May 2010 ↓

Despre una din marile “lovituri”: Andone la Dinamo

E panaceul universal. Scuza cea mai la îndemînă şi luminiţa de la capătul vestiarului. Clişeul de adormit tribuna. Andone n-a găsit altă rimă: “La Dinamo mă simt mai dorit decît la Rapid, e un proiect pe termen lung”. Un proiect? Aşa da! Am înţeles. Oferta era de nerefuzat. Dacă mărturisea că Giuleştiul a fost doar o haltă în carieră sau că nu-l înghite pe Dinu Vamă, nu mai era Ando cel simpatic. Astfel că “Fălcosul” a dat-o pe glumă. Cică ar fi semnat pe loc cu Rapid dacă venea Meme. Tare, nu-i aşa? A mai scos o poantă la fel de savuroasă. I-a scris lui George Copos o listă cu 15 jucători şi i-a şoptit, muşcîndu-şi probabil buzele să nu se prăpădească de rîs, că s-ar mulţumi şi cu 6 dintre cei nominalizaţi. Am auzit însă şi un banc prost. Că i-ar fi spus lui Copos că Helder e prea scump pentru Rapid. Şi brazilianul e acum la Dinamo. Pam! Pam!

Nu ştim care e păcăleala mai mare. “Proiectul” despre care vorbeşte Dinamo în fiecare an sau mitul salvatorului Andone. Tăiaţi episoadele Dinamo şi CFR din CV-ul fostului internaţional şi veţi rămîne cu o foaie albă. Nici o performanţă în rest, acasă sau în deplasare, în Bulgaria şi Cipru. Nu erau proiecte fezabile.

În fotbalul nostru, avem prea mulţi conducători şi prea puţini antrenori. Copos a fost dispus să-l sacrifice pe Andone pentru a nu-l pierde pe Dinu Vamă. După cum sugerează şi porecla, Dinu Gheorghe e compatibil cu Giuleştiul, uşile i se deschid. Degeaba ai jucători valoroşi dacă te aşezi la coada greşită. Descurcăreţilor li se ridică mai repede bariera. Iar George s-a săturat să mai aştepte.

Dinamo nu avea nevoie de Andone. Dinamo trebuie să se regăsească. Să-şi recîştige libertatea. Degeaba rămîn doi acţionari dacă tot Giovanni Becali e pompierul de serviciu. În loc de Liga Campionilor, dinamoviştii vor ajunge din nou în faţa uşii pe care scrie “Ieşire de incendiu”. Cu Ţălnar pe bancă alb-roşii au jucat spectaculos în retur pînă cînd şi-a băgat coada procuratorul fără licenţă. Dacă era dinamovist adevărat, aşa cum se pretinde, Andone trebuia să-l refuze pe Borcea. Să nu se facă frate cu Giovanni pînă trece criza.
Multe mişcări pe frontul bucureştean, dar nici o mutare de substanţă. Cît timp Giovanni trage sforile în “Groapă” şi George nu ridică ancora din Giuleşti, nu vă aşteptaţi la schimbări radicale. Şi nu vă miraţi că titlul are buletin de Cluj.

Avem probleme mai importante decît un meci de box, fie şi cu centura pe masă

Lucian Bute a plecat supărat în Canada. Nu e sigur că-şi va apăra centura în România. Rudel Obreja avertizează că Bute riscă să piardă titlul mondial dacă Bucureştiul nu se ţine de cuvînt. Premierul Emil Boc a promis, dar aceasta nu e o garanţie. Întrebaţi-i pe profesori. Executivul e numărat în picioare de sindicalişti şi de pensionari. Preşedintele încă n-a aruncat prosopul. Poate îl ronţăie ca Titi Tudor.

 Cît ar costa partida lui Lucian Bute? Mai puţin decît o afacere de partid. În jur de 4 milioane de euro. Un mizilic pentru băieţii deştepţi. O treime din patinoarul de la Braşov, care a fost trei ori mai scump decît patinoarul din Miskolc. Sînt prea mulţi bani în vremuri de criză? Să nu vă audă deputaţii, că se prăvălesc de rîs. Cazarea parlamentarilor înseamnă o liposucţie financiară nedorită. 5 milioane de euro pe an, din bugetul public, sînt păpate de aleşii noştri. Majoritatea preferă hotelurile de cinci stele. Fiţe de neam prost. Ce ar fi să plătească domnii ce dorm pe la şedinţe o chirie din leafă?

Nu ar fi de mirare să fie impozitaţi şi Chivu, şi Mircea Lucescu, pentru că au fluturat tricolorul în faţa a zeci de milioane de telespectatori. Cu ce drept foloseau un simbol naţional? Ştim cît valorează campaniile pentru promovarea României. E sigur că un meci pentru titlu mondial la box, difuzat de HBO, ar spune mai multe despre România decît peştii ce zboară prin copaci sau decît afişele lipite pe autobuzele din Paris.

Să nu fim ipocriţi. Să ne hotărîm dacă totul trece prin stomac. Dacă ne mai găsim timp şi pentru inimă după ce ne plătim facturile. Avem tot mai puţine bucurii. Numărăm campionii pe degetele de la o mînă. Nu iubim toţi boxul, pentru unii e doar un sport periculos. “De multe ori întîlnim mai multă violenţă în societate decît într-un meci de box, mai ales acum cînd omul nu-şi mai cunoaşte limitele şi se manifestă ciudat, murdar, urît”, spunea actorul Dorel Vişan, unul dintre fanii lui Lucian Bute.

“Vreau să boxez în ţară”. Ţara nu te vrea, Lucian! Ne este ruşine de ruşinea ta, aşa cum ne-a fost ruşine cînd s-a stricat tabela la finala Oltchimului. Avem treburi mai importante, ce nu suportă amînare. Stai în Canada şi luptă acolo. După 26 de meciuri fără înfrîngere la categoria supermijlocie, campionul mondial a fost făcut KO. A fost lovit mişeleşte sub centură. Sîntem mîndri că sîntem români, nu-i aşa?

Nu ştim ce caută Nicolae Dică la lot. Lobonţ a primit un wild-card?

Nu e uşor să fii selecţioner. Cu atît mai mult cînd te cheamă Răzvan Lucescu. Într-o ţară cu presă sportivă de doi lei trebuie să ai nervi tari. Cînd buturuga mică răstoarnă carul cu noroc la Paris, începi să crezi că porecla “Mourinho de România” nu e doar o găselniţă. La 0-5 cu Serbia pozezi în geniu neînţeles. Aşa mai trece un an, ne fofilăm printre explicaţii, vine pleaşcă suspendarea lui Mutu. Dacă excludem prezenţele la emisiuni şi deschiderea către presă, e mai bine decît cu Piţurcă?

Cînd lumea bună se pregăteşte de Campionatul Mondial, Răzvan sună buciumul pentru trei amicale. Şi suporterii au nevoie de nervi tari sau de calmante. Altfel, cum să primeşti vestea convocării lui Nicolae Dică? Ce a făcut Răzvan în ultimele luni, cît de atent a monitorizat staff-ul său campionatul intern? Probabil că Dică a răspuns la telefon. Nu e fiţos ca Ştefan Radu de la Lazio, care a ţinut federaţia în joc de glezne. “Dacă nu răspunde la telefon, nu înţeleg cum poate fi convocat”, a comentat absenţa fundaşului directorul general Ionuţ Lupescu. Dacă nu eşti de gaşcă, nu intri în gaşca juniorului. Bine, mai erau variante. Un pic de bunăvoinţă rezolva problema. Se putea apela, ţinînd cont de bugetul de criză, la porumbei călători. Sau îl rugau pe Bogdan Lobonţ, că tot n-avea treabă, să-i transmită mesajul. N-ar fi greu să umplem aşa o carte de telefoane. Un fax pe adresa clubului era deja o favoare şi la Naţională, ştim bine, nu ajungi cu intervenţii.

Ce are Dică în afară unui telefon ce nu e pus pe silent? Un gol într-un meci de Cupă şi două picioare ce caută frîna şi apoi mingea. De la campioana CFR Cluj, pe lîngă Ciprian Deac, într-un progres evident, mai degrabă ne aşteptam să fie chemaţi Gabi Mureşan şi Bud. Dică vine la lot doar cu numele, la fel şi Lobonţ. Noi sperăm că selecţionerul ce i-a convocat să nu antreneze doar cu numele.

E dreptul lui Răzvan să-şi aleagă fotbaliştii. E obligaţia noastră să-i atragem atenţia cînd considerăm că a greşit. E tonic că va fi încercat şi Răduţ. Poate că meritau un pic de atenţie Jula II şi Ianu, doi dintre atacanţii ce înscriu constant la Cottbus şi Lucerna. Ianu n-are impresar, dar sigur are un telefon. Lista ar putea continua cu Goga si Torje.
N-avem încă o echipă, mai degrabă e o selecţionată a piticilor lui Răzvan. În toamnă vrem să numărăm punctele, nu scuzele.

 ”U” Cluj e foarte aproape de prima ligă. Au trecut doi ani de cînd a plecat

Dacă în plin tsunami ai fi nevoit să salvezi un singur copil, din cei doi prunci pe care îi ai în braţe, pe cine ai alege? Grea încercare pentru nostalgici un meci între UTA şi “U” Cluj. Scorul e doar un detaliu. “Bătrîna Doamnă” şi “U” nu sînt istorie, aşa cum au devenit Corvinul, Olimpia şi Reşiţa. Nu asistam la un parastas, ci la un derby pentru promovare.
Două recorduri de audienţă. În Piaţa Victoriei s-au strîns 30.000 de sindicalişti, pe stadionul “Neuman” au venit 5.000 de fani la un duel televizat în direct. Era suficient să-l vezi pe Bonatti, cu un bandaj imens pe cap, după ce suferise o comoţie cerebrală, sîmbăta trecută, la Deva, pentru a înţelege determinarea cu care “U” a început partida. A surprins neplăcut combinaţia galben-negru în care au evoluat oaspeţii. Un echipament negru complet, pentru deplasare, era mai inspirat. Numai Tobă a ţinut ritmul Clujului, dar, în pofida înfrîngerii, 1-3, UTA n-a ieşit din calcule. Meciul s-ar putea rejuca peste cîteva luni în liga întîi. Păcat de noaptea lanţurilor lungi, de atacul murdar al huliganilor arădeni asupra unui autocar cu suporteri clujeni. Ce poţi să ai în cap să arunci o torţă într-o benzinărie?

“U” este noul lider după 8 victorii consecutive, două dintre ele obţinute la masa verde. Obişnuit să facă bani din curăţenie, Florian Walter i-a aruncat fără regrete la coş pe Palilla, Marius Popescu, Ţălnar şi Hizo. Dulca a fost reciclat şi a mai primit un mandat. Un patron căruia nu-i este frică de schimbare, doar pînă mai ieri îl chema Buşcă.

Dincolo de impulsivitatea şefului, “U” Cluj mai are o problemă. Să se acomodeze cu starea de bine, cu mai binele după ani de frustrări şi umilinţe. Datoriile către stat, în jur de două milioane de euro, au fost achitate de Walter, vara trecută, cînd a preluat clubul. Fotbaliştii beneficiază de un autocar Volvo de ultimă generaţie, se construieşte un cantonament în parteneriat cu autorităţile locale, prima pentru promovare este consistentă, 20.000 de euro de om. Pînă cînd “Cluj Arena” va fi gata, echipa  va fi găzduită de Alba Iulia. Apropo, “Cluj Arena” e o denumire seacă, rece. De ce să nu poarte noul stadion numele unor legende precum Mircea Luca sau Ivansuc?

“Haide U, şi de mere, şi de nu” e unul dintre sloganurile ce explică rezistenţa tribunei îmbrăcate în alb şi negru. O lume fără nuanţe, un îndrumar despre onoare şi fidelitate. “U” se întoarce din bejenie încă o dată. E tot mai aproape de ţintă. CFR, eşti pregătită?

Echipa de azi o declarăm nulă

Dacă în loc de Craiova ar scrie Cape Canaveral, şleahta ce poartă numele de “Ştiinţa” ar fi lansată în spaţiu cît mai departe, cu bilet doar pentru dus, destinaţia Planeta “Ruşine”. Aceasta ar fi singura şansă ca Universitatea să devină o echipă galactică.

Revenim cu picioarele pe pămînt. Aşteptăm intervenţia procuraturii. Nu pentru un blat, deşi în multe momente Steaua-Craiova a semănat cu Olanda -România de la Euro 2008. Magistraţii trebuie să se autosesizeze fiindcă nişte indivizi au purtat ilegal echipamentul formaţiei lui Oblemenco şi Balaci. Pe bune! Aşa joacă o echipă ameninţată cu retrogradarea? Fără un pic de ambiţie, fără răutate, fără să pună piciorul în contre? Nici o brumă de tactică, nici un dram de orgoliu. Era momentul unei probe de caracter. Dar cine să treacă testul, laşii ce solicită schimbare cînd au un cîrcel? Doar Silviu Lung jr nu s-a făcut de rîs. Ceilalţi au fost nişte glume sinistre ale meseriei de fotbalist.

Universitatea Craiova a mai primit o lecţie dură. A fost generoasă cu Steaua în ultimii ani şi serviciul nu i-a fost întors. Acesta e singurul plus al unei partide modeste. Că Universitatea nu a mai adăugat un semn de întrebare în rechizitoriul fanilor. Medicii susţin că există o teorie a seriilor. Sînt perioade cînd pacienţii ce intră în cabinet prezintă simptomele aceleiaşi boli, apoi maladia nu mai produce panică pentru cîtva timp. Reghecampf a sosit la “Ştiinţa” în momentul culminant. E nedrept să-i punem ştampila lui Reghecampf după un singur meci. Am mai făcut această eroare. L-am judecat după autogolul cu Danemarca pe un fundaş care a avut 9 ani cartea de muncă în Germania. E un gest de curaj, o nebunie să ceri bisturiul în timpul operaţiei, fără să te pui la punct cu anamneza celui de pe masa chirurgicală. Sau e doar inconştienţă. Un doctor în plus nu e însă o garanţie că bolnavul scapă cu viaţă.

Suporterii “juveţilor” au ascultat pînă la capăt potpuriul umilinţei. Un club condus după ureche. Îi veţi recunoaşte uşor pe nostalgicii “Craiovei Maxima”. Merg cu capetele în pămînt, dezorientaţi. Se tem să mai privească spre cer. Se mîndreau că “atît timp cît cerul e albastru sînt deasupra tuturor”. Nu sînt nori afară, e furtună în sufletele lor greu încercate.
Ce mare dramă e fotbalul, cînd guvernanţii decapitează salariile şi pensiile? Supravieţuieşti şi cu o leafă mai mică, înjurînd “binefăcătorii” de trei ori pe zi. Dar cum să trăieşti fără nici o bucurie?

Oltchim faţă în faţă cu Everestul. Să credem în minuni

E o finală pentru inimi puternice.  Nu e timp pentru vorbe. O oră de handbal cu trofeul Ligii Campionilor pe masă. Acasă, fie şi la Bucureşti. Moaşă-ta pe gheaţă, politicianule! Aţi vrut patinoare în loc să le faceţi fetelor din Vîlcea o sală decentă! Să nu spuneţi că performanţa sportivelor v-a luat prin surprindere, ca zăpada căzută fără ordin de la partid! A fost nebunie la bilete. Sîntem curioşi dacă era la fel de mare agitaţia în cazul în care tichetele se vindeau doar după partida din Danemarca sau fripturiştii dădeau bir cu fugiţii.

“Cine nu crede nu obţine nimic”. E motto-ul întîlnirii de azi, dezvăluit de pivotul Oana Manea. Urcăm Everestul fără măşti de oxigen. Tragem aer tare în piept. Contează fiecare pas, fiecare secundă, fiecare respiraţie. Pînă cînd Edmund Hillary a ajuns, în 1953, la 8.848 de metri, piscul părea de neatins. “Vom face o partidă de totul sau nimic”, ne-a asigurat şerpaşul Radu Voina. Citim acum prăpăstioasele statistici. Nici o echipă n-a recuperat 7 goluri într-o finală de Liga Campionilor. Serios? Dar a fost Oltchim în situaţia asta? Mai discutăm după meci.   

Am avut rău de înălţime în tur. Să nu jucăm sîmbătă cu capul în nori. Să o decalibrăm pe Popovici, să nu mai insistăm cu atacurile pe pivot, să ne apărăm aprig, să nu o mai lăsăm singură pe Paula Ungureanu. Nu o înjuraţi pe Cristina Vărzaru. E o formă de patriotism să-ţi faci meseria temeinic printre străini.

Româncele n-au forţa mentală să întoarcă rezultatul? Îmi amintesc un “nebun”, Tiberiu Milea, şi senzaţionala trupă a Rapidului ce cîştiga Cupa IHF, în 1993. Cu Spider- Woman, Mihaela Ciobanu, în poartă, cu Marinela Doiciu şi Sorina Lefter conducînd furia giuleşteană, Rapidul a supravieţuit miraculos. Cu Politehnik Minsk (27-20, 21-28) a contat golul în plus din deplasare. Vă sună cunoscut unul dintre rezultate? Semifinala cu Sport Club Leipzig a fost adrenalină pură. Două scoruri în oglindă, 26-21 şi 21-26. Calificarea s-a decis în urma executării unei serii de cinci lovituri de la 7 metri, unde fetele lui Milea nu s-au pierdut cu firea, n-au ratat nici o aruncare. Curat spirit mioritic, nu-i aşa? “Minunile sînt posibile”, mărturisea şi mult prea criticatul Radu Voina.

Cine nu crede nu obţine nimic. Cine crede poate obţine trofeul. Să vă mai amintesc ceva. Hilarry cucerea Everestul în mai.

Fanii Craiovei ştiu cine e veriga slabă. Mititelu, la revedere, drum bun!

“Ăia care au votat pe gsp.ro că a fost blat, să se ducă la Bălăceanca! Adică noi sîntem la un pas de retrogradare şi aranjăm meciul? Sînt nişte cretini care îşi dau cu părerea şi votează aşa. O idioţenie. Ăia sînt nişte drogaţi!”. Un citat din Adrian Mititelu. Salvatorul Craiovei, domnul cu ochelari fumurii, proprietarul merţanului cu parbrizul spart de Trică. Un mare pişicher, un campion la bungee jumping, proba tupeu. Cît de mult poţi să întinzi coarda fără să se rupă?

Domnule Mititelu, mai există o categorie de cretini. Sînt duşi cu pluta cei care au crezut în dumneavoastră cînd aţi preluat Universitatea. “În cinci ani luăm campionatul!”, “La Craiova am scheletul echipei naţionale”, “Universitatea nu va mai retrograda niciodată”. Mai ţineţi minte promisiunile? Nu vă e ruşine cînd le citiţi? Pînă şi emblema clubului aţi schimbat-o, nu mai e un singur leu pe blazon. Aţi făcut din Craiova o formaţie de doi lei, o cîrpă de şters pe jos. A avut Steaua nevoie de o victorie pentru a prinde Europa League? Craiova a rezolvat problema. Vasluiul era într-o situaţie disperată? “Ştiinţa” i-a netezit calea. Aţi garantat că nu veţi transfera fotbalişti la rivalele din Bucureşti. Andrei Ionescu a fost cumpărat de Steaua, Bornescu apără la Rapid. N-aţi reuşit să atrageţi nici un sponsor, v-aţi certat cu autorităţile locale, aţi evitat să colaboraţi cu Gică Popescu. Sînteţi singur, tot mai singur. Cred că e dureros că le-aţi dat dreptate detractorilor, celor care au ştiut de la început că sînteţi un investitor prea mic pentru o echipă aşa de mare.


Cînd Universitatea juca fotbal şi “Oblemenco” gemea de lume, l-aţi dat afară pe Nicolo Napoli. “Campioana unei mari iubiri” a condus revolta provinciei. Oltenii au fost nebunii frumoşi ai unei ţări triste. Acum, “Ştiinţa” priveşte cu jind la CFR, Urziceni, Vaslui şi Timişoara. E fericit un fan sărac cu duhul. Un suporter întreg la minte nu mai poate înghiţi umilinţa. Dacă preţul despărţirii de Mititelu ar fi încă o retrogradare, merită ca Universitatea să intre din nou în purgatoriu. “Craiova s-a născut şi a murit o dată cu mine”, mărturisea Ilie Balaci. Cît ar fi vrut peluza alb-albastră să fie doar o ghiduşie a “Prinţului Blond”!

Cale de împăcare între public şi escrocul sentimental, care a capturat cinci ani din viaţa Craiovei, nu mai există. Dinel Staicu şi Gigi Neţoiu au un nou tovarăş în loja damnaţilor. “Ştiinţa” nu e în colaps din cauza “blestemului ultimului minut”. De douăzeci de ani încoace, Universitatea pătimeşte din cauza “blestemului ultimului patron”.

Gabi Mureşan poate fi o soluţie pentru Naţională

Renunţăm preţ de cîteva rînduri la scandal. Vorbim despre fotbal cu riscul să nu producem trafic şi să fim boicotaţi de amatorii de cancan. Domnii Iancu, Porumboiu, Iuliu Mureşan şi Gigi Becali se pot da în stambă la TV. Niciodată nu e suficient timp pentru toţi, deşi reclamele s-au împuţinat şi din cauza bîlciului trecut în meniul zilnic drept specialitatea casei. Să nu le plîngem de milă. Sînt destule posturi unde să-şi verse veninul. Bianca şi Bote să-i judece.

Închidem canalul şi ne întoarcem în iarbă. CFR - Vaslui n-a fost o partidă de povestit nepoţilor. Dincolo de miză, de penalty-ul clar refuzat ardelenilor, de blatul care nu s-a mai copt, am remarcat un fotbalist. Îl cheamă Mureşan. Gabi Mureşan, ca să nu-l confundaţi cu Iuliu, unul dintre corifeii fotbalului vorbit. Teoretic, Gabi e mijlocaş defensiv. Practic, e pe tot terenul. Scanează impecabil jocul adversarului, anticipează următoarea mutare, nu îi este frică să pună piciorul în contre. Dacă e corner, e în careul rivalului, gata să înscrie cu o lovitură de cap. Dacă e o fază fixă, tot Gabi se încumetă să tragă la poartă, deşi precizia îi mai joacă feste. Cu Vaslui, de voie, de nevoie, a preluat şi rolul dispecerului, căutînd o scurtătură către bîrlogul “Fiarei”. E omul bun la toate în Gruia. În loc de un DVD de prezentare i s-ar potrivi versurile lui Traian Coşovei: “Dar cînd toţi ai casei dorm şi visează / Eu fac să se bîlbîie moartea”.

E suspendat Kone? Intră Traore. E absent Cadu? Joacă Piccolo. Cînd lipseşte Gabi Mureşan, e deranj. Nu degeaba a fost poreclit “Papa”. E un fotbalist atipic. Acordă rar declaraţii şi interviuri. Discursul său e sincer şi potolit. E lider doar pe teren, nu şi în nocturna cluburilor . Nu epatează, nu jigneşte, nu apelează la trucuri murdare pe gazon. A renunţat într-o perioadă la sport, vînzînd vin în Germania. Ştie ce e dincolo de hotarul făgăduinţei. Şi asta se simte la fiecare pasă, la fiecare tackling, la fiecare meci. “Am fost mereu serios, poate prea serios”, mărturisea într-un interviu acordat colegului Vali Şchiopu.

Îi cerem lui Răzvan Lucescu să privească mai departe de Braşov. Gabi Mureşan nu e noul Hagi. Nu promite minuni, nu garantează momente magice, nu are un impresar băgăcios. E tipul căruia coechipierii îi lasă cheia cînd pleacă în atac. Poate aduce un pic de echilibru şi de rigoare într-o echipă încă nefinisată. Cu Franţa nu s-a făcut de rîs, iar acum e în formă. Răzvane, ai legătura!

Povestea unui milion de dolari şi a dispariţiei Corvinului

În România mori cu legea în mînă. Corvinul a murit de mai multe ori. Prima oară cînd a plecat Mircea Lucescu. Apoi cînd furnalele au început să gîfîie. În 2004 vestea nu a mai surprins. Corvinul s-a retras din campionat, pentru că nu a putut să le achite jucătorilor restanţe financiare de 40.000 de euro. O bagatelă. Tot în 2004 George Copos descoperea un nou hobby: navigatul. Velierul de concurs al patronului din Giuleşti a costat 400.000 de euro. Cu două seturi de vele ştergeai datoria Corvinului.

Ce rol are marinarul din Giuleşti? Cel al personajului negativ, interpretat fără cusur. De 10 ani Rapid “a uitat” să achite 30% din suma de transfer a hunedoreanului Bogdan Lobonţ, vîndut la Ajax pentru 3 milioane de dolari. În 2001, Corvinul a acţionat Rapidul în instanţă. Ştiţi cît a durat procesul? 8 ani! Sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 20 noiembrie 2009, prin care Corvinul cîştiga războiul nervilor, este irevocabilă.

A trecut de atunci aproape o jumătate de an. Ghiciţi ce s-a întîmplat? Nimic! Rapid susţine că nu are calitate procesuală, fiindcă nu are nici o legătură cu UFC Rapid, societatea care a semnat contractul cu Corvinul. Tertipul e clasic. UFC Rapid s-a divizat în AFC Rapid, ultima entitate devenind acţionară în FC Rapid SA. UFC Rapid a păstrat obligaţiile şi a cedat, la divizare, doar activele. Pam-pam! Pe scurt, Copos a scăpat de creditori prin această inginerie. Un milion de dolari se cîştigă cu sacrificii. De exemplu, prin sacrificarea unei societăţi care ştie prea multe. Prinde orbul, scoate-i ochii!

Suporterii îşi strigă disperarea pe forumuri. “Aşteptăm să primim 900.000 de dolari plus penalităţi. Banii nu-i vreau pentru mine. Aş stinge datoriile clubului şi ne-am înscrie din nou în competiţii”, a mărturisit Mircea Alic, ultimul preşedinte al Corvinului. Avocata Georgeta Codreanu e categorică: “Rapid SA e continuatoarea în drepturi şi obligaţii a lui UFC Rapid. FRF ori pune în aplicare hotărîrea, ori încalcă regulamentele. Nu este stat în stat. Există şi precedentul Pancu, unde Rapid a plătit Politehnicii Iaşi o datorie în contul lui UFC Rapid”.

Directorul de licenţiere al FRF, Viorel Duru, precizează că Rapidul va primi licenţa, pentru că în bilanţul contabil al clubului giuleştean nu figurează nici o datorie. Uite-aşa se încheie o poveste despre justiţie, nu despre dreptate. Bref, despre cum s-au făcut averile în România. Rămîne un semn de întrebare de ce s-a bătut Rapidul prin tribunale dacă îşi asigurase spatele printr-un subterfugiu. Nu mai întrebaţi de Corvinul. Aprindeţi o lumînare cînd vizitaţi muzeul echipelor pierdute.

CFR poate pierde titlul doar pe mîna ei

CFR s-a împiedicat cu Astra. Cine ar fi pariat pe un astfel de rezultat? Nu vă gîndiţi la prostii. N-a avut nici o importanţă că DNA a reluat arestările în Dosarul “Penescu”. Dacă tot era acuzat liderul că este în graţiile premierului Boc, doar nu vă aşteptaţi să aibă emoţii din cauza unei anchete. La noi, principiul separării puterilor în stat funcţionează doar în teorie.
Să lăsăm folclorul tribunei. Să trecem la fotbal. CFR a pierdut la Ploieşti pentru că nu a luat în serios meciul. Banal, dar asta s-a văzut la TV. Feroviarii au crezut că au cîştigat campionatul, că în ultimele etape se vor plimba pe podiumul ligii în ovaţiile publicului. Zilele trecute, chiar şi Mandorlini intra în jocul reporterilor şi o alegea pe Inter drept colegă de grupă în Champions League. “După acest rezultat luăm campionatul”, plusa Iuliu Mureşan la finalul partidei cu Unirea Alba Iulia. Pînă la zei, te mănîncă Strătilă din Ploieşti.
Partida cu Astra a fost un drept la replică pentru Mircea Lucescu. Il Luce a făcut recensămîntul românilor din Gruia, CFR i-a răspuns că nu contează numărul, ci mentalitatea. Sînt de-ai noştri, gata să se înece la mal, mulţumiţi să meargă la ciupeală, că şi un punct e bun. Se dau simptomele: lipsă de concentrare, ritm lent, oboseală, atacuri stereotipe, mingi aruncate la bătaie, lovituri libere pentru speriat locatarii din blocul din spatele porţii lui Miron. Ce se întîmplă, doctore Mureşan? S-a greşit tratamentul administrat pacientului? E un mister de ce primeşte mereu credit Nuno Claro, de ce Nicolae Dică trebuie să fie titular pentru a executa două faze fixe, de ce jocul nu se leagă şi se aşteaptă o lovitură norocoasă.
 E posibil ca, în pofida garanţiilor verbale primite de la preşedintele Iuliu Mureşan, Mandorlini să aibă soarta lui Andone. Echipa suferă, chiar dacă ierarhia la zi nu o arată. CFR n-are faţă de campioană, îi auzim pe cîrcotaşi. Dar cine are? Oglinjoară, oglinjoară, cine e cea mai bună echipă din ţară? Nici una dintre contracandidate nu s-a detaşat prin joc, prin rigoare. Toate respiră greu. Acesta e campionatul, acestea sînt pretendentele. Adversarii exultă, dar tot CFR e favorită. Poate nu e o formaţie care să producă rating, să vîndă ziarele, să fie simpatizată, dar pleacă din pole-position. Tot de Culio sau de Gabi Mureşan depinde soarta titlului. Rivalii trebuie să se autodepăşească şi să ţină degetele încrucişate.