Cod vînăt

Să nu ne minţim: între noi şi Liga Campionilor, la fotbal, handbal sau civilizaţie, se întinde un Bărăgan de ciulini şi iluzii.

Cu toate apele Iordanului să ne spălăm de păcatul trufiei noi, cei care în minutul 63, al unui meci din toamna trecută, am crezut că Oţelul-Manchester United poate rămîne 0-0. Cum am îndrăznit, zgîndărind în memoria moale, inutilă şi caldă, revelaţiile UTA 1970 sau Urziceni 2009? Nu ne spunea auzul că-i rost de rîs la alăturările Rîpă-Rooney şi Neagu-Nani?
Să nu ne minţim: cînd nouă fotbalişti fac 3 ore de la Bucureşti la Valencia şi vreo 40 de la Galaţi pînă la Făurei, stricăm Champions League cu izmenele noastre putrezind lîngă mantia de purpură a fotbalului. Nu e o cauză, e un apendice al ţării în care campioană e Oţelul. Poate nu faultăm competiţia, precum Dinamo Zagreb, dar, cu mersul şontîc între locurile 3 şi 4 ale grupei, obosim inutil băieţii aceia de la uzina Benfica şi muzeul Manchester.

Ruşine să le fie celor de la HCM Constanţa, eliminaţi joi din Liga Campionilor, de data asta la handbal. Au pierdut cu polonezii din Plock, şi acasă, şi la 15 goluri reuşite diferenţă.
Să nu ne minţim: autocarul handbaliştilor a stat 9 ore înzăpezit, cu o zi înainte de meci. Iar pivotul Novanc, în timpul partidei, n-a putut să intre pe teren minute bune: avea tricoul rupt, nu exista unul de rezervă, iar staff-ul nu găsea un marker bun cu care să-i scrie numărul pe un tricou albastru găsit pe-acolo! Nu sînt astea cauzele, fireşte, dar e un rîsu’-plînsu’ cu aripi sinistre care acoperă sportul şi lumea înghesuită în care pîlpîim robotic, la sfîrşit de baterii. Şi o bătaie de joc perfidă, în care umilim şi ne umilim.

Dinamo e liderul Ligii 1, visează la grupele Ligii Campionilor. Pînă atunci, a chemat în probe un fundaş camerunez, Ebongue, şi nu i-a păsat/nu s-a interesat/nu a avut timp de viza lui pentru Turcia, locul unde echipa se pregăteşte. Fundaşul de 24 de ani face abdomene în camera de hotel şi întoarce pe toate părţile singurul tricou pe care-l are. Ieri avea 42 de lei, toţi banii. Presupun că între timp a şi mîncat.

Cele trei episoade s-au derulat într-o singură săptămînă, aceasta, în perimetrul Galaţi-Buzău-Făurei-Bucureşti. Aici, unde culoarea codului se schimbă precum culorile semaforului, camuflînd jignitor neputinţa, nemernicia şi neşansa. Oameni buni, a nins, şi au fost ani în care a nins şi mai mult! Noi, cei cu facebook, Liga Campionilor, clonare, democraţie, Ipad şi Iphone: a nins, cu zăpadă, nu cu foc!
Dacă Uniunea Europeană s-a vrut şi o Ligă a Campionilor pentru ţările continentului, sîntem departe de ea cum e Avîntul Dor Mărunt de finala Cupei Angliei.

A fost cod vînăt, vă spun eu, în aceste zile, cod vînăt pentru ţară, oameni şi sport. Şi se anunţă ninsori.