June 2010 ↓

Îl privim pe Maradona şi ne gîndim la tizul său din Carpaţi

 Argentinienii s-au încălzit greu cu Mexicul, apoi au accelerat ritmul de parcă vuvuzelele le-ar fi cîntat  imnul, cu acel crescendo fabulos, cînd inima preia controlul total. Şi fără Rosetti, Mexicul nu scăpa de ghilotina alb-albastră. Picioarele lui Messi, ce poartă autograful lui Torrado, pot depune mărturie.

Diego e omul momentului. Camerele îi urmăresc fiecare mişcare, nu ratează nici un gest. Maradona e one man show. E pasional cînd îşi îmbrăţişează jucătorii, vanitos cînd priveşte meciul, sentimental cînd vine la conferinţa de presă cu ochelarii de soare primiţi cadou, nebun cînd se războieşte cu presa şi cu Pele, uimitor cînd jonglează cu mingea la antrenamente şi, uneori, chiar şi în cursul partidelor. E unic. Trăieşte, nu joacă teatru. E controversat aşa cum, la început, era şi tangoul, considerat prea senzual de lumea bună.

Am avut şi noi un Maradona. Îl alintam “Maradona din Carpaţi”. De ce Hagi fotbalistul n-a putut fi concurat de Hagi antrenorul? I-au lipsit Messi, Tevez şi Higuain? Îi avea pe Gică Popescu, Adrian Ilie şi Mutu.  Şi Gică a fost contestat, şi “Regele” stîrnise polemici cînd ne-a cerut să-i ridicăm o statuie. Nici Maradona nu a început de jos munca. Hagi a pregătit naţionala să atace mereu, să nu facă pasul înapoi şi asta ne-a costat în barajul cu Slovenia. Diego a fost mai inspirat la schimbări. Mario Bolatti a înscris golul calificării în finalul întîlnirii cu Uruguay, iar “El Loco” Palermo a marcat în ultimele secunde ale partidei cu Peru şi n-a ratat nici şansa oferită cu Grecia. “Maradona din Carpaţi” a mizat aiurea pe Lăcustă şi pe Pîrvu. Apoi a pariat cu ochii închişi pe finul Gigi.

Ar mai fi ceva. Personalitatea “Butoiaşului atomic” nu a sufocat grupul. E principalul atu al Argentinei. Tevez şi colegii săi vin după un sezon epuizant şi motivaţia este energizantul unei competiţii ce nu asigură banii de salarii. Foştii elevi se plîngeau că nu înţeleg indicaţiile lui Hagi şi că Gică îşi pierde răbdarea cînd greşesc o execuţie la antrenament. “Lua mingea şi trimitea o diagonală de 50 de metri, exact la omul liber. “Aşa se face!!”, ne atenţiona sever. Dar aşa poţi doar tu, Gică!!!”. L-am văzut pe Diego ascultînd atent sfaturile staff-ului său, Hagi s-a înconjurat de servanţi. În plus, relaţia cu fraţii Becali a stîrnit mereu suspiciuni în privinţa selecţiei.

Îl aşteptăm pe Hagi. Academia are deja cursanţi, copiii cresc frumos. “Regele” merită o revanşă, a avut răgazul să-şi înţeleagă erorile. E nevoie de orgoliul său într-un fotbal populat cu antrenori unşi cu toate alifiile vieţii. Ce zici, Gică, intri iar în joc?

La Roma şi zidurile plîng. O capitală şi o naţională de nerecunoscut

Dacă aţi vizitat recent Roma, sigur le-aţi remarcat. Bougainvillea, floarea de hîrtie, ce colorează terasele şi zîmbeşte turiştilor, nu le-a putut masca. Sînt peste tot. Pe vagoanele de metrou, pe garaje, pe zidurile străduţelor ce te conduc spre Fontana di Trevi, pe clădirile istorice. În alb şi negru sau vopsite strident. Portrete, mesaje de stînga sau pur şi simplu mîzgălituri, mînjite rapid de teama carabinierilor. De la Epoca Romană la Epoca Graffiti. O capitală fardată ţipător. Sînt în jur de 3.500 de “artişti” stradali la Roma. Majoritatea mesajelor ce se pot descifra sînt scrise în engleză, nu în italiană, semn că trendul, la fel ca în fotbal, nu e dat de fostul imperiu. Sociologii explică fenomenul prin revolta tinerilor rămaşi fără un loc de muncă din cauza crizei.

Falimentul “Squadrei azzurra”, care a fost codaşa grupei, întrecută pînă şi de Noua Zeelandă, a provocat indignare în Peninsulă. Suporterii furioşi cer o schimbare profundă, vor ca fotbaliştilor italieni să li se permită să-şi practice meseria în Serie A. Nu uitaţi că Inter Milano a cîştigat Liga Campionilor folosind numai străini. Mario Balotelli intra la trecerea timpului, Materazzi juca rolul unui antrenor secund. În lotul campioanei Europei sînt doar şase italieni! Dar dacă statistica indică şi lipsa valorilor autohtone? Pe cine a uitat Lippi acasă? Pe Cassano, Perrotta, Balotelli, Toni şi lista se închide.

“Roma e murdară şi desfigurată de graffiti”, remarca Silvio Berlusconi. În Africa de Sud, “Squadra azzurra” a semănat cu o mîzgălitură semnată de mîna tremurîndă a lui Marcelo Lippi. Blegi, nu cinici, o ruşine de echipă. Pentru prima oară, după acel 1-4 cu Brazilia lui Pele din 1970, Italia a încasat trei goluri într-un meci de campionat mondial. O umilinţă ce se va şterge mai greu decît autografele lăsate pe ziduri de sprayurile colorate.

Un gînd ne-a urmărit insistent văzînd suferinţa lui Cannavaro. Cum s-ar fi descurcat România în locul Slovaciei? Am fi avut tupeul lui Vittek, vreun jucător care să centreze ca Stoch, un lider ca Hamsik? Sau am fi plecat capul, că poate nu ni-l va tăia sabia lui Traian? Aveam oricum o scuză, Mutu era suspendat. Răspunsurile sînt la Răzvan Lucescu, criticat deseori că mizează pe foştii săi elevi cu rîvna cu care Lippi apela la fotbaliştii lui Juventus.

E ora curăţeniei. La Roma, autorităţile încearcă zadarnic să demachieze clădirile, în fotbal timpul nu are răbdare. Urmează preliminariile pentru Euro, cu un alt selecţioner, Cesare Prandelli, chemat să-i redea Italiei identitatea pierdută.

Craiova şi-a ales antrenorul cu care vrea să răstoarne clasamentul

“Daţi-mi un punct de sprijin şi voi urni pămîntul din loc”. Oltenii au adaptat afirmaţia lui Arhimede: “Daţi-ne un antrenor bun şi vom răsturna clasamentul”. Rînd pe rînd, Piţurcă, Sabău, Conceicao, Ştefan Stoica, Balbo şi Ionuţ Popa, scuze celor pe care i-am uitat, n-au trecut testul încrederii. Noaptea tîrziu, Adrian Mititelu a anunţat pe blog numele tehnicianului menit să stabilizeze ritmul cardiac al tribunei: Aurică Ţicleanu! Hmmm…

Dacă n-are bani de transferuri, patronul Craiovei ciupeşte coarda sensibilă. Geolgău-preşedinte, Ţicleanu-antrenor, Lung - secund sînt mutări menite să reducă nivelul fonic al protestelor fanilor amăgiţi că următorul campionat va fi, în sfîrşit, cel al revanşei. Bloggerul Mititelu e mai tare ca politicienii. Parlamentarii îşi îmbrobodesc alegătorii din patru în patru ani, pe cînd finanţatorul “Ştiinţei” îi duce cu zăhărelul pe suporteri la fiecare start de sezon.

Fotbaliştilor, care au cerut să fie înlocuiţi din cauza crampelor musculare în ciudatul meci cu CFR Cluj, nu le putem explica cine a fost Ţicleanu. Nu era genul de sportiv care să se dea lovit. La Kaiserslautern, de pildă, a intrat pe teren nerefăcut complet după operaţia suferită la ochi. Scorul era 3-0 pentru germani. “Linia noastră de mijloc, trecută de 30 de ani, nu făcea faţă ritmului nemţilor. Nea Tică Oţet m-a intrebat dacă văd mingea. I-am spus că da şi m-a băgat în teren”, a povestit Ţicleanu. N-a fost uşor. Purta lentile de contact şi, uneori, vedea două mingi pe gazon. S-a terminat 3-2. Tot Ţicleanu a marcat primul gol al Craiovei Maxima în returul cu Bordeaux, unde jucau Tigana, Giresse şi amicul Domenech.

Fişa antrenorului Ţicleanu e cît un pomelnic. A început la UTA şi a ajuns pînă în Kuweit sau Bangladesh. A trecut şi pe la Universitatea, în 1994, unde n-a rezistat decît două etape, după ce şi în partidele amicale echipa suferise crunt. L-a înlocuit Piţurcă şi “juveţii” au tras cortina de pe locul doi. Acum, Piţurcă a ales Steaua. Universitatea nu mai oferă garanţii pentru performanţă. “Ştiinţa” e un poligon de încercare pentru directorul tehnic Sandu Tăbîrcă, tacticianul ce era să-l retrogradeze pe Jean Pădureanu. Antrenorul Ţicleanu are puţin din Cornel Dinu. Vocabular, prestanţă scenică, ştiinţa fotbalului. Ceva i-a lipsit mereu să lege vorbele de fapte. Cît va rezista Ţicleanu?

Povestea Universităţii e frumoasă, însă prezentul nu e narabil. “Nu ştiam mare lucru despre Universitatea Craiova”, a recunoscut bulgarul Emil Gargorov. Poate că Ţicleanu va scrie prefaţa unui nou roman de aventuri. Iar sîntem naivi?

Selecţionerul nostru nu crede în fantome. Franţa lui Domenech i s-a părut puternică

“Franţa mi s-a părut aceeaşi dintotdeauna. O echipă puternică, bine aşezată în teren”. Răzvan Lucescu citeşte Mondialul cu ochiul specialistului. Priveşte dincolo de rezultate. Probabil că a avut un şoc cînd a lecturat rîndurile obraznice din presa franceză. “Impostorilor!”, “Acest meci a arătat că există trompete şi mai mari decît vuvuzelele din tribune”, “Întreaga ţară contemplă un cîmp de ruine: echipa sa naţională”, scria “L’Equipe după înfrîngerea cu Mexicul. “France Soir” a văzut un “grup minat de clanuri”, iar “Le Parisien” a scris sentinţa: “Nu merită decît dispreţ”. Domnule Lucescu, asta e o presă de doi euro!

Preşedintele forului din Hexagon, Jean-Pierre Escalettes, ales cu 92% din voturi, l-a creditat pe Domenech în pofida evidenţei. Şi la Europenele din 2008 am asistat la o paradă a figurinelor din ceară. Statuetele semănau izbitor cu Ribery şi Anelka. O armată de personalităţi fără personalitate. Păpuşile nu aveau viaţă, s-a tras repede cortina. Doar un profesionist, de anvergura lui Răzvan Lucescu, ne-ar putea explica de ce Domenech n-a fost trimis la Muzeul Tristelor Amintiri. Şi Mircea Sandu a pierdut startul, Piţurcă atinsese punctul critic, dar “Naşul” s-a mişcat mai repede decît omologul său. În schimb, Domenech a rămas să-şi termine treaba, ca un funcţionar conştiincios. Rezemat de stîlpul ce susţine banca de rezerve, aducea cu un angajat de la pompe funebre, ce asistă, fără să tresară, la îmbălsămarea cadavrului.

Ce şansă am avut! Ne-am speriat de nişte umbre. Am fost prea politicoşi. Era suficient să ridicăm capetele din pămînt. Cu un pic de curaj, n-am fi rămas doar cu trei remize, i-am fi jumulit pe cocoşi! Schimbăm echipamentul, nu şi năravul. Ni se spune mereu că nu sîntem Italia sau Brazilia. Dar încercăm măcar să ne depăşim condiţia? Grecia şi Danemarca au cîştigat Campionatul European fără să aibă pedigree.

Ne vom reîntîlni cu amicii noştri. Va fi un alt antrenor, o altă trupă, o altă grupă. Nu vor mai fi la fel de slabi, aşa cum îşi dorea tardiv Marica. Am pierdut liftul spre vîrful Turnului Eiffel. Vom sta din nou la rînd. Turnul e acelaşi dintotdeauna, bine aşezat în teren. Cînd Răzvan va pregăti meciul din toamnă, să nu uite să explice grupului din vestiar că uriaşul, nelipsit din albumul fiecărui turist ce vizitează Parisul, nu ar fi stat la taclale cu norii fără inovaţia inginerului Gheorghe Pănculescu şi fără oţelul produs la Reşiţa. Înainte să ne vedem lungul nasului, haideţi să ne privim adversarii în ochi!

Uruguayul i-a răzbunat pe microbiştii şicanaţi de vuvuzele

Africa de Sud a intrat in istorie. E prima gazdă a Cupei Mondiale ce fluieră a pagubă după numai două meciuri. Vuvuzelele sînt acoperite de strigătul disperării: Tsha-ba-la-la!  Parcul Naţional Kruger oferă mai multă adrenalină decît Bafana-Bafana. Brazilianului Parreira i-au lipsit Bebeto şi Romario, condimentele din 1994. În Africa de Sud a pus în fiertură ce a găsit, după gust.

Uruguay e un oaspete nepoliticos. Îl primeşti la masă şi te dă afară din casă. În 1950 a îndoliat Brazilia, acum a pregătit scara de incendiu pentru galben-verzi. Vuvuzelele au amuţit cîteva secunde. Le-a tăiat piuitul Diego Forlan. Primul gol a fost ca un pahar de apă rece după o zi toridă. Tonic şi revigorant într-o competiţie searbădă. Mingea a zburat de pe trambulina Mokoena, apoi a coborît şi a ciupit transversala. Pardon! Să nu fie cu supărare, e doar un joc. Priviţi drapelul Uruguayului, cu soarele desenat într-un colţ, încît să ai senzaţia că îţi trage cu ochiul.

Forlan a bifat şi prima dublă a Mondialului, din penalty, şutînd sus, unde mănuşile portarului nu pot să ajungă. Două goluri ca în finala cîştigată cu Atletico Madrid. E anul lui Forlan, atacantul care a făcut senzaţie şi cu muşchii săi migălos lucraţi la sală. Îi lipseşte Kun Aguero, dar Suarez încearcă să-şi potrivească paşii. Cu ochii pe Messi şi Ronaldo, să nu-l neglijăm pe decarul ce a încălţat de două ori “Gheata de Aur”. Aduce cu argentinianul Caniggia, graţie buclelor blonde, dar nu e doar un finalizator. Aţi remarcat schema pregătită pentru căpitanul Lugano, ce venea la colţul lung? Sau pasa pentru Suarez din care a ieşit golul lui Alvaro Pereira, fostul jucător al CFR-ului Cluj? Mersi, Alvaro, aşa am fost şi noi un pic pe la Mondiale.

Pentru Forlan e în primul rînd o obligaţie de familie. Tatăl, Pablo, a participat la turneele finale din 1966 şi 1974. Bunicul, Juan Carlo Corazo, a fost antrenorul naţionalei la Mondialul din Chile. Apoi e o datorie faţă de fanii ce aşteaptă încă o minune. Pentru că e un miracol ca o ţară cu doar trei milioane de locuitori să aibă în palmares două trofee. Cu un antrenor ca Oscar Tabarez, ce a stat şi pe banca lui AC Milan, şi cu vîrful la care a renunţat prea repede Alex Ferguson, Uruguayul e un concurent interesant. Dacă favoritele v-au dezamăgit, urmăriţi-l pe Forlan.

Credeţi în miracole? Reconstrucţia Stelei începe cu fostul căpitan al Craiovei

Steaua pleacă la drum cu frîna de mînă trasă. După zeci de liste şi colocvii, tratative şi transferuri semnate cu cerneală simpatică, a venit şi prima lovitură. Viteziştii reduc ritmul să-i ajungă Dorel Stoica. În valiza cu care s-a întors de la Al Ettifaq n-a încăput nici o viteză în plus. Despre tacklinguri, mai bine nu-l întrebaţi. E internaţional, munca de jos e doar pentru Dorel cel din reclame.

Tudorel Stoica-Meme Stoica-Dorel Stoica. Tradiţia obligă. Stoica nu e un fotbalist chiar rău. Are plasament, ştie jocul, îi reuşesc pasele lungi şi, uneori, şuturile de la distanţă. Poate evolua atît ca fundaş central, cît şi ca mijlocaş defensiv. Pentru cardiaci preferăm a doua variantă. La Craiova a fost căpitan. Bine, “Căpitan” nu era o poreclă, deşi, pentru Dorel, banderola avea valoarea unui macrameu aruncat pe braţ. N-a fost un lider, ci un decan de vîrstă. Părea de multe ori absent, fără chef, îi lipsea scînteia specifică unei zone vulcanice. Era des apostrofat de public pentru indolenţă. Măcar din acest punct de vedere, va scăpa de presiune în Ghencea, unde Gigi Becali este clientul tribunelor.

Mutarea are iz de telenovelă. Şi cînd a fost achiziţionat “Lotul Caracal”, Dorel a parcat ultimul în Bănie. Optase pentru Pandurii, proaspăt promovată, dar a fost nevoit să îmbrace alt echipament alb-albastru. Acum, Mititelu i-a fixat o clauză de un milion de euro pentru piaţa internă şi l-a înţepat printr-un comunicat acid. “Dacă nu mai am loc de muncă în străinătate, ce să fac, să mă apuc de furat?”, declara Dorel pentru ProTV. Tare, nu? Dragă Dorele, dacă şuţii ar fi la fel de sprinteni, n-am avea locuri în puşcării. Dar dacă totul nu e decît o abureală, menită să-i liniştească pe fanii “Ştiinţei”? Mititelu va fi absolvit, trădătorul e Dorel Stoica. Preşedintele Universităţii nu a vîndut jucători hainului Bucureşti, băieţii au plecat liberi, rupînd cu dinţii clauzele. Aşa s-a dus Andrei Ionescu, l-a urmat Bornescu, acum e rîndul lui Dorel.

Craiova n-are de ce să sufere. A pierdut echipe întregi, au înşelat-o fotbalişti cu şcoala făcută la zi. Drama Universităţii e că a ajuns să facă o sărbătoare dintr-o salvare de la retrogradare şi că promisiunile înlocuiesc garanţiile bancare. Tînguirile sau protestele asezonate cu dansul pinguinului nu-şi au rostul. Lucrurile sînt simple. Un profesionist a ales un club profesionist unde va lucra cu antrenorul ce l-a convocat la naţională. Steaua ridică mănuşa aruncată de CFR şi pregăteşte revanşa. De ce zîmbiţi? Mai ştiţi ceva de Piţurcă?

Mingea poate schimba vieţi. Dacă nu credeţi, întrebaţi-l pe Cornel Gocescu

“Sportul mă ajută să lucrez în echipă, să-i încurajez pe alţii, să fiu încurajat. Fotbalul mă învaţă să pierd, să cîştig, să nu mă supăr. Practic, asta e viaţa”. Cornel Gocescu nu e un filosof. N-are studii înalte şi nici rău de înălţime. Era pregătit să intre în case prin acoperiş sau prin balcon. I se spunea “Spiderman” pentru agilitatea sa. A dat lovituri în Franţa, Germania şi Austria. Pînă într-o zi, cînd mafia cecenă a vrut să-l racoleze la Nisa şi s-a speriat. A revenit acasă, s-a înscris în programul “Teen Challenge” din Bucureşti. De acolo a fost selecţionat de Mihai Rosuş pentru “Homeless World Cup”, competiţie găzduită de Milano în toamna trecută.

Fotbalul îi oferea şansa să se reintegreze. A reînvăţat să respecte regulile şi un program strict pentru un tînăr condus pînă mai ieri de instinct. Nimeni nu-l privea cu subînţeles. Mingea era liantul ce unea sufletele şi dribla barierele sociale. Prezenţa Cupei Mondiale veritabile la turneul oamenilor străzii de la Milano n-a fost doar gest de generozitate. Era un mesaj. Nu există două lumi, ci una singură. Să nu mai ţinem ochii închişi. Trofeul, din aur de 18 carate, a fost supravegheat de un singur paznic, în timp ce la Bucureşti, cîteva luni mai tîrziu, era escortat de huidumele de la BGS cu glonţ pe ţeavă. Cornel s-a pozat cu trofeul, l-a sărutat, l-a mîngîiat, s-a făcut o excepţie de la protocolul ce prevede că acest privilegiu este rezervat doar campionilor mondiali.

Mulţi n-au fost de acord cu decizia lui Blatter de a organiza Cupa Mondială în Africa de Sud. Citim zilnic despre jafuri, ne minunăm de elefanţii care taie calea autovehiculelor ce transportă echipele. Uităm că din buzunarele noastre dispar în fiecare minut bani, subtilizaţi de clientela politică. În loc de elefanţi sau girafe, pe stradă trece Nuţu Cămătaru, călare pe un roib, iar gorilele opresc circulaţia să galopeze şeful. Ovidiu Ioaniţoaia a aşteptat trei ore pentru o acreditare. La Deva, un pensionar a stat trei ore la coadă să primească ştampilele necesare pentru a-şi putea ridica medicamentele.

E ora bucuriei. Africa de Sud va stabili legături economice, va avea încasări din turism, va beneficia de infrastructura creată pentru acest Mondial. “O minge poate schimba lumea”, a fost sloganul milanez. Se vor schimba şi destine in Africa de Sud. “Sportul m-a ajutat să am o altă perspectivă a vieţii”. Pe Cornel îl puteţi găsi la Marriott, unde face curăţenie în bucătăria unui restaurant. S-a logodit şi aşteaptă nunta. Înaintea sărutului iubitei, a fost sărutul Cupei Mondiale.

De 20 de ani Argentina n-a mai ajuns în finală. E timpul să-l uite pe Brehme

Maradona sau Messi? Mondialul propune un armistiţiu. Maradona şi Messi sînt în aceeaşi echipă. Au trecut 20 de ani de cînd Argentina încheia plîngînd ultima finală. Lacrimi provocate de arbitrul mexican Edgardo Codesal Mendez, care a fluierat aiurea un penalty la un duel Sensini- Rudi Völler. Brehme l-a păcălit pe Sergio Goicoechea, intrat pe scara de serviciu în poartă după ce Pumpido şi-a fracturat degetele.

N-a fost 11 metri, dar a fost o lovitură de pedeapsă. Pedeapsă pentru “Mîna lui Dumnezeu” din Mexic, pentru că Maradona le stricase şi italienilor festinul, eliminînd “squadra azzurra” chiar la Napoli. Lacrimile au fost precedate de furie, înaintea partidei cu Brazilia, cînd fanii veniţi de la Rio au huiduit imnul Argentinei. Rar l-aţi văzut pe Diego atît de îndîrjit. Camerele l-au surprins cînd primise declaraţia de război. Nu mai era doar un simplu joc, era o problemă de orgoliu naţional pentru mijlocaşul fascinat de Fidel Castro. Brazilia ataca furibund, Argentina “otrăvea” bidonul cu apă oferit lui Branco. Spre final, Maradona a luat mîna de pe semnalul de alarmă şi a trecut printre brazilieni ca un călător grăbit să-şi salute amicul din celălalt capăt al vagonului, să-i povestească un banc sec. Nu putea să-l confunde, cu pletele sale blonde. Caniggia a priceput poanta şi a taxat cinic impertinenţa suporterilor. Brazilienii au plecat capetele: “Cum să-l opreşti pe Diego?”.

“Cum să-l opreşti pe Messi?” e una dintre întrebările Mondialului african. Cu Diego în vestiar, Argentina va fi sigur o echipă motivată. Dar şi bine pregătită? Cîrcotaşii susţin că Messi va fi blocat chiar de Maradona. “Nu e încă antrenor”, observase Hagi. Calificarea obţinută cu emoţii, lipsa experienţei, renunţarea la Cambiasso, încăpăţînarea de a-l folosi pe Veron îi oferă argumente “Regelui”. Dacă judecăm la rece, Maradona e o soluţie sinucigaşă. Nici un absolvent de Coverciano nu poate explica însă golul fabulos cu Anglia din 1986. “Duce o cruce foarte grea în spate, numele de Maradona”, l-a apărat scriitorul uruguayan Eduardo Galeano, într-un interviu din “Corriere dello Sport”.

Pentru acelaşi Galeano, rolul antrenorului este hiperbolizat. Pînă la urmă, dincolo de tactică, totul se reduce la o palmă peste spate, însoţită de urarea “Noroc, băieţi!”. Mourinho are dreptul la recurs, Maradona îi va mai şopti ceva lui Messi la ieşirea pe gazon:”Răzbună-mi lacrimile! Să nu te întorci plîngînd”.

Tîrgu Mureş e în prima ligă. “U” Cluj aşteaptă la masa verde

18 ani. Tîrgu Mureş s-a ghidat după calendarul brucanian. Oraşul ardelean s-a reaşezat pe harta fotbalistică. Au trecut prea mulţi ani fără ASA, retrogradată în 1992 şi îngropată în 2007. Va mai trece apă pe Mureş pînă cînd vom revedea fosta echipă a lui Ladislau Boloni. Pe scenă a intrat acum FCM Tîrgu Mureş, un Făt-Frumos portocaliu, care a ars etapele pentru a ostoi setea localnicilor. Clubul, sprijinit de municipalitate, s-a înfiinţat în urmă cu doi ani şi a intrat direct în liga secundă cumpărînd locul Unirii Sînnicolau.

În timp ce arena “Ladislau Boloni” e în paragină, pe stadionul “Trans-Sil” s-au adunat, meci de meci, în jur de 2.000 de spectatori, o medie foarte bună pentru statistica anemică din eşalonul secund. Vancea şi Dan Roman nu vă spun mare lucru. Nu e o formaţie de vedete. Cel mai cunoscut nume e cel al antrenorului Adrian Falub, care l-a înlocuit pe Cosmin Bodea înaintea etapei a 28-a, pentru a-şi trece în CV a treia promovare. E un nou pariu pentru Falub. Pînă acum n-a prins ultimul fluier în prima ligă.

Dacă ultima impresie contează, “U” Cluj nu poate savura pe deplin o promovare obţinută după o dublă la masa verde cu CS Otopeni şi FC Argeş. Paragrafele din regulament au înlocuit emoţiile. Avem goluri cu autor necunoscut. Sau nu? Ce spune Dacia Mioveni? Oficial, clujenilor le merge bine. Neoficial, Universitatea e subiect de băşcălie printre microbişti şi e pusă sub tirul semnelor de întrebare. “U” nu este vinovată pentru fragilitatea financiară a competiţiei în care Drobeta, Jiul şi CFR Timişoara n-au avut bani să traverseze campionatul. Nostalgicii nu mai au primul cuvînt în peluză. Un sondaj, iniţiat pe site-ul ucluj.ro, relevă că epoca romantică a trecut. 56% dintre suporterii ce au răspuns vor promovarea cu orice preţ. Fanii nu sînt naivi. După atîtea contre încasate de Universitatea, manevrele sînt acceptate: “Dacă alţii fac, noi sîntem mai proşti?”. Nu, dar “U” a supravieţuit fiindcă a fost altfel.

Florian Walter este suspectul de serviciu.”Important e să nu se piardă spiritul. I-am spus şi patronului Florian Walter”, avertiza istoricul Gheorghe Bodea. Fostul acţionar dinamovist e un tip pragmatic. A ales mereu afacerile profitabile cu statul, să nu fie prins în ofsaid de blocajul financiar. Pentru Walter va urma testul încrederii, întîlnirea cu Dinamo. “U” a fost membru cotizant în “Cooperativa” dinamovistă, a trăit şi ruşinea reciprocităţilor din epoca Bagiu. Dacă vom vedea cîini cu “şepci roşii” în coadă, Walter trebuie să fugă cu prima maşină de gunoi.

Urna nu scapă turma de critici. România rămîne de căruţă

Sepsi e nemulţumit. Pietonul ce încurcă traficul pe banda stîngă a Naţionalei a răbufnit. N-a erupt pe teren, cum ne-am fi dorit. Lava s-a revărsat în presă, inflamînd site-urile. “Ne deranjează că sîntem comparaţi mereu cu Generaţia de Aur”. Laszlo are dreptate. Nu avem ce compara. Între pasele lui Hagi şi schimonoselile mijlocaşilor de azi e o distanţă la fel de mare ca între Luduşul lui Sepsi şi Lvov. Nu sîntem mai răutăcioşi decît Deac, zmeul antrenamentelor, care-l ironiza pe Silviu Lung jr. că a moştenit precizia fostului portar al Craiovei Maxima la loviturile de pedeapsă. Îl scuzăm fiindcă e blond.

Sepsi se plînge că echipa de azi e mai mediatizată decît trupa lui Belodedici. Să nu uiţi, dragă Laszlo, că Răducioiu este persiflat şi acum din cauza accentului italian. Pentru Florin au vorbit însă golurile. Restul era cancan. Nici lui Lobonţ nu-i prinde bine expunerea prelungită pe bancă. “Corriere dello Sport” scria, în numărul de luni, că AS Roma nu vrea să plătească 1,5 milioane de euro pentru o rezervă cînd poate lua gratis un goalkeeper. Convocarea lui Bogdan rămîne o dilemă. O mînă de ajutor a selecţionerului sau un mesaj de pace pentru Giovanni, ce urmează să negocieze cu Rosella Sensi? Sensi, nu Sepsi, să fim bine înţeleşi. Laszlo e în asentimentul publicului. Dacă s-ar organiza un sondaj cu întrebarea “Vreţi să fie televizate amicalele cu Honduras şi Macedonia?”, probabil că răspunsul “Nu” ar aduna cele mai multe voturi.

Cu ameţiţii ăştia nu aveam ce căuta la Mondiale. Am fi auzit în fiecare zi că România nu e Brazilia să cîştige vreun meci. Calificarea din grupă? Păi am uitat ce contract are Căpcăunovici în Anglia? Ar înghiţi un club de la noi cu fiţe cu tot. “Ce ne lipseşte? Ne lipsesc multe, să nu uităm că sîntem din toate punctele de vedere în urna a 3-a valorică”, a comentat Răzvan Lucescu, fără să ne explice dacă şi antrenorii au loc în urnă.

Băieţii mai au un vis. Să-i critice doar cei care au dat cu piciorul în minge. “O să te audă colegii mei! O să te audă!”, a sărit Elena Ceauşescu după ce judecătorul Gică Popa  punctase că am trăit într-o ţară în care o analfabetă a devenit academician. Prea multe discuţii pentru nişte vorbe în vînt? Preşedintele Germaniei a demisionat din cauza unei declaraţii. Dar noi nu sîntem Germania, iar băieţii în roşu ştiu fotbal cum ştia şi tovarăşa Elena ce sînt polimerii.