Sînmarţian

Mijlocaşul Vasluiului a încîntat în Giuleşti, graţie unui procedeu pe cale de dispariţie în prima ligă

Giuleştiul a fost fierbinte, pasional, bun de pus pe rana Naţionalei. Nu e o surpriză, nu e un lucru ieşit din comun. Giuleştiul e acelaşi, chiar dacă în tribună sînt şi stelişti, şi dinamovişti. Cine intră în arenă respectă obiceiul casei. Cîntă fără plasă de frînare.

În aşa arenă, nu poţi evolua meschin, nu are succes aria pragmatismului. România s-a îmbrăcat din nou în galben şi a brodat faze savuroase. După mult timp am văzut ocazii, goluri şi o victorie limpede. A reapărut driblingul, graţie unui fotbalist rătăcit prin lanul speranţelor neîmplinite. Dacă are mingea, ai timp să bei o gură de cafea. Balonul e tot la noi cînd ridici privirea spre ecran, sîntem în siguranţă, pontăm la posesie. Doar la Ioan Ovidiu Sabău am mai întîlnit aceeaşi uşurinţă şi eleganţă în a manevra mingea.

Lucian Sînmărtean a fost supranumit cîndva “Platini”. O exagerare, desigur, dar în fotbal poreclele ţin loc de titlu nobiliar. Între timp, Platini a ajuns preşedintele UEFA, iar mijlocaşul plecat din Bistriţa s-a refugiat undeva în spatele frontului, la Vaslui. Sînmărtean invită adversarul la o coridă. Driblingul său e greu de anticipat. Mişcarea e naturală, corpul şi mingea sînt într-o simbioza perfectă. Probabil că n-ar putea să explice cum fentează. E mai mult instinct decît ştiinţă.

A fost foarte aproape să înscrie un gol filigranat din metalul rar al talentului. “Sînt tehnic şi nu mă tratez”, e mesajul lui Lucian, un mijlocaş deficitar la rezistenţă. “L-am convins cu greu la Bistriţa să lucreze mai mult la sală. Credea că dacă face forţă, nu va mai fi la fel de tehnic. Are mereu soluţii, are viteză de gîndire”, şi-a amintit Remus Vlad.

Alungat de Malesani de la Panathinaikos, şicanat de accidentări, ignorat de Răzvan Lucescu, Sînmărtean a revenit tîrziu la lot. A fost o soluţie de avarie sau un compromis făcut de selecţioner, criticat că-i preferă pe Florescu şi Deac. La 31 de ani, Lucian nu e un fotbalist terminat, ci un sportiv care trebuie să recupereze timpul pierdut în spatele scenei. În cazul în care va juca în amicalele din America de Sud, mulţi se vor întreba dacă nu avem în echipă un brazilian naturalizat. Printre ai noştri chiar pare un marţian. Un Sînmarţian.

20 comments ↓

# 20 dan on 07.07.11 at 3:22 pm

sarmatean ramanea la gloria daca nu era comunistu de halagian

# 19 Bla Bla on 05.06.11 at 2:48 pm

Hai CRaiova!

# 18 Razvan on 05.06.11 at 2:44 pm

Durerea e ca Sanmartean nu a avut de obicei continuitate. Accidentari, antrenori, pregatire gresita, ghinion, toate se pot invoca in cazul lui! Cert e ca e unul din putinii mijlocasi care au tupeul sa isi “faca” adversarul in zona centrala! Din aceeasi zodie cu Dica, un alt fotbalist talentat si atat! Pacat ca nu au ajuns in fotbalul mare. Dar asta le dezvaluie si carenta. Lipsa de continuitate si de apaptare. In rest, jos palaria! Totusi, chiar nu a vazut nimeni cum a pasat Bourceanu?

# 17 maigret on 05.06.11 at 1:57 pm

Frumos,Aline!Felicitari pentru articol.Romania n-ar fi fost niciodata Romania la..fotbal fara Baratki,Ionica Bogdan,Ozon,Dumitriu II,Marcel Raducanu,Iordanescu,Multescu,Balaci,Dumitrache,Dobrin sau Hagi…Sper sa nu fi uitat nici un ´´brazilian´´nascut pe plaiurile mioritice.Daca totusi am sarit vreunul,scrie tu un articol pe tema asta.Asteptam cu BUCURIE!

# 16 corectorul on 05.06.11 at 12:26 pm

degeaba ne incanta pe noi daca tot felul de antrenori incuiati la minte nu-l vad. poate acuma a venit ca sa ramana la Nationala.

# 15 suhy on 05.06.11 at 12:10 pm

Respect Aline pt articol si pot sa-ti spun ca pt LUCICA eram sa ma bat cu un asa zis suporter la meciul cu Timisoara.Stiti f bine faza in care Poli a egalat prin Goga dupa ce Lucica a fost bruscat in careu de Luchin[daca nu ma insel] iar arbitrul bricheta a lasat jocul sa mearga.Dupa acest gol un personaj[ ca sa nu-i spun altfel] a inceput sa strige si sa-l injure pe Sanmartean…nu am mai rezistat si m-am luat de el:”de asta vii la meci sa-ti injuri jucatorii???”nu ca din cauza lui am luat gol si bla bla si ce ma bag eu ca nu vad ca Lucica nu joaca nimic…inca odata felicitari pt articol si sunt convins ca LUCICA[indiferent de antrenorul care vine] va fi TITULAR indiscutabil in nationala ROMANIEI!!!

# 14 gigi on 05.06.11 at 9:49 am

bravoo alin fornade..frumos articol..LUCIAN..UN GENIU!!!

# 13 mamablu on 05.06.11 at 9:25 am

Mai joacă şi a doua oară la fel de bine?
Hagi a fost mare cu Argentina, Sânmărtean cu Bosnia. Distanţa e egală cu cea dintre Liga Campionilor şi Cupa României.

# 12 adi on 05.06.11 at 9:20 am

Intradevar, Lucescu ar trebui sa plece, dar sa ne lase rusinat, uitandu-se in pamant si eventual sa-si ceara scuze fata de o natiune de care si-a batut joc impreuna cu Florescu,Deac si Roman.
Eu as vrea sa cred ca el a plecat de fapt pentru ca si-a dat seama ca a gresit,ca a facut o alegere gresita.Dar stiu ca nu e asa, pentru ca incapatanarea lui ignoranta nu are limite.
Ia uite ca atata s-a plans pe la televizor ca nu avem solutii ca nu exista jucatori in Romania, si uite ca dupa un meci dintr-o data avem un viitor stralucit.
Pleaca Razvane, si nu uita ca aceasta ultima victoria nu e a ta, e a unei natiuni care te-a obligat sa-ti incalci principiile tale falimentare.

# 11 LUNETISTU on 05.06.11 at 8:45 am

Bun articolul .Si mai bune comentariile cititorilor , facute pe un ton civilizat si fara patima .Se pare ca articolele tale au declansat si o selectie in rindul comentatorilor , oameni mai echilibrati , mai obiectivi si capabili sa faca o analiza corecta a fenomenului si parca mult mai educati , CEEA CE MA BUCURA SI-MI DA SPERANTA CA ESTE UN INCEPUT DE NORMALITATE .

# 10 hahalera on 05.06.11 at 5:52 am

pt #7: e adevarat, Sanmartean este un fotbalist talentat, din pacate “redescoperit” cam tarziu… cat despre dilema ta, Timisoara sau Vaslui ar fi castigat probabil campionatul la futsal. La fotbal in 11 insa, Otelul e campioana si-asta nu are neaparat de-a face cu numarul de titluari in echipa nationala. Daca nu se retragea Chivu, de exemplu, ma indoiesc ca papp ar mai fi fost titular… ca sa nu mai amintesc de gafele lui in meciul de-aseara… la fel, Rapa ar fi fost titular in eventualitatea in care Sapunaru nu ar fi fost apt (vezi meciul tur cu Bosnia). La fel de bine putea juca Giurgiu in locul lui Bourceanu (care dealtfel a facut un meci foarte bun) s.a.m.d. Judecata ta e cam superficiala si subiectiva…

# 9 contra on 04.06.11 at 11:03 pm

bravo lucica fara tine nu cistigam meciul esti un geniu ne auzim la casa somesana

# 8 vladutzzz89 on 04.06.11 at 10:45 pm

multi multi multi jucatori romani care puteau ajunge mult mult mai sus si sa faca mult mai multe pentru nationala. sanmartean este unul dintre ei. Altii: lutu, cernat, zicu (un talent imens), mitea (nu-mi vine sa cred cum juca la ajax, pacat ca nu are neuroni). de asemenea nu pot intelege cum jucatori ca raducioiu, adi ilie, sau dumitrescu erau terminati pentru nationala inainte sa faca 30 de ani. raducioiu a jucat ultimul meci la 26 de ani parca, adi ilie a aparut sporadic dupa ce a implinit 29 de ani, la fel si dumitrescu. astea sunt numele care imi trec repede prin cap.

# 7 vannyc on 04.06.11 at 7:57 pm

cred ca a fost un fel de supercupa acest meci…o “intrecere” intre cei mai buni jucatori ai campionatului si sunt convins ca aseara s-a vazut cred eu de ce doua din cele mai frumoase echipe ae campionatului (vaslui si timisoara) au fost indignate de faptul ca galatiul a luat titlul. sa-mi explice cineva de ce vasluiul are 2 jucatori titulari la nationala intr-un meci capital pentru calificare (nu un amical) si galatiul nu a avut niciunul. vasluiul a avut 2 jucatori care au stralucit la nationala, unul din ei laudat necontenit de la fluierul de final al meciului de aseara. totusi vasluiul nu a dat k.o. otelului galati prin faptul ca a dat nationalei 2 jucatori care au stralucit, ci prin faptul ca acesti 2 jucatori sunt cu indulgenta al 3lea si al 4lea in topul jucatorilor de la vaslui. cred ca viitorii selectioneri ar trebui sa se uite mai atent la jucatorii vasluiului pentru ar mai fi ceva de nationala printre ei, cum ar fi canu si raul costin.

# 6 john on 04.06.11 at 7:00 pm

de departe, jucatorul meciului a fost RAT. dar, sunt UIMIT de Sanmartean. FABULOS! daca de la Rat, care a respirat aerul rarefiat al C.L. jucand cu Barcelona si alte forte ale fotbalului te astepti oricand sa faca un meci MARE(si aseara a reusit), Sanmartean a fost supriza placuta. FELICITARI Romania! Pacat ca a fost descoperit SANMARTEAN atat de tarziu…

# 5 trick on 04.06.11 at 6:50 pm

pt george
inseamna ca esti pusti, inseamna ca nu i-ai vazut pe hagi, dobrin, dumitrache, sabau, adi ilie, i.dumitrescu etc.

# 4 trick on 04.06.11 at 6:46 pm

era si timpul sa apara sanmartean la nationala. asta e, intr-adevar, urmasul lui hagi. el sau cernat. dar, ne-am descotorosit prea usor de ei, n-am avut deloc grija ca ei sa nu pateasca ceva (ma refer strict la fortbal).
ai cam zbarcit-o cu sabau, sorry.

# 3 Nika on 04.06.11 at 6:46 pm

Sanmartean are ceva din sangele lui Dobrin. Un fotbalist cum rar se nasc, foarte inteligent si stie cu mingea. Are nevoie de incredere si noroc, nu e timpul pierudt!

# 2 George on 04.06.11 at 4:15 pm

Eu,cand i-am vazut pe Sanmartean si Mutu cum dribleaza si paseaza am inceput sa plang!

# 1 dan88 on 04.06.11 at 3:53 pm

Sanmartean este singurul mijlocas `fotbalist` pe care il avem in acest moment!Restul sant salahori, ori din aceia care pacalesc fotbalul!(vezi cazul Tanase, pacat de talent, unde nu e cap!)
Cam de la el ar trebui inceputa reconstructia, nu conteaza ca are 31 de ani, Bourceanu siuresan au jucat binisor si ei, insa fara Sanmartean nu cred ca avem un mijloc capabil sa faca diferenta.Eu cred ca de fafpt el a fost surpriza pt. `umflatii` si greoii jucatori bosniaci!
BRAVO, SANMARTEAN, SI MULT SUCCES IN LIGA CAMPIONILOR.daca va juca, veti vedea multe aprecieri internationale la adresa lui!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.