March 2008 ↓

Cînd dai click şi intri pe siteul oficial al Rapidului te întîmpină un slogan, o melodie şi cîteva chipuri. Chipurile sînt cunoscute rapidiştilor care au albit. Printre altele, pentru a-l vedea patron pe Fahti Taher. Valentin Stănescu, Rică Răducanu, Daniel Pancu, Vasile Maftei. Inevitabil, George Copos, ba chiar Mircea Rednic. Imagini emblematice pentru cîteva epoci din zbuciumata istorie a echipei de sub Podul Grant. Ne întoarcem la slogan. “Singuri împotriva tuturor” vorbeşte despre asumarea unei condiţii. Aceea de cruciaţi ai fotbalului autohton şi de persecutaţi din oficiu. După sintagmă, altfel o reuşită literară, urmează imnul interpretat de Victor Socaciu. “Sîntem peste tot acasă, porţile ni se deschid/ Nu-i echipă mai frumoasă şi iubită ca Rapid!” Observaţi că versurile lui Adrian Păunescu spun altceva decît aflasem din motto. Dacă ţi se deschid porţile şi eşti bine primit oriunde mergi, nu ai o problemă de ostilitate cu mediul înconjurător. Dimpotrivă. Nu mai eşti victimă. Nu poţi fi căprioara sfîşiată de jivine în marea pădure a patriei cît timp lumea te iubeşte.

Rapidiştii au motive să se simtă nedreptăţiţi după decizia Comisiei de Disciplină. Vorbim despre rapidiştii fără funcţii şi fără brichete de aruncat, fără fumuri şi fără sarcini în galerie. Despre oamenii aceia simpli pe care îi evoca ipocrit George Copos, dar şi despre rapidiştii cu stare şi cu o anumită condiţie intelectuală. Pe care acelaşi Copos i-a ignorat mereu. Aceşti suporteri au tot dreptul să se simtă cumva furaţi. Tot ei trebuie să înţeleagă de ce s-a întîmplat aşa. Dincolo de articole şi paragrafe de regulament. S-a întîmplat că la acel meci, în acel moment, acel arbitru a hotărît să oprească un meci pe care Rapidul probabil că l-ar fi cîştigat. S-a întîmplat aşa şi din cauză că tocmai cetăţenii puşi să apere interesele rapidiste au emis semnale false. Instabilitatea de la vîrful grupării giuleştene a făcut din Pancu, Dani Coman şi ceilalţi ţinta perfectă.

Comunicatul postat pe siteul clubului după verdictul Comisiei de Disciplină arată aceeaşi frustrare neproductivă care a adus Giuleştiul în pragul disperării. În locul unui răspuns sobru, care să emane forţă şi echilibru în faţa unei situaţii grele, citim o telegramă căutat ironică la adresa preşedinţiei României şi a FRF. Nu Traian Băsescu, nu Mircea Sandu, nu Alexandru Deaconu au răpit rapidiştilor bucuria unei victorii împotriva Stelei. Nu. Autorul moral al depunctării este George Copos. Înainte să-i fi vîndut acţiunile lui Taher, a cumpărat slăbiciunea cu ambele mîini. Nu înainte să fi vîndut la preţ de chilipir prestigiul clubului. Copos a transformat Rapidul într-o echipă numai bună de pedepsit. El nu are colaboratori, ci subalterni. Servanţi. Pozează în victimă şi i s-a făcut pe plac cu perversitate într-o lume de unde cavalerismul a fost izgonit. Cei care au aruncat din tribună au desăvîrşit opera. Urmează era Taher. Cum o fi arătînd farmecul vieţii iordaniene nu ştim.

După rezultatele din partidele amicale de miercuri seară, ar trebui ca la Euro să avem aceeaşi ierarhie ca în grupa preliminară. România pe primul loc, Olanda pe doi. Franţa şi Italia nu mai contează. V-aţi prins că era o glumă? Sau v-aţi enervat deja? Cîtă superficialitate, cît amatorism! Uite şi la ăştia de îşi zic ziarişti! Auzi, tu, fato, urmaşii lui Ioan Chirilă, de nu sînt în stare să lege două fraze şi să analizeze un meci în adîncimile sale insondabile!

Pentru cei mai puţin pretenţioşi continuăm totuşi pseudodemonstraţia. Şi mai ales pentru cei care ştiu de glumă. Acest 3-0 împotriva Rusiei ne plasează în fruntea unui clasament ad-hoc al grupei de la turneul final. Olanda vine imediat după noi fiindcă a remontat spec-ta-cu-los în faţa Austriei, ţară gazdă şi cam atît la Euro 2008. De la 0-3 la 4-3 e un drum presărat cu apetit ofensiv şi o forţă de revenire demne de atenţie. Urmează Franţa, cu o victorie fără strălucire împotriva unei Anglii perfid de nesărate. Vieira şi Makelele au obosit, Thuram pare mai bătrîn decît Tour Eiffel, Anelka e plictisit, doar Ribery respiră altceva decît mal de vivre. Iar omagiul lui pentru ziaristul Thierry Gilardi, oferă o perspectivă reconfortantă asupra relaţiei sportiv-jurnalist. Citiţi articolul Mariei Andrieş şi veţi înţelege mai multe. Tot aşa, dacă nu vă inflamaţi pe traseu şi nu o trimiteţi la cratiţă, s-ar putea să vă dea şi lacrimile!

Rămîne Italia, singura învinsă. Probabil şi de aceea cea mai periculoasă. Squadra lui Donadoni n-a arătat tocmai rău în faţa tinerei Spanii a bătrînului hidalgo Aragones. Organizare, ştiinţă a jocului, accelerări neaşteptate. 0-1 după un gol memorabil al lui David Villa, posibil şi pentru că Fabio Cannavaro a respins aiurea o centrare. Bine înşurubaţi psihic, De Rossi, Aquilani, Luca Toni, Rino Gatuso sau Pirlo alcătuiesc nucleul unei echipe capabile oricînd să ajungă în finala Campionatului European. Cei care au avut curiozitatea să urmărească meciul de la Elche pe RAI Uno, l-au auzit pe Walter Zenga, comentator al meciurilor naţionalei italiene împreună cu Marco Civoli. Walter ne-a lăudat rezultatul din partida cu ruşii, considerîndu-l cea mai convingătoare victorie a serii. Şi se simţea în vocea lui umbra unei nostalgii. Aceea a omului care a înţeles că viaţa lui a căpătat din nou sens într-un loc plin de gropi şi de imperfecţiuni, numit în general România.

Ocupaţi cu vînzări de pachete majoritare, cu vînzări în general, uităm de oamenii care dau sens fotbalului. Unul dintre ei se numeşte Vali Badea. În urmă cu o săptămînă, era ameninţat cu exilul şi freca banca rezervelor pe motiv de sudamericanizare a echipei. Duminică s-a întîmplat că Steaua înota cu UTA şi pe bancă rămăseseră vajnicii Rada, Petre Marin şi Baciu. Cum roş-albaştrii nu aveau nevoie de cineva care să facă deposedări, Lăcătuş l-a  trimis în teren pe Badea. Nu a fost nici inspiraţie, nici mesaj divin prin GSM, ci doar o formă a disperării care te împinge uneori să ajungi la mîna proscrişilor. Amin!

Cunoaşteţi urmarea. Omul nostru a intrat în joc din prima secundă. După ratarea imensă a lui Habibou în varianta fără mască, Vali a executat apărarea celor de la UTA din cîteva gesturi de atacant cum nu găseşti pe toate drumurile.

- Preluare perfectă cu schimbarea direcţiei mingiei.
- Pătrundere în careul de 16 metri cu scoaterea din joc a doi adversari. Plus anihilarea intenţiei de a juca a lui Habibou, aflat în ofsaid.
- Şut plasat cu dreptul, concomitent cu privirea spre plonjonul disperat al portarului.

Comentarii. Vi-l zic eu pe primul: Mare brînză! Şi pe al doilea: Ce mare scofală, nu de asta e plătit, să dea goluri? Ba da, dar uite că el a reuşit în cîteva minute ce nu reuşise echipa în tot meciul. A fost în locul potrivit la momentul potrivit. Nu s-a pierdut cu firea. Toate astea poartă un nume în sport. Clasă. Dacă nu vă deranjează termenul. Dacă nu cumva exagerăm, fiindcă ştim cu toţii, noi sîntem vinovaţi şi cînd îşi iau cîmpii fotbaliştii, şi cînd joacă prost.

Povestea eroului partidei Steaua-UTA nu e foarte spectaculoasă. S-a născut acum 25 de ani la Alexandria de Teleorman, nu de Egipt, a copilărit la bunici, în comuna Vităneşti, şi a bătut mingea cît era ziulica de lungă. În consecinţă, tatăl său, fost jucător de Divizia B, îi cumpăra cîte două-trei perechi de tenişi pe săptămînă. Pasiunea copilului a rodit cu adevărat la Petroşani, unde Vali şi-a întîlnit mentorul, “părintele” Sdrobiş. Nu a fost dragoste la prima vedere, fiindcă moldoveanului Ioan i-au displăcut pletele teleormăneanului Valentin. Dar i-au plăcut aptitudinile şi pofta de fotbal.

Traseul ulterior al lui Badea e cunoscut, nu ştim ce-i rezervă viitorul. Pentru că între pericolul de a fi beatificat, ofertă la pachet cu pensia viageră din Ghencea, şi căderea în dizgraţia arhanghelului intravilanelor nu este decît o eternitate de cîteva etape. Pare cumva deplasat să spui şi că la Steaua Vali Badea a pătimit ca Iisus. De la Sdrobiş citire. Acelaşi profet de azi îl încingea mai an pe un suporter obraznic. Merită să reţinem altceva. Asupriţi de interesele patronilor şi de propriile slăbiciuni, antrenorii noştri dau cîteodată cu piciorul jucătorilor care spun ceva. Şi e păcat.