Va fi întotdeauna nevoie de oameni ca Rădoi. Pentru ei, sacrificiul e o rutină
Povestea a început cu foarte multe luni în urmă la o clinică din Italia, unde nişte medici apretaţi şi competenţi pregăteau fără să ştie meciul cu România. De fapt, o parte a lui numită Mirel Rădoi. Pacientul s-a vindecat greu, pentru că picioarele lui purtau semnele unor bătălii purtate cu adversari pragmatici, aşa se spune, nu?, care îi ştiau punctele nevralgice, neacoperite de blindajul voinţei. Ca şi în alte ocazii, mulţi îi scriseseră testamentul sportiv, destinîndu-i un loc nu foarte în faţă în Panteonul fotbalului românesc.
Atunci cînd s-a întors de la Bologna era departe de cel pe care îl ştiam. Alerga stîngace. Nu-i ieşeau paşii, pasele. Renunţase şi la intervenţiile acelea inspirate din artele marţiale. Din nou bocitoarele şi-au intrat în rol. Omul şi-a văzut însă de treabă şi de recuperarea prin joc. Steaua s-a bătut pînă la capăt cu CFR-ul pentru că reintrase el. Piţurcă a înţeles că nu trebuie să-l lase acasă. Nu din cauză că ar fi fost victima unui atac de sentimentalism, cunoaşteţi prea bine personajul. În orice echipă din lumea asta e nevoie de fotbalişti care nu pun preţ prea mare pe trupul lor. Cu un astfel de jucător în teren nu cîştigi neapărat toate partidele, dar îţi asiguri respectul adversarului.
Mirel Rădoi aparţine acelei categorii de jucători care nu ştiu şi nu vor să se ferească. Indiferent de consecinţe. Veţi spune că accidentarea lui la un contact cap în cap cu Raţ e şi o mostră de inconştienţă. Posibil, probabil. Dar omul acesta nu poate proceda altfel. Pentru el nu există pas înapoi, joc la alibi. Totul se petrece acolo, pe teren. Universul mărginit la un dreptunghi de iarbă populat de 22 de bărbaţi. Mai mult sau mai puţin, oricum el fiind unul dintre ei.
Şi la ce i-a folosi?, aceasta e întrebarea răutăcioasă. Şi-a lăsat echipa descompletată în faza defensivă, s-a ales cu o fractură urîtă ca un coşmar. Dar v-aţi gîndit că, fără sacrificiul lui Rădoi, golul lui Mutu, şuturile lui Chivu şi Tamaş, în general aerul acela proaspăt pe care l-am expirat şi l-am inspirat nu ar fi fost posibile fără sîngele lui Rădoi? Nu trebuie să ne ferim de cuvinte la un meci cu Italia, fiindcă dacă o facem şi acum înseamnă că le vom pierde definitiv sensul. Ceva din nebunia sinucigaşă a lui Mirel s-a transmis către ai lui şi către italienii care au priceput că nu au în faţă nişte găini plouate. Pentru toate astea, un simplu: mulţumim! Te aşteptăm la viitoarele aventuri ale fotbalului nostru, Mirel, avem o viaţă de trăit împreună!




425 comments ↓
Pagini: [22] 21 20 19 18 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Miorita la Euro 2008
Pe-un picior de plai
Unde habar n-ai
Iata vin cu tot
La aeroport
Jucatori - vedete
Cu cercei si plete,
Ghiuluri, celulare,
Si cu girofare
Se vor îmbarca
Cu toti vor pleca
Spre un campionat
De toti asteptat
Cam de vreo opt ani
Sperante si bani,
Ni s-a împlinit
Pohta ce-am pohtit
Ne-au aruncat sortii
Într-o grupa a mortii,
Cu dârzi olandezi,
Cu cocosi francezi
Si italieni
Iuti si cam vicleni.
Cu toti am crezut
De la început,
Biata Miorita
Va fi chisalita,
Vom fi niste miei
În groapa cu lei,
Cu toti ne gândeam
Si ne planuiam
De la început
Nu-i nimic pierdut,
Sa jucam frumos
Si spectaculos,
Orice gol marcat
Sau punct câstigat
Va fi pretuit
Si sarbatorit…
Umpluti de emotii,
Am înfruntat sortii
Jucând primul meci
C-o echipa - terci,
De cocosi francezi
Ce ai nostri iezi
De se-nvârtosau,
Sigur o bateau.
Dar am remizat
C-un zero barat
Într-un meci închis
De mare plictis…
Apoi a urmat,
Meciul asteptat,
Mare tevatura
Cu echipa azura,
Ce fusese încinsa,
Umilita, învinsa,
De niste batavi
Aprigi rau si bravi.
Dumnezeu din cer
Si c-un tusier
Mult ne-au ajutat,
Gol le-au anulat,
Si-un italian
Putin cam plavan,
S-a cam bâlbâit,
Direct l-a servit
Pe al nostru Mutu,
Care a dat cu sutu’
Le-a bagat-o în plasa
Si mortul în casa.
Dar nu a tinut
Decât un minut,
Ca ne-au egalat
Dintr-un gol ciudat,
Caci un brav fundas
Zis Gabi Tamas,
Da pe lânga minge
Si meciul se-ncinge.
Nenea flueras
Cu capul golas,
Ne face cadou
Ca la anul nou,
Un pinalti mare
De calificare,
Numa’ gol sa dai,
Ca noroc tot ai…
Intra iar în scena,
Vedeta eterna
Tot Mutu suteaza
Si normal, rateaza!
În toata splendoarea
Si calificarea…
Acum olandezii
Au batut francezii,
Facând cu ei bors
Zeama de cocos.
Bietii nostri iezi
Spun la olandezi
S-o lase mai moale,
Capul nu-i mai doare
Sunt calificati
Si-ar fi câstigati,
Meciul lor sa-l dea,
Atunci ar scapa
De italieni
Care sunt vicleni,
Sarmanii francezi
Vad doar stele verzi,
Sunt împrastiati,
Descalificati.
În al treilea joc,
Nu mai era loc
Sa se speculeze,
Sa se parieze,
Miorita laie
Iese la bataie,
Ca e favorita
De lume iubita,
Temutii batavi
Nu mai sunt chiar bravi,
Vor sa se conserve
Au bagat rezerve,
Sunt buni de batut
De la început.
Joaca relaxat,
Rateaza distrat,
Ai nostri stresati
Cad ca secerati,
Cu fundul pe jos
Si joaca fricos.
Dica parca doarme,
Mutu are toane,
Contra are treaba
Tot cade prin iarba,
Banel tot alearga
Mingea s-o culeaga,
Si face marcaj
La kilometraj,
Iar bietul Piturca
E satul de turca,
Schimba disperat
Dar s-a terminat!
Meciul s-a sfârsit,
Rau ne-au umilit,
Jucând cu rezerve
Iar noi cu conserve.
Vor veni în tara,
Pentru a câta oara?
Spunând raspicat:
IARASI AM RATAT!
de*
kurk sa-ti rasp de ce nu ai fazut faza la tv e multe ori deoarece uefa a interzis acest lucru….iar televiziunile s-au ofensat deoarce si cu astfel de faze faci un rating mare..dar na..e greu…sper k asta ai vrut sa scoti in evidenta k …faza nu a fost difuzata in intregime….
petcu duuuuuuuuuu-teeeeeeeeeee petcu duuuuuuuuuuuuuuuuuu-teeeeeeeeeeeeeeee la scooooooalaaaaaaaaa……………
domnule Geambasu,
nu mai salvati un mediocru sinucigas, ca nu se merita.
ba (am preluat-o dela realitatea tv acu’ 5 min) degeamba s-au ciocnit ca doi prosti!!!voi ati vazut si alte programe care au prezentat coliziunea??
si mai scoti si panseuri… ti-a fost greu?
AM CITIT TOT CE SA- SPUS MAI SUS SI VAD K MACAR VALORILE SUNT APRECIATE……ASAK TOT CE MAI POT SPUNE EU…………..MIREL RADOI SUNT MANDRU CA ESTI ROMAN…..SA TE AJUTE DUMNEZEU SA TE VINDE CI COMPLET
sunt socat de accidentarea lui radoi, ce bun ar fi fost aseara in locul nefericitului cocis care e doar o tentativa de fotbalist!!!!! haide mirele, abia astept sa revii pe gazon, cu tine in teren echipa pare a avea suflet, determinare……
regret nespus suferinta lui mirel….. el nu merita asa ceva, aseara ne-a lipsit enorm. cand am vazut cum bantuie pe teren cocis, inlocuitorul lui mirel m-a apucat plansul, rusinos!!!!!!!!!
ce rusine i-ar fi fost lui mirel aseara daca era pe teren…. sa-si vada colegii atat de neputinciosi, fara vointa, timorati, fara vlaga!!!! i-ar fi crapat obrazul de rusine…. dar si asa, acasa, oriunde s-ar fi aflat aseara si de unde a vazut meciul, cu siguranta l-a apucat plansul!!!! si el care si-a spart fata pt echipa, el care n-a precupetit nicicand nici un efort pt a castiga!!!!! ce pacat…. doamne…. ce pacat ca nu-l putem clona pe mirel, asa am avea si noi o echipa adevarata!!!!!!
Aseara s-a vazut lipsa lui Radoi si a lui Goian. Echipa nationala ca si steaua ar trebuii sa aiba vreo 15 mirei radoi ca sa ne calificam si noi in sferturile de finala.
Ati vazut cum joaca nationala Croatiei?? Are numai “Mirei Radoi” in componenta ei. Fotbalisti care stiu ce inseamna sa joci pt. steagul tarii si dau totul pe teren…nu neaparat alergand ca bezmeticii nu stiu cati km ci jucand cu daruire dar si cu inteligenta.
In alta ordine de idei bine ca echipa a purtat alte tricouri ca ar fi adus si mai mult cu niste pui de gaina lesinati de atata alergat fara rost.
pardon…tot articolul e al ei..si nu monica..maria andries… chiar esti penibil
mdaa….comentariu asta a fost scris mi se pare de Monica… si geambasule ai mai pus 2 3 fraze diferite..in rest articolul nici nu e al tau..halal jurnalisti mai sunteti… e adevarat ce scrie aici..dar mi`e scarba de voi
ce bine s-a vazut aseara lipsa lui mirel la miloc…. aiurea!!!! deplorabila echipa noastra!!!! milocul na facut fata iar tamas a gresit flagrant!!!! si cocis….. care cocis????? asta e om de nationala????? daca putea juca mirel……. pacat!!!!!!!!!!
ba voi astia care il criticati pe radoi crek ori nu sunteti sanatosi la cap ori decat sa va uitati la un meci de fotbal mai bine va uitati la desene animate,cum puteti spune k “sa accidentat stupid”,el k si rat de altfel au pus mult suflet pe teren si din prea multa dorinta si pasiune sa intamplat sa se loveasca cap in cap,cred k in sinea vostra a crapidistilor si a dinamovistilor v-ar placea sa aveti si voi un lider la echipele vostre asa cum e mirel la steaua,dar din pacate pt voi nu aveti,nu mi pot explica de ce romani sunt asa *** si nu pricep k atunci knd joaca nationala nu joaca stelisti sau dinamovisti sau rapidisti ci joaca NATIONALA ROMANIEI care ar trebui sa fie sustinuta de toti(la meciurile nationalei nu ar trebui sa fie pomenite numele steaua,dinamo,rapid…ci ar trebui sa strigam toti HAI ROMANIA!!!)
Ca intotdeauna lovim in valori,poate ca asa ies la suprafata nonvalorile.Ma rog,chestie de romanism!Orice s-ar spune,Radoi a fost cel mai bun mijlocaj al nostru la EURO.De ce?SImplu…el a facut faza de atac si faza de aparare perfect.LA faza accidentarii lui Radoi cu Rat…intrebati-l pe Rat ce a cautat acolo!!!Era un corner,iar faza trebuia sa il prinda la coltul careului mare,opus!Doar a fost o respingere!A sarit saracul Rat pe mingea lui Radoi.Draga Rat…Radoi nu are nevoie de marcaj.Se descurca,crede-ma!
Mda, saracul s-a rupt degeaba, pentru o adunatura de desucheati blatisti. Rusine vesnica, tricolori !
care sacrificiu bai nene, Radoi s-a dat ca **** cap in cap cu un coechipier care urmarea mingea, despre speriati si derutati ca asta zici tu ca se sacrifica si ii scoti eroi ? penibil !
Geambasule te-ai purtat ca un geambas acum cateva zilei cand impreuna cu altii coristi din presa sustineati ca grandele de mutu nu trebuia sa-si ceara scuze pentru stiti voi ce.
Acum acel ce stiti voi ce ne-a costat o calificare.
Nu vreau sa fiu carcotas dar aseara parca am vazut un blat ordinar din liga lui mitica,facut de ai nostri si neamurile lui MOGGI.
Nu numai Mirel nu s-a vazut aseara ci si inlocuitorul acestuia Ov.Petre,precum si Goian.
Pagini: [22] 21 20 19 18 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment