July 2010 ↓

Trufie sau nepricepere? Ceva se întîmplă în relaţia lui Lopez Caro cu Vasluiul

Triunghiul echilateral al supremaţiei Provinciei trebuia să fie închis anul acesta de Vaslui. După CFR şi Unirea, galben-verzii erau aşteptaţi să arate aristocraţiilor prăfuite din Bucureşti forţa unei investiţii sănătoase. În oraşul agrar-industrial care trăieşte din dispoziţia de viaţă a lui Adrian Porumboiu, sloganul “fotbal pe pîine” urma să bată şi povestea cu frunza carpatină a doamnei din Pleşcoi, şi străvechea zicală “fotbal şi circ”. Pentru că şi pîinea, şi fotbalul vin de la Marele Investitor. Senior al judeţului şi binefăcător descălecat într-o urbe în care nu se mişcase nimic de pe vremea domnitorului Ştefan. Bani cheltuiţi pentru angajarea unui antrenor spaniol cu o carte de vizită solidă, sume importante pe jucători transferaţi la cererea expresă a lui Lopez Caro, garant al seriozităţii, al respectării principiilor profesioniste, omul adus pentru a-i face uitaţi pe indigenii imperfecţi Lăcătuş, Dorinel, Rednic, Hizo. Rezultatul. Instrucţie în Giuleşti în ritmul impus de majurul Şumudică, apoi o reprezentaţie hilară cu nou-promovata Tîrgu Mureş, care nu mai e nici măcar ASA.

De ce la timpul trecut? De ce, măi jurnalistule, cînd s-au scurs doar două etape din aventura plăieşilor cu crampoane cumpăraţi tocmai din Brazilia şi Spania, din Ţările Baltice şi din Ţările care Ne Privesc de Sus? De ce te grăbeşti cu verdicte, măi? Nu poţi să ai răbdare nici măcar cît nea Adrian, etalon al nerăbdării capitaliste? Să vezi cum se sudează echipa, cum încep să funcţioneze relaţiile de joc? Cum se aşază pe teren filosofia despre fotbal a lui Lopez Caro? Aşa sînteţi toţi, o apă şi-un pămînt! Superficiali, puşi să faceţi rău, să vedeţi paiul din ochiul altuia. Cancanişti şi nihilişti!

Răspuns la somaţia acelei părţi nervoase a publicului. Spaniolul Lopez Caro a avut timp şi bani la dispoziţie pentru a alinia o echipă în stare să joace ceva din prima etapă. Ori măcar să nu se facă de rîs cu o nou-promovată. Două meciuri şterse, pe parcursul cărora nici hazardul, nici reaua voinţă a arbitrilor nu i-au împiedicat pe Wesley şi compania să arate ceva. În afara unei eleganţe tăcute, trufaşe şi a unui calm care aduce mai mult cu absenţa, Caro nu arată nimic. Nu-i exclus ca fostul pilot de încercare de pe banca Realului să nu se fi adaptat mediului vasluian, e posibil să existe o lipsă de comunicare între el şi jucători. Burdujan şi Cînu au intrat pe o listă neagră, să nu vă mire dacă vor cădea şi alte capete nobile. Da, teoretic şi practic mai e posibil ca Lopez Caro să repare din mers impresia penibilă a startului, dar apasă senzaţia că între el şi FC Vaslui e o nepotrivire de caracter. Şi mai am o senzaţie. Că Adrian Porumboiu, un om ambiţios, inteligent, pătimaş şi cotizant la greu în reţelele de telefonie mobilă, are fler la bursa de cereale de la New York, dar că nu are mînă bună la antrenori.

Nicoleta Grasu ne spune că există viaţă şi dincolo de fazele noastre litigioase

Barcelona vara. Turişti, localnici. Parcul Guel, La Pedrera, Sagrada, Rambla, vilele din Tibidabo, portul cu puzderia de yachturi, toate la locul lor. Şi stadionul Montjuic, undeva deasupra oraşului, vestigiu al Olimpiadei din ‘92. Rămăseseră doar cîteva minute din concursul la disc al Europenelor de Atletism. Soarele era încă sus pe cer, iar femeile acelea voinice îşi strînseseră deja echipamentul. Nicoleta ocupa prima poziţie în clasament, cu o aruncare de 63,48 metri. În spatele ei, la mai mult de un metru, poloneza Wisniewska. Urma prima medalie de aur din cariera Nicoletei. Şi mai urma să arunce croata Sandra Perkovici. Elan, piruetă, apoi discul zboară, zboară, zboară. Muşcă gazonul la 64,67 metri. Aurul Nicoletei Grasu se transformă în argint, iar argintul în nisip, ca în retortele încărcate de magie neagră ale alchimiştilor. Ca în visele rele. Dar nu a fost un vis, a fost ghinion. Un metru şi 19 centimetri de ghinon.

Nicoleta Grasu are aproape 39 de ani şi aruncă discul de vreo 20. Se antrenează împreună cu Costel, soţul ei. Muncesc împreună în linişte, gospodăreşte, fără fiţe, neştiuţi de paparazzi, de tabloide, de televiziuni, de ultraşi, băgaţi în seamă din cînd în cînd de noi, atunci cînd ne aducem aminte că există viaţă şi dincolo de fazele noastre litigioase şi de personajele noastre licenţioase. Nicoleta aruncă discul de 20 de ani şi va continua să o facă fără să se revolte că nu are celebritatea lui Răduţ.

Pe Nicoleta nu o compară nimeni nici cu Iniesta, nici cu Xavi, nici măcar cu Lia Manoliu. Ştie că şi-a ales o disciplină nespectaculoasă, o probă care nu umple stadioanele şi nu înflăcărează imaginaţia mulţimilor. Dar ea îşi vede de treabă, încredinţată că munca cinstită nu e doar izvor de sărăcie, cum pretind băieţii deştepţi. Cînd i se întîmplă, în general la ultima aruncare a adversarelor, să vadă cum aurul devine argint, argintul, bronz, iar bronzul, locul 4 nu se gîndeşte să bea insecticid fiindcă viaţa e monstruoasă. Strînge din dinţi, îşi ia discul în palmele aspre şi aruncă. Fiecare centimetru cîştigat o apropie de Londra. La Olimpiada din 2012 va încerca din nou. Bineînţeles că atunci ne vom aduce aminte de ea. Pentru o zi, vom uita de Răduţ. Asta în cazul că pînă în 2012 va mai şti cineva cine e Răduţ.

Stimaţi tovarăşi şi dragi pretini, nu nea Mitică de la Ligă e de vină!

O iniţiativă a celui mai activ om din fotbalul românesc. Încă una, să rămînă pentru posteritate, ce naiba! Autorul, nimeni altul decît mereu reinventatul Mitică Dragomir, preşedintele în exerciţiu şi în problemă al primelor 18 cluburi ale patriei. Foarte pe scurt, Dragomir propune viitorilor deţinători de drepturi să pilească dinţii şi să mai taie din vîrful limbii analiştilor. Şi mai pe scurt, domnul preşedinte vrea să introducă un punct în viitorul contract cu televiziunile prin care să interzică discuţiile despre arbitraj. Anticipăm că în viitoarele emisiuni de profil va fi liber la discuţii despre uragane şi vijelii, cod fiscal şi codul da Vinci, greutăţile de neimaginat ale deplasării unui arbitru la locul de desfăşurare a meciului ori dramele diurne şi nocturne ale organizatorilor de competiţii. Şi alte asemenea subiecte fierbinţi, care vor lumina telespectatorul asupra valorii şi dramatismului întrecerii interne. Cu timpul pot fi introduse clauze speciale prin care însuşi rezultatul unor partide cu cîntec să fie ţinut secret, pentru a nu tulbura starea precară de spirit a naţiunii.

Bun negociator, care a reuşit să vîndă un campionat de o stea şi jumătate la preţ de petrecere de 5 stele cu feţe princiare, Dragomir îşi îmbracă iniţiativa într-o mantie democratică, de inspiraţie occidentală. Să nu vă gîndiţi cumva că el, capitalistul de succes, se inspiră din cenzura de pe vremea lui nea Nicu şi tanti Elena, al căror admirator continuă să fie împreună cu aproape jumătate din populaţia patriei. Nu, stimaţi tovarăşi şi dragi pretini, nea Mitică se adapă la modelul european, de la antecedentele germane şi italiene. Iar dacă îi dai românului în cap cu modelul de partid şi de stat german şi italian, gata, i-ai luat maul. Nu-i vorbă că la italieni problemele de arbitraj nu mai constituie subiect de analiză TV doar la RAI, adică la postul public, a cărui obedienţă şi conservatorism amintesc de instituţii similare carpatine. Sau că pe SKY, deţinătorul de drepturi în Peninsulă, se face moviola la greu. Nu mai explicăm ce înseamnă moviola, că ştie tot românul microbist.

Ce nu ştiu mulţi dintre compatrioţi e altceva. Pe cît de bun negustor e nea Mitică, pe atît de nepregătiţi, naivi, uşor de manipulat şi amatori de bacşişuri grase se dovedesc partenerii lui de negocieri de la televiziuni. Care acceptă tot soiul de clauze hilare şi umilitoare, de frica de a nu pierde bătălia cu concurenţa. Care concurenţă se întrece şi ea în concesii. Există o specie de indivizi purtători de costum de firmă care au ajuns proprietari de canale sau executivi tocmai pentru că au tocat temeinic banii foştilor patroni. Din escorta stăpînului sau a mogulului, cu propria escortă la uşă. Aşa că nu îl înjuraţi pe Dragomir! El este doar un culegător, care reuşeşte să vîndă castraveţi grădinarului, obligîndu-l apoi să nu mai cultive decît roşii. Pe care i le va cumpăra cu discount, ca muşteriu vechi.