La început a fost o provocare. Tatăl şi bunicul fiind ingineri, soarta mea era pecetluită. “Vrei să fii ziarist? Să-mi arăţi un articol publicat şi atunci am să cred că ai şanse. Mai bine mai rezolvă nişte probleme din culegere”. Eram în liceu, la “Decebal”, în Deva, la secţia de matematică - fizică. Era o şansă să scap de ecuaţii, integrale şi alţi monştri care-mi bîntuiau nopţile. “Fotbal plus” avea o rubrică în care publica articole de la cititori. Unui amic îi apăruse textul după două sau trei săptămîni. Am scris şi eu, emoţionat de accidentul prin care Săndoi îşi încheia practic cariera într-o finală de cupă. Am cumpărat numărul următor al săptămînalului. Materialul apăruse.
Eram în anul trei la “Drept”, la “Babeş-Bolyai”, cînd am auzit că Radio Uniplus organizează concurs pentru un post de reporter. Am transformat “Capra cu trei iezi”, într-o relatare demnă de “Ştirile de la ora 5″, cu lupul în rol de crud asasin. Acela a fost începutul în presă. Au urmat “Transilvania Sport”, CD Radio, “Ziarul de Cluj”, ProSport şi Gazeta. Dreptul a rămas doar o variantă de rezervă, spre disperarea soţiei. Oricum, matematica nu mai avea nici o şansă! Şi sper să nu mă găsească nici pe blog.
