August 2006 ↓

Bulgarii ne-au dominat întotdeauna. La castraveţi pe cap de locuitor, colonie de trandafiri, un Very Iresistible avant la lettre, şi amenzi de circulaţie, în fapt nişte mici găinării ale miliţienilor aferenţi metropolelor Sofia, Plovdiv, Varna şi Ruse. Nici la gropi în asfalt nu se dau bătuţi vecinii noştri, iar în materie de localităţi fără iluminat stradal deţin încă poziţia de lideri europeni.

A, să nu uităm aici turismul la Marea Neagră, unde la hotelurile lor revopsite de 4 stele all inclusive poţi savura un delicios desert cu corcoduşe.

Ce legătură au toate astea cu fotbalul? Au şi veţi vedea de ce. Sîntem răutăcioşi, nedrepţi chiar? Au făcut şi ei paşi înainte, s-au modernizat, luptă împotriva corupţiei, iar noi prezentăm o imagine distorsionată? Probabil. Accesele astea de superioritate le mai înghiţeam cînd veneau de la francezi, nemţi, englezi, spanioli. Ne deranjau şi ne răneau în amorul propriu, dar în final ne înghiţeam sudălmile, fiindcă ştiam că în fond au dreptate. Exgerînd, ne arătau tot ce ştiam şi noi că nu e în regulă.

Acum situaţia stă puţin altfel. Media bulgărească şi alde Stoicikov au dat tonul la cîntecul defăimării. De cîteva zile, naşi priateli, notre amis, adică, îşi închipuie că poartă război psihologic împotriva naţionalei române. Mutu e doar un fost dependent, Florentin unul mic şi rău, Dică un anonim. În general am fi bîntuiţi de o frică patologică la gîndul că vine întîlnirea cu ei, ne baricadăm pe terenuri înguste şi prost luminate.

Cum Piţurcă şi băieţii sînt ocupaţi să pregătească meciul, le vom returna noi bulgarilor mitocăniile peste Dunăre. Nu ne mai simţim obligaţi să interpretăm rolul gazdelor ospitaliere pentru unii care ne intră în casă cu bocancii plini de noroi. Vor atmosferă, să le facem. Paşnic, cu umor. Încă n-am ajuns să pierdem partide de băşcălie şi caterincă. Nu îndemnăm la violenţă, nesupunere civică, ci doar la puţin orgoliu naţional. Dacă nu-i surclasăm la ironii, atunci la ce?

În ce fel va ajuta asta echipa naţională? Simplu, suporterii nu vor avea sentimentul că au pierdut o partidă înaintea partidei. Spiritul pozitiv al galeriei se poate transmite celor din teren. Este un ascendent care trebuie luat în seamă. Cu nişte berbatovi nervoşi, se poate juca mai uşor. Un antrenor bombardat cu mici răutăţi va fi predispus greşelilor, iar Stoicikov nici nu-i prea greu de scos din pepeni. Veţi obiecta că nu-i cavalereşte. Posibil, dar doriţi să cîştigăm sau să ne înscriem la premiul Fair-Play? Şi încă ceva, pentru dezinhibare. Toată lumea procedează aşa, în virtutea unui principiu secular. Tot ce nu-i interzis e permis.

“Românilor le e frică de noi, de aceea au ales un stadion îngust. sînt convins că au şi arene mai mari”
Hristo Stoicikov

Incepind de miine, imi iau citeva zile de concediu. Vestea ii va bucura pe multi, iar pe altii ii va lasa indiferenti. Pe cei care au totusi bunavointa sa ma citeasca si sa imi trimita mesaje, ii rog sa inteleaga ca timp de vreo 10 zile nu voi fi prezent pe blog. Cind revin, va dau de stire si o luam de la capat. Multumesc!

Moţi a venit în Ştefan cel Mare la pachet cu Pleşan, Daouda şi Guso. Actualul căpitan al naţionalei de tineret fusese livrat din Bănie ca supliment al celorlalte transferuri grele şi urma să facă umbră pămîntului prin Parcul Sportiv Dinamo. El era cartea de grădinărit pe care o primeai înainte de ‘89 de la librărie cînd voiai să cumperi Numele Trandafirului. Marii oameni de fotbal Gigi Neţoiu şi Cristi Borcea şi-au demonstrat încă o dată competenţa în butelii de vin şi de gaz, fiindcă Moţi a fost singurul dintre cei patru care a confirmat. Şi-a justificat şi transferul, şi salariul, oricum nu foarte mare.

Cosmin Moţi împreună cu Radu Ştefan alcătuiesc unul dintre cele mai redutabile şi mai tinere cupluri de fundaşi centrali din prima ligă. Aici nici duşmanii nu au prea multe de comentat. Alături de Radu Ştefan, Cosmin devine mai sigur şi mai inspirat, reciproca funcţionînd la perfecţie. Complementaritatea dintre cei doi s-a văzut foarte bine la meciul împotriva lui Poli Timişoara. Prin lipsă. Cînd lîngă Radu Ştefan a jucat Goian. Lucian, nu Dorin, precizare absolut necesară. Tot ce înainte era uşor şi firesc devenise dificil. Ridicolul zîmbea iar nestingherit la faze neutre, amintind faptele de arme galamaziano- goianesciene.

Aflăm că şefii dinamovişti au primit o propunere de transfer pentru Moţi din partea celor de la Levski Sofia. Propunere pe care au refuzat-o cu demnitate. Suporteri dinamovişti, nu vă bucuraţi, nu aplaudaţi! Au refuzat-o pînă în iarnă. De fapt, nu au refuzat-o, au amînat-o. Bulgarii oferă 1,5 milioane, românii ar dori 3. E o chestiune de conjuncţie a cifrelor, voinţa de a vinde există. A le explica acum distinşilor domni de la Dinamo că Moţi nu ar trebui să fie obiectul nici unei tranzacţii măcar încă doi-trei ani e un exerciţiu dificil şi probabil sortit eşecului. Cuplul Moţi-Radu Ştefan ar trebui să fie capul de pod pentru asamblarea unei echipe care să îşi propună, fără a stîrni zîmbete, supremaţia internă şi aventura în Champions League. Nu sursă de noi chilipiruri.

Modelul Gigi Becali, detestabil, îndoielnic, dar funcţional, este cel mai la îndemînă. Dacă un grup de oameni tari în conturi, cum se pretind Nicu, Vova, Cristi şi Vasile, nu-şi pot permite ceea ce îi este la îndemînă unuia singur, latifundiar sau ce-o fi el, măcar să ştim. Acestei ipocrizii vopsite în alb-roşu i-a expirat termenul de garanţie. Se împute treaba, taman cînd eram îndemnaţi la trufandale de performanţe europene.