August 2010 ↓

Bogdan Lobonţ e un pariu riscant. De ce l-a chemat Răzvan?

Herea la lot? OK! A venit şi Torje? Doar Săndoi nu se bucură, fiindcă a rămas fără lider înaintea “dublei” cu Rusia. În sfîrşit a primit un vot de încredere şi Gabi Mureşan, mijlocaşul care recuperează mingi cu uşurinţa cu care Creangă prindea muştele în ceaslov. Bine, aşa e, uneori ia la ţintă şi jambierele adversarilor. Deac şi Bogdan Stancu n-aveau cum să lipsească.

Bogdan Lobonţ putea lua o pauză, să nu-i stricăm tabieturile. Doar la Roma e în şomaj tehnic. “A fost un dezastru!”, l-a taxat presa italiană după meciul cu Inter Milano. Din orgoliu naţional, jurnaliştii din peninsulă nu i-au reproşat că a jucat ca o cizmă. Pentru selecţionerul nostru, referinţele şi statistica n-au importanţă. Lobonţ a fost convocat pentru partidele cu Albania şi Belarus, iar “Gazeta” îl anunţă titular. Dacă plusa un pic, Răzvan Lucescu îl chema şi pe Dani Coman. Aşa, de încurajare, că porţile nu i s-au deschis încă la Rapid. E periculos să mizezi pe Lobonţ. “Pisica” are trei meciuri oficiale în ultimul an, cînd a fost chinuit şi de o accidentare. Tătăruşanu a apărat formidabil în dubla cu Grasshopper, Pantilimon a fost lăudat de Roberto Mancini după confruntările cu Manchester City. Dacă nici acum, cînd tinerii au fost căliţi în jocuri tari, nu le oferi o şansă, atunci cînd să le mai cînte imnul? Cînd se retrage Lobonţ? Mircea Bornescu era o variantă decentă pentru a completa grupa goalkeeperilor.

În ultima vreme, Lobonţ e doar tipul care-l duce în spate pe căpitanul Chivu în reclama la bere. A fost un portar de nădejde, cu reflexe agere şi un bun comunicator cu fundaşii, cum se vede şi în spotul publicitar. Nu i-au plăcut şuturile de la distanţă, prefera lupta dreaptă din careu. Nu-i închidem uşa în nas hunedoreanului, dar nici nu-l tratăm cu mănuşi. Astăzi nu poate ajuta naţionala. Dacă va lucra cu normă întreagă la Roma, îl aşteptăm să lupte pentru postul de titular cu Pantilimon, Tătăruşanu sau Lung.

Convocările lui Lobonţ şi Contra denotă disperare, nu fler. Răzvan Lucescu simte că a început numărătoarea inversă, că fraţii Becali şi restul găştilor îl aşteaptă la cotitură, şi improvizează ca un actor de stand-up comedy. Sala n-a prea gustat poanta. Ce rost au mai avut amicalele şi discuţiile despre unitatea grupului? Am pierdut un an fără să încropim un lot cu soluţii de rezervă, n-avem un stil clar de joc. Ne învîrtim în jurul cozii, fără să găsim ieşirea de incendiu. Ştim că portarii sînt un pic nebuni, dar tot nu-i înţelegem pe Răzvan şi pe Stelică. Şi ne e cam frică.

L-aţi uitat? A făcut parte din echipa României care a reuşit cea mai bună performanţă din istorie, locul 4 la JO de la Montreal » Claudiu Rusu şi-a luat raţia de libertate în 1982. A mai jucat pînă la 48 de ani în Suedia

“Seful de la Alimentara era Dumnezeu!”

Ce cadou să-i faci, la aniversare, unui bărbat aflat în pragul pensionării? O vacanţă frumoasă, o plasmă pentru a viziona mai bine meciurile, o cravată? Sînteţi pregătiţi să aflaţi ce a primit fostul poloist Claudiu Rusu, acum un jurist respectabil în Suedia? Soţia, Britt, şi copiii, Isabelle şi Erik, nu i-au dat voie să refuze: “Trebuie să accepţi. Nu stăm la discuţii!”. Claudiu a fost înduplecat şi de colegi: “E o onoare, n-ai cum să refuzi”. Bine, şi care e, domnule, surpriza? Un tatuaj cu cercurile olimpice în interiorul cărora au fost inscripţionaţi anii Jocurilor la care a participat Claudiu Rusu: 1972, 1976, 1980. Sînteţi gata să preluaţi modelul suedez?

Blatul care le-a furat bronzul
E timpul să facem prezentările. Claudiu Rusu a făcut parte din echipa României ce a ocupat locul 4 la Olimpiada de la Montreal, din 1976, performanţă neegalată. Ai noştri au ratat bronzul din cauza unui aranjament. “Ultimul meci a fost Italia - Olanda. Noi luam bronzul dacă meciul nu se termina la egalitate. Şi-au împărţit argintul şi bronzul. Au făcut blat. Nu le-a ieşit nimic. Italienii conduceau cu 2-1, nu ieşea treaba. Jucau la italieni doi fraţi, Marsilli. Unul dintre ei, deşi avea mingea în mînă, loveşte un adversar ca să fie eliminat. L-a dat afară, olandezii aveau un om în plus. La polo, cu om în plus, se cam dă gol, nu e ca la handbal sau la alte sporturi. Trăgeau la poartă olandezii şi nu intra. Bară, se lovea de portar. Mai erau două-trei secunde şi portarul s-a băgat la fund, sub apă. A fost un circ!”, a rememorat Claudiu, selecţionat în echipa lumii graţie evoluţiilor de la Montreal.

Sandvişuri pe sub uşă
A fost Olimpiada Nadiei Comăneci. “Aşa teroare era cu Bela Karoly, nu vă puteţi închipui. Mergeam la fete şi le dădeam sandvişuri pe sub uşă. În satul olimpic, camerele erau construite din placaj, foarte prost antifonat, nu erau finisate. Exista un spaţiu între uşă şi podea. La şase metri era un restaurant. Veneai cu nişte bonuri de masă. Fetele, anorexice, veneau să mănînce. Bucătăresele aveau indicaţii să nu le dea. Cîteodată mai primeau cîte un grătar. Îl înfulecau ca un lup şi apoi mergeau şi-l vomau. A fost îngrozitor”, a povestit Claudiu, golgeterul campionatului intern în fiecare an în care a jucat pentru Voinţa Cluj şi Crişul Oradea.

L-au refuzat pe generalul Dragnea
Tatuajul are două cercuri goale. Fiecare are cîte o poveste. Primul an care lipseşte este 1968. “Eram proaspăt în lotul naţional alături de nume mari ca Zahan sau Grinţescu. Ne antrenam de trei ori pe zi, nu aveam timp să mergem la hotel, dormeam pe mese de beton. Într-o zi a venit generalul Dragnea, şeful sportului românesc. Ne-a adus nişte contracte, gata redactate, pe care trebuia să le semnăm, să promitem că ne întoarcem cu medalie din Mexic. Ţin minte că am fugit să scriu. Zahan mi-a spus <<Linişteşte-te, băiatule, aici e Consiliul Bătrînilor!>>. Toţi aveau grade, erau la Dinamo şi Steaua. Puteau fi pedepsiţi. Eu eram student, n-aveau ce să-mi facă. N-am semnat, n-am mers în Mexic. Mi-l amintesc pe Dragnea, îşi ţinea o mînă de parcă era anchilozată. L-am întrebat ce a păţit. <<Ooo, e din război!>>, mi-a răspuns. El n-a fost în nici un război”.

Cisternele cu apă fierbinte
În al doilea cerc gol trebuia scris anul 1984. Între timp, Claudiu fugise, în 1982, în Suedia. Puţină răbdare. Să înţelegem de ce a ales să plece cînd în România era tratat ca un prinţ. “Îmi amintesc un meci cu Aradul, jucat la ştrandul din Cluj. Nu o să-l uit toată viaţa. Era o regulă cu temperatura minimă în bazin, 16-17 grade, nu mai ţin minte. Arădenii ştiau, au venit cu termometrul. Era meciul de supravieţuire în Divizia A. Fraţilor, aici e regulamentul, noi nu jucăm. Apa e prea rece. Nu ştiu ce mişculaţie s-a făcut să se amîne meciul şi au adus cisterne cu apă fierbinte. Am cîştigat şi ne-am salvat.  În <<Babeş>> se băga apă din Someş, direct maro era apa. Ca să nu intre pisici sau cîini morţi era un grătar la intrare, dar avea ochiurile mari, că intra orice. N-avea încălzire. Apa era rece şi maro, dar jucam, că eram tineri, ambiţioşi şi cu inimă mare. În <<Clujana>>  ajungea apa reziduală de la spălarea pieilor. Era singurul bazin cu temperatură normală, dar în cîteva zile, cînd ajungeai la mal, auzeai oac-oac. Ieşeam afară şi eram verzi ca marţienii. Cu degetul puteai să-ţi scrii numele pe piele. A fost o revoluţie cînd s-a construit bazinul din Cluj, în România mai exista doar Floreasca”.

De ce Suedia?
După divorţul de prima soţie, Claudiu s-a transferat în 1979 la Oradea. Aici a primit impulsul ce l-a îndemnat să fugă din ţară. Era perioada raţiilor alimentare. “Cunoşteam un şef de Alimentara, mă aproviziona. Făceam naveta la Cluj să duc alimente. Eram la Sorin Stănescu în birou, la şeful de la Alimentara, şi a apărut un colonel de securitate. Un şef de Alimentară era Dumnezeu. Nu o să uit cum a început să-i curgă faţa colonelului. <<Domnul Sorin, îmi daţi şi mie un pui, că nu mă mai primeşte nevasta acasă!>> Hopa, e bai -mare!  Nu mai e de stat pe aici. Nu fusesem ca turist în străinătate. Colonelul Sima era şeful Securităţii din Oradea. Era bolnav după polo. Venea la Băile Felix să ne întrebe cum ne simţim, dacă sîntem în formă. L-am rugat să mă ajute.Tovarăşe colonel, aş vrea sa plec şi eu pe afara. N-am fost niciodată! <<Care e problema?>>, mi-a răspuns Sima. După o săptămînă aveam paşaportul pentru Suedia.

De ce Suedia? Nu aveai nevoie de viză de la ambasadă. Erau două ţări unde nu aveai nevoie de viză, Suedia şi Austria. Un prieten din copilărie era în Suedia din 1968, dupa chestia cu Cehoslovacia, cînd au deschis graniţele. În plus, am fost în 1977 la Europene şi m-am îndrăgostit de Suedia. N-am avut timp să-mi pregătesc plecarea. Cînd mi-am ridicat paşaportul, era acolo şi baschetbalistele, plecau într-o deplasare. La antrenament au venit şefii. Ştiau deja. Mi-au cerut să le dau paşaportul, că noi avem turneu în Ungaria. Noi mergeam la două săptămîni în Ungaria să cumpărăm Coca-Cola şi Rama. M-am trezit din pumni ca la box. Le-am spus că le aduc paşaportul la următorul antrenament.

Am fugit noaptea, la ora două. N-aveam nici un dolar, am mers cu 5.000 de lei. Am plecat cu încă o familie, care avea dolari de benzină, cu maşina. Am auzit că antrenorul Rujinschi, un om excepţional, a stat trei săptămîni la uşa blocului, pe scări. <<Nu ne face Claudiu figura asta!>> Ultima picătură a fost cînd securistul ăla cerşea un pui. Aşa am pierdut Olimpiada de la Los Angeles. Despre Munchen şi Moscova n-am multe amintiri”. Trei cercuri pline, două cercuri goale. Dacă le aduni, iese o viaţă de om.

În dreapta lui Ceauşescu, aplecînd un pic piciorul să nu pară mai înalt decît dictatorul.
Foto: Arhivă Personală

Cu echipa SKK Stockholm, cu care a cîştigat două titluri, făcînd naveta de la Goteborg. Claudiu Rusu e al doilea din stînga, jos. Unul dintre secretele succeselor: campionii la înot pe care i-a legitimat. “Cînd ai mingea, ia-o pe arătură!”
Foto: Arhivă Personală

A umblat pe la 6-7 saloane de tatuaj. “Cercurile se fac foarte greu. În viaţa mea nu mai fac cercuri”, mi-a zis băiatul care a lucrat. “În viaţa mea nu mă mai tatuez”, i-a răspuns Claudiu Rusu

Împreună cu soţia, Britt, cînd a primit titlul de Cetăţean de Onoare al Clujului. Ceremonia a avut loc în 6 mai 2010

ECHIPA ROMÂNIEI DE LA MONTREAL
Adrian Nastasiu, Rusu Claudiu, Liviu Răducanu, Viorel Rus, Dinu Popescu, Fl. Slavei, Cornel Rusu

Aruncarea “Claudiu Rusu”
Care a fost secretul lui Claudiu? “Eram stîngaci. Înotam bine, am fost foarte, foarte tehnic, aveam multă fantezie. Aşa am putut juca pînă la 48 de ani, pentru că aveam îndemînare. Eu cred că am introdus o chestie, n-am mai văzut pe nimeni să o facă. Înotam cu mingea, o ţineam la spate. Portarii dormeau, eu aruncam mingea peste cap, de la spate. Lovitura nu avea forţă, dar era surprinzătoare, important era să nu arunci pe direcţia portarului. În Suedia, cînd am înscris prima dată aşa, a fost senzaţie, mi-au făcut poze, au venit televiziunile”

Speriat de Ceauşescu
Datorită performanţei de la Montreal, Claudiu Rusu şi colegii săi au fost decoraţi de preşedintele Nicolae Ceauşescu: “N-a scos zece cuvinte Ceauşescu.  Aşa am fost de idiot şi de emoţionat! Eu, care sînt mai înalt decît el, am nimerit exact lîngă Ceauşescu. Mi-am îndoit piciorul ca să nu fiu mai înalt decît el. Îţi dai seama ce idioţenie? Cînd fotografii au ieşit afară, li s-au scos filmele, s-au voalat. Tatăl lui Liviu Răducanu, avea funcţie în securitate şi a salvat un film. Am, de atunci, o poză făcută după fotografie”.

De la fiţoşi la fantezişti
Claudiu Rusu a văzut pe viu, la Oradea, meciurile prin care România s-a calificat la Campionatul European de la Zagreb. “Ăsta e iz de polo unguresc, tehnic, plin de fantezie” a fost prima sa impresie. Echipa pregătită de antrenorul maghiar Istvan Kovacs a învins Marea Britanie (17-5), Olanda (13-6) şi Rusia (12-10). “O surpriză foarte plăcută. Mi-a plăcut Cosmin Radu, pe restul nu-i ştiu. Jocul României este foarte frumos”, a remarcat Rusu. Fostul internaţional a povestit şi un episod dezamăgitor: “I-am văzut prin 2001, la Budapesta. Toţi erau dulapuri, bine făcuţi, infatuaţi. Portarul Frăţilă îşi lega casca la spate. Grija lui era să-i stea casca frumos, să nu-i cadă. L-am şi întrebat pe antrenorul de atunci, Liviu Răducanu, ce e cu fiţele astea”.

Polo pe pîine
Claudiu Rusu a fost chemat la lotul naţional după ce antrenorul federal Sandu Popescu a fost uimit de pasiunea pentru sport a tînărului. “Am avut un antrenament de juniori în Parcul Babeş şi apoi am mers cu bicicleta la Clujana, la antrenamentul seniorilor. Popescu m-a văzut şi i-a spus antrenorului naţionalei, Corcec: <<Băiatul ăsta e de naţională!”. <<Cum aşa, brusc?>>, i-a răspuns Corcec. A venit replica pe care nu o voi uita toată viaţa: <<Băiatul ăsta mănîncă polo pe pîine>>. Aşa am intrat în “naţională”.

A plîns pe treptele bazinului
Fostul avocat din barourile Cluj şi Oradea trăieşte pe o insulă, lîngă Goteborg. A avut nevoie de trei ani pentru a-şi echivala studiile juridice. “Am luat autobuzul să ajung la bazin, să mă prezint. Am ajuns într-o pădure. Am luat alt autobuz în sens invers, dar tot n-am nimerit unde trebuie. Tot aşa de vreo patru ori. Am ajuns, în sfîrşit! Există Dumnezeu! Cînd colo, bazinul era închis, am plîns pe trepte. Pînă la urmă m-am întîlnit cu antrenorul, aveam un teanc de acte la mine, să-i arăt cine sînt. <<Ştiu cine eşti, nu mai e nevoie. Şi acum mă dor coastele după loviturile încasate la Moscova>>, mi-a spus antrenorul. M-au plătit la negru, nu era profesionism la ei. Băieţii îşi plăteau abonamentele la bazin. Am ieşit golgeter în fiecare an. Soţia m-a învăţat limba, am mai lucrat ca inspector la Drumuri şi Poduri”.

Viaţa pe insulă
Claudiu Rusu s-a recăsătorit în Suedia cu Britt, de profesie optician. Au doi copii, Isabelle (24 de ani) şi Erik (21 de ani). Isabelle are în palmares 18 medalii de aur la înot sincron şi vorbeşte perfect limba română. E studentă la Drept şi lucrează ca translator de română-engleză-suedeză. Erik este în ultimul an de liceu şi a practicat judo şi  taekwondo. Familia Rusu locuieşte pe insula Okero, situată în apropiere de Goteborg. “Mîncăm mult peşte. Am un vecin pescar, care ne aprovizionează”, a spus Rusu. Din prima căsnicie, cu Mioara, fostă profesoară la Liceul de Muzică din Cluj, Claudiu mai are un băiat, pe George. Mioara şi George s-au stabilit la Sibiu, unde prima sa soţie s-a căsătorit cu Virgil Flonda, fostul director artistic al Teatrului “Radu Stanca”

194 de goluri a marcat Claudiu Rusu pentru România în 205 meciuri

20 de selecţii în naţionala Suediei a bifat Claudiu Rusu

2 Cupe ale României a cîştigat Claudiu Rusu cu Crişul Oradea

9 medalii, opt de bronz şi una de argint, este bilanţul lui Claudiu Rusu la Voinţa Cluj
CLAUDIU RUSU
S-a născut pe 15 februarie 1949 la Cluj-Napoca
A fost declarat pe 6 mai 2010 cetăţean de onoare al municipiului Cluj-Napoca
A absolvit Facultatea de Drept în 1973
A practicat prima oară handbalul. Juca extremă dreapta
A evoluat la Voinţa Cluj (1962-1979), Crişul Oradea (1979-1982), SO2 Goteborg (1983-1995),  SKK Stockholm (1995-1997)
Dublu campion al Suediei cu SKK Stockholm
S-a retras la 48 de ani, după ce din 1983 activa ca antrenor-jucător
A fost golgeterul campionatului în fiecare an, atît în România, cît şi în Suedia. N-a jucat în 1974, cînd a vrut să-şi salveze prima căsnicie
A fost selecţionat de două ori în echipa lumii
A participat de trei ori la Jocurile Olimpice (1972, 1976, 1980), a jucat la trei Campionate Mondiale cu România (1973, 1975, 1978), a evoluat la trei Campionate Europene (1970, 1974, 1977)
Director tehnic al Suediei, arbitru de polo.
Avocat, membru al barourilor Cluj şi Bihor. În Suedia lucrează la Judecătoria din Goteborg

“U” Cluj nu e satelitul lui Dinamo. N-a fost blat în “Ştefan cel Mare”

Sună telefonul. C.B., un fost ziarist, actualmente manager, îşi strigă frustrarea: “Ce bătaie de joc! Îi dau un sms lui Băleanu să spună adevărul pe post. Nu e fotbal, e circ! Cred că-l sun şi pe Tolo!”. Un alt fir. E pauză, timp de o cafea sau de o bere. Ar merge şi un duş rece. “U” Cluj conduce cu 3-2 în “Groapă”. M.F. e un tip liniştit, tatăl a trei copii, nu lipseşte duminica de la biserică. Are o singură nebunie: “U” Cluj. N-a ratat ultimele două deplasări din liga secundă, mai nou face naveta la Alba Iulia. “Am o senzaţie stranie, nu ştiu cum să o explic. Cred că mai bine mergeam şi eu cu soţia la circ. A fost azi cu copiii. Oricum sînt ciudate golurile pe care le-am primit. Am crezut că mingea a fost deviată de a sărit aşa de prost Matache”. Se dau pronosticuri. Mergem pe un 5-3 sau un 4-3 pentru “cîini”. Telefonul cere o pauză, e fierbinte ca un ochi de aragaz. Intră în repaus, începe repriza secundă.

Acum ştiţi că ne-am înşelat. Dar în prima jumătate a partidei am presupus că asistăm la un scenariu cu final previzibil. Fotbal cu apărări de plastilină. Mendy părea paraşutat dintr-o maşină a timpului, speriat să nu-l atingă balonul cel rău. “Hei, şi pe voi vă urmăreşte drăcia aia rotundă? Eu am scăpaat!!” Garat se făcuse de …… Găsiţi voi rima. Torje puncta fără marcaj, Matache îl concura pe “Burebista” Cîmpeanu. Mitică Dragomir şi Mircea Sandu arătau mulţumiţi în lojă. Din nou vom auzi că a fost un meci dat dracului, că blaturile au dispărut de ani buni, iar vor urma discuţii aprinse despre atacul letal al lui Andone şi sacul fără fund purtat de fundaşi. Pronosticul a ieşit. A fost 4-3, dar pentru “şepcile roşii”. Ce bine îmi pare că am luat ţeapă!

Un singur moment emoţionant în seara trăită într-un mountain rouse. Aplauzele tribunei dinamoviste pentru Claudiu Niculescu. Instinct de vîrf adevărat şi un răspuns memorabil din partea peluzei. Clau-gol şi Lemnaru nu s-au exteriorizat cînd au înscris, dăruind o lecţie de viaţă celor care pretind că pe gazon aleargă doar nişte filfizoni, obsedaţi de maşini scumpe şi de fotomodele. De ce Niculescu a marcat pentru Universitatea şi nu pentru naşul Borcea? Aceasta e numai una dintre problemele echipei Dinamo. Lista e mult mai lungă. Andone trebuie să găsească reţeta corectă, să nu se mai încăpăţîneze în privinţa lui Helder, să-i asigure dreptul la muncă lui Andrei Cristea, iar acţionarii, cu Nicolae Badea în frunte, să întărească sistemul defensiv pînă nu expiră perioada de transferuri.

Florian Walter a trecut testul încrederii. “U” a rămas o vocală de sine stătătoare. Dinamo n-a ieşit din lupta pentru titlu, a părăsit însă teritoriul suspiciunilor. Respect! Sună iar  telefonul. “Ăştia au jucat la pariuri?” Mă laşi?

Dinamo şi “U” Cluj. Mai mult decît un meci, mai puţin decît un război

Pistoale şi piramidoane. Nu e recuzita unei piese de teatru. Nici titlul unui film despre război. E avancronica unui meci de fotbal. La gazde, Dinamo, în cealaltă jumătate a gazonului, Universitatea Cluj. “Cîini” şi în teren, şi în lojă. Două galerii înfrăţite, orgolioase şi inventive. Nu e o simplă partidă de campionat. E un examen de conştiinţă, o probă de caracter. Cuvinte pretenţioase? Să zicem, dar ştiţi contextul. Fostul acţionar dinamovist, Florian Walter, e finanţatorul Universităţii, antrenorul Marian Pană a jucat şi el în echipament alb-roşu. Pe Claudiu Niculescu, Izvoranu, Matache, Lemnaru şi Boştină îi cunoaşteţi. Acum apar într-o nouă prezentare, în vestiarul oaspeţilor.

Miza pentru Dinamo? Trei puncte, încă o bornă bifată spre Eldorado, tărîmul interzis. Miza pentru Universitatea? Să ne convingă că noul drum, garnisit cu milioane de euro şi autocar de ultimă generaţie, nu e unul al pierzaniei. Că libertatea nu are preţ. Că rămîne “o campioană a elanurilor nestăvilite”, aşa cum o zugrăvise Ioan Chirilă. “Important e să nu se piardă spiritul. I-am explicat domnului Walter că, dacă se va pierde ideea de <<U>>, atunci toată afacerea dînsului se va duce de rîpă”, avertiza istoricul Gheorghe Bodea. Atenţie, domnule Walter! Universitatea Cluj nu este un business, chiar dacă va produce bani, clubul a fost prea mult timp expus pe taraba intereselor. Încrederea nu este reciclabilă precum gunoiul. Nu o poţi ascunde sub preşul uitării.

Acţionarii scot pistoalele prin presă, Marian Pană i-a prescris lui Torje “2 polidine şi 3 piramidoane”. Dinamo, echipa-spectacol din sezonul trecut, are forţa să învingă. Nu vom privi partida cu ochelari de cal, cu idei preconcepute. Suspiciunile nu pot fi însă driblate. E un defect profesional. Semnul întrebării e unealta principală de lucru a ziaristului. Dacă Dinamo prinde potul Ligii şi Walter va avea de cîştigat. Îşi va recupera banii investiţi în “Groapă”. Nu mai avem asigurat locul în grupele “Champions League”. Poate fi ultima strigare pentru Dinamo. Dacă nici acum, atunci cînd? Şi Neţoiu, cînd învăţa leii să latre, poza războinic înaintea confruntărilor Craiova-Dinamo. Apoi, după nelipsitul “Deci”, arunca fumigene despre arbitraj, ratări şi soarta nedreaptă. Dacă DNA-ul tace şi coincidenţele sînt probe în instanţele din Cişmigiu şi din Piaţa “Avram Iancu”.

După vizita “cîinilor”, FCM Tîrgu Mureş l-a mazilit pe fundaşul Flavius Moldovan, acuzat de înaltă trădare. Meciul de vineri e botezul lui Florian  Walter în religia “şepcilor roşii”.

Cu Piţurcă pe bancă, Craiova devine un teritoriu guvernabil

Dă-le oltenilor o scînteie şi te alegi cu o vîlvătaie. Dă-le un crîmpei de speranţă şi vei vedea cum Craiova devine port la mare, aşteptînd corăbiile pierdute. Dă-le un antrenor bun şi poţi să refaci calculele pentru titlu. Prognoza meteo e favorabilă. Norii s-au risipit brusc, în Bănie e timpul entuziasmului. 15 ani au aşteptat un semn, au strîns din dinţi, au îndurat umilinţe şi trădări. Cînd Mititelu a anunţat că Piţurcă ar putea ajunge la Craiova, urbea s-a trezit brusc din somnolenţă. S-a scris rapid un banner de bun venit pentru fostul selecţioner şi ar mai fi nevoie de încă un “Ion Oblemenco” la meciul cu Sportul. Nu-i luaţi peste picior, nu-i judecaţi pripit. Oltenii au uitat să se bucure şi acum reînvaţă. Stîngăciile sînt scuzabile.

Un oraş întreg s-a aruncat, de-a valma, într-un balon de săpun. Chiar vine Piţi? Lumea îşi ţine respiraţia, o răsuflare ar fi letală, un strănut ar fi mortal. Orice vorbă în plus a patronului Mititelu ar sparge pojghiţa, ar îneca cetatea. Există un singur mod de a păşi din nou cu picioarele pe pămînt, de a te elibera de fantasme, de a te convinge că nu e o altă himeră. E un cuvînt banal, uşor de rostit. Nici nu trebuie să-l spună, poate doar să dea din cap, de sus în jos. Ghici, Piţurcă, ce-i?

Lucrurile se leagă. Revenirea echipei în Craiova a fost un semnal pentru cei avizaţi. Universitatea s-a întors de la Severin fără să primească garanţii ferme de la autorităţile locale. Era  una dintre condiţiile solicitate de Victor Piţurcă la negocierile purtate înainte de a descăleca în Ghencea. Ţicleanu a fost victima perfectă, ştim doar că antrenorul cu trei turnee finale în CV e un tip superstiţios. Tot pe “Chiose” îl înlocuise şi în 1994, cînd “Ştiinţa” a curs năvalnic spre titlu, cu Gică Craioveanu împărţind goluri adversarilor şi mascote fanilor. Universitatea a terminat pe poziţia secundă şi de atunci istoria a stat pe loc, zdruncinată doar de retrogradarea din 2005. Nu-l acuzaţi pe Piţurcă de sabotaj. Amintiţi-vă că fiul său, Alex, a marcat două din ultimele trei goluri ale Craiovei. În cazul unui complot, era mai comod să inventeze o accidentare.

De ce suporterii îl aşteaptă pe “Satana” ca pe Mesia? Pentru că Piţurcă, ciufut şi ciudat cum îl cunoaştem, este, culmea?!, o garanţie pentru normalitate. Ar fi cea mai bună mutare a lui Adrian Mititelu în cincinalul în care a gestionat destinul “Campioanei unei mari iubiri”. Datorită lui Piţurcă autorităţile locale îşi vor reaminti că “Ştiinţa” este cel mai important brand, fraţii Costea nu vor mai mişca în front, patronul se va bucura de viaţa de student, iar suporterii nu vor mai avea nevoie de lupă cînd citesc clasamentul. Vii, Piţi?

Mandorlini nu înţelege că trebuie să plece. Şi atunci e ajutat să priceapă

“În cazul în care nu batem în ambele întîlniri, varianta ca Mandorlini să nu prindă Liga Campionilor cu CFR este posibilă. Dar asta nu e problema mea, sincer”. Declaraţia îi aparţine căpitanului Ricardo Cadu, problema e a preşedintelui Iuliu Mureşan. Fundaşul e direct, brutal, la fel ca pe teren. Nu ştie să camufleze adevărul în vorbe cu dus-întors. Finanţatorul Paszkany pozează în despot luminat, emitent de bule. Situaţia e nasoală, chiar de cacao, dar Mandorlini nu va fi schimbat din funcţie, ne-a asigurat unul dintre cei mai cunoscuţi fani ai lui Iron Maiden. Tot Paszkany ne spunea că Andone va îmbătrîni la Cluj. Probabil că “Fălcosul” a încărunţit puţin cînd a fost anunţat că vede Liga Campionilor la televizor.

Treaba murdară o fac alţii, aşa e fişa postului. E mai sigur să scapi din Irak decît din ambuscada creată de Iuliu Mureşan. Doctorul taie în carne vie fără anestezie. Nu rîdeţi de capra ceferistă, asistăm la o diversiune în stil securist. Poate că nu e CFR cea mai bună echipă din ţară, a fost ajutată în momente cheie de arbitraje şi de sistem, dar în Regie a fost chiar o regie de prost gust. Jucători nervoşi, jucători neputincioşi şi un scor de ocară. Deocamdată, doar clauza de reziliere îl mai apără pe antrenor. Cadu nu mai ştie cum arată un atacant, pentru că nu mai ajunge aproape de el, Culio aleargă tot cu capul în pămînt, de parcă ar căuta prin iarbă forma de altădată, Traore are nevoie de un taxi să ajungă la gol, iar Nuno Claro ar fi făcut carieră în perioada filmului mut. Fotbaliştii au fost învăţaţi prost la CFR. Ei nu sînt niciodată vinovaţi. Alţii sînt puşi la zid, antrenorul, arbitrul, vremea, ghinionul. După atîtea trofee, unii dintre campioni nu mai au motivaţie decît pentru intrigi prezidenţiale.

Ce i se reproşează lui Mandorlini? Că ar fi greşit pregătirea de vară, că echipa ar urma să fie în vîrf de formă doar în septembrie la întîlnirea cu Europa. Că ar fi utilizat un sistem necompatibil cu calităţile fotbaliştilor. Că mingea ajunge greu la poartă, pentru că nu există faza de construcţie. Asta, oficial. Printre rînduri poţi să citeşti că Mureşan e deranjat că Mandorlini a primit girul patronului în privinţa achiziţiilor, ştirbindu-i din prerogative, că italianul nu s-a adaptat, fiindcă nu a învăţat poziţia de drepţi. OK,  dar ştie cineva unde au dispărut cele 8 milioane de euro trîmbiţate pentru transferuri?
Am mai văzut piesa, cu Uhrin în rolul condamnatului. Speranţa de viaţă a tehnicienilor din ograda lui Mitică e mult sub media europeană. “Aici antrenorii sînt trataţi ca guma de mestecat. Mestecaţi cît au gust, cînd nu mai au, sînt scuipaţi efectiv”, remarca Conceicao. Indiferent ce se va întîmpla cu Mandorlini, punctul vulnerabil al clujenilor nu e antrenorul.

Fularele s-au strîns unul lîngă altul. O baricadă creată spontan, o ştafetă dusă mai departe. Celtic, Atletico, Real, trei uriaşi forţaţi să înveţe mersul piticului pe “Dan Păltinişanu”. Anul trecut a fost Şahtiorul lui Lucescu. De ce n-ar urma Manchester City? De jos, din iarbă, cerul pare violet. De sus, din vîrful tribunei bănăţene, vezi fotbalişti, nu conturi bancare. Şi o minge dată în urmărire generală.

Cînd citeşti numele “cetăţenilor” lui Roberto Mancini, te gîndeşti ce bine ar fi dacă fularele alb-violete le-ar fi aşezate peste ochi, ca la baba-oarba. Frica n-are buletin de Timişoara. Bănăţenii încep cu tupeu. Curtean lobează mingea peste Tevez, şutul lui Axente e blocat. Penalty? Nu, Curtean cade prea uşor. Cînd englezii ies la joc, îl privesc intrigaţi pe Mancini. “Sînt tot 11?”. Ai noştri sînt peste tot, la minge, în caseta tehnică, în coasta adversarului. Milionarii se trezesc greu, dar Pantilimon e atent. Intră şi Balotelli. Şi tocmai el, înfumuratul, ne-a ucis speranţele. Fularele sînt tot sus. Mai e un meci Şi dacă …

Unirea se dezintegrează, viaţa continuă

Parcul de distracţii al discretului, nu-i aşa?, domn Bucşaru se descompune piesă cu piesă. Legoland Urziceni la ora închiderii. Nimic nu se pierde, totul se transformă. În euro sau dolari, conform clauzelor din contractele de împrumut ale şefului. Patronul şi-a plătit datoriile, echipa poate să dispară. Vor fi lacrimi de crocodil la înmormîntare. Mirosul sîngelui a deschis apetitul animalelor de pradă cu costume Armani. Licitaţia a pornit, cu muribundul ţinut în viaţă de aparate pentru meciurile cu Hajduk. Dacă iese bine, mai pune Bucşaru un zero la vînzare. Dacă Unirea nu se califică, pe poarta parcului de distracţii se va agăţa un banner cu “Sale”, iar în zetul zilnic vor fi trecuţi fotbalişti în loc de mărfuri. Galamaz, Bilaşco, Brandan, Frunză sînt deja în galantare.

Petrescu a plecat în iarnă. Un mare antrenor se cunoaşte la pauză, fie ea şi hibernală. Meme Stoica şi-a împachetat grăbit cuvintele, gata să se certe pentru o cauză mai bună. L-a urmat Narcis Răducan. Acum şi Ronny Levy e pregătit să spună adio. Miroase a faliment. Într-o ţară în care se moare în maternităţi, de ce să ne mirăm că un proiect fotbalistic sucombă în cinci ani? Nu e singura aberaţie autohtonă. Primarul Severinului, Constantin Gherghe, a cheltuit patru milioane de euro pentru a moderniza stadionul unde Universitatea Craiova a jucat doar zece meciuri. Între timp, formaţia locală, Drobeta, s-a retras din liga secundă din cauza lipsei de fonduri, iar “Ştiinţa” a revenit în Bănie. Îl întreabă cineva pe edil de ce a risipit banii publici? Pe lîngă Constantin Gherghe, pînă şi Monica Iacob-Ridzi pare un copil de mingi.

Onorabilul domn Mitică Bucşaru era prezentat la toate şuetele ca un model de urmat. Omul care tace şi face la adăpostul unor relaţii bine plasate în inima sistemului politic. Va ieşi din circuit căutînd un alt pont, un alt tun. În fotbal a avut fler, mizînd pe Dan Petrescu, apoi pe Meme. Nu-i plîngeţi de milă, nu e cazul.

După Liga Campionilor, potopul în Bărăgan. Vor rămîne cele 8 puncte, ne vom aminti dansul lupilor la Glasgow, victoria cu Sevilla, dedicaţia lui Frunză pentru Borcea. Puţini vor regreta sincer dacă Unirea va reveni la matineu. Un singur om merită o explicaţie, o privire bărbătească, două vorbe. “Lupul singuratic”, celebrul suporter al Urziceniului, care însoţea echipa peste tot. El va sta în tribună, ca un zălog al memoriei, ca o ultimă electrocardiogramă. Noi, cei care am fost păcăliţi de povestea romanţată a ciulinilor, îl salutăm pe Mitică Bucşaru cu un deget singuratic.

Publicul s-a întors pe “Ion Oblemenco”. Echipa mai întîrzie

18.000 de fani pe “Ion Oblemenco”. Universitatea nu e singură acasă. În volumul de amintiri “Prin perdea”, Aurora Liiceanu evoca o întîmplare povestită de scriitorul francez Andre Gide. Fostul laureat al premiului Nobel hrănea doi porumbei, care veneau regulat la geamul lui, să ciugulească firimituri de pîine.  O perioadă, păsările au dispărut. Au reapărut surprinzător, zburînd în jurul pervazului. Gide s-a grăbit să le pună firimituri, bucuros de reîntîlnire. Porumbeii le-au ignorat, l-au privit de pe pervaz şi au plecat. “Nu au venit pentru firimituri, au venit pentru mine”, şi-a spus, bucuros, Gide. Cei 18.000 de olteni, costumaţi ca pentru un carnaval alb-albastru, n-au mers la stadion pentru “firimituri”. De aproape 20 de ani, “Ştiinţa” nu a mai şters praful din vitrina cu trofee. Suporterii s-au întors pe “Oblemenco” să vadă echipa ce le-a hrănit sufletele ani la rînd, doar e “Campioana unei mari iubiri”. Dacă şi-ar face speranţe, n-ar mai ajunge pe stadion, ci la un spital de nebuni.

Universitatea lui Prepeliţă şi Găman demonetizează ghinionul, îl banalizează. Neşansă a avut Timişoara la golul lui Alexandru Piţurcă. “Ştiinţa” nu mai poate invoca ghinionul, dacă vrea să fie luată în serios. Nici arbitrajul nu mai camuflează realitatea. Decît să-i arăţi lui Augustus cătuşele, mai bine le-ai flutura biciul purtătorilor de crampoane. Măcar lui Mihai Costea, atacantul prins mereu în ofsaid la bunul simţ cînd e chemat pe banca de rezerve. Mai eficientă decît lanţurile ar fi o tactică prin care juveţii să ajungă mai repede la poartă, să evite ambuteiajul creat de adversari, să păstreze un rezultat încă 60 de secunde. Despre restanţele financiare nu mai pomenim, doar observăm că recesiunea a atins şi vestiarul. Sînt tot mai puţine idei de joc. Nu e de ajuns că lipseşte Florin Costea, sînt ţinuţi pe tuşă şi Wobay, şi Gîngioveanu, doi virtuozi rătăciţi într-o formaţie de instrumentişti.

Pentru alb-albaştri, campionatul acesta nu seamănă cu precedentele. E mai rău.   Cînd te bate şi Victoria Brăneşti, nu mai poţi da vina pe programul greu din debutul sezonului. Nu se cade, mai ales cînd ai blazonul Universităţii. Mulţi învaţă din greşelile comise, nu şi oltenii. Bănia are nevoie de un şoc, iar Ţicleanu pare incapabil să-l producă. Despre Victor Piţurcă n-are sens să discutăm, cînd refrenul “Mititelu nu are bani” e pe buzele tuturor participanţilor la traficul primei ligi.
Universitatea mai poate pierde puncte, trist va fi dacă îşi va pierde şi publicul. Cu scaunele rupte, “Ion Oblemenco” e un templu ştirb. Fără spectatori, va fi un cimitir al amintirilor, o casă memorială. Vizitatorii vor auzi în căşti textul de prezentare: “Aici au fost scaune, aici au fost oameni. Aici a fost cîndva o mare echipă”.