Povestea a început cu un flaut fermecat şi un tînăr pletos-bărbos-cam ştirb care cînta într-un picior. Era pe cînd academicienii domeniului decretaseră că în rock nu mai e cine ştie ce de spus, că toate bulevardele şi autostrăzile expresiei muzicale fuseseră ocupate. Floyd, Purple, Zeppelin, Yes, Giant. Nu ajungea? Tînărul cu pricina a crezut că nu, iar lumea a descoperit alt univers. Muzica lui era proaspătă şi surprinzătoare. Seducătoare şi scandalos de simplă. Influenţe folclorice şi preclasice, pasaje de heavy metal, underground, psyhedelic, rock progresiv. Erau sunete la îndemîna oricui, care veneau dintr-un loc pe unde trecuserăm şi noi, dar pe care nu ştiusem să le descoperim.
Între timp, tînărul a devenit tată, apoi bunic şi a pierdut trei sferturi din podoaba capilară. Nu şi energia. Nu bucuria de a cînta. Nu inspiraţia, în nici un caz umorul. Numele personajului este Ian Anderson, dar mulţi continuă să creadă că îl cheamă Jethro Tull. Adevăratul Jethro Tull se născuse în Anglia sfîrşitului de secol 17 şi se ocupase cu ale scrisului, dar nu în literatură, ci în domeniul agricol. Revenim la Ian Anderson, alias Jethro Tull. Omul s-a identificat cu imaginea trupei pentru că el a fost trupul, sufletul şi spiritul acesteia. Chitaristul Martin Barre l-a însoţit tot drumul, fiind singurul care a rezistat lîngă capriciosul Ian. Au mai lucrat cu el şi alţii, toţi muzicieni de calitate. Glenn Cornick, Mick Abrahams, Clive Bunker, John Evan, Jeffrey Hammond, Barriemore Barlow, Andrew Giddings. Toţi alungaţi atunci cînd încercau să uzurpe puterea lui Ian. Totuşi, dictatura andersonistă a dat albume ca Thick as a Brick, Aqualung, Living in the Past, Minstrel in the Gallery, Songs from the Wood, Roots to Branches. Fiecare o capodoperă în miniatură. Albume pentru care alte formaţii şi-ar vinde sufletul. Nouă ne rămîne plăcerea de a le asculta. O dată, de două ori, de zece ori. De fiecare dată vom descoperi ceva nou. Despre cîte alte trupe se poate spune acelaşi lucru?
Cu o energie care depăşeşte gustul proverbial pentru cîştig şi zgîrcenia domnului Anderson, nobody’s perfect, aflăm că Jethro Tull pregăteşte turul aniversar al celor 40 de ani de existenţă a formaţiei. Un tur de forţă pentru nişte inşi trecuţi binişor de 60 de ani. 70 de concerte din aprilie pînă în august 2008, pe întregul cuprinsul patriei. Al patriei rockului de calitate. Adică, Anglia. Cu sec, ca la poker. Dar cariera acestei trupe nu a semănat deloc cu o partidă de poker. Poate cu una de whist, elegantă, dar accesibilă tuturor, în care licitezi talent, muncă, inspiraţie divină, curaj, un strop de nebunie. Ca să obţii puncte într-un clasament pe care nu-l ţine nimeni. Cine naiba măsoară cît valorează o victorie a flautului mînuit de Anderson într-o deplasare în Statele Unite ori cît una în Franţa? Pentru că bătrînul Ian n-a jucat niciodată la zero. N-a cîntat niciodată la alibi. Şi e mai tînăr decît noi toţi. Apropo, tipul are acum toţi dinţii în gură, e mai bogat cu cîteva zeci de milioane de pounds, dar doarme pe la prieteni cînd se află în turneu prin lumea largă. E mai ieftin decît la hotel. De fapt, e gratis!
43 comments ↓
Pagini: « 3 [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
sa va bag pula-n inima tutror alora care il blamati pe c.g….omu e doxa de cultura…si spre deosebire de toti amaratii care stau si citesc ziare de sport…sa stiti ca mai exista si altceva
geamby, am citit c-ai fost si la paradise lost + negura bunget.. asculti si metale mai grele?
@Paul Roman
Intr-adevar,David Gilmour e deosebit…se observa din concertele Pink Floyd . Eu nu-mi scot din minte sunetele din concertul de la Pompeii cand Rick Wright canta la pian si pe fundal apareau imagini cutremuratoare de pe urma eruptiei Vezuviului…e mai mult decat muzica psihedelica,e altceva…
Uite cum descoperim ca noi (mai toti de pe acest blog) avem multe pasiuni in comun (in afara sportului, si ma refer la muzica adevarata). Bre’ nea Cristi ai dat tonul si uite rezultatul…. e de bine….
2 obiectii:
1.Dintre albumele remarcabile nu trebe excluse Stand up Si Benefit, adevarate capodopere.
2. Muzica lui Anderson nu mi se pare in nici un caz scandalos de simpla.
In rest felictari si ma bucur ca mai citesc si altfel de articole in gazeta.
Mare adevar in articolul tau. Intrutotul de acord, muzica buna ,whist ,etc. Apropo au concertat in Romania in 1994 pe stadionul echipei de ‘trista’ amintire Victoria cum va place voua gazetarilor sa o tot denumiti. Nu spun ca jumatate dintre echipele din Liga I sunt de ‘trista’ amintire infiintate dupa 1945, pentru ca totusi este o perioada a vietii si a istoriei poporului roman. Altceva vreau sa spun, ca sa fii citit si cumparat pe viitor, daca nu ai subiecte de sport de comentat, macar scrie despre manele ca 99% din pasionatii de fotbal pe acolo se situeaza ca si preferinte muzicale. Vorba poetului ‘Steaua e numa una’. Nu mai incerca sa educi o majoritate pentru care Becali e un standard , pentru ca nu suntem englezi , doar niste romani tiganizati, becalizati, vanghelizati ,etc.
ne-am saturat cu totii de prima pagina a lui gsp.ro care cred k mai bine de 2-3 zile e aceasi cu cazul d l rapid cu ecrograf = destin si altele in caz asta nu cred k o sa mai aveti asa un succes cu acest site care pana acuma aveam o parere destul de buna despre el si il consideram cel mai bun……..
Surpriza este placuta. Decat sa dezbati la nesfarsit niste meciuri amicale mai neinteresante pentru noi decat noile cuceriri tehnologice din Ghana mai bine te lasi purtat de dorurile inimii si pui pe foaie ceva despre domnul Anderson. Mai ieri sarbatorea 20 de ani de trupa undeva in conacul sau din Anglia, langa pajisti verzi, heavy horses, o motocicleta subreda si o scrumiera goala, caci abia se lasase de fumat. Da-l dracu de ziar si hai sa facem un foc la marginea padurii!
@Vladone:
Din ce stiu eu, a fost, dar oricum, farmecul nu e acelasi. Una e Roger Waters, si alta David Gilmour (parerea mea).
@Cristian Geambasu:
Se pare ca avem gusturi muzicale asemenea, nu ma dezamagesti ! Jethro Tull sunt geniali (parerea mea), dar nimic nu ii intrece pe cei de la Pink Floyd, si mai ales acel Floyd psihedelic din perioada Syd Barrett.
a venit Roger Waters in Romania?…eu chiar nu stiu lucrul asta,e adevarat?
14 aprilie 2007. Cea mai fericita zi din viata mea! Cristi, tu trebuie sa stii, ca ai fost si tu la Roger…
…si inca visez la un Pink Floyd reunit!
Fain articol. Bafta!
@Makaay
Jethro au castigat grammy’ul doar pentru ca Academia nu a vrut sa recunoasca meritele unei trupe ce spargea toate topurile si era pe mare val in ‘88…vreau sa spun Metallica.
In rest, un articol interesant, domnule Geambasu, putin cam nostalgic, insa meritoriu catre o trupa ce merita tot respectul. Bine spus sa Ian se identifica cu Numele trupei, incat in afara de el si Martin, care au ramas impreuna aproape toata viata trupei, pe la formatie s-au mai perindat peste 40 de muzicieni mai mult sau mai putin celebri.
Numai bine
Buna formatie, dar nu inteleg de ce ridici simplitatea la rang de valoare?
Pt.,, polist de cind ma stiu ” .Si eu sint din Timisoara,nu sint un neavenit, dar Geambasu ar trebui sa scrie la,, Rolling Stone or something”
imi amintesc de concertul de la sala palatului…au trecut doua ore si nitel. n-au avut trupa in deschidere, izbucnind, pur si simplu, din intuneric. n-am stiut cand a trecut timpul si, la sfarsit, eram revoltat ca au cantat atat de putin. abia dupa ce mi-am privit ceasul am inteles cat timp cantasera de fapt…
Bravo Cristi, excelent articol. Te-am vazut la Paradise Lost, au cam imbatranit si ei, saracii.
Muzica si sportul sint pasiunile mele din frageda pruncie,
Poli Timisoara, Ajax Amsterdam, Bayern Munchen, Pink
Floyd, Yes, Gentle Giant, Jethro Tull, etc. Nu asculta de sfaturile celor neaveniti: merg bine impreuna!
auzi ,draga C. Geambasu nu crezi ca ti-ai gresit cariera ,si in loc de ziarist sportiv(!) ai fi continuat ca si critic de muzica psihedelica(Yes,Jethro Tull,Floyd etc.). Cred ca sint tineri talentati in critica sportiva care ar scrie in locul tau in gsp ,un ziar stimabil dealtfel. Te rog alege ,ori muzica, ori sport!
da… intradevar… un subiect care nu a fost adresat suficient in presa noastra, consider totusi ca aceasta este treaba specialistilor in domeniu, nu de alta, dar intentiile bune tin numai pana la un moment dat, apoi trebuie sa intervina si cunostintele ……. in concluzie, idee buna de articol, astept insa o varianta care sa nu fie scrisa de un ziarist sportiv….
Anglia, patria rockului de calitate? Suna de parca in America sau Australia s-ar produce rock de mana a 2-a. Ce-ar fi sa-l intrebi pe Rober Plant care sunt influentele lui, pe Paul McCarthney sau chiar pe Ian Anderson?
Iar pe “intregul cuprinsul” e o aliteratie foarte ingenioasa.
Dar sa lasam asta la o parte. As vrea si eu sa stiu ce fel de gen muzical e “underground”-ul pe care il mentionezi in linia a 6-a din text? Si pasaje de psychedelic, rock progresiv, si influentele preclasice sunt “sunete la indemana oricui”? WOW! Senzationala logica. Ai uitat sa mentionezi va Jethro Tull e prima trupa care a castigat un Grammy pentru Hard Rock/Heavy Metal.
Domnule Geambasu, as vrea si eu sa va intreb totusi, de ce nu va limitati la a scrie despre sport?
Pagini: « 3 [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment