June 2009 ↓

Personajele din fotbalul românesc fac din nou scut în faţa răului. Acum vînd indulgenţe ciripitorilor

Gunther Grass este autorul romanului “Toba de tinichea” şi a cîştigat Premiul Nobel pentru literatură în 1999. Gunther Grass a fost indignat atunci cînd s-a dezvăluit că la 17 ani s-a înrolat în trupele Waffen SS. Indignat şi nelămurit. Herr Gunther pretinde că a semnat ceva nu foarte precis, prin care se angaja să apere interesul naţional. La vremea respectivă, interesul naţional al majorităţii covîrşitoare a germanilor coincidea cu acela al Partidului Naţional Socialist al lui taica Adolf. Gunther Grass s-a arătat mîhnit, fiindcă, zice el, nu a făcut rău nimănui.

Gică Popescu este fostul căpitan al naţionalei României şi al Barcelonei. A cîştigat în carieră mai multe trofee decît Gunther Grass. Cam la aceeaşi vîrstă cu a marelui scriitor german, Gică s-a înrolat şi el într-o armată. Una invizibilă, dar foarte puternică. Una care controla gîndurile cetăţenilor. În documentul acela din alt secol, Popescu zis şi Petrescu se angaja şi el să apere interesul naţional fără să facă rău cuiva. Acum, cînd s-a aflat că făcea literatură de vestiar, Gică Popescu e revoltat şi trist. La fel ca Gunther.

Doru din Strehaia, adică Rodion Cămătaru. Pişta, cu voia dumneavoastră Loţi Boloni. Chiulangiul de Loţi care se făcea că uită să dea raportul tovarăşilor de la Secu. Vor mai apărea şi alţii. Nici unul nu va recunoaşte. Toţi se vor apăra spunînd că dacă, prin absurd, dar prin absurd, înţelegeţi, ei ar fi semnat ceva şi ar fi scris ceva despre colegii şi antrenorii lor, ar fi scris numai de bine. Jalnic. Patetic. Nu trebuie să scrii nici de bine, nici de rău despre alţii.

Ieri, la GSP TV, a intrat în direct Gigi Neţoiu. Ecce homo! Cunoscut disident şi luptător pentru drepturile omului. Pentru drepturile omului din Bulevardul Primăverii. Neţoiu, supranumit şi Comandantul, dar fără legătură cu Che Guevarra, Gigi a precizat că sportivii cei mai cunoscuţi erau luaţi în vizor de Securitate. Aşa e, doar că unii erau luaţi în vizor, iar alţii aveau vizorul. Dacă nu colaborau, nu erau lăsaţi să plece în străinătate, ne mai informează Neţoiu. Fals, cine nu voia să toarne la Securitate, cine nu era şantajabil era lăsat în plata Domnului, nu în plata Tovarăşului. Existau şi pe atunci oameni liberi.

Fiindcă asta încearcă făcătorii aceştia de bine cu forţa să ne demonstreze acum. Că toţi am fost o apă şi un pămînt. Membri de partid. Ciripitori, sifonari şi turnători. Mitică Dragomir, Ionuţ Lupescu, Gabi Balint, Anghel Iordănescu, Vasile Ianul ne-au servit pelteaua omului aflat sub vremi, care se descurcă şi el cum poate. Poveşti despre pete aruncate de oameni răi pe o carieră ireproşabilă. Despre urme de noroi de pe bocancii care au călcat pe sufletele celor care au comis gestul patriotic de a-şi supraveghea coechipierii. Mai să-ţi dea lacrimile. Iar cei mai slabi de înger, cei care nu au trăit, slavă Domnului!, timpurile acelea, sînt dispuşi să-i creadă. Să nu îi credeţi!

Să nu îi credeţi pe cei care spun că important e să participi! Asta o fi fost odată, deşi am impresia că nici spartanii, nici atenienii nu se întreceau doar ca să piardă frumos! Astăzi e capital să cîştigi. Nu cu orice preţ, dar să cîştigi. Nu în ultimul rînd, bani. Respectul de sine. Respectul adversarilor. Atenţia presei, a organizatorilor marilor turnee. Nimeni nu-i caută pe loseri. Ei sînt ocoliţi. Cu graţie.

Dinara a căutat-o pe Sorana. Dinara Safina, liderul mondial al clasamentului mondial feminin, a căutat-o pe Sorana Cîrstea şi i-a propus să facă dublu. S-a întîmplat la s’Hertogenbosch, în Olanda. Un turneu pe iarbă, de încălzire înaintea Wimbledonului. Au mers împreună pînă în sferturi, unde au fost învinse de două italience, Flavia Penetta şi Sara Erani.

Nu asta contează însă cu doar cîteva zile înainte de startul în Cel Mai Mare Turneu de Tenis din Lume. Cel Mai Vechi. Cel Mai Alb. Cel Mai Conservator. Cel Mai Aşa şi pe Dincolo. Rămîne gestul. O mare jucătoare se duce la o posibilă viitoare mare jucătoare şi îi propune să concureze la dublu, proba solidarităţii într-un sport în care egoismul e patron. Asta trebuie să reţină Sorana, că Dinara nu ar fi venit niciodată la ea dacă la Paris nu ar fi învins-o pe Jelena Jankovici.

Efectul s’Hertogenbosch? E bine să învăţăm din victorii, nu din înfrîngeri. Sorana, Alexandra şi Monica au în faţă două săptămîni de picnic tematic la Wimbledon. E un loc unde nimeni nu aruncă hîrtii şi pet-uri pe iarbă. E locul în care Dinara, Serena, Venus şi Elena aşteaptă să vină la tine să-ţi spună: Fată, nu vrei să joci cu mine la dublu?

Fostul internaţional Neluţu Sabău a observat că e nevoie de o schimbare radicală în carieră

Lui Sabău i-a fost teamă să nu rămînă ca fata frumoasă cu prea mulţi pretendenţi. Nemăritat, adică. De gloria de a sta pe banca Bistriţei s-a săturat. Recunoaşte.

A discutat  cu mai multe cluburi. A ales Dinamo, dar cică s-ar fi învîrtit prin preajma lui şi Rapid, şi Craiova. Poate şi Timişoara, hm! Iar noi ar trebui să-l credem pe cuvînt, fiindcă imaginea lui de ardelean onest a supravieţuit peste cele 4 sezoane petrecute la Bistriţa alături de tata Jean. Unde Neluţu şi-a îndeplinit cu brio obiectivul nu foarte îndrăzneţ, rămînerea în primul eşalon. A promovat cîţiva fotbalişti. Gabi Mureşan, Sepsi şi Tătăruşanu sînt probabil cele mai reuşite exemple. Atît şi nimic mai mult. Cu bugete discrete în anii trecuţi, dar cu bani mulţi pentru sezonul de-abia încheiat. De-gea-ba!

Ioan Ovidiu Sabău a fost un fotbalist bun. Putea fi şi mai bun dacă într-un anumit moment al carierei nu evolua mai mult în congregaţia religioasă căreia îi aparţine decît pe teren. A lăsat în urmă amintirea unuia dintre ultimii mijlocaşi de creaţie din fotbalul românesc, a contribuit la renaşterea Rapidului din era modernă. Apoi, ghetele în cui, în cufăr, nu contează.

Anii petrecuţi la Bistriţa nu ne-au lămurit. Nici că Sabău ar fi un antrenor de excepţie, nici că o dată cu apariţia lui acolo practicile cooperatiste ale lui Pădureanu ar fi sucombat prin miracol. De multe ori, părea că joacă rolul dezinfectantului universal, bun să cureţe orice mizerii. Cu chipul lui angelic ne anunţa că posibilul blat era doar plăsmuirea răuvoitorilor. A ziariştilor de scandal. Şi că nea Jean a suferit o reconversie morală demnă de o candidatură la sanctificare.

Proaspătul antrenor dinamovist reprezintă cazul tipic de om al cărui potenţial o ia înaintea rezultatelor. Cota de piaţă a lui Sabău e mai mare decît rezultatele pe care Sabău le-a obţinut pînă acum. A fost căutat, curtat. Înseamnă că şi-a vîndut excelent marfa! Povestea continuă la Dinamo, unde Cristi Borcea nu se lasă doar pe inspiraţia omului de pe bancă. Sau nu se lăsa, înainte să consume fierea ultimei dezamăgiri.

Dacă dezgustul lui Borcea ţine, ăsta ar putea fi marele noroc al lui Neluţu.