Echipa nationala ↓

Portarul Naţionalei s-a calificat la turneul momentelor penibile

De ce au fluierat spectatorii la finalul meciului cu Franţa? De ce n-au fost satisfăcuţi de o remiză? “Am făcut 0-0 cu o forţă europeană şi mondială şi ar trebui să fim cît de cît mulţumiţi”, declara Costin Lazăr adîncind falia dintre public şi naţională.
De ani buni această echipă nu ne mai reprezintă. E o sumă de jucători fără orgoliu, fără patrie, fără onoare. Ce le lipseşte acestor băieţi nu se găseşte la mall. La shopping sîntem în prima urnă valorică. Continue reading →

Mijlocaşul Vasluiului a încîntat în Giuleşti, graţie unui procedeu pe cale de dispariţie în prima ligă

Giuleştiul a fost fierbinte, pasional, bun de pus pe rana Naţionalei. Nu e o surpriză, nu e un lucru ieşit din comun. Giuleştiul e acelaşi, chiar dacă în tribună sînt şi stelişti, şi dinamovişti. Cine intră în arenă respectă obiceiul casei. Cîntă fără plasă de frînare.

În aşa arenă, nu poţi evolua meschin, nu are succes aria pragmatismului. România s-a îmbrăcat din nou în galben şi a brodat faze savuroase. După mult timp am văzut ocazii, goluri şi o victorie limpede. A reapărut driblingul, graţie unui fotbalist rătăcit prin lanul speranţelor neîmplinite. Dacă are mingea, ai timp să bei o gură de cafea. Balonul e tot la noi cînd ridici privirea spre ecran, sîntem în siguranţă, pontăm la posesie. Doar la Ioan Ovidiu Sabău am mai întîlnit aceeaşi uşurinţă şi eleganţă în a manevra mingea.

Lucian Sînmărtean a fost supranumit cîndva “Platini”. O exagerare, desigur, dar în fotbal poreclele ţin loc de titlu nobiliar. Între timp, Platini a ajuns preşedintele UEFA, iar mijlocaşul plecat din Bistriţa s-a refugiat undeva în spatele frontului, la Vaslui. Sînmărtean invită adversarul la o coridă. Driblingul său e greu de anticipat. Mişcarea e naturală, corpul şi mingea sînt într-o simbioza perfectă. Probabil că n-ar putea să explice cum fentează. E mai mult instinct decît ştiinţă.

A fost foarte aproape să înscrie un gol filigranat din metalul rar al talentului. “Sînt tehnic şi nu mă tratez”, e mesajul lui Lucian, un mijlocaş deficitar la rezistenţă. “L-am convins cu greu la Bistriţa să lucreze mai mult la sală. Credea că dacă face forţă, nu va mai fi la fel de tehnic. Are mereu soluţii, are viteză de gîndire”, şi-a amintit Remus Vlad.

Alungat de Malesani de la Panathinaikos, şicanat de accidentări, ignorat de Răzvan Lucescu, Sînmărtean a revenit tîrziu la lot. A fost o soluţie de avarie sau un compromis făcut de selecţioner, criticat că-i preferă pe Florescu şi Deac. La 31 de ani, Lucian nu e un fotbalist terminat, ci un sportiv care trebuie să recupereze timpul pierdut în spatele scenei. În cazul în care va juca în amicalele din America de Sud, mulţi se vor întreba dacă nu avem în echipă un brazilian naturalizat. Printre ai noştri chiar pare un marţian. Un Sînmarţian.

Naţionala U17 n-a fost televizată. A fost ciudat să trăim un meci fără să-l vedem

Cum a fost meciul? V-a plăcut? Ce ziceţi de şutul lui Schuller? Merita cartonaşul galben Bogdan Mitache? Aţi simţit că Himchinschi va marca în minutul 51? Am trăit meciul Naţionalei ca în “Zbor deasupra unui cuib de cuci”. Strigăm la gol, ridicăm pumnii în aer la ocaziile noastre, tremurăm că nu fluieră mai repede arbitrul, înjurăm cînd egalează Cehia.

Nebunii sîntem noi, cei ce nu înţelegem de ce nu sînt televizate partidele băieţilor pregătiţi de Văsîi. Bine, dacă posturile comerciale mai au o scuză, pot invoca bugetele de criză, nu înţelegem neimplicarea TVR-ului.Televiziunea naţională, care colectează abonamentele românilor, pregăteşte 9 milioane de euro pentru un pachet scos pe tarabă de Dumitru Dragomir. Nu cred că transmiterea partidelor României la Euro 2011 ar fi zdruncinat bugetul naţiunii şi ar fi provocat interpelări în Parlament.

În urmă cu decenii, citeam cronicile la două zile după meci. Ştirile veneau pe telex, acum trăim partidele via livetext. Aşa am aflat că un fundaş a scos de pe linia porţii şutul lui Ţîru, că Văsîi are emoţii cînd Brănescu s-a accidentat, că Schuller n-a înscris din lovitură liberă. 1-1 cu Cehia. Sînteţi nemulţumiţi? Să-i criticăm pe băieţi că n-au raportat victoria pe care o aşteptam.

“Gazeta” a titrat “Generaţia Faceball”. Mai bine mergea “Generaţia Orfană”. Nu închideţi televizoarele, urmează un comunicat important pentru ţară. Dăm imediat legătura la Palat.

E timpul pentru o demisie de onoare. Ne este dor de Naţională

România a dat ceasul cu o oră înainte. La fotbal împărţim fusul orar cu echipele mici. Ne-am prăbuşit rapid, fără plasă de siguranţă. N-am mai învins pe nimeni de un an. Scuze, Honduras! Nici ca joc nu ne mai distingem de codaşe. Priviţi echipa Luxemburgului în partida cu România. Veţi vedea o formaţie care se va aglomera în jurul careului, se va apăra cu dîrzenie şi va arunca mingi la bătaie în speranţa unei lovituri norocoase. Se spune că antrenorul duce balonul pînă în careul advers şi de acolo e responsabilitatea jucătorilor. Răzvan a ars etapele. La Zenica am bubuit baloanele ca o baterie de artilerie. Execuţia magică a lui Marica nu ne-a salvat.

Avem impresia că s-a scurs un secol de la ultimul turneu final la care am participat şi, de fapt, n-au trecut decît trei ani. Nu a dispărut în neant tot fondul de jucători. E nevoie de un ochi avizat, de o strategie coerentă şi de curaj. Un exemplu pentru negativiştii, care cîntă aria precară de selecţie, servindu-i alibiuri selecţionerului, este traseul Unirii Urziceni în Liga Campionilor. O formaţie construită din fotbalişti refuzaţi a adunat 8 puncte. Se poate! Umiliţi, fanii au luat poziţie pe forumuri şi-l cer pe Dan Petrescu la naţională. E singura variantă credibilă din noul val. Mai e la îndemînă Piţurcă.

Nu e uşor să critici un om aflat la pămînt. Aceasta e una dintre laturile neplăcute ale meseriei de ziarist. Mandatul său a fost un şir de eşecuri. Am pierdut degeaba timpul, n-am construit o nouă echipă, am mai ratat o calificare şi nu avem nici o garanţie că nu vom eşua şi în următoarea campanie cu Răzvan Lucescu pe bancă. Băieţii în roşu nu ştiu nici să atace, nici să se apere. N-am fost în stare să păstrăm o remiză cu toate mutările defensive efectuate de antrenorul care declarase că vom juca în Bosnia la victorie.

Am aşteptat sîmbătă seară un cuvînt. L-am fi privit în ochi şi i-am fi mulţumit că a încercat să-şi facă onest treaba, dar nu a izbutit. La început a căzut legătura ProTV-ului şi am crezut că am pierdut momentul. Apoi i-am auzit declaraţia. Fazele fixe, regrete, posesie, bla. Deşi foloseşte puţini jucători care ştiu să dribleze, Răzvan a fentat reporterul şi a ajuns la meciul cu Luxemburg. Ofsaid! Aşteptam o demisie de onoare, nu mai contează dacă intră Săpunaru la Piatra Neamţ. Dacă eşti bărbat, Răzvane, anunţă că renunţi la funcţie. E timpul, e deja prea tîrziu.

Naţionala nu este o sumă de rezultate. Înseamnă emoţie, identitate, orgoliu. România 2011 nu transmite nimic, e goală de sentimente. Patriotismul nu e o noţiune desuetă, chiar dacă tribunii au demonetizat ideea. În caietul de însemnări din Domul din Frankfurt am găsit şi mesaje în română. Unul dintre ele, scris probabil de un compatriot plecat să-şi înfrunte destinul, m-a emoţionat: “România, ţara mea dragă, îmi lipseşti!” O declaraţie de dragoste sinceră, anonimă, profundă. Şi nouă ne lipseşte echipa naţională. Şi ne este grozav de dor de ea.

Selecţionerul a început stîngaci noua relaţie cu atacantul Fiorentinei

Răzvan a scăpat mingea în poartă. Anticipase şutul, plasamentul era corect, bănuise că balonul va fi expediat cu sete. A intuit că a fost gol, a citit pe buzele spectatorilor. Mănuşile n-au rezistat presiunii. Dacă ai pierdut faza, rămîi mut cînd vizionezi reluarea: “Absolut toată România îl cere cu insistenţă la echipa naţională. Nu pot eu să mă opun”. În urma plebiscitului realizat de FRF, selecţionerul a cedat, îl va chema din nou pe Adrian Mutu. Din surse apropiate grătarului federal, am aflat că n-a fost comandat încă un sondaj în privinţa popularităţii lui Răzvan, de teamă să nu le rămînă contractul în gît. Suporterii din Piatra Neamţ nu compun un eşantion reprezentativ.

Un plonjon tardiv al antrenorului. Lucescu jr. a ratat un moment important în relaţia cu starul Fiorentinei. Dacă tot intenţiona să mizeze pe rebelul care sperie portarii şi ospătarii, trebuia să-i trimită o telegramă de convocare pentru amicalul cu “Squadra Azzurra”. Adrian revenise după suspendare, presa din Peninsulă îl lăudase. În plus, era un meci cu Italia, ţara unde locuieşte şi munceşte, şi o reîntîlnire cu Cesare Prandelli, profesorul pentru care Mutu a înscris zeci de goluri. Nu doar că Răzvan nu i-a întins mîna, ci l-a luat la mişto, l-a ironizat pe “Briliant”, povestind că a preferat să urmărească partida FC Braşov - Poli Timişoara decît să privească reîntoarcerea lui Mutu în Serie A. Lipsă de pedagogie, de tact, de fler, o atitudine de antrenor labil, care explică şi prestaţiile unei naţionale ce nu ştie nici să atace, nici să se apere. Oare cum va comenta Gigi Becali vestea cea mare? Nu-i aşa că sînteţi curioşi? Petrică, unde eşti?

Nu săriţi! Mutu nu e apt acum, dar s-a accidentat doar duminica trecută. Telegramele de convocare au fost expediate la începutul lunii noiembrie. Gestul ar fi ridicat pîcla neîncrederii. Nu e clar dacă Lucescu jr are nevoie de fotbalistul Adrian Mutu sau de un vinovat de serviciu. Dacă în ierarhia FIFA sîntem devansaţi de Burkina Faso sau Gabon, în campionatul scuzelor nu avem rivali. Nu sîntem avocaţii lui Adrian Mutu. N-are nevoie de apărător, îşi struneşte singur demonii. E egoist, încrezut, risipitor, enervant, dar şi cel mai bun fotbalist român.

Pînă şi portarii pot să cadă la pace cu atacanţii. E un pas înainte, măcar selecţionerul a renunţat la declaraţiile evazive. Să nu fie o împăcare de ochii lumii. Încheiem cu un mesaj de ultimă oră pentru Mutu: “Succes şi să te refaci repede, pentru că avem nevoie de tine şi de ajutorul tău. Împreună vom fi mai puternici”. Nu vă speriaţi, nu e Răzvan, e Gilardino.

Selecţionerul mai stă o tură. Îşi joacă postul primăvara viitoare

Trebuia să plece Răzvan şi a plecat Hagi. Selecţionerul a scăpat de stres, “Regele” nu mai revendică tronul. Poate studia în linişte DVD-ul cu jocul Franţa-Luxemburg. Tocmai a fost reconfirmat de Comitetul Executiv. A primit un obiectiv pe termen scurt: să obţină şapte puncte din partidele cu Bosnia şi meciul de acasă cu Luxemburg. În cazul în care remizele s-ar puncta triplu, ţinta ar fi uşor de atins. Aşa, stăm la mîna norocului şi la picioarele lui Mutu. Să tot crezi în minuni. Cu Răzvan pe bancă, am crescut într-un an cît alţii într-un deceniu. Am ajuns pe locul 50 în ierarhia FIFA. Lucescu jr. avea dreptate, chiar sîntem în lumea a treia. E singura realizare notabilă.

Dacă Piţurcă era în locul lui Răzvan, s-ar fi declanşat iadul mediatic. Ar fi fost linşat cu zaruri, prelucrat prin aşchiere să priceapă mesajul poporului. I s-ar fi sugerat să-şi scrie demisia pe un as de treflă. A trecut un an şi n-am sesizat vreun progres. Avem impresia că s-a scurs un secol de la ultima calificare. Nu e o ştire inventată, chiar am participat la Euro 2008.  Între timp, Piţurcă a recalibrat Steaua şi a hrănit cu jăratic mînjii Craiovei. E drept, la o echipă de club ai jucătorii la dispoziţie, nu te întîlneşti cu ei cu trei zile înaintea meciului. Flerul unui antrenor veritabil se simte însă imediat.

Mircea Sandu s-a pripit cînd a ales un tehnician fără experienţă într-o perioadă tulbure. Acum încearcă să cîrpească din mers caftanul împăratului. Răzvan ştie care e preţul generozităţii federale. Poate aşa se explică mina supărată pe care a afişat-o la finalul şedinţei. Va scrie după dictare, va accepta indicaţiile preţioase ale conducătorilor. Mutu, convocat? Da, niciodată nu a declarat ferm că nu-l va rechema. Sîntem curioşi cum va gestiona relaţia cu vîrful Fiorentinei, cînd funcţia sa va depinde de apetitul lui Adrian. “Să întineresc echipa? Primesc!”. Îl vom revedea şi pe Torje, despre care afirma pătimaş că “e sub Mihai Roman din toate punctele de vedere”. Probabil că nu vor mai primi bilete de avion cîţiva lăncieri din garda selecţionerului.

Ambalăm mediocritatea în staniolul ponosit al scuzelor. Nu avem echipă, nu s-a conturat un lot pentru o cursă de anduranţă, stilul de joc contrastează flagrant cu eleganţa antrenorului. Ni se tot repetă că nu mai există material uman. Ţineţi prinsoarea că o selecţionată a fotbaliştilor ignoraţi de Răzvan bate fără mari emoţii naţionala?

În noiembrie 1983, Ovidiu Ioaniţoaia îl intervieva în vestiar pe Lung la Bratislava, după Cehoslovacia - România 1-1, meciul care ne-a adus calificarea la Euro ‘84.

La 27 de ani de la imaginea de arhivă, Silviu Lung oferă un amplu interviu pentru un ziarist din noul val al Gazetei
“Nagyon reg nem beszeltem magyarul. A legjobb barataim  magyarok“. Silviu Lung a început surprinzător dialogul cu echipa “Gazetei”, abordîndu-l pe fotoreporterul Vakarcs Lorand. “Nu am vorbit demult în maghiară. Cei mai buni prieteni ai mei sînt maghiari“, a tradus zîmbitor. Silviu Lung e al nostru, al tuturor. Aşa ni-l amintim, aşa a fost, un uriaş cu inimă bună.

S-a născut la Sînmiclăuş, un sat din judeţul Satu Mare, unde, în vacanţă, ducea sufertaşul bunicilor care munceau pe cîmp. Cînd a împlinit un an s-a mutat împreună cu familia la Carei. După un deceniu s-a mai mutat o dată, de data aceasta în careu. Ne-am întîlnit la o cafea. I-am trimis întrebările pe colţul lung, a parat prompt şi a returnat precis, ca atunci cînd degaja balonul din mînă pînă în terenul advers.

- Aţi fost portar de la început?
- La început jucam în cîmp, cînd eşti mic îţi place să marchezi. Abia după vreo doi ani am început să stau în poartă. Locuiam la două minute de Şcoala Generală nr. 2 din Carei. Cînd aveam timp liber eram în curtea şcolii.

- Nu aţi fost tentat de baschet?
- Am făcut şi baschet, eram în echipa şcolii. Am jucat şi handbal, în clasa a opta făceam parte din formaţia liceului. La tenis de masă am fost vicecampion judeţean. Am practicat toate sporturile. La baschet am jucat şi coordonator, nu eram foarte înalt atunci.  La 17 ani aveam 1,82 m şi am ajuns la 1,96. Tibi are 1,96, iar Silviu are 1,90.

- Cum v-a descoperit Universitatea Craiova la Carei?
- La 16 ani am debutat în Divizia C, la Victoria Carei. Echipele erau obligate să folosească juniori. Am jucat la juniori doi ani, iar antrenorul Constantin Ionescu, bucureştean la origine, m-a văzut şi m-a luat la echipa mare. Au promovat cu mine în poartă. Cînd mai erau cîteva etape, eram practic promovaţi, am jucat la Minerul Baia Borşa. Am făcut 1-1, am apărat foarte bine. Observatorul meciului a fost Coloman Braun, îi spuneam “Cibi-baci”.

- V-a recomandat Universităţii?
- M-a recomandat lotului naţional de juniori antrenat de nea Titi Ardeleanu, Dumnezeu să-l odihnească în pace! La trial am apărat bine şi am fost convocat la acţiunile lotului. Jucam în Divizia B, eram plătiţi de o întreprindere, al cărei director era un oltean, domnul Lăţea, prieten cu Corneliu Stroe. I-a dat telefon: “Uite, am aici un copil talentat, tatăl lui lucrează la mine. Joacă deja în Divizia B”. Domnul Stroe m-a văzut la un meci al lotului de juniori şi, după ce s-a terminat campionatul, ne-am trezit cu dînsul la noi acasă.

“Tata mi-a dat o lecţie de viaţă”

- Cum au decurs tratativele?
- Nu provin dintr-o familie bogată, tatăl meu era fierar, nu mi-e ruşine s-o spun, dar era un om foarte cinstit. Să munceşti nu e o ruşine. A venit domnul profesor Stroe şi a zis “Baciu’ Lungu, vă voi ajuta şi cu meditaţii pentru ca Silviu să poată face o facultate. Uite, am să vă dau şi 10.000 de lei în două tranşe”. Salariul mediu era 1.500-2.000 de lei. Eu nu aveam voie să semnez, eram minor, dar cînd am auzit de Oblemenco, Deselnicu, am început să visez cu ochii deschişi. Tata a semnat în locul meu.

- A fost singura ofertă?
- După trei zile am primit o lecţie de viaţă de la tatăl meu. Au venit la noi reprezentanţi ai clubului Poli Timişoara. Mama era lîngă mine, “Puiul meu, mai bine să mergi la Timişoara, e mai aproape de casă”. Timişorenii au fost dispuşi să plătească 40.000 de lei pentru mine şi să mă ajute să ajung la o facultate. Nu am să uit niciodată ce a răspuns tata: “Domnule, bani îmi trebuie, e o sumă foarte frumoasă pentru noi, dar eu am semnat pentru Craiova şi mi-am dat cuvîntul de onoare. Nu pot să accept pentru toţi banii din lume”. Tata nu mai este, Dumnezeu să-l odihnească!, a murit în urmă cu trei ani.

Sperietura din spital

- La cîţiva ani după ce aţi ajuns în Bănie, aţi trecut printr-un moment de cumpănă.
- Am avut hepatită A, o formă mai uşoară, dar care a fost depistată foarte tîrziu. Nu mă simţeam bine. Am jucat cu Spania bolnav, a fost 2-2, n-am avut nici o vină, dar am fost acuzat. A fost un articol la comandă într-un ziar sportiv. Jurnalistul a venit peste ani să-mi ceară scuze, că aşa a trebuit să fie făcut articolul. Nu m-am supărat pe el, dar pe mine, la 22 de ani, m-a afectat. Imediat după Spania, am avut meci la Buzău. Mă simţeam foarte rău, le-am spus că nu pot să joc. Era foarte cald, am ameţit la încălzire. Am fost învinşi dintr-un penalty în minutul 90.

- La medic cînd aţi mers?
- După meci m-am dus direct la spital. Îmi aduc aminte că medicul Frînculescu, care a fost tatăl meu spiritual la Craiova, discuta cu doamna doctor Vinuţiu. Eu eram mai în spate. “De ce l-ai adus aşa de tîrziu? Era să moară!”, i-a spus lui Frînculescu. Cînd am auzit, m-au lăsat picioarele. Atunci m-a ajutat şi fostul ministru de externe Ştefan Andrei cu nişte medicamente.

- Cînd aţi revenit?
- După un an de zile. Mai greşeam, s-a pus şi problema unui împrumut la UTA. Le-am spus că nu mă duc în Divizia B, că voi accepta orice provocare. Viaţa mea s-a schimbat radical cînd am început campania din 1982-1983. Returul de la Florenţa a fost meciul relansării mele. Ca o coincidenţă fericită, am fost convocat la naţională, pentru meciul cu Italia, care s-a disputat tot la Florenţa, unde am apărat foarte bine. Mircea Lucescu m-a convocat de pe aeroport, veneam de la Bordeaux. Atunci aveam puternice sentimente legate de ţară, de tricolor. Astăzi sînt foarte dezamăgit de ce se întîmplă, nu sînt locuri de muncă, tinerii pleacă în străinătate.

De ce rata Cîrţu

- Aţi fost un portar talentat sau unul muncitor?
- Nu am avut talentul foarte mare al altora, dar am avut talent. La mine munca a fost determinantă. Rămîneam după antrenamente, lucram suplimentar. Atunci nu aveam antrenor cu portarii. Nu lucra nimeni cu mine acrobaţie, coordonare, planificarea unei şedinţe de pregătire. Astăzi, puţini stau după antrenamente să lucreze. E şi o altă societate, o viaţă trepidantă, sîntem în era informaticii, toată lumea se grăbeşte. Eu îi apreciez pe jucătorii care rămîn după antrenamente să se perfecţioneze. Nu dau exemple. Stau şi din generaţia asta, dar mult mai puţini.

- Care a fost secretul Craiovei cînd a prins semifinalele Cupei UEFA?
- Talentul foarte mare. Acolo unde ai 7-8 jucători la naţională, e clar că s-a ajuns la maturitate. Majoritatea aveam 26-27 de ani, eram împreună de la 20 de ani. Ne cunoşteam foarte bine, ne simţeam pe teren, practic nu ne trebuia tactică de joc, tactica o făcea valoarea jucătorilor. Fundaşii noştri laterali erau pistoane, mijlocaşii scoteau uşor jucători din joc. Sorin Cîrţu dădea nişte goluri fabuloase, din unghiuri imposibile, şi cu stîngul, şi cu dreptul. Cînd scăpa pe centrul porţii, din şase ocazii nu ştiu dacă marca două goluri.

- Avea emoţii?
- L-am întrebat de ce ratează. “Silviule, cînd scap pe centru am prea multe idei în cap”, mi-a răspuns. Îl aveam pe Cămătaru, un vîrf cum rar găseşti azi. Loviturile lui de cap erau năucitoare, era foarte greu să-i iei mingea, ne ajuta mult la fazele fixe şi în apărare. La noi, jucătorii de “naţională” stăteau pe bancă. Cu cinci zile înainte de meci nu ştiau cum să se odihnească mai mult, să nu facă vreo întindere, să nu-i dea şansa concurentului pe post să joace.

Mircea Lucescu i-a scăpat de complexe

- S-au studiat adversarii în acea campanie?
- Doar dacă avea cineva posibilitatea să meargă. Îmi aduc aminte că Nea Tică Oţet a fost să vadă Fiorentina, a urmărit-o şi pe Kaiserslautern. Nu aveam studii video. În general, pe noi ne interesa jocul nostru, cum spunea şi Nea Imi, că n-au trei picioare.

- Nu aţi avut trac cînd aţi întîlnit campioni mondiali ca Passarella şi Antognoni?
- Nu. Mircea Lucescu lua echipa naţională, făceam turnee în America de Sud. Am jucat cu echipe valoroase şi ne-am dat seama că nu sîntem mai slabi, ba, din contră, putem fi mult mai buni ca ei. Atunci ne-am schimbat total modul de a gîndi. Atunci am conştientizat că şi noi avem valoare. Înainte eram învinşi de la vestiare.

- Aşa ni se spune şi acum, că nu sîntem Brazilia sau Italia.
- E o greşeală. Eu spun că în doi-trei ani vom avea din nou o naţională foarte bună. Trebuie să avem răbdare.

Steaua l-a luat cu avionul de pe plajă

- Care e povestea transferului la Steaua?
- Nu ştiam că va veni Sorin Cîrţu antrenor la Craiova. Era un schimb de generaţii. Nu o să-i dau numele, cineva din conducerea clubului mi-a dat de înţeles că se va face o altă echipă şi că îmi vor da drumul la Dinamo. Le-am spus că la Dinamo nu mă duc niciodată. Am plecat la mare cu copiii. M-am trezit pe plajă cu Tică Dănilescu. “Silviule, nu vrei să vii la Steaua?“. Eu aveam ofertă din străinătate, de la Fenerbahce, îmi doream foarte mult să plec.

- Şi de ce aţi ales Steaua?
- I-am spus că vin la Steaua cu o singură condiţie, să pot să plec afară după un an sau doi. Aveam deja 32 de ani. “Urcă în avion să mergem la Ilie Ceauşescu”, mi-a zis Nea Tică. Ilie Ceauşescu, ministrul apărării, m-a întrebat şi el ce pretenţii am. I-am spus că nu-mi trebuie bani, doar să pot pleca. “Primii pe listă sînt Tudorel Stoica şi Boloni, apoi plecaţi tu cu Piţi”. Mi-am dat acordul. După 30 de minute eram înapoi pe plajă. Aşa am ajuns la Steaua. Bănuiesc că a contat şi cuvîntul familiei Ceauşescu, dar v-am spus în ce context s-a realizat transferul.

- Nu a fost prima tentativă a Stelei să vă transfere.
- Tot cu Steaua am mai discutat, dacă vă aduceţi aminte de finala intercontinentală, de la Tokyo, cu River Plate. Înainte de finală, Craiova a jucat la Braşov. Am făcut 0-0, era Teaşcă antrenor. Luasem nota 9, dar în ziar nu se putea desluşi cine a apărat. Au venit la Craiova şi le-au cerut să mă lase doar pentru acel meci, Duckadam avea probleme cu umărul, nu putea să joace. Am văzut că alţii şi-au arogat apoi merite. Nu, totul a depins de mine. Nu m-am dus la Steaua. Acum regret foarte mult. Cine te mai apreciază pentru acel gest? Nimeni!

- Vă apreciază suporterii Craiovei.
- Da, mi-am dat seama, suporterii m-au iubit foarte mult. Am avut o relaţie specială cu ei. Regret că n-am plecat în 1986 şi să vă spun de ce. Timpul a trecut, lumea uită, dar să joci o finală de Cupă Intercontinentală nu se uită.

“Irlanda? M-am relaxat puţin”

- Zilele acestea s-a reluat la TV gafa lui Tibi din derby-ul Steaua-Dinamo. Şi dumneavoastră aţi fost blamat după meciul de la Kosice.
- Luaţi toate meciurile naţionalei să vedeţi în care am greşit! Eu mi-am asumat toată responsabilitatea. Luaţi caseta şi revedeţi meciul!

- A fost uşor să se dea vina pe portar?
- Foarte uşor. Mi se pare nedrept că am rămas cu eticheta ultimului meci. Uitaţi-vă la gafa lui Andoni Zubizarreta din partida Spania - Nigeria (2-3) de la Mondialul francez. La noi, în general, se pune doar ce luăm, nu şi ce apărăm. Eu ieşisem atunci din circuit de un an şi jumătate, am fost chemat surprinzător.

- Mulţi microbişti cred că eraţi vulnerabil la penalty-uri.
- Am apărat penalty-uri, să ştiţi, nu foarte multe. Am apărat cu Betis, cînd Craiova s-a calificat, cu Spania, cînd a bătut Butragueno, cu Sarajevo. Am apărat cu Dinamo, într-o semfinală de Cupă, au ratat atunci Augustin şi Dragnea. De ce mi s-a spus că nu am apărat nici un “11″ metri ? Pentru că în meciul cu Irlanda, de la Campionatul Mondial din 1990, n-am scos nici unul. E o chestie de inspiraţie. Am făcut un Mondial bun, dar îmi reproşez că, după cele 120 de minute cu Irlanda, în loc să mă concentrez şi mai mult la penalty-uri, m-am relaxat puţin şi asta m-a costat. N-am mai avut inspiraţie, n-am ghicit decît un colţ.

- De ce v-aţi relaxat?
- A fost o deconcertare după 120 de minute intense. La un portar consumul psihic este mult mai mare decît la un jucător de cîmp.

- Aţi pregătit loviturile de departajare? Ştiaţi cum bat irlandezii?
- Asta e, că nu ştiam cum trag, pe cînd irlandezul Bonner ştia, studiase nişte casete. Noi de unde să studiem adversarii?

Zoe Ceauşescu şi Fordul promis

- N-aţi primit Fordul promis pentru calificarea în finala Cupei Campionilor Europeni din 1989.
- Noi, la Steaua, jucam cu Ford pe tricouri. Ştiu că trebuia să primim cîte o maşină Ford că am ajuns în finală. Am înţeles că a venit Zoe şi a zis că ne-am făcut de rîs, pentru că am pierdut cu 4-0, şi că nu merităm nici o maşină. Nu ştiu dacă e adevărat, aşa am auzit. Nouă nu ne-a spus în avion, că am călătorit împreună. Nici o echipă nu putea să-i reziste Milanului atunci. Valentin Ceauşescu nu ne-a certat după meci.

- Cine a hotărît ca pe mezin să-l cheme tot Silviu?
- Soţia, Mariana, a vrut să-l cheme Silviu. A fost o surpriză, a venit la 11 ani după Tiberiu, ni l-am dorit foarte mult. În casă sîntem strigaţi Silviu. Răspundem amîndoi de multe ori. Cînd ne sună, bunicul ne întreabă la telefon “Cine e, Silviu cel mare sau Silviu cel mic?”. Vocile noastre seamănă fantastic. Silviu e un tip serios, nu-i plac bîrfele. A mai făcut şi el năzbîtii, mi-a spus mai tîrziu Mariana. În clasa a cincea se urcau în podul şcolii, îşi făcuseră un loc de întîlnire acolo, mai şicana profesorii de la “Bălcescu”. La noi e tradiţie, toţi am făcut la “Bălcescu”. Am considerat că e bine să ai şi cultură generală.

N-a ştiut cît e scorul
În 1985, Universitatea Craiova a eliminat incredibil pe AS Monaco în primul tur al Cupei Cupelor. A fost 3-0 în Bănie, după 0-2 la Monte Carlo, datorită golurilor înscrise de  Geolgău (2) şi Bîcu. În prima manşă francezii au jucat extrem de dur, Silviu Lung fiind lovit de mijlocaşul Daniel Bravo. “Am suferit o comoţie la scorul de 1-0. Am avut toată faţa tumefiată. N-am ieşit de pe teren, am continuat să apăr. La final i-am întrebat cît e scorul. Am fost operat după meci timp de 40 de minute”, a rememorat Lung.

Protectorul Valentin
Steaua a beneficiat de sprijinul lui Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al lui Nicolae Ceauşescu: “Valentin ne-a ajutat foarte mult, ne asigura liniştea necesară şi la club, şi la naţională. Păi, veneau conducătorii noştri de stat şi începeau că <pe turci i-am învins şi la Rovine>, că trebuie să cîştigăm. Valentin ne spunea să-i lăsăm în pace, că nu ştiu fotbal. Venea cu cîte o glumă, lua medicamente bătrînilor, umbla cu o Dacie. Era un om senzaţional, sincer vă spun. Am declarat asta imediat după 1990, cînd nu avea nimeni curaj. Am spus-o eu şi cu Lăcătuş. Restul erau mai reţinuţi”.

Fotbal fără stres
Silviu Lung a jucat un an în Spania, la Logrones. “Am rămas doar un sezon pentru că mi s-a rupt ligamentul posterior de la piciorul drept. Aveam 34 de ani. Logrones e un oraş bogat cu 100.000 de locuitori. Eram uniţi în vestiar, organizam săptămînal cîte o masă cu familiile. Am jucat cu uruguayanul Nelson Gutierrez, cu brazilianul Gilson. Era o altă viaţă, fără stres. Nimeni nu te înjura. La noi fiecare meci pierdut e o tragedie, e mai mare stresul din afara terenului”, a povestit Lung. Cînd Silviu a semnat cu Logrones, echipa spaniolă s-a despărţit de Antonio Alzamendi, atacantul care-o învingea pe Steaua la Tokyo, în finala regretată şi azi de antrenorul cu portarii al campioanei. La Logrones au mai jucat Marin Dună şi Emil Ştef, fostul goalkeeper al echipei CFR Cluj.

Palma lui Teaşcă
Silviu Lung îi este recunoscător lui Constantin Teaşcă, antrenorul care a promovat mulţi tineri la Universitatea Craiova: “Cei tineri îi mulţumim că ne-a dat şansa să jucăm. Era un antrenor foarte bun, dar dorea să fie dînsul vedeta, nu echipa. Problema era cînd pierdeam, atunci toţi eram vînzători. Cred că din acest motiv nu a rezistat mai mult de un an la nici o echipă. Îmi amintesc că la Petroşani am pierdut cu 1-0 dintr-o fază fixă, n-am avut nici o vină la gol. Teaşcă a venit la duşuri ţipînd, a ajuns şi la mine. Pentru că sînt înalt, a vrut să mă calce pe picior, ca să mă aplec, să-mi dea o palmă. Am scăpat”.

“Sînt mîndru şi de Tibi”
Lui Silviu Lung nu i-a fost uşor să-şi vadă băiatul cel mare, Tiberiu, suferind după gafa imensă dintr-un derby Steaua-Dinamo. “După acea greşeală a fost dărîmat. Îmi aduc aminte că un şef de galerie, nu-i dau numele, a intrat în studio şi a spus că dacă mai joacă Tibi Lung, suporterii nu vor mai susţine Steaua. Mi s-a părut prea mult, n-am reproşat nimănui nimic. Asta e viaţa. A fost un curent negativ, şi-a pierdut încrederea. A plecat în Cipru, unde a apărat foarte bine, acum joacă în Africa de Sud”

Teatru şi pescuit
Ce ar face fără fotbal? “Nu m-am gîndit la o altă meserie, dar e cert că n-aş sta la birou, nu pot să-l suport. Mă relaxez în mijlocul naturii, undeva, izolat de lume, cu familia mea, chiar dacă am şi o casă frumoasă, cu verdeaţă. Îmi place să merg la teatru. Am doi prieteni adevăraţi, n-au tangenţă cu fotbalul, mă duc cu ei la pescuit”.

“Craiova Maxima şi Steaua 1989 au fost două echipe excepţionale. Una s-a făcut dintr-un imbold studenţesc şi una era a Armatei. Probabil din această cauză Craiova a fost mai iubită, pentru că a fost o echipă studenţească”

“Am simţit, din interior, că retrogradarea Craiovei a fost intenţionată. Staicu era patron. Cu vreo 6 etape înainte de final vînduse mai mulţi jucători la Dinamo”

“Oblemenco nu te jignea, te încuraja, te ajuta cînd aveai nevoie. De mine a avut grijă  Sandu Boc. Mai tîrziu eu i-am protejat la Electro pe Adi Ilie şi Gabi Popescu”

“Nu vorbesc de Silviu, pentru că orice aş spune s-ar interpreta. Tot ce pot să spun e că are un potenţial uriaş, e foarte matur pentru vîrsta lui şi sînt foarte mîndru de el”

“Nu sînt un om bogat. Am un trai decent”

DESPRE RIVALI

Moraru - Unul dintre cei mai talentaţi portari. Avea tehnică foarte bună, reflexe foarte bune, o repunere excepţională a mingii în joc din drop
Iordache - El şi Moraru au fost cei mai talentaţi. Reflexe uluitoare, viteză de deplasare, boxa foarte bine mingile, agilitate. Nu era foarte înalt, dar compensa prin forţă explozivă, viteză, detentă.
Duckadam -”Ursul” a fost un portar constant, ieşea bine pe centrări
Boldici- Avea o tehnică foarte bună, era foarte bun la blocaj, în situaţiile de 1 contra 1. Ne-am duelat vreo trei ani pînă am reuşit să mă impun.

CV Silviu Lung

- S-a născut pe 9 septembrie 1956, la Sînmiclăuş (Satu Mare)
- Are 1,96 m
- A apărat la Victoria Carei (1972-74), U Craiova (1974-1988, 1992-1994), Steaua (1988-1990), Logrones (1990-1991), Electro (1991-93)
- 3 titluri de campion al României: 2 Craiova (’79-’80, ‘80-’81), 1 cu Steaua (’88-’89)
- 5 Cupe ale României: 4 cu Craiova (’77-’78, ‘80-’81, ‘82-’83, ‘92-’93) şi una cu Steaua (’88-’89)
- A strîns 77 de selecţii în echipa naţională, cu care a participat la Euro 1984 şi Campionatul Mondial din 1990
- Are în palmares o semifinală de Cupa UEFA cu Universitatea Craiova (1983) şi o finală de Cupa Campionilor Europeni (1989)
- A fost de 21 de ori căpitanul echipei naţionale
- Are doi băieţi, Tiberiu şi Silviu, amîndoi sînt portari
- În prezent este antrenor cu portarii la CFR Cluj

Selecţionerul nu a venit la Botoşani. Avea treburi mai importante. Să urmărească Luxemburgul, de exemplu

Răzvan Lucescu nu a apărut la Botoşani. Oficial, ar fi rămas în Franţa să urmărească meciul Franţa-Luxemburg. Nu e o glumă, şi-a prelungit sejurul, fiindcă un profesionist nu ignoră nici un detaliu. Iar jocul Luxemburgului e un mister pentru specialişti. Astăzi, toţi licuricii au învăţat să-şi organizeze tranşeele. Nu mai există echipe mici. Ei, nici măcar România? Răzvan e un “lavoratore”, cum l-a descris Meme Stoica. Da, cu precizarea că selecţionerul e membru al Cooperativei “Munca în zadar”. Botoşaniul nu e la fel de ofertant ca Parisul, dar, pentru un antrenor căruia i s-a propus prelungirea contractului pînă în 2014, naţionala de tineret era mai incitantă decît o plimbare prin Metz.

Marţi, 12 octombrie 2010. Cancelarul german se întîlneşte cu premierul Emil Boc la Palatul Victoria. În 1492 Cristofor Columb ajungea în Insulele Bahamas. În 1810 se organiza, la Munchen, primul festival Oktoberfest. Razvan inventeaza un nou tip de beton. Din calendarul zilei lipsesc evenimentele sportive. Păstrăm un loc liber, băieţii lui Săndoi sînt pregătiţi să scrie declaraţia de emancipare. Începe operaţiunea “Marea debarasare”. Aruncaţi poreclele expirate în Recycle Bin! Gata cu noul Gică Popescu, uitaţi-l pe Messi din Banat! Puştii vor să le spunem pe nume: Gardoş, Torje, Găman.

Ce a pierdut Răzvan? O demonstraţie de curaj a tricourilor galbene. Am subordonat Anglia şi cu ajutorul unui public minunat. În prima repriză ne-am creat mai multe ocazii decît naţionala lui Chivu în meciurile cu Albania, Belarus şi Franţa. Ce n-a văzut Parisul a văzut Botoşaniul! Ai noştri au atacat, ne-au ieşit şi cîteva driblinguri. Englezii au tras de timp, n-au avut nici o jenă să întîrzie degajările, să mimeze accidentări.

“E importantă calificarea?”, a fost întrebat Ionuţ Lupescu, înaintea întîlnirii, de reporterul televiziunii naţionale. “Nu neapărat”, a răspuns directorul general al FRF, bălmăjind apoi despre promovarea tinerilor, despre viitorul selecţionatei U19 şi alte poveşti de adormit vigilenţa fanilor. Calificarea nu era esenţială, avea dreptate Herr Direktor, n-ar fi schimbat nimic substanţial. Ar fi mai utile nişte demisii. În ordinea birourilor de la kilometrul zero al fotbalului românesc, să se înscrie la semnat Mircea Sandu, Kassai, Lupescu. Cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Mitică Dragomir.

Am ratat din nou un turneu final, dar am redescoperit farmecul jocului. Am trăit după mult timp cu sufletul la gură, am avut emoţii, am strîns pumnii. Ne-a fost ciudă, dar nu ne-a fost ruşine cu Torje, Lung şi ceilalţi. Răzvane, nici nu ştii, cît de mic începi să fii!

Băieţii lui Săndoi susţin examenul de maturitate cu Anglia

Şi ei sînt ai noştri. Şi lor le cîntă imnul. Meciul cu Franţa nu este singurul eveniment al săptămînii. Povestim despre surprizele lui Răzvan, despre psihologul chemat de Blanc, despre ultimele zile de penitenţă ale lui Adrian Mutu. Pe cei mici îi mîngîiem doar în somn, să nu li se urce la cap. Ar fi cazul să le spunem că ne pasă, că le vom ţine pumnii vineri la Norwich. Selecţionata cu nume de cod “U21″ ne schimbă tabieturile. Nu mai fluierăm a pagubă cînd privim clasamentul. Barajul cu Anglia e mai mult decît un examen în două acte. Miza nu e cîştigarea unei partide, ci a unei generaţii. “Dacă ne calificăm, aceşti copii vor avea un cuvînt greu de spus în fotbalul românesc”, remarca selecţionerul Emil Săndoi.

Ne întîlnim cu Stuart Pearce, poreclit “Psycho”. Urletele sale de după penalty-ul din sfertul de finală cu Spania la Euro 1996 mai aprind şi azi discuţiile din puburile londoneze. Tot Pearce a şocat cînd o antrena pe Manchester City. A cedat rugăminţii fetiţei sale şi l-a adus în spaţiul tehnic pe Beanie, un căluţ de pluş, la un meci cu West Ham. Mascota i-a purtat noroc, City învingînd cu 2-0. E limpede că “Psycho” ştie să-şi motiveze elevii, că Anglia e tare, că are jucători mai vînoşi, proveniţi de la cluburi celebre. Ei, şi? Ne-au plăcut întotdeauna duelurile cu britanicii. N-am pierdut niciodată pe Wembley, i-am învins la Mondialul din 1998 şi la Euro 2000. De ce ne-ar tremura acum jambierele?

România nu are un selecţioner fricos. Au trecut 17 ani de cînd, într-o finală de cupă cu Dacia Unirea Brăila, Petrache i-a provocat lui Emil o dublă fractură de tibie şi peroneu. Erau ultimele minute ale partidei, oficialii FRF se pregăteau să inscripţioneze numele “Ştiinţei” pe trofeu. Craiova conducea cu 2-0, cînd a primit o lovitură liberă. Mingea a fost mişcată uşor, iar stoperul blond al Universităţii a făcut cîţiva paşi înainte să lovească balonul. Din zidul brăilean a ieşit însă Marin Petrache şi l-a atacat sadic, cu talpa, pe Emil. Săndoi ar fi putut să se oprească, să se ferească de killer-ul cu crampoane, jocurile erau făcute. N-a dat înapoi, nu s-a menajat. Fostul internaţional a pierdut din cauza acelei accidentări un transfer la Rennes, urma să semneze după ceremonia de premiere, şi Cupa Mondială din 1994. După ce Arezanov l-a terminat pe Balaci, Petrache i-a schimbat brutal cariera lui Emil.

Ei îl au pe “Psycho”, noi avem o psihoză generată de şansele irosite. Măţel, Găman, Sburlea sau Bicfalvi s-au călit în play-off-ul cu Rusia. E momentul unei generaţii. E momentul cînd Săndoi cere dreptul la recurs în faţa instanţei nedrepte a fotbalului.

Războiul a trecut. Să vorbim la rece despre vinovatul de serviciu din echipa naţională

Tocmai a închis telefonul. Primise un apel de acasă imediat după meci. Aşa se întîmplă de obicei, dar acum vocea părintelui tremura. “Cum eşti? Păcat că nu aţi cîştigat cu Belarus. Auzi, tată, ăştia iar spun că tu ai fost cel mai slab, că nu ai ce căuta la Naţională. Să fii tare, nu-i băga în seamă. Noi te iubim”. Cu ochii minţii revede ocazia din finalul partidei. I-a lipsit un metru să devină erou, un pas, o secundă. Nici nu ştie cînd a apărut Răzvan Lucescu lîngă el. “Dă-le dracului de critici! Problema ta e că te-am chemat eu la lot, că nu faci parte din clan”. Sînt primele vorbe bune. Ba nu, a ţinut minte şi ce i-a spus Gabi Mureşan: “Am avut altă impresie despre tine înainte să te văd în teren”.

Dăm legătura în ţară, unde era judecat în lipsă şi condamnat fără drept de recurs. Nu eşti specialist, dacă nu îi dai un şut în fund. Pînă şi Meme Stoica şi-a încălcat promisiunea de a nu ataca fotbaliştii. În goana după rating, ziaristul Stoica a şarjat, invocînd că Florescu a evoluat la Alania în doar 12 partide din 19 posibile. Dacă Meme se documenta, aşa cum fac unii jurnalişti, ar fi ştiut că George s-a transferat la Vladikavkaz doar din etapa a cincea. Florescu nu poate fi iertat fiindcă poartă tricoul cu numărul 10. E vinovatul fără vină în această speţă. A ajuns decarul naţionalei din întîmplare, doar Daniel Niculae a solicitat să îmbrace echipamentul cu numărul 21. George este un mijlocaş defensiv pur şi i se reproşează că nu e un golgeter. Cîte goluri are Makelele?

N-a jucat la Steaua, Dinamo sau Rapid, deci nu există pentru fotbalul românesc. I-a refuzat pe fraţii Becali în perioada junioratului şi impresarii nu l-au iertat. Ne enervează şi că vorbeşte cursiv în faţa microfoanelor. Rădoi a greşit la faza golului albanez, e pus la colţ Florescu. Lobonţ a fost învins la prima ocazie, tot Florescu e luat la mişto. Bilaşco e omul invizibil la Minsk, dar corigent rămîne George. E responsabil şi pentru ratarea lui Cociş din meciul cu Albania.

Mircea Cojocaru, antrenorul care l-a descoperit şi l-a promovat la Universitatea Cluj, înoată contra curentului: “Are tot ce-i trebuie pentru a fi un mijlocaş defensiv de calitate. E un mijlocaş foarte agresiv, cu o capacitate de efort ieşită din comun şi, important, are o tehnică foarte bună, loveşte la fel de bine mingea cu ambele picioare. Deşi e contestat în permanenţă, va demonstra că e un jucător de valoare. Nu poţi judeca un fotbalist după ceea ce reprezenta în fotbal numărul 10″.

E prins într-o capcană mediatică din care nu poate ieşi. E ţapul ispăşitor, paratrăsnetul migrenelor noastre. Îl cheamă George Florescu şi e prezentat drept cel mai slab fotbalist de pe planetă. În weekend a pasat decisiv la golul victoriei Alaniei, dar asta nu ne mai interesează. Probabil că s-a lovit mingea de el, a avut noroc chior. Asta nu e o ştire, nu face audienţă. Noi am găsit vinovatul pentru rezultatele modeste ale României, situaţia e sub control. Să strigăm într-un glas: Florescu, lasă-ne!