RF, stăpînul de sclavi

Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Celor care Comentează Tenis: Juan Martin Del Potro are cea mai bună dreaptă din lume. Mai exact, este vorba despre o lovitură de măciucă în moalele rachetei adversarului. Opoziţia, reprezentată de Cei Care Privesc Nedumeriţi, […]

Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Celor care Comentează Tenis: Juan Martin Del Potro are cea mai bună dreaptă din lume. Mai exact, este vorba despre o lovitură de măciucă în moalele rachetei adversarului. Opoziţia, reprezentată de Cei Care Privesc Nedumeriţi, nu a introdus o moţiune de cenzură, fiindcă a înţeles că Puterea are dreptate şi e pe valul simpatiei electoratului. Urmează dezvoltarea unui cult, brand în limbaj popular, al personalităţii argentinianului de 20 de ani care a cîştigat US Open după o finală densă, apăsătoare şi încărcată de sensuri în faţa lui Federer. În această acţiune de imagine, un loc aparte va fi ocupat de analiza calităţii antricoatelor de vită de la Tandil (locul naşterii lui Juan Martin), indicate de consumator ca fiind principala lui sursă de energie.

O vreme, nu se ştie cît, poate pînă la viitorul Mare Şlem, nu va fi foarte la modă să fii Roger Federer. Anturajul elveţianului format din planturoasa Mirka, cele două gemene, papa Robert&şepcuţă şi drăgălaşa Gwen Stefani&fiance va afişa poza aceea a grupului de oameni prosperi cu feţele căzute, deranjaţi de intruziunea unui amărăştean în cămara cu bunătăţi a gloriei. Tonul a venit chiar din asfalt, acolo unde Roger a început să piardă meciul din momentul în care a priceput că Del Potro nu s-a prezentat doar pentru un exerciţiu de admiraţie destinat campionului absolut.

Cînd sudamericanul s-a trezit din hibernare, Federer s-a sumeţit ca un stăpîn de sclavi. Nu înţelegea de unde atîta tupeu la flăcăul din Argentina. Greşelile elveţianului nu au fost tehnice. Lui Federer i s-a părut o obrăznicie îndrăzneala lui Del Potro. Arhitectura impecabilă a jocului marelui campion s-a fisurat din prea mult orgoliu. Trufia care îl face să solicite challenge la mingi evident pierdute. El ştie că sînt aşa, nu vrea să recunoască şi riscă ridicolul. E pricinos. Şi unic. Avem nevoie de aceşti oameni care nu ştiu să piardă. Şi de cei care mănîncă fripuri de vită în sînge.