Portarul Naţionalei s-a calificat la turneul momentelor penibile
De ce au fluierat spectatorii la finalul meciului cu Franţa? De ce n-au fost satisfăcuţi de o remiză? “Am făcut 0-0 cu o forţă europeană şi mondială şi ar trebui să fim cît de cît mulţumiţi”, declara Costin Lazăr adîncind falia dintre public şi naţională.
De ani buni această echipă nu ne mai reprezintă. E o sumă de jucători fără orgoliu, fără patrie, fără onoare. Ce le lipseşte acestor băieţi nu se găseşte la mall. La shopping sîntem în prima urnă valorică.
Tătăruşanu a fost purtătorul de cuvînt al autosuficienţei grupului. Cînd ar fi trebuit să ne agăţăm de orice secundă pentru un gol izbăvitor, stelistul trăgea de timp, prelungind jenant momentul degajării balonului. Tribuna se dăruise total, băieţii răspundeau în doi peri. Cum să nu te enervezi? Pe stelist trebuia să-l anunţe cineva că nu urmează penalty-uri în caz de egalitate, să ţipe comentatorii “Apără Tătăruşanu!”
Bifăm o nouă calificare ratată. Tricolorii s-au obişnuit cu eşecurile, încît nici nu mai pot interpreta rezonabil aria tristeţii. Aşa naţională, aşa stadion, cu gazonul ridat de la primul meci. În ton cu evenimentul a fost şi Marcel Pavel, invitat să cînte imnul. Probabil că Adrian Copilul Minune era ocupat.
Înţelegi de ce Marica e rezervă şi la Schalke. A ţîşnit spre poartă talonat de un fundaş şi, în loc să alerge drept spre buturi ca orice atacant adevărat, a luat-o în lateral, sabotîndu-şi ocazia. Vi-l mai amintiţi pe Cămătaru, care gonea pe Wembley cu doi englezi în spate? Despre Tănase, mai nimic, prea multă poleială. Un cîştig a fost Chiricheş. Îi dorim să nu se molipsească de la indolenţii din jurul său.
Nu am crezut că vom revedea jocul cu Olanda de la Euro 2008. Piţurcă nu a riscat, ba a mutat ridicol abia în finalul partidei. Domnule selecţioner, aveam nevoie de victorie, nu de o remiză pentru palmaresul dumneavoastră! Ce pierdeam dacă forţam în ofensivă măcar în ultima jumătate de oră? O vom lua din nou la drum, într-o altă grupă. Tătăruşanu va pregăti o nouă degajare, învăţată, desigur, în orele istovitoare de antrenament. Va exersa în linişte, fiindcă e greu de crezut că “Naţional Arena” va mai fi plină curînd la un joc oficial.



171 comments ↓
Pagini: [9] 8 7 6 5 … 1 » Afiseaza toate comentariile
camataru era pe wembley (originalul).1-1 cu anglia.lasa rasunda ca aia-i altceva.
nu poti bate franta jucand 90 min in inferioritate (cocis,dodel,banel,marica,tatarusanu).6 sau 7 juucatori de la steaua……la nationala cam mult.
lacatus….gardos….oase rupte=steaua cel mai mare rau al fotbalului romanesc!!!!!!!!!!!
cu respect pentru unii care se dau suporteri,Camataru a dat gol si pe Wembly si pe Rasunda,si cu dizgratie pentru rablele de fotbalisti romani si incultii de antrenori pe care-i avem,RUSINE POPOR ROMAN CA SUPORTI ATATA INJOSEALA.
poate ii explica cineva si lui gabi Safta…el continua sa viseze, cum ca steaua si jucatorii ei, de la nationala, mai inseamna ceva. Am vazut tatarusanu, tanase, etc…noapte buna Safta, noapte buna romania, dormiti in pace ca cineva lucreaza pt voi.
Maestre, Camataru alerga pe Rasunda, parca. Si cred ca avea in spate vreo 2 suedeji. Sau au fost si engleji? La meci. Dacă ai dreptate si Cami nu a dat gol atunci cu 2 in spate, îmi cer iertare.
Ideea articolului este buna, dar modul in care a fost scris este unul tendentios. Daca dupa o jumatate de ora de joc mijlocasii ii strigau lui Tatarusanu “nu mai dedaja pe noi ca nu mai putem alerga din cauza terenului”, acesta ce era sa faca? Sa puna mingea jos si sa alerge cu ea spre poarta francezilor?
Totusi la ce va asteptati de la Piturca stiind ca obiectivul lui e calificarea la Euro 2016?
Ma bucur ca mai exista jurnalisti si totodata oameni care vad crunta realitate , pe care altii pur si simplu o neaga.Imi plac si comentariile celorlalti si nu imi vine sa cred cum acesti indivizi din fotbal au distrus totul in urma lor. Fotbalul este o afacere pentru toti ,performantele nu se urmaresc ci jocul de culise , spaga , prietenia sau gradul de rudenie. Desi sunt rapidist ,mi-e scarba de ce a facut Lucescu jr. ,dar si mai mult parca mi-e scarba de jocul jenant practicat de barbugiul sef si de catre echipa lui penibila cu alde Cocis si Marica .
“De ani buni această echipă nu ne mai reprezintă.” … ” E o sumă de jucători fără orgoliu, fără patrie, fără onoare. ”
Cea din generatia de aur era MULT peste ce meritam noi.
Cu MARE parere de rau zic ca “de-abia” aceasta nationala NE REPREZINTA
F bun articolul. Nu ii caut scuze lui piturca, dar la 0 0 in meciul Bosniei eram ca si calificati. Ei au dat gol in min 87. Ma gandesc ca piturca a fost tinut la curent cu scorul de acolo. Din cate stiu meciurile au fost la aceeasi ora.
nu k tzin sa il apar pe tatarusanu dar a fost tactica impusa de pitzurca absolut , pai el face schimbare in min 89 , scoate pe marica si baga pe bucur , schimbarea aia trbuia facuta cu juma de ora inainte daca nu la pauza chiar
Felicitari pt articol.. am fost pe stadion si nu-mi venea sa cred ca tragem de timp in conditiile in care aveam nevoie de un gol pt a ramane in cartile calificarii.. echipa mediocra, jucatori mediocrii, antrenor la fel.. cand te multumesti cu putin nu poti obtine performante!
cu un Radulescu semianalfabet (face 2 dezacorduri subiect-predicat in 3 fraze) cum sa avem pretentia de ne bucura de antrenori de calitate?
Piturca este un mediocru, cred ca acum au inteles mai multi. Jucand mereu antifotbal, cu 2 inchizatori nu poti avea rezultate.
Chiar udand excesiv terenul, sau jucand pe nisip (vezi Cosntanta), asteptand norocul ca la poker… insa pana si la poker este vorba de stiinta.
Ce e mai trist este ca suntem luati de prosti de o intreaga federatie care nu a realizat absolut nimic, de o pleiada de analisti sportivi care se prostitueaza zilnic.
bun articol
Felicitari pentru articol!
Tatarusanu nu a tras de timp ca asa a vrut el, ci ca asa i-a zis Piturca. Barbugiul nu a vrut sa riste, ci sa scoata el un rezultat bun cu o fosta campioana mondiala si europeana, chiar daca nu ne ajuta cu absolut nimic
mai bine nu putea fi povestit..am fost acolo…iar tatarusanu si ai lui au aratat ca nu vor fi niciodata jucatori mari…mare a fost petrescu in ultimu minut…ganea cu penalty-ul lui …etc…jenant ce au facut..le doresc mediocritate placuta..pe stadion mai calc..da nu ptr ei…
POSTAM NUMAI CE NE CONVINE…………….
INTELEG IDEEA ARTICOLULUI, DAR SA IL PUI PE TATARUSANU, UNUL DINTRE JUCATORII CONSTANTI AI ECHIPE NATIONALE, DREPT PROTAGONIST IN ACEASTA DEZBATERE, ESTE PENIBIL! DA, A TRAS DE TIMP CAND NOI TREBUIA SA DAM GOL, DAR PUTEA EL SA SE FACA ATACANT? NU CUMVA COLEGII DIN OFENSIVA TREBUIAU SA-I DEA CURAJ (SAU VREO SPERANTA) CA AVEAM IN SECOLUL ASTA PRILEJUL DE A DA GOL FRANTEI? CRED CA ATI INTELES…….
CONCLUZIA: ARTICOL PENIBIL!!!!!!!!!!!!!
Bagheera, prietene, tu meritai sa te fi nascut in Luxemburg si sa fii suporter al acelei tari. Se pare ca iti place mediocritatea si o echipa careia ii place sa se puna capra pana juiseaza adversarul pe ea . Ca tactica de meci, era excelenta sa ne aparam si sa-i neutralizam pe francezi in primele 65 minute, iar apoi sa fortam ceva si in atac. Dar o tara mediocra, cu un antrenor mediocru si cu un suporter mediocru ca tine, isi merita soarta. Pana si Luxemburgul a fortat victoria cu Albania, desi era o diferenta ne ta de valoare. Felicitari D-lui Alin Fornade pentru articol, a descris exact ce au simtit suporterii de calitate.
egal cu franta-o realizare extraordinara a nationalei de fotbal a romaniei, etiopia europei
nu inteleg ce cauta la nationala jucatori ca tanase, iar daniel pancu este ignorat. de ce golgeterul campionatului marius niculae nu a jucat nici un minut ,dar in schimb a jucat marica care a jucat cateva minute la schalke.
felicitari OTV !!!!pt exceptionala emisiune dedicata UNIVERSITATII CRAIOVA SI D LUI MITITELU,care a scos la suprafata adevaratele decizii aberante a cuplului criminal M SANDU si MILITIANULUI DRAGOMIR .ACTIUNILE IN JUSTITIE A D LUI MITITELUL TREBUIESC APARATE DE INFLUINETELE IN JUSTITIE a celor doi MACELARI care au ingropat fotbalul romanesc !!!cei ce iubesc UNIVERSITATEA CRAIOVA trebuie sa puna sub presiune JUSTITIA !
Pagini: [9] 8 7 6 5 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment