Severin, episodul doi

CFR Cluj se întoarce la locul faptei. Craioveni, vă ţin picioarele?
Care e diferenţa dintre o echipă mare şi un cetăţean obişnuit al campionatului? Orgoliul! Nu trofeele, nici preşedinţii costumaţi în generali sovietici, cu salbe de medalii la gît. Orgoliul e combustibilul ce alimentează complicata maşinărie a unui club de fotbal cu pedigree. Joci sub presiunea amintirilor.

Dacă mîndria ar fi convertibilă în puncte, Craiova n-ar lipsi de pe podium. Procesul tehnologic n-a reuşit încă în Bănie. Nu e de mirare. Deşi e alintată “Ştiinţa”, echipa nu e condusă de oameni de ştiinţă. Transferul lui David Lopes a reaprins scînteia, Universitatea şi-a setat Europa League pe GPS. Dă-le oltenilor un fir de aţă şi-ţi vor broda o poveste frumoasă. Măcar după prima sa declaraţie, fundaşul brazilian a înţeles că Oltenia e patria tuturor posibilităţilor: “Îmi propun să joc cît mai bine, să dau maximum la fiecare meci şi să rămîn alături de echipă indiferent de situaţie”. Naufragiată pe Insula Eternei Speranţe, Craiova îşi scrie horoscopul în funcţie de maree.

Sorţii au fost generoşi cu Universitatea. Primul adversar e CFR Cluj. Ultima partidă ar  fi avut nevoie de un test poligraf, iar Mercedesul lui Mititelu s-a ales cu un parbriz nou. Desfăşurătorul a fost rocambolesc. 2-0, om în plus pentru juveţi, şi apoi o prăbuşire lentă şi jenantă. CFR mai comandă o vitrină pentru trofee, Universitatea joacă la ruleta promisiunilor. Sîmbătă, oltenii pot scăpa de povara unei înfrîngeri mai ruşinoase decît o indică scorul. Dincolo de bugete şi de achiziţii va decide orgoliul. Crampele musculare n-au ce căuta într-un joc al bărbaţilor.

 CFR s-a întărit evident, Bjelanovici şi Kivuvu vor provoca migrene rivalilor. Vorbim de o campanie de achiziţii eficientă. De ce? Pentru că fotbaliştii au fost recomandaţi de antrenorul Mandorlini, spre deosebire de anii în care Iuliu Mureşan şi diverşi impresari scriau agenda tehnicianului. Craiova n-a depăşit încă etapa preşedintelui-care-se pricepe-la-tot. Există şi un punct comun, ambele formaţii sînt vulnerabile în zona fundaşului stînga. Delegarea lui Alexandru Tudor pune şi ea gaz pe focul partidei. Craiova e păţită, Brad Pitt a ars-o chiar în meciul de cupă cu campioana, cînd lui Florin Costea i-a fost anulat un gol valabil. Să nu discutăm încă arbitrajul, sînt destui care au această sarcină în fişa postului.

După Supercupă, Iuliu Mureşan spunea că formaţia din Gruia are mentalitatea Stelei, varianta 1986. “Ştiinţa” nu are nevoie de implanturi de personalitate, trebuie să fie ea însăşi, chiar dacă joacă la Severin, într-un exil ce se prelungeşte prea mult.

35 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 35 DIEGO ARMANDO MARADONA on 24.07.10 at 10:59 pm

Alin Fornade on 23.07.10 at 11:17 am gica: O analiza obiectiva a partidei din sezonul trecut doar procuratura poate sa o faca. Simbata sa cistige cea mai buna echipa
:)))de acord Hai Aurul Brad!

# 34 DIEGO ARMANDO MARADONA on 24.07.10 at 10:57 pm

0-0

# 33 brandon on 24.07.10 at 4:23 pm

CRAIOVA - cfr , scor 3-1 !!! HAI CRAIOVA !!!!!!!

# 32 CSS on 24.07.10 at 4:26 am

@ PAUL

DA…..Alvaro Pereira,adus la CFR,a ajuns titular la FC Porto si in nationala Uruguay-ului…locul 4 la mondialul recent incheiat…apropo: CFR Cluj inca detine 20% din acest jucator.

# 31 @paul.o on 24.07.10 at 12:19 am

un exemplu chia de la CFR: Pereira

# 30 paul.o on 23.07.10 at 7:13 pm

In fiecare an auzim acelasi lucru , ca echipele “s-au intarit” cu tot felul de straini . A reusit vre-unul saltul intr-o liga mare din Europa sau in echipa sa nationala?

# 29 ipsilante on 23.07.10 at 12:30 pm

Dupa valoarea loturilor, valoarea antrenorului si prime, Stiinta-CFR : 0-3. Dupa orgolii, ambitii si declaratii, Stiinta-CFR: 2-1. Deci, pe total, Stiinta-CFR: 2-4.
Ma doare sufletul sa recunosc superioritatea adversarului, la toate capitolele, dar asta e! Un club vraiste si sarac, Stiinta, versus un club profi-organizat si bogat CFR! Ce pretentii poti sa emiti; nu-ti ramine decit sa te rogi ca milogul, de soarta…Poate, poate…

# 28 Alin Fornade on 23.07.10 at 11:17 am

gica: O analiza obiectiva a partidei din sezonul trecut doar procuratura poate sa o faca. Simbata sa cistige cea mai buna echipa

# 27 gica on 23.07.10 at 9:41 am

Se presupune ca un profesionist trebuie sa fie obiectiv…..Aline nu esti la Bumbesti -Livezeni s-o dai cu hei rupul!Articolele astea nu fac cinste nimanui,deci nici tie.
In momentul in care esti legat sufleteste de o formatie este greu sa scoti in evidenta detali tehnice sau lucruri obiective ….ai incercat sa faci o comparatie intre cele doua echipe?la orice nivel….mai scuti de acesta incercare penibila de a te trezi.Cu un astfel articol ai putea sa apari pe forumul Universitatii(oricare ar fi ea….)

# 26 vasile on 23.07.10 at 8:14 am

locuies in tulcea sint valcean de origine am facut scoala in craiova am participat la construirea stadionului -ion oblemenco am vazut marii jucatori ai craiovei dar in ultimi 10 ani -stinta a ajuns o echipa de mana a-2 a care se lupta sa scape de retrogradare la meciul cu c.f.r cluj atit au putut iar acum in primul meci va fi la fel adica vor piede clujul este o forta sa nu fim xenofobi clujul este echipa romaneasca nu are niciun jucator ungur in lot care este mai buna sa cistige apropo de arbitraje nu cred ca -clujul a fost ajutata de arbitri mai mult ca steua sau dinamo

# 25 GEO_33 on 23.07.10 at 12:50 am

elore cfr sambata victorie!!!!!!!!!!!!!!!!
FORZA STIINTA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
2-0 M. COSTEA si PREPELITA

# 24 unu on 22.07.10 at 9:40 pm

CFR isi va fura cel putin 2 goluri. va mananca Mihai costea, o sa va ia fundasii la alergat pana o sa-i ameteasca. in viata voastra nu veti avea un atacant ca mihai. Respect CFR Cluj pentru ca au organizare decenta dar U Craiova este o stare de spirit cum nu a fost niciodata la Cluj. Oltenii mei au crescut, asta este anul lor. Toate transferurile voastre nu fac cat Lung+Dananae+Prepe+Costea. Abia astept sa va punem cu botul pe labe ca prea v-ati luat-o in cap.

# 23 dakota on 22.07.10 at 9:39 pm

de data asta nu-i mai scapa nimic ,nici chiar transferurile asa trambitate,toti vorbiti de achizitiile CFR-ului dar nimeni nu vorbeste de jucatorii care au venit la Craiova si ca lotul este mai omogen,de data asta nu-i mai scapa nici Brad Pitt,FORZA CRAIOVA

# 22 criticul on 22.07.10 at 6:06 pm

cele,nu cere,scuze pentru greseala.

# 21 criticul on 22.07.10 at 6:05 pm

Vedem noi care dintre cere doua echipe se va impune. Sunt craiovist si as dori evident ca Stiinta sa castige acest meci ,dar data fiind valoarea celor doua loturi la ora actuala+arbitrajele pro-C.F.R.prima sansa o au cei de la C.F.R.Pentru noi un egal ar fi destul de bun,in acest inceput de campionat.

# 20 name on 22.07.10 at 5:47 pm

@turcul .. ai zis bine: “din pacate sunt stelist … ” - gura pacatosului adevar graieste :)) e totusi bine ca realizezi ca a fi stelist e un pacat, iar a fi stelist (dinamovist sau rapidist) si oltean e chiar o abominatie

# 19 itmh on 22.07.10 at 4:07 pm

cfr-ul nu are meciuri in campionatul romaniei,cate are craiova in cupele europene.este pt toti fani inchipuiti ai cfr-ului care uita ca pana acum trei ani,nu reuseau sa stranga 100 de fani la meciuri.

# 18 ion pop on 22.07.10 at 1:49 pm

prezenta unei echipe ca si stiinta craiova in prima divizie este jenanta. in ultimii 10-15 ani nu fac decat sa se laude, sa promita, sa ameninte, sa s evaite, iar cand vine vorba de rezultate sunt un mare zero barat. asa ca, paznici de noapte care mor ziua, asa cum este mititelu, s-au mai vazut destui pe la noi. daca vor scapa cu o infrangere la 2 goluri, juvetii sa fie multumiti.

# 17 turcul on 22.07.10 at 1:17 pm

din pacate sunt stelist si am fost la meci ( fiind din Severin) Din minutul 60 cu om in plus Craiovenii se aparau in terenul lor. Clujenii au schimbat sistemul si au jucat cu trei fundasi. Nu s-a simtit omul in plus pentru-ca Craiova nu a mai atacat. Urmariti traseul arbitrului ovidiu hategan - 11 m cu U cluj, 11m cu universitatea in min 90. Cauta-ti bilantul Stelei cu Hategan la centru!!! A fost delegat la meciul cu U Cluj. Din fericire anul asta Steaua are ECHIPA.

# 16 Valyk on 22.07.10 at 11:15 am

Din marea echipa a Craiovei a ramas doar amintirea, foarte multi suporteri actuali nici nu au apucat sa ii vada jucand pe cei care alcatuiau Craiova Maxima. Este un meci artificial umflat de catre presa datorita masei inca mari si orgolioase de suporteri olteni. Daca fotbal nu prea avem sanse sa vedem macar sa intaratam putin suporterii. Sa fim seriosi si realisti, nu poti cere prea multe unei echipe, oricat de ambitioase, care abia a scapat de retrogadare in ultimele sezoane si chiar a facut un stagiu de B, in fata echipei care are 2 titluri in 3 ani, evolutii onorabile in liga si face investitii serioase la toate nivelurile. Este ca si cum inaintea unui meci din cupa angliei intre Manchester si Leeds cineva le-ar da o sansa celor de la Leeds doar pentru ca au fost candva in fruntea europei. NU sunt suporter al CFR-ului dar nu pot sa nu remarc o echipa care face investitii la toate nivelurile (infrastructura, juniori, echipa mare) si ofera un mediu profesionist atipic pentru campionatul intern. Oricat de ajutata ar fi in competitia interna daca trecea ca gasca prin apa ajutata de arbitri si non-combatul adversarelor nu castiga la Roma si nu facea egal cu Chelsea, li se inmuiau picioarele si luau 5-0 din prima repriza. Sa nu uitam episoadele jenante oferite de echipele noastre in cupele europene si chiar de performanta Stelei de a obtine minimul de puncte in liga ani la rand cand deja incepusem sa credem ca mai mult de 3 puncte nu ai cum sa faci decat daca te cheama Real sau Barcelona.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.