June 2008 ↓

Noii campioni ai Europei au revenit după finală în cantonamentul de la Neustift, pentru a le mulţumi gazdelor

Pe cît de buni au fost pe gazon, de-a lungul întregului turneu final, pe atît de modeşti s-au dovedit spaniolii la sărbătoarea triumfului asupra Germaniei în finala de aici, de la Viena. Într-un moment în care ar fi avut tot dreptul din lume să petreacă în stil mare, într-un restaurant de lux, noii campioni ai Europei au părăsit Capitala Valsului. Şi, după 400 de kilometri parcurşi, spre patru dimineaţa, au debarcat în cantonamentul de la Neustift, Tirol, sub focuri de artificii şi în aplauzele a circa 100 de localnici.

Pentru ce atîta amar de drum? “Aici a început totul. Ne-am simţit atît de bine la Neustift încît am dorit să sărbătorim împreună cu gazdele noastre. Le sîntem foarte recunoscători”, a explicat portarul Casillas. Tot o surpriză a fost inclusiv meniul cinei festive. Au servit pizza şi au băut cidru, adus de golgeterul Villa! După care petrecerea a continuat într-un pub local.
 

Germania a revenit la proastele obiceiuri exact cînd nu trebuia. Cu Spania, dacă joci schematic, te cureţi

Emoţie. Transpiraţie. Inspiraţie. Muncă. Frumuseţe. Suferinţă. Bărbăţie. Curaj. Dezamăgire. Bucurie. Decepţie. Euforie. Tristeţe. Credinţă. Niciodată singurătate. Acesta este fotbalul. Universul concentrat într-un punct luminos. Un flash care taie răul din noi. Începe finala Euro 2008. Viena dansează altceva decît vals şi parcă nici nu mai contează cine va cîştiga. Fotbalul a învins din nou toate prejudecăţile şi toate enormităţile din juru-i.

Debutul e al nemţilor
Germania ziceam. Schweinsteiger zîmbeşte poznaş în tandem cu Podolski. Cămaşa albă a lui Joachim Low se vede limpede şi clar. Nemţii încep mai bine, mai sigur. Caruselul de pase dintre Ballack, Schweinsteiger, Frings, Podolski şi Hitzlsperger seamănă cu unul din jocurile Praterului, aflat la doi paşi de stadion. Cei în roşu şi negru, parcă spanioli, se tem. Aşa şi trebuie, cei mai mici să nu fie lăsaţi să se obrăznicească. Altfel fac posesie, driblinguri şi alte chestii de genul ăsta care nu-şi au locul aici.

Dar înscrie Torres
Totuşi, cei în roşu şi negru prind curaj. Deşi e blond, Torres e de-al lor şi nu aleargă rău deloc. Ştie şi cu mingea, iar Friedrich cam are probleme. Noroc că Lehmann arată mai viu decît la celelalte meciuri. Ghinion cu Lahm, care nu înţelege nimic, iar Fernando, prinţul din Liverpool, dă o scăriţă peste Lehmann. E 1-0 pentru cei în roşu şi negru şi situaţia începe să devină albastră.

Low e obligat să schimbe ceva, n-a ajuns pînă aici doar ca să fie un loc peste ce a reuşit Klinsi la Weltmeisterschaft în 2006. Logic, dispare Lahm, apare Jansen. Se aude în boxe “The final countdown”, băieţii de la “Europe” ştiu că nu mai e timp de pierdut. Domnul acela în vîrstă de pe banca Spaniei le spune jucătorilor săi să rămînă sus, în terenul nemţilor şi nu greşeşte. Low aruncă în teren încă o gură de foc. Intră Kuranyi, iese Hitzlsperger. Torres şi ceilalţi au cam început să tragă de timp. Tot ei, regaliştii carevasăzică, mai dau şi capete în gură, marca David Silva. Dar şi capete pentru reflexele lui Lehmann. E tîrziu şi observăm că fotbalul îi răsplăteşte pe cei mai inspiraţi. Încă o dată. Ei sînt supuşii regelui, nu ai doamnei Merkel. Ja, ja!

Germania va cîştiga pentru că este o echipă proaspătă, care s-a eliberat de fantomele trecutului

Poţi fi sedus de un tanc, de o maşină în general? Răspuns negativ. Tocmai de aceea trebuie să lămurim ceva de la început. Mai exact, să scăpăm de unele idei preconcepute. Uitaţi tot! Uitaţi prostia aceea cu Panzerele care îşi strivesc inamicii cu şenilele. O figură de stil care odinioară făcea carieră. Şi atît. Abandonaţi teoria potrivit căreia nemţii ajung în finală cînd joacă prost, iar atunci cînd joacă ceva mai bine o şi cîştigă! Gata, ajunge cu cimiliturile, a sosit vremea adevărurilor simple. Fundamentale.

Organism viu
Pentru că Germania nu este nici tanc, nici vreun mecanism infernal care toacă adversari. Germania antrenată de Joachim Low este un organism viu şi sănătos alcătuit din oameni în carne şi oase. Dar al naibii de pregătiţi pentru ce urmează. Ambiţioşi, calmi, lucizi.

De ce Germania? Pentru că fotbalul se revendică din tradiţie, iar nemţii au un trecut confortabil. 3 titluri continentale, alte 3 mondiale. Au mai jucat două finale europene şi alte patru mondiale. La adăpostul acestui tezaur, nu poţi fi decît liniştit. Bogăţia atrage bogăţia, sărăcia cheamă sărăcia. Spaniolii tremură pentru al doilea lor trofeu după 44 de ani.
Ieşirea din dogmă

De ce Germania? Pentru că a schimbat proiectul. Procesul s-a declanşat în era Klinsmann şi a continuat sub domnia lui Low, despre care se bîrfeşte că se afla şi pe atunci la butoane. Nemţii au trecut de la antrenorii care tăiau cu şublerul - ce-i drept exact - la oameni tineri, eleganţi, eliberaţi de dogmă. Germania a încetat să mai joace mecanic, fără să-şi piardă rigoarea. Ballack, Frings, Schweinsteiger şi Hitzlsperger se completează, iar uneori surprind prin rezolvări individuale. Aşa a fost posibil ca Podolski şi Klose să-şi redescopere apetitul ofensiv. Graţie forţei aceleiaşi linii mediane, nici semnele galopante de bătrîneţe ale lui Lehmann nu se mai văd aşa de tare.

De ce, încă o dată, Germania? Pentru că, exceptînd episodul Frings, a fost ferită de accidentări, iar Low nu s-a sfiit să schimbe cînd a simţit că este ceva care nu merge. Gomes este exemplul tipic. La spanioli e probabil să lipsească tocmai golgeterul David Villa. O grijă în minus pentru Metzelder şi Mertesacker.

Forţa unei naţiuni
De ce tot Germania? Fiindcă a avut o zi în plus de pauză. La cantitatea de oboseală acumulată de-a lungul întregului sezon, o zi de odihnă valorează cît un concediu exotic.

De  ce încă o dată Germania? Prozaic, pentru că are jucători mai înalţi, mai puternici. Careurile vor semăna cu fortăreţe apărate de călăreţi echipaţi în alb-negru pe lîngă care bîzîie de zor nişte harnici pedeştri inamici.

De ce, pentru ultima oară, naţionala Germaniei? Pentru că aparţine unui popor puternic, care a ştiut să se ridice mereu. Pentru că, de la Ioan Holender citire, echipa naţională reprezintă conştiinţa de sine a unei întregi naţiuni. Ne place au ba, Gernania e o naţiune cuceritoare. Titlurile ratate sînt doar accidente de parcurs. Urmează aşadar inevitabilul.