August 2011 ↓

Cine sîntem noi?

Piţurcă avertizează că Luxemburg a devenit o formaţie foarte periculoasă. De ce nu ne mai vine să rîdem ca altădată?

O întrebare foarte bună. Cine sîntem noi? Autor Victor Piţurcă. Interesează şi felul în care a fost pusă. Întrebarea. Retorică. Avem impresia că sînt slabi (luxemburghezii), dar cine sîntem noi? Vorbim despre fotbal, desigur. Acum ne-am dumirit, pentru că am intrat şi în contextul problemei. Ne aflăm înaintea unei duble cu Luxemburg şi Franţa, istorică pentru amatorii de superlative tipizate, iar suporterii naţionalei române aşteaptă rezultate bune. Neapărat victorie cu cei din Ducat, măcar un egal cu Les Bleus. Dar nu cumva noi continuăm să gîndim ca atunci cînd România fotbalistică intra în primele 10 echipe ale lumii? Asta încearcă să ne spună Piţurcă.

Încă o dată. Cine sîntem noi? Foarte precis, naţionala de pe locul 54 din clasamentul mondial, noroc cu victoria împotriva selecţionatei San Marino! Cine mai sîntem noi? Una dintre formaţiile din urna a 4-a valorică la tragerea la sorţi pentru Mondialul din 2014. Dar sîntem cu adevărat atît de modeşti sau numai o conjunctură nefericită ne-a trimis acolo, în spatele Burkinei Faso? Poate nu sîntem atît de slabi pe cît cred pesimiştii, dar nici atît de drăcoşi şi de talentaţi şi de inteligenţi pe cît le place să creadă optimiştilor.

Dacă Piţurcă sau oricare alt selecţioner ne-ar fi zis altădată că Luxemburg este o echipă a naibii de periculoasă, care a făcut progrese remarcabile, l-am fi privit cum i-am privit ani de-a rîndul pe toţi predicatorii teoriei dispariţiei echipelor mici şi a dinozaurilor. Dar acum trebuie să îl luăm în serios. Luxemburg ne-a avertizat deja la Piatra-Neamţ, pe cînd selecţioner era Răzvan, dar e adevărat că atunci “echipa s-a descătuşat după pauză”, expresie memorabilă şi de neuitat din raportul tehnic al partidei cu pricina. Lui Piţurcă nu îi este teamă să rostească vorba aceea definitivă în fotbal şi oriunde. Tragedie. Este o tragedie dacă nu batem Luxemburg, iar meciul cu Franţa se transformă într-un amical pentru lansarea la apă a Stadionului Naţional.

În afară de a pune întrebări cu tîlc, Piţurcă mai are cîteva îndatoriri faţă de naţională. Cum-necum să ne scoată repede din zona aceea a locului cincizeci şi ceva din ierarhia FIFA. Să ne redea statutul de favorită în partide contra echipelor de talia Luxemburgului, fiindcă la instalare a susţinut că există material uman, trebuie doar şlefuit. Să aibă coerenţă în selecţie, lucru care i-a lipsit predecesorului. Să explice de ce nu i-ar vrea pe Pancu şi pe Sînmărtean. Să explice, nu să dea socoteală! Să aibă curajul să pună mîna pe telefon şi să discute cu patronii care îi reproşează lipsa vreunui protejat al lor. Cum a fost cazul cu finanţatorul Vasluiului. Tăcerea nu foloseşte nimănui şi nu are nimic filozofic, cum îşi închipuie unii. Spor la treabă, nea Piţi!

Cel de neatins. Totti

Cum să rămîi nemuritor. Să joci la aceeaşi echipă 20 de ani. Numai la ea, iubind-o doar pe ea

Americanul Thomas Di Benedetto ştie cîte ceva despre fotbal. Thomas, partea yankee din el, mai puţine, Di Benedetto, fibra italiană, mai multe. Di Benedetto succede familiei Sensi la patronatul Romei. Vorbim despre echipa de fotbal, nu despre Cetatea Eternă, deşi pînă la un punct lucrurile se confundă. Noul şef al clubului giallorosso s-a poziţionat de partea antrenorului Luis Enrique în conflictul cu Totti. “Îl admir pe Francesco Totti, e un jucător mare şi foarte important pentru proiectul nostru, dar…”, evident un dar de la americani, “…antrenorul este cel care decide cine şi cînd joacă, iar eu îl susţin sută la sută”.

Dacă eşti în conflict cu Totti eşti în război şi cu suporterii. Şi cu presa, dar mai ales cu suporterii. Cu suporterii, cu Lupoaica şi cu Romulus şi cu Remus, probabil şi cu Capela Sixtină. Sigur cu Colosseumul. Atunci cînd îndrăzneşti să-l schimbi sau să îl ţii rezervă pe el, pe Totti, toate ţi se vor întoarce împotrivă. Mesajul fanilor este definitiv, sunînd ca o sentinţă a Gărzilor Pretoriene. “Marea eroare a lui, nu ştie ce înseamnă spiritul Romei. L-a atins pe cel de neatins”. Radicali pînă la fanatism, romanii din tribună nu vor să ştie că ruda lor cu cash de peste Ocean crede că le-a adus pe banca tehnică un nou Guardiola. Pe ei îi interesează mai puţin dacă AS Roma va juca tiki-taka în loc de catenaccio. Ei îl vor în teren pe Totti. Omul care a venit şi a rămas pe Olimpico din 1992.

Neîntrerupt. Deschideţi orice statistică, orice enciclopedie de pe net, din orice carte şi veţi descoperi ceva tulburător de simplu. La rubrica “Years” scrie 1992. An urmat de o cratimă. Semnul infinitului palpabil. Rubrica cealaltă înregistrează numele echipei. AS Roma. Atît. O viaţă cuprinsă între un număr şi un nume de echipă. Stau acolo sute de meciuri. Emoţii, bucurii, decepţii. Triumf, decădere, renaştere. Dovezi de iubire. Loialitate. De 5 ori declarat cel mai bun fotbalist italian al sezonului, Totti cîştiga în 2006 Cupa Mondială cu squadra azzurra. A fost unul dintre personajele esenţiale în drumul Italiei către al 4-lea titlu suprem. Ca şi în 2000, cînd Italia pierdea dramatic finala Euro cu Franţa. În semifinala cu Olanda de la Amsterdam, Totti transformase penaltyul de la loviturile de departajare cu o scăriţă care înroşea portocaliul de pe ArenA.

Artă şi meşteşug într-o combinaţie unică, bucuria jocului şi temeinicia meşterului, asta a adus Totti fotbalului. Numai că Totti care bate în 35 de ani nu este nemuritor. Aşa bănuiesc că şi-a spus Luis Enrique. Numai că Totti chiar este nemuritor!, i-au replicat suporterii. Totti nu se discută, Totti se iubeşte au mai scris aceiaşi suporteri. Înclin să le dau dreptate. Anumiţi oameni sînt nemuritori. Mai ales dacă s-au născut şi au ales să trăiască în Cetatea Eternă. Numai acolo.

Noroc cu Steaua

 8 calificări succesive în grupele unei competiții europene. Asta da baftă!

Teoria norocului Stelei la pachet cu teoria ghinionului dinamovist. Două teorii pentru uz microbist, deci fără legătură cu matematica. Asta doar dacă vrem să ascundem adevărul. Literatura împotriva matematicii este foarte utilă atunci cînd cifrele spun ceva foarte clar, iar noi dorim să negăm evidența. Lăsăm Dinamo pentru altă dată sau poate pentru niciodată. NUNTAȘII, ȘOGUNII DE DOROBANȚI ȘI COPIILE DE BILL GATES care administrează clubul din Groapă au beneficiat oricum de prea multă atenție. Lăsăm gluma proastă numită Dinamo 2011, prelungire a lui Dinamo 2010, 2009, 2008 ș.a.m.d., și ne întoarcem la Steaua. Mereu ne întoarcem la Steaua. Ne obligă matematica fotbalului. Statistica fotbalului. Fotbalul. Continue reading →