Europa League ↓

Nu trageţi în arbitrul polonez! Dacă vrei audienţă, trebuie să urli alături de Costi Mocanu că a fost jaf la drumul mare în Ghencea! Asta nu ţine de patriotism, nu e presă, e mai degrabă marketing. Poporul stelist vrea sînge, să-l tragem în ţeapă pe Borski! Să-l înjurăm, să-l blestemăm, să-l dăm pe mîna vrăjitoarelor. Băăă, tu ştii cine e Gigi Becali?
Meciul l-a rupt Kapetanos, nu Borski! Era 3-0 şi Steaua se plimba prin Pompei. Un oraş mort, acoperit de lava roş-albastră. De la Carlos încoace n-am mai văzut un portar la fel de slab ca De Sanctis. Apă sfinţită, un goalkeeper aerian complet. La cît e de orientat, De Sanctis nu e în siguranţă nici cînd trece strada. Ce a fost în mintea lui Kapetanos? Ce rost avea să-şi lovească adversarul cînd jocurile erau făcute? Am numărat a doua eroare a grecului după imprudenţa de pe Anfield Road unde a provocat penalty-ul în urma căruia Liverpool şi-a recăpătat roşeaţa în obraji.

A fost o eliminare corectă. Centralul nu e responsabil că pasele nu s-au mai legat, că barele s-au opus la singura ocazie din repriza secundă, că ultimele douăzeci de minute s-au jucat în preajma şi în careul lui Tătăruşanu. Borski nu e vinovat pentru şutul fabulos al lui Hamsik, pentru tupeul lui Lavezzi, pentru insistenţa lui Gargano, pentru uşurinţa cu care Cavani se întîlnea cu mingea. În momentele grele nu s-a simţit că Steaua are pe margine un antrenor. Chiar şi cu un om mai puţin, Steaua nu avea voie să-şi piardă busola, să renunţe la luptă, să stea la mîna hazardului. Era 3-0 cînd Kapetanos îşi procura biletul de voie, a fost şi pauza în care băieţii se puteau aduna. Echipa a clacat, aşa cum o făcuse şi cu Lyon sau cu Middlesbrough. I-a căzut Cavanul în cap.

Polonezul a prelungit prelungirile din cauza accidentării lui Tătăruşanu şi a schimbării făcute de Lăcătuş. Sînt peste trei minute în plus acordate regulamentar. Porumboiu avea dreptate, Borski era un tip isteţ dacă fluiera după cornerul din ultimele secunde. N-a avut fler şi a intrat în bucluc ca Teo Crăciunescu. Să nu uităm însă că pe teren ora exactă o dă arbitrul, nu ceasul din studio.

Care e adevărata Steaua? Cea din primul sfert de oră, avîntată, inspirată, plină de har sau trupa picioarelor tremurînde din final? Rămînem cu satisfacţia că, în două partide cu formaţii din Serie A, CFR şi Steaua nu s-au făcut de rîs. Au fost două momente cheie care au schimbat decisiv destinaţia punctelor. Să nu ne păcălim singuri, să învăţăm din greşeli. Şi va veni şi ziua revanşei.

Unirea se dezintegrează, viaţa continuă

Parcul de distracţii al discretului, nu-i aşa?, domn Bucşaru se descompune piesă cu piesă. Legoland Urziceni la ora închiderii. Nimic nu se pierde, totul se transformă. În euro sau dolari, conform clauzelor din contractele de împrumut ale şefului. Patronul şi-a plătit datoriile, echipa poate să dispară. Vor fi lacrimi de crocodil la înmormîntare. Mirosul sîngelui a deschis apetitul animalelor de pradă cu costume Armani. Licitaţia a pornit, cu muribundul ţinut în viaţă de aparate pentru meciurile cu Hajduk. Dacă iese bine, mai pune Bucşaru un zero la vînzare. Dacă Unirea nu se califică, pe poarta parcului de distracţii se va agăţa un banner cu “Sale”, iar în zetul zilnic vor fi trecuţi fotbalişti în loc de mărfuri. Galamaz, Bilaşco, Brandan, Frunză sînt deja în galantare.

Petrescu a plecat în iarnă. Un mare antrenor se cunoaşte la pauză, fie ea şi hibernală. Meme Stoica şi-a împachetat grăbit cuvintele, gata să se certe pentru o cauză mai bună. L-a urmat Narcis Răducan. Acum şi Ronny Levy e pregătit să spună adio. Miroase a faliment. Într-o ţară în care se moare în maternităţi, de ce să ne mirăm că un proiect fotbalistic sucombă în cinci ani? Nu e singura aberaţie autohtonă. Primarul Severinului, Constantin Gherghe, a cheltuit patru milioane de euro pentru a moderniza stadionul unde Universitatea Craiova a jucat doar zece meciuri. Între timp, formaţia locală, Drobeta, s-a retras din liga secundă din cauza lipsei de fonduri, iar “Ştiinţa” a revenit în Bănie. Îl întreabă cineva pe edil de ce a risipit banii publici? Pe lîngă Constantin Gherghe, pînă şi Monica Iacob-Ridzi pare un copil de mingi.

Onorabilul domn Mitică Bucşaru era prezentat la toate şuetele ca un model de urmat. Omul care tace şi face la adăpostul unor relaţii bine plasate în inima sistemului politic. Va ieşi din circuit căutînd un alt pont, un alt tun. În fotbal a avut fler, mizînd pe Dan Petrescu, apoi pe Meme. Nu-i plîngeţi de milă, nu e cazul.

După Liga Campionilor, potopul în Bărăgan. Vor rămîne cele 8 puncte, ne vom aminti dansul lupilor la Glasgow, victoria cu Sevilla, dedicaţia lui Frunză pentru Borcea. Puţini vor regreta sincer dacă Unirea va reveni la matineu. Un singur om merită o explicaţie, o privire bărbătească, două vorbe. “Lupul singuratic”, celebrul suporter al Urziceniului, care însoţea echipa peste tot. El va sta în tribună, ca un zălog al memoriei, ca o ultimă electrocardiogramă. Noi, cei care am fost păcăliţi de povestea romanţată a ciulinilor, îl salutăm pe Mitică Bucşaru cu un deget singuratic.

Aventura Unirii s-a încheiat.  Va exista şi episodul următor?

“Talentul nu e suficient, dacă nu e completat de umilinţă şi pasiune”. E părerea lui Roberto Baggio, exprimată într-un interviu acordat publicaţiei “La Repubblica”, după o lungă şi autoimpusă absenţă mediatică. Il “Divin Codino”, cum îl alintă italienii, visează să devină antrenor şi îşi anunţă viitorii elevi ce pretenţii are. Din punctul acesta de vedere, Levy este un tehnician fericit.

Să nu înţelegeţi greşit termenul “umilinţă”. Nu vă gîndiţi la capete plecate, la resemnare, la acceptarea destinului. Umilinţa, de care vorbeşte Baggio, are o altă conotaţie. În fotbal înseamnă să nu te mulţumeşti cu ce ai realizat, să-ţi respecţi meseria, să rămîi cu picioarele pe pămînt, să vrei mai mult din fiecare fază, din fiecare meci, din fiecare competiţie. “A fost prima oară cînd băieţii nu m-au întrebat ce prime au”, declara Meme. Cînd există pasiune, fotbalul e pe primul plan. Vrei să le dovedeşti celor care te-au deportat în Bărăgan că au greşit cînd nu au crezut în tine. Şi atunci reintri pe teren, accidentat, ca şi Galamaz, strîngînd din dinţi pentru a-ţi ajuta colegii, sau îţi aduni toată furia într-un şut, ca Pădureţu.

11 minute. Nu e romanul lui Paulo Coelho. E numărul fatidic al Unirii. La Stuttgart în 11 minute s-a năruit tot. Joi seară, “lupii” au fost în viaţă, în acelaşi interval de timp, lung cît o pauză de la şcoală. Din 11 şuturi pe poartă, doar unul a fost gol. Întrebat despre penalty-ul ratat în finala Mondialului din SUA, Baggio a răspuns că uneori s-a gîndit că cineva a micşorat poarta. “Nu am o explicaţie logică”, a adăugat fotbalistul care a marcat 9 goluri la campionatele mondiale. Nici statistica întîlnirii cu Liverpool nu are logică, dacă citim rezultatul partidei: 11-9 la şuturi pe poartă, 8-5 la cornere pentru fotbaliştii lui Ronny Levy. Statistica e martora tăcută a unei seri în care minunea nu s-a produs. “Rezultatul este nedrept, avînd în vedere haosul pe care campionii României l-au creat în apărarea oaspete”, scrie “The Guardian”.

 Unirea a părăsit Europa jucînd fotbal. Dacă în tur s-a ascuns în tranşee, la Bucureşti a ieşit cu pieptul gol la atac. A fost ironic că ialomiţenii au bătut mult mai bine cornerele decît englezii, provocînd panică aproape de fiecare dată. Povestea s-a încheiat pentru Prîslea din Urziceni, care a strîns într-un sezon european mai multe puncte decît au adunat alţii în cîţiva ani. Final sau un nou început? Aceasta e provocarea pentru Meme Stoica şi trupa ce a dansat pe “Ibrox Park” şi a învins-o pe Sevilla. Să nu fie doar un capitol efemer, doar o afacere pe termen scurt. Să nu ne întrebăm, mîine-poimîine, ce s-a ales de Unirea, aşa cum ne gîndeam, uneori, unde a dispărut Roberto Baggio.

Pe “Anfield” l-am redescoperit pe Vasile Maftei 

Haita din Bărăgan şi-a păzit poarta, disciplinată ca un pluton de genişti. Intenţiile lui Gerrard au fost dezamorsate de băieţii în alb. N-ar fi fost de mirare dacă englezii s-ar fi oprit din joc să-i numere pe soldăţeii lui Levy: “Cîţi sînt ăştia? Tot 11?”. Rezistenţa Unirii n-a avut nimic hollywoodian, nici măcar clasicul happy-end. Ecranizarea ar falimenta casa de producţie. Mai degrabă ar merge un musical, cu fundalul sonor asigurat de “Ceata lui Piţigoi”. Toţi sînt luptători de soi, treci de unul apar doi să-ţi ia mingea.

Nu ne vom mai aminti mare lucru din flipperul de joi seara. Nu facem o sărbătoare dintr-o înfrîngere, nu putem da vina pe arbitru, ar fi indecent să invocăm ghinionul cînd a fost o dublă greşeală de marcaj. N-ar fi însă un semn de slăbiciune să ne cerem scuze unui fotbalist, deseori servit cu oportuna băşcălie naţională. Îl cheamă Maftei şi nu e un bulevard, cum îl ironiza Vasile Turcu. E fundaşul acela luat la mişto de Alibec înaintea unei partide Rapid-Farul. E fostul căpitan al Rapidului, obişnuit să fie un paratrăsnet pentru colegi cînd fanii erau nervoşi. E un fotbalist la modă, din moment ce pînă şi Cornel Dinu a rupt tăcerea filosofică pentru a-l portretiza scurt şi fără apel: “Nu e de naţională”. Nu ne ascundem după ciulinii din Bărăgan. Nici presa nu l-a menajat pe Vasile.

Ştim că Maftei e un bun încasator. L-am văzut şi în Anglia strîngînd din dinţi după ce a fost confundat cu o brazdă. Nu le-a răspuns detractorilor, e un tip serios, ce-şi respectă fişa postului. Treaba lui Maftei e ca mingea să nu se apropie de poartă. Dacă balonul e obraznic, nu se enervează, îl conduce cu calm, cu capul sus, spre zona neutră. Are plasament, intuiţie şi lipici pe ghete. Dacă avea şi viteză, nu l-am mai fi găsit prin vestiarul Unirii. Cînd Jose Peseiro l-a detaşat pe banda dreaptă a defensivei, am crezut că portughezul e zănatic. Cum să-l muţi pe Maftei? Doar e ultimul libero în viaţă, ca să-l cităm pe Alin Buzărin.

În 1996, Constantin Schumacher îi prezenta directorului Şcolii “Nicolae Dobrin”, Mihai Georgescu, “doi băieţi buni”, aduşi de la Fălticeni, Vasile Maftei şi Ciprian Tănasă. “Mă bazam pe cuvîntul său, era cuminte, juca fotbal toată ziua. L-am reprofilat libero din mijlocaş central, pentru că avea concurenţă. Sînt mîndru de el şi de Bilaşco, am avut o generaţie foarte bună”, îşi aminteşte Georgescu, între două telefoane şi un antrenament la Şcoala “Ardealul”. Povestea lui Maftei, strigat de prieteni “Cănei”, nu e siropoasă, seamănă cu un meci al Unirii Urziceni. Muncă, ambiţie, sacrificiu. Bun, şi care e secretul?, veţi întreba. Nu aşteptaţi un final gratinat cu vorbe patetice. Taina e că, dacă nu-ţi trădezi meseria, poţi să pleci din Fălticeni şi să ajungi fotbalist. Dacă e puţin, întrebaţi-l pe Maftei.

Nu mai trebuie să-l naturalizăm pe Culio. E de-al nostru. “Adevărul” l-a deconspirat. La finalul partidei cu Sparta Praga, în loc să pună capul în pămînt, mijlocaşul a ridicat degetul mijlociu spre peluză. Zidar pînă la 19 ani, Culio nu a avut timp de şcoală, aşa că s-a semnat cu degetul. Suporterii clujeni protestaseră elegant, fluturînd batiste albe, iar mijlocaşul le-a răspuns ca un mojic. Sau, cine ştie, l-a văzut în imaginile de arhivă pe Răzvan Lucescu şi a încercat să-i arate selecţionerului că-l apreciază.

 Publicul a devenit inamicul nr. 1 pe stadioane. Să-i spună cineva lui Culio că datorită audienţei acestui sport populat de barbari cîştigă într-un an cît toată peluza pe care a salutat-o. Culio s-a adaptat rapid. A trăit din golurile de la Roma, s-a mulţumit cu puţin. Salutări de la Pleşan! Egoist în joc, blazat după ce a pierdut un contract în Rusia, Culio a dărîmat cu mistria zidul recunoştinţei.

Aşteptăm o reacţie din partea conducerii echipei. Un transfer la iarnă ar fi un cadou. O amendă zdravănă ar fi o minimă reparaţie morală. O grupare profesionistă nu poate tolera un astfel de gest. Aici nu mai e vorba de o ieşire într-un club de noapte, ci de nesimţire.

Mai ţineţi minte oala kukta? Gospodinele fierbeau ciorbele sub presiune. Era oala minune din copilăria celor care au prins şi sandvişurile cu parizer sau cu salam cu soia. Ciorba era delicioasă gătită în vasul ce şuiera, dar trebuia să lucrezi cu grijă, să ridici  cu prudenta capacul. O clipă de neatenţie putea provoca o tragedie. La Praga, Panin a fost un bucătar distrat. A fost pus sub presiune şi Kucka nu l-a cauţionat. Era prima fază periculoasă a cehilor după un start dominat de clujeni atît pe gazon, cît şi în tribune.

Au revenit obsesiile începutului de sezon. Cît mai rezistă Conceicao pe banca tehnică? De ce nu apără şi slovacul Peskovic? Cînd vor juca ardelenii un meci fără oscilaţii? Cît timp vom fi serviţi cu aceeaşi ciorbă reîncălzită? Ar fi nedrept să-l punem la zid doar pe Panin.Nu zîmbiţi, domnule Mircea Sandu! “Trompete” au mai fost aseară şi Edimar, Deac şi Cadu. Chiar şi Dani a falsat. Mai oboseşte şi Traore să tot joace rolul salvatorului.

“Pentru mine personal, este mai important să cîştigăm cu Timişoara decît să cîştigăm în această seară la Praga”, spunea Iuliu Mureşan la Sport.ro. Nu tuturor le-a picat rău cina de aseară. Bună ciorba, presidente?

Alexa a aruncat bomba. Ce facem cu ea?

Să vorbim despre pariuri. Pariurile sportive. S-a trecut prea uşor peste mărturia şocantă a căpitanului timişorenilor, Dan Alexa: “Mi s-au oferit 500.000 de euro să blătuiesc meciul cu Dinamo Zagreb. Cum să accept banii, să îmi bat joc de colegi?”. O partidă ciudată. Sabău a ales o partitură ofensivă, iar orchestra a falsat. 41 ar fi fost cotă fabuloasă pentru cine miza pe victoria croaţilor la un scor de forfait. Ne-am mirat şi cînd Alexa ne anunţa că se teme cel mai mult de Dinamo Zagreb, cu toate că în grupă mai sînt Anderlecht şi Ajax.

Numele lui Altmayer a apărut imediat după dezvăluirea lui Alexa. Îl ştiţi, e arbitrul care i-a pus piedică Astrei într-o semifinală de cupă cu Dinamo. După ce a fost forţat să pună fluierul în rastel, Altmayer s-a învîrtit să rămînă în fenomen, fiind numit anul trecut director general la CFR Timişoara. Nu s-a mulţumit cu puţin. Echipa “leoparzilor” a fost trambulina spre Comitetul Executiv, ca reprezentant al ligii secunde. Cu un nou patron, Georgică Cornu, formaţia de suflet a directorului Operei din Viena, Ioan Holender, arunca mănuşa Politehnicii. Cornu a rezistat doar cinci luni la CFR. În decembrie 2008 a renunţat, reproşîndu-le fotbaliştilor că mizează pe meciurile echipei lor la pariuri: “Ştiu că unii dintre jucători joacă la pariuri. Am motive serioase pe care mă bazez cînd spun acest lucru”. Partidele suspecte au fost CFR - Internaţional 3-4, CFR - ACU 1-2, “U” Cluj - CFR 0-4 şi Liberty-CFR 1-2.

Nu-l acuzăm pe Altmayer, doar observăm că a fost şeful executivului la o formaţie blamată. La fel de bine, poate fi acum o momeală perfectă. “Poate s-a încercat deturnarea atenţiei publice de la ce s-a întîmplat cu adevărat la acel meci, aruncîndu-se cu noroi asupra mea”, s-a apărat Altmayer în ProSport.

La casele unde se pariază online şi partide din liga a treia, amicii fotbaliştilor primesc prin telefon, în pauză, combinaţia cîştigătoare. “E 0-2, bagă 4-2 final!”. Nu sînt probe, e un telefon fără fir, aşteptăm să intre în joc şi poliţia. Dacă imaginile cu arbitri şi conducători încătuşaţi au fost uşor de suportat, vom avea un şoc cînd vom vedea la ştiri fotbalişti în zeghe.

Ceva nu se leagă în povestea de la Timişoara. Nu e limpede de ce Marian Iancu nu a sesizat autorităţile. Nu e suficient că Altmayer a fost suspendat din corpul observatorilor. Din nou, impulsul pentru curăţenie îl primim de afară. UEFA a declanşat lupta împotriva pariurilor trucate şi anchetează 40 de partide suspecte, în special din Europa de Est. Ce ziceţi, e şi vreun meci din România?

Spuneţi repede Dzsudzsak! Vi s-a împleticit un pic limba? Nici lui Tony nu i-a fost uşor cu zvîrluga maghiară. Rareori l-am văzut atît de neajutorat pe fundaşul dreapta al CFR-ului. Faza s-a repetat supărător. Dzsudzsak alerga cu mingea la picior, îl depăşea lejer pe “Pitbull” şi centra în careu. O fază mult prea bine lucrată la antrenamente. Nimic spectaculos, doar rutină şi transpiraţie.

“Sense and simplicity” e unul dintre sloganurile concernului Philips, adică tehnologia trebuie să fie simplă ca şi cutia în care e livrat produsul. Sprinturile lui Dzsudzsak, finalizate cu mingi aruncate în “16 metri”, fac parte din abecedarul fotbalului, tot aşa cum becurile create începînd din 1891, într-un fost atelier de tăbăcit piei de căprioară, au ajuns parte din viaţa noastră. Firesc, golul a plecat din gheata numărului 22, care l-a terorizat pe Tony. A surprins neplăcut doar că Alcantara a fost depăşit în săritură de Bakkal, deşi brazilianul este cu 7 centimetri mai înalt decît mijlocaşul ce-l admiră pe Michael Jordan.

CFR s-a trezit din pumni la pauză. Nuno Claro n-a mai fost lăsat singur. PSV nu s-a mai jucat cu ocaziile, ci cu focul. Cadu, Traore şi Alcantara au fost foarte aproape să le stingă olandezilor lumina. Clujenii regretă că n-au plecat cu un punct. Lasă că vine şi meciul de la Cluj!

A existat viaţă după Middlesbrough. Va exista şi după Becali

A fost o noapte albă. Steliştii trăiau un coşmar, rivalii lansau în pieţe hitul “I love you Boro”. Nici un suporter al roş-albaştrilor nu va uita partida de la Middlesbrough. După 1-0 la Bucureşti, Dică şi Goian au aprins artificiile. Cum să ratezi finala cînd conduci cu 3-0? Răspunsul îl ştie roşcovanul de pe banca echipei Twente. Steve McClaren nu e un tip sofisticat. Probabil că zece tehnicieni din zece ar fi procedat la fel. McClaren a introdus un atacant, pe Maccarone, în locul fundaşului Southgate. Nu era o surpriză. Folosise acelaşi truc şi în sferturi, cu Basel, cînd Boro i-a spulberat pe elveţieni cu 4-1 după ce în tur înghiţise două ciocolate amare.

Rănile s-au cicatrizat, au rămas întrebările. De ce Steaua n-a învăţat nimic din păţania elveţienilor? Cine a comandat pasul înapoi, instinctul de conservare sau antrenorul? De ce Olăroiu nu a mutat mai repede pentru a-şi trezi echipa? De ce nu a reuşit să-şi mobilizeze fotbaliştii la pauză cînd era evident că Boro reintrase în joc impulsionată de golul lui Maccarone? Unde a fost războinicul Rădoi, i-au tremurat chiloţii? Din nou faţă în faţă cu McClaren. N-are rost să pedalăm pe ideea vendetei cînd doar Ghionea, Petre Marin şi Baciu au trăit ruşinea din 2006. Pentru ceilalţi, e doar o partidă de Europa League. Greşit ar fi să-i desconsiderăm pe olandezi, pentru că pe tricourile lor nu scrie Ajax, PSV sau Feyenoord.

“Steaua se reîntîlneşte cu coşmarul”, a fost leitmotivul ultimelor zile. Da, e adevărat, dar cu o singură observaţie. Să nu facem confuzii. Coşmarul stă în lojă, nu pe banca tehnică. Visul urît îţi bîntuie nopţile cînd deschizi televizorul şi vine la stadion cu Maybach-ul. Poţi trece peste o înfrîngere jenantă, dar nu poţi uita cum patronul ţi-a batjocorit idolii.  Cu Becali în frunte, Steaua ratează întîlnirea cu ea însăşi. Acesta e coşmarul îndurat zi de zi de suporteri. Că Steaua va juca ofensiv sau nu, că Stoichiţă susţine că el alege titularii, sînt doar detalii fără valoare.Steaua nu va ieşi din criză dacă învinge în Olanda, nici dacă leagă şapte victorii la rînd în campionat. Pentru că nu e vorba de o criză de joc, ci de una de sistem. Credibilitatea se pierde o singură dată. Nu există şi meciul retur. Chiar dacă ai biroul la Palat, nu mai poţi conduce ca în evul mediu după “pohta ce am pohtit”.

Coşmar e şi ce trăieşte Becali. Oricîţi bani ar avea europarlamentarul din Pipera, să nu uite că sentimentele oamenilor nu au preţ. Degeaba ridică gardurile în faţa peluzei, pentru că nu le astupă vocile. Refrenul obsedant se aude tot mai puternic, oriunde ar merge. Din America la Zalău, din Paris la Bruxelles, steliştii se salută cu “Becali, pleacă din Ghencea!”. Pe scurt, fără anestezie: Aţi făcut-o de oaie!

E meciul în care te simţi fotbalist. Cu tot respectul pentru Şahtior şi Stuttgart, Ajax înseamnă altceva. Fotbal total, Johan Cruyff, Van Basten sau Ştefan Kovacs. Spectacol, trofee, poveste. Sînt în jur de 25.000 de spectatori pe Amsterdam ArenA, dar se aud de parcă ar fi 100.000. Asta nu-i sperie pe bănăţeni. “Dan Păltinişanu” e un stadion la fel de zgomotos. Timişoara vrea să ardă etapele, precum Mera, călit la Buzău.

“Ştiu că românii joacă fotbal”, remarca tehnicianul Martin Jol după tragerea la sorţi. “Ar fi o prostie să jucăm la egal”, plusa Bourceanu în preziua partidei. Bănăţenii nu  s-au făcut de rîs. Mera nu se predă, deşi primeşte o minge în stomac de la Aissati. Un vaccin pentru Europa.

Alexa caută şi pasa decisivă, nu doar picioarele adversarilor, Pantilimon ia ochii impresarilor. Nibombe nu s-a pierdut cu firea, doar se antrenează cu Adebayor la “naţională”. Timişoara nu stă doar pe baricade. Park şi Bucur sondează terenul după gol, iar Goga a fost foarte aproape să găsească rima perfectă. Notaţi-vă un nume: Mera. Să nu mai spunem că nu avem bază de selecţie.  Finalul a fost sufocant. N-am rămas fără aer. Respirăm!