircea Sandu. Dacă vii din afara fotbalului, din lumea imaculată de dincolo de stadioane, ai toate motivele să te scandalizezi. Politicienii îşi dau mîna pentru binele poporului, sindicaliştii nu fac niciodată blaturi cu politicienii, pentru binele aceluiaşi popor, multinaţionalele nu încearcă să profite de criză şi ajută poporul român, profesorii îi pregătesc cu desăvîrşit profesionalism pe cei care mîine le vor lua locul politicienilor, sindicaliştilor, angajaţilor din multinaţionale şi chiar lor, profesorilor. Se înţelege, pentru un viitor mai bun al stăpînului universal, poporul, cel care nu pricepe de ce treaba merge atît de prost dacă toată lumea lucrează în beneficiul lui.

Ion Crăciunescu nu trebuie să lucreze pentru popor. Chiar l-am ruga să nu o facă. El trebuie să muncească aplicat, să stabilească priorităţi, să îşi aleagă colaboratorii. Să conducă transparent şi coerent o instituţie compromisă. E complicat. Arbitrajul nu se va însănătoşi prin vendete, ci prin aplicarea unor criterii clare şi uniforme pentru toţi. Indiferent dacă poartă numele Avram Marius ori Crăciunescu Teodor. Tudor Alexandru sau Balaj Cristian. Colţescu Sebastian sau Comănescu Adrian. Succesorul lui Vasile Avram ştie cine poate continua şi cine nu, cît de corupt sau cît de coruptibil e fiecare arbitru din subordine. Sună cazon, dar aşa stă treaba. Acolo dai comenzi, nu negociezi. La CCA, e ca la armată. Nu asta şi însemna înainte CCA? Casa Centrală a Armatei.

Acum, fără ipocrizie. Viaţa înseamnă şi compromisuri. Crăciunescu a acceptat să fie şeful CCA şi din motive profund umane. La mijloc este şi orgoliu, şi ambiţia de a ocupa o funcţie. Cîţi dintre noi nu ar fi procedat la fel puşi în situaţia de a se întoarce victorioşi în locul de unde fuseseră alungaţi printr-un puci? Nu ne place că numirea vîlceanului poartă semnătura lui Mircea Sandu, asta e clar. Dar cine să-l fi numit? Traian Băsescu? Emil Boc? Sau Opoziţia? Poate Crin Antonescu, poate Victor Ponta.

“Dacă aş refuza, mi s-ar reproşa că îmi place doar să dau din gură, să fac opoziţie de nebun”. Îi dau dreptate lui Ion Crăciunescu şi îmi permit să îi recomand două lucruri acum, la început de mandat. Să joace mai rar table cu Gigi Neţoiu la “Doi Cocoşi” şi să nu îl mai confunde pe Alexandru Tudor cu Domnul Nostru, Isus Cristos.

Naşule, te face DNA-ul?

Mircea Sandu ar trebui să avertizeze organele statului să nu îşi mai bage nasul unde nu le fierbe oala. Riscăm dezafilierea!
Mircea Sandu îşi exprimă regretul. Cere scuze întregii opinii publice din România. Emoţionant! Întîmplările de sîmbătă sînt menite să afecteze grav imaginea arbitrajului românesc, spune comunicatul FRF. Dar ce zicem noi de arbitraj, arestările lui Vasile Avram şi Sorin Ţerbea aduc o pată întregului fotbal românesc. Atît pe plan naţional, cît şi internaţional. Amin! Mai lipsea un “stimaţi tovarăşi” în încheiere care să puncteze părerile de rău ale Naşului. Numai că pe vremea tovarăşilor se fura mai cu perdea decît pe timpul “domnilor”. Era frica mai mare, nu din alt motiv.

Şi ce ghinion pînă la urmă pentru Mircea Sandu! Exact după ce reuşise să-l convingă, fără prea mare efort, pe Gică Popescu să i se alăture, adică după o lovitură de imagine, vin procurorii ăştia ai DNA-ului şi-i pun cătuşe lui Vasile Avram. O contralovitură de imagine. Sau o lovitură sub centură de imagine. Dar procurorii DNA au mai pus cătuşe multor oameni din fotbalul românesc. Ei le-au pus şi ei le-au scos. Sau alţii, nu contează.

Mircea Sandu ar trebui să fie mai ales supărat, nu mîhnit. Această acţiune a DNA nu este conformă cu regulamentele FRF. Imixtiunea unei instituţii a statului în treburile Federaţiei Române de Fotbal nu trebuie tolerată sub nici o formă, iar Naşu’ e dator să ia măsuri de urgenţă. Altfel, riscăm dezafilierea! Ca urmare, Vasile Avram ar trebui eliberat şi pus la dispoziţia Comisiilor FRF. Să fie judecat de Doru Neagu! Nu contează de la ce comisie este Doru Neagu, el să-l judece! Apoi să intre nea Vasile în Comitetul Executiv. Să-l pună Mitică la zidul infamiei. Să ajungă pe urmă la judecata lui Mircea Sandu. Şi a lui Bela Kassai. Acolo unde se împarte dreptatea. Dreptatea, nu spectacolul mediatic, măi domnilor procurori, care arestaţi oamenii în toiul week-end-ului, la ceas de seară, cu mascaţi în costume negre, ca nişte Batmani care merg cu Jeep-uri.

Totuşi, dacă nu vom fi dezafiliaţi. Pentru opinia asta publică de grija căreia nu poate dormi el, Mircea Sandu ar face bine să ofere cîteva răspunsuri la întrebări din cele mai simple. La mintea microbistului, ca să zic aşa. De exemplu. Cum au cîştigat pe rînd campionatul CFR Cluj, Unirea şi Oţelul? Dacă se presupune că FCM Tîrgu-Mureş a umblat la arbitri prin intermediul lui Avram, ce au făcut cei pomeniţi mai înainte, a căror luptă era pentru Champions League, nu pentru evitarea retrogradării? Unde au ajuns şpăgile de sute de mii şi chiar milioane de euro?

La fel ca în cazul lotului Piteşti, e clar că şi acum să avem arestări în fotbal ca ricoşeu din ascultări şi urmăriri fără legătură cu fotbalul, ci doar cu mediul de afaceri. La fel ca atunci, mă aştept ca DNA-ul să instrumenteze dosarele, dar nimeni să nu fie condamnat. Pînă voi fi confirmat sau contrazis de fapte, nu pot să nu constat un adevăr crud. Vă daţi seama că futsalul românesc este decapitat prin arestarea lui Sorin Ţerbea?