June 2009 ↓

Florian Walter va prelua 51% din acţiunile clubului Universitatea Cluj. Să găseşti în plină criză economică un investitor e la prima vedere o mare realizare pentru Consiliul Local Cluj. Să nu uităm că UTA şi Petrolul caută încă sprijin financiar, în timp ce Corvinul şi Reşiţa au fost îngropate de autorităţi. “Am vorbit cu premierul Boc. Era fericit că s-a găsit un investitor pentru <<U>>”, radia primarul Clujului, Sorin Apostu.

La Cluj vine un campion. Al contractelor cu statul

E greu de înţeles entuziasmul lui Emil Boc. Poate nu ştie cine e Florian Walter. Nu credem că avem un premier aerian. În plină cruciadă anticorupţie, condusă de preşedintele Băsescu, Boc îşi dă acceptul ca Universitatea să fie preluată de omul ce l-a scos din ţară, cu un BMW, pe 4 februarie 2005, pe Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR, care a fraudat statul român cu sute de milioane de dolari. Florian Walter este un campion al contractelor cu statul. Un tip ce se laudă că Revoluţia l-a prins cu un milion de lei. “Cum i-aţi făcut? Dacă vă prindea Ceauşescu cu atîta bănet, vă împuşca”, l-a chestionat reporterul “României Libere”, Ondine Gherguţ. “Cu buteliile, doamnă, le vindeam pe sub mînă, că nu se găseau”, a recunoscut nonşalant Walter. Firmei CFR Transauto, ce aparţine familiei Walter, i s-a încredinţat de către Primăria Sectorului 1 serviciul de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar. E ultima afacere a fostului consilier PSD, ce a cîştigat bani asigurînd paza aeroportului Otopeni sau construind blocuri ANL. Sprijinit în afaceri de Miron Mitrea, amic cu Ludovic Orban, validat acum de Boc, Florian Walter e una dintre explicaţiile falimentului moral al clasei politice autohtone.

De la Buşcă la Walter

Presa îl acuza că şi-a schimbat numele din Buşcă în Walter pentru ca firma sa, Romprest, să asigure serviciile de salubrizare la bazele armatei americane din România.
Cînd Romprest se înscria la licitaţie, Buşcă era cercetat penal pentru înşelăciune şi cămătărie. E greu de crezut că serviciile secrete americane n-ar fi descoperit driblingul.
Soţia sa, Rebeca, oferă în “Q magazine” o altă variantă: “Nu mi-a plăcut niciodată numele de Buşcă. Pe soţul meu îl chema Buşcă. I-am propus să preluăm numele meu: Stoica. El nu a fost de acord, probabil din orgoliu. Fiica mea într-un fel i-a întărit convingerea că ar trebui totuşi să ne schimbăm numele cumva. La şcoală i se spunea în fel şi chip: Puşcă, Duşcă, Bucşă, numai Buşcă nu. Păi, tot eu am ajuns la numele asta. Tocmai citeam o carte în care personajul principal era Walter nu-ştiu-cum. Soţul meu îmi spusese iniţial că lui i-ar plăcea să ne cheme Albeni. L-am intrebat: De ce Albeni?. <<Mi se pare mie că e un nume cu rezonanţă>>. Nu are nici o rezonanţă. Zic: Uite aicea: Walter! Este cu foarte mare rezonanţă. Şi aşa a rămas”.

Nu vor să fie satelitul lui Dinamo

Sîntem prea exigenţi căutînd petele noului patron în loc să apreciem că o echipă e ţinută în viaţă? Cînd Gică Popescu e acuzat că a fost informatorul Securităţii, cînd şeful arbitrilor e după gratii, mai contează de unde provin banii lui Walter?
Fanii nu sînt atît de interesaţi de trecutul investitorului. “E vreun patron curat în fotbalul românesc?”, întreabă suporterii Universităţii. O întrebare îi macină: “Dacă Walter vine la Cluj pentru a transforma Universitatea în satelitul lui Dinamo?”. “E o prostie, brandul rămîne la Cluj”, parează oficialităţile locale. Bine, brandul rămîne, dar vor rămîne şi punctele cînd “U” va întîlni pe Dinamo?
Temerile tribunei sînt îndreptăţite. În “Epoca de Aur”, Universitatea a făcut parte din “Cooperativa” lui Dinamo alături de Victoria, Flacăra Moreni sau Corvinul. Avem exemplul lui Gigi Neţoiu, primit în Bănie ca un salvator. “Comandantul” îşi luase adio de la Dinamo, “am fost doar membru fondator acolo” şi a făcut jocurile “cîinilor”. Dinamo n-a pierdut nici un punct cu Craiova, cînd Neţoiu era patronul “Ştiinţei”, şi s-a pricopsit cu o duzină de fotbalişti livraţi de “Sprîncenat”. Nici combinaţia Buzău-Timişoara, din campionatul trecut, n-a fost în regulă. Florian Walter se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Oricum, “U” Cluj e în liga secundă, vom vedea cel mai devreme sezonul viitor ce relaţie vor avea “şepcile roşii” cu Dinamo.
“U” a trecut prin multe vicisitudini. Fanii au ţinut întotdeauna steagul sus, aşteptînd să vadă în iarbă o echipă de pus în ramă, ca în memorabila imagine evocată de regretatul antrenor Fane Cîrjan: “La intrarea flăcăilor U-işti pe teren, am avut senzaţia că terenul s-a aplecat într-o parte”. Aceasta e moştenirea grea pe care o va prelua Walter, nu datoriile către stat.

Un jucător de anduranţă a devenit antrenor de cursă scurtă

După ce s-a fript cu Gigi Becali, Dorinel Munteanu n-a vrut să se joace cu focul şi în Banat. Prudent, a încercat să-şi blindeze contractul, solicitînd 500.000 de euro în cazul unei demiteri. Marian Iancu, un tip ce mănîncă antrenori pe pîine, n-a digerat clauza. Oficial, patronul a întrerupt tratativele cu Munti din cauza fanilor:”Reacţia negativă a suporterilor m-a făcut să opresc negocierile cu Dorinel Munteanu”. 

Dorinel nu a greşit cînd a vrut să se protejeze, dar trebuie să mediteze de ce tribuna alb-violetă i-a dat un vot de blam. 85% dintre suporterii ce au votat la sondajul iniţiat de site-ul violamania.ro nu cred că bănăţeanul Dorinel Munteanu este antrenorul potrivit pentru Timişoara. Un procentaj ce ar pune pe gînduri un meseriaş cu conştiinţă profesională. Microbiştii s-au lămurit cu cine au de a face cînd Munti a părăsit Universitatea Cluj pentru a se ploconi în faţa patronului care-l umilise pe Hagi. După trei luni uşile palatului i s-au închis. În afara unui meci cu Dinamo, în care ghinionul a pus piedică Stelei, trecerea lui Dorinel prin Ghencea a lăsat puţine urme.    

Munteanu îşi licitează încă imaginea de fost mare jucător. Ca antrenor, a schimbat echipele cu aceeaşi dezinvoltură cu care schimba, pe gazon, direcţia atacului. N-a rezistat la nici un club mai mult de un an. Contractele s-au încheiat cu scandaluri, nu cu o strîngere de mînă. Dorinel s-ar putea apăra invocînd că s-a calificat în finala Cupei UEFA Intertoto cu CFR Cluj. E o percepţie falsă. Performanţa îi aparţine jucătorului Munteanu, nu antrenorului cu acelaşi nume. În război cu FRF, Timişoara are nevoie de un om puternic pe bancă, nu de un diminutiv.   

În finalul sezonului, “U” Cluj a jucat poate cel mai slab fotbal din istoria de 90 de ani a clubului cu Munti pe bancă, reîntors ca să aibă de unde să plece. Grăitor pentru “filosofia fotbalistică” a lui Munteanu, ca să folosim un termen drag tehnicienilor şcoliţi de Mircea Rădulescu, este dialogul recent dintre fostul internaţional şi primarul Clujului, Sorin Apostu. Aflat deja în negocieri cu Timişoara, Dorinel a solicitat un buget de 2,5 milioane de euro pentru promovare, iar edilul l-a întrebat dacă garantează că îşi va respecta viitorul angajament cu “şepcile roşii” şi că Universitatea va ajunge în prima ligă. “În fotbal, nimic nu e garantat”, i-a răspuns fostul mijlocaş. Aici îi dăm dreptate lui Dorinel. Şi lui i se spune “Neamţul”, dar asta nu înseamnă că e neamţ.  

După atîtea scandaluri, ne prinde bine o cură de tenis

0-6, 0-6 la Wimbledon. Nici un game pentru Raluca Olaru în turul doi. Bielorusa cu prenume predestinat, Viktoria, nu i-a lăsat nici o şansă. Ar fi culmea să ne supărăm pe Raluca. Noi, cei din ţara lui “nu călcaţi iarba”, nu putem emite pretenţii. Azarenka se antrenează în SUA, a cîştigat Australian Open la juniori, iar jocul ei, garnisit cu lovituri puternice, se pliază perfect pe o suprafaţă rapidă. Raluca n-a reuşit să defecteze katiuşa, să o scoată din ritm.

0-6 nu e o tragedie. Şi Ilie Năstase pierdea, e drept la juniori, un set la zero. Doar că Nasty n-a fost la fel de calm ca Raluca. Şi-a alergat adversarul în jurul terenului şi, cînd l-a prins, l-a altoit zdravăn: “Nimeni nu o să mă bată cu 6-0″. Rebelul Ilie ştia o groază de trucuri pentru a-şi demobiliza adversarul. În volumul autobiografic “Mr. Năstase”, primul lider din istoria clasamentului ATP rememora cum a încercat să-l enerveze pe americanul Dick Stockton. Meciul era bruiat de ploaie. Năstase a luat umbrela unui spectator şi a jucat două puncte cu ea în mînă. Lumea a uitat cîştigătorul, ne amintim doar gluma lui Ilie. Miercuri nu a plouat la Wimbledon. Umbrela n-ar fi salvat-o pe Raluca Olaru, ci un scut anti-rachetă.

Nu avem nici un teren de iarbă omologat în România. Ruxandra Dragomir, preşedintele federaţiei de specialitate, nu-şi aminteşte să fi existat vreun proiect ce să vizeze construirea unei astfel de baze. Sigur nu e ieftin, terenurile au nevoie de drenaj, trebuie udate zilnic. Nu avem bani? Să i-o spuneţi lui Ridzi!  Aşa rămînem cu cîteva turnee de adaptare, în săptămînile dintre Roland Garros şi Wimbledon. E prea puţin. Tenisul e bun doar pentru imaginea ministrului, cînd schimbi nişte mingi cu Ilie Năstase şi te pozezi la fileu.

Năstase învăţa loviturile privind fotografiile tenismenilor celebri. Îl ajuta instinctul său de campion. N-am progresat prea mult. Astăzi sportivii noştri pregătesc Wimbledonul între două avioane. Dacă un român trece cîteva tururi la Londra, e aproape un miracol. Sorana e o excepţie, nu preferă zgura. Azarenka icneşte enervant, provoacă teamă, chiar dacă ai bătut-o pe Jankovici. Rămîne amintirea unui 0-6, 0-6 de anul trecut. Sorana ştie prin ce a trecut Raluca, îi ţinem pumnii să o răzbune.

Să privim tenisul relaxaţi, fără încrîncenare. Să ne bucurăm. Ne detoxificăm cu sportul alb între două scandaluri din fotbal. Linişte, serveşte Sorana!

Ioan Ovidiu Sabău e ultima victimă a lui Giovanni Becali

Am fost naivi. Am crezut că-l vom vedea mai rar. Nu-i mai suportam golăniile. De la “vă fac de la brîu în jos” la flegma cu care s-a răzbunat pe insistentul Manolo Terzian. În goana după rating, presa i-a ridicat rapid embargoul. Giovanni a revenit în forţă pe micile ecrane, direct din Pipera, pledînd pentru vărul său Gigi. Legătura bolnăvicioasă se refăcuse. Ioan Becali avea nevoie de ziarişti, televiziunile aveau nevoie de audienţă.

L-am revăzut zilele trecute în studioul GSP TV. Invitat să comenteze telenovela de la Dinamo, Giovanni a folosit prilejul pentru a-şi regla conturile cu Sabău, din cauza căruia ar fi pierdut comisionul la vînzarea lui Sepsi la Benfica. În stilul propriu, a lovit sub centură: “Sabău să nu uite că a omorît un om cu maşina pe vremea lui Ceauşescu. L-a scăpat Dinamo”. Atacul mîrşav a avut efectul scontat de fostul impresar. Soţia “Moţului” a fost răvăşită. Sabău a avut puterea să renunţe la una dintre băncile tehnice despre care se spune că nu se refuză. Poate că “Moţul” nu este un bun antrenor. Bistriţa n-a făcut istorie, ba a şi cheltuit o grămadă de bani. Sabău are însă o calitate rară: demnitatea. Nu are şcoala vieţii, nu e versat ca Rednic, nu se dă în spectacol. Trecutul îl apasă, nu-l lasă rece ca pe Ioan Becali, care glumea după ce călcase un copil pe o trecere de pietoni.

Suferim cînd vedem foştii mari fotbalişti umiliţi de căpuşari. Cel mai elegant mijlocaş al “Generaţiei de Aur” a fost scos din joc printr-o manevră murdară. “Bravul” Giovanni n-a avut reacţie cînd Gigi Becali îl umilea în public pe Gică Hagi. Nu-i pica nimic de acolo. Pe Gică Popescu l-a compromis, făcîndu-l părtaş la manevrele prin care banii din transferuri erau dirijaţi spre conducători şi procuratori. Chivu ar fi avut Europa la picioare dacă ar fi semnat cu Barcelona şi nu cu Inter. “Nu putem să plătim mai mult procuratorului decît jucătorului”, consemna presa italiană refuzul oficialilor catalani. Pe Lucescu l-a făcut “ţigan”, pentru că l-a ignorat cînd a semnat cu Şahtior. Giovanni e o molimă căreia nu i s-a găsit antidotul. Naţionala, Rapidul, Dinamo şi Steaua au fost infestate de virusul Becali. Doar DNA-ul poate rupe lanţul slăbiciunilor ce sugrumă fotbalul nostru.

Giovanni se lăuda că a făcut un sondaj printre jucătorii impresariaţi de fratele său şi a aflat că Sabău nu e dorit la Dinamo. Tot aşa le-ar putea pretinde să o lase mai moale într-un meci dacă pierde vreun comision. Credeţi că degeaba CFR Cluj a mizat pe străini cînd a cucerit eventul? E simptomatic pentru societatea noastră că un personaj dubios face legea la clubul aflat în sfera de influenţă a Ministerului de Interne. Trist e că nu aşteptăm să vedem dacă va plăti pentru faptele sale, ci ne întrebăm cui îi va fi adresat următorul scuipat.

Sala Casei de Cultură mirosea a praf şi a speranţă. Era seară, dar ochii sclipeau. Zăreau lumina.Tinerii stau pe scări, bunicii îşi închid mobilele. Lumea se schimbă, dar nu-şi uită rădăcinile. Am uitat să fim împreună. Dan Puric se încăpăţînează să vorbească despre frumos. Un cavaler în cămaşă albă se războieşte cu maladiile lumii moderne: “Frumosul îl găseşti în memorie. Urîtul îl vezi în jur”.

La intrarea în Casa de Cultură a Studenţilor, 120 de fotografii rescriu istoria Universităţii Cluj. Atletul Ion Moina, revenit din exilul de la Sibiu, Nicolae Iorga urmărind alături de rectorul Iuliu Haţieganu o întrecere sportivă, primele imagini cu echipa de fotbal. “U” împlineşte 90 de ani şi nu şi-a pierdut farmecul. “Frumosul îl găseşti în memorie”. Amintirile i-au ţinut laolaltă pe fanii Universităţii. Bejania la Sibiu, Cupa din 1965, Gaudeamusul cîntat pe fiecare stadion din ţară. “U” nu este o echipă, este o idee”, îţi spune orice suporter îmbrăcat în alb şi negru.

Nu contează locul din clasament, nici cazul “Valiza”, nici drumul neasfaltat spre poarta arenei “Clujana”, nici epigonii ce joacă azi în locul lui Guga, Mircea Luca sau Ivansuc. Pe cei ce poartă şapca roşie nu-i leagă trofee, poveşti de succes. N-au auzit imnul Ligii Campionilor pe propriul stadion. Nici n-ar fi avut cum, pentru că bătrînul “Ion Moina” a fost dărîmat de buldozere şi înlocuit cu o promisiune. Fermă, dar tot promisiune. “U” Cluj e o stare de spirit, iar spiritul nu poate fi pervertit de “urîtul din jur”.

E seară şi Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj se goleşte uşor-uşor. Oamenii ies cu inimile pline şi trec pe lîngă pozele alb-negru ce mărturisesc povestea Universităţii Cluj. Dan Puric şi fotbalul, două leacuri pentru suflet.

“Naşul” a sfidat Timişoara prin declaraţiile de după finală

 ”Australia”, un documentar savuros prezentat la TIFF, surprinde povestea naţionalei de fotbal a oamenilor străzii ce a participat, în decembrie 2008, la “Homeless World Cup Melbourne”. O peliculă sinceră, autentică, fără înflorituri, despre experienţele unor timişoreni şi arădeni cărora sportul le oferă şansa de a se integra în societate. Una dintre scene, filmată după o înfrîngere, cînd ai noştri se acuzau unii pe alţii pentru greşelile comise în timpul meciului, se încheie cu o concluzie amară: “Responsabilitatea. Aceasta este problema noastră, a românilor”. 

Ştim faptele de la Tîrgu Jiu, am aflat cuantumul amenzilor încasate de fanii bănăţeni, am citit că Timişoara riscă să fie exclusă în sezonul viitor din Cupa României. OK, se impun sancţiuni, s-a ajuns prea departe. Ce spune Mircea Sandu? Pune paie pe foc: “Cred că acţiunea suporterilor a fost comandată”. Nu degeaba “Naşul” se trage de şireturi cu Platini. E un mare conducător, a rezolvat problema într-o frază. E un mesaj obraznic pentru suporterii unei echipe ce a fost faultată de FRF. TAS-ul a reparat o nedreptate la care federaţia a fost complice. Pentru bănăţeni, FRF este un inamic, iar federalii n-au catadicsit să le schimbe percepţia. Peluzei îi trebuia doar o scînteie pentru a exploda la Tîrgu Jiu. Se putea evita delegarea lui Cristi Balaj, acuzat de Marian Iancu că are o slăbiciune pentru CFR Cluj. O brigadă străină ar fi diminuat tensiunea. Băimăreanul a stricat finala, fluierînd aiurea. Ce spune Mircea Sandu? “Eu cred că arbitrajul a fost foarte bun”.

“Naşul” ne invită să ne amintim doar momentele frumoase, jocurile de lumini. Restul, nu e treaba lui. Îi cunoaştem stilul alunecos. Cînd îi reproşam că tolerează blaturile, ne invoca rezultatele “Generaţiei de Aur”. Cînd a intrat în joc DNA, el lucra deja pentru UEFA. Sînt dealeri de droguri la “Casa Fotbalului”? Am uitat că nu e poliţist?

De vină este legiuitorul, că nu a asprit sancţiunile pentru violenţă, şi Marian Iancu că i-a incitat pe fani. Federaţia nu e în culpă pentru că a doua competiţie a fotbalului nostru se diluează an de an. Multe echipe folosesc garniturile de rezervă, partidele se joacă deseori pe stadioane goale. Cupa e o spoială plătită cu bani mulţi de sponsor.

“Veţi culege iadul!”, i-a ameninţat Marian Iancu pe federali. Greşit! Timişoara va avea de pierdut dintr-un război de gherilă. Bănăţenii se pot răzbuna pe FRF, în iarbă, prinzînd grupele Ligii Campionilor sau ale Europa League. Dacă vor reuşi, nu-i va mai interesa ce spune Sandu.

Craiova a eşuat la finalul unui sezon promiţător

“De bucurie rar avurăm parte / În unele duminici pe la nunţi”. Tîrziu în noapte, imnul Universităţii Craiova, “Cîntec pentru Oltenia”, seamănă cu o doină de jale. 25.000 de fani au asistat miercuri la o execuţie în direct. N-au mai fost artificii, pentru că Wesley a stins focul “Ştiinţei”. Picioarele s-au împleticit în iarbă, mingea părea de plumb, iar amintirile deveniseră instrumente de tortură. Mîndră, tribuna n-a cedat, încît te gîndeai că, dacă suporterii “Ştiinţei” ar fi suflat deodată spre minge, balonul ar fi zburat în plasă. O utopie, desigur, ca şi ideea că în Bănie a apărut urmaşa Craiovei Maxima.

Au trecut trei ani de cînd Universitatea şi Unirea Urziceni promovau împreună în prima ligă. Între timp, Urziceniul s-a transformat sub bagheta lui Dan Petrescu în Prîslea cel voinic, iar “Ştiinţa” a rămas “Frumoasa din pădurea adormită”, jinduind după sărutul fotbalului mare. Unirea a remizat cu Hamburg şi a cîştigat un titlu. Universitatea a aruncat an de an buzduganul, vestindu-şi revenirea, dar nu s-a ţinut de cuvînt. Craiova musteşte de talent, Urziceniul înseamnă rigoare, profesionalism, disciplină. “Vedetă” rimează cu Florin Costea, în nici un caz cu Apostol sau cu Bilaşco. Unirea a fost o echipă adevărată, “Ştiinţa” o sumă de promisiuni. Nu întîmplător ialomiţenii au ridicat cupa ce răsplăteşte efortul colectiv, iar oltenii s-au consolat cu o distincţie individuală, trofeul de golgeter.

Bucşaru a avut răbdare cu Dan Petrescu, chiar dacă Unirea a încheiat primul sezon pe locul 10. Mititelu l-a mazilit pe Napoli după remiza cu Buzăul. Experimentul “Guardiola” n-a reuşit în Bănie. Craiova lui Gane a adunat doar trei puncte din trei meciuri. “Ştiinţei” îi lipseşte un conducător versat precum Meme Stoica, Balaci şi ceilalţi din staff au doar un rol decorativ. Mititelu are senzaţia că se pricepe la fotbal, dar pică examen după examen. Pentru olteni, locul 7 nu contează. Orgoliul lor nu acceptă mediocritatea. E povara pe care şi-a asumat-o finanţatorul juveţilor cînd, în 2005, alunga prădătorii şi număra jucătorii găsiţi în curte pe degetele de la o mînă: Bănică, Feleagă, Dănănae, Cl. Tudor şi Stoianof. Măcar pentru banii cheltuiţi, Mititelu trebuie să-şi schimbe stilul de lucru. Să facă un pas în spate şi să lase loc profesioniştilor.

Cînd Unirii i se va cînta imnul Ligii Campionilor, Universitatea o va lua din nou de la capăt. Craiova nu e doar reşedinţa perfectului simplu. Un suporter al “Campioanei unei mari iubiri” ştie să conjuge verbul “a aştepta”.

Ce a schimbat Răzvan? Priviţi-l pe vîrful lui Stuttgart!

Actorul Constantin Diţă a fost distribuit  în urma unui casting al casei de producţie care a realizat  spotul campaniei Gazetei “Nouă ne pasă de sport. Poate prea mult”. Întîmplător, seamănă mult cu Marica, dar asta a fost opţiunea casei de producţie. El ilustrează imaginea fotbalistului cu bani mulţi, dar fără conştiinţă profesională. Genul clasic, gelat, cu maşină scumpă şi o divă de braţ. Fante de Dîmboviţa, care folosea fotbalul ca afrodisiac pentru starlete. Ultima pe listă, Gina Pistol. Ciprian pierduse duelul cu Mario Gomez pentru un loc de titular în atacul lui VfB Stuttgart, devenise concurentul lui Poponeţ. Pentru prestaţiile lamentabile din ultimul sezon, site-ul goal.com. l-a inclus pe Ciprian Marica, alături de Vlad Munteanu, în cel mai slab “11″ din Bundesliga. 

În spotul “Gazetei”, Andrei Vochin îi cerea rezultate actorului care interpreta rolul starului de vestiar şi îl avertiza: “Sîntem cu ochii pe voi!”. Sîmbătă seară am fost cu ochii pe Marica. Mulţi microbişti n-au înţeles de ce Răzvan miza pe un cal mort, în loc să-i ofere o şansă lui Gigel Bucur. Dacă tot au fost sacrificaţi Cociş şi Tamaş, de ce Lucescu jr n-a mers pînă la capăt cu curăţenia? Răspunsul a venit rapid. Răzvan a moştenit darul tatălui său de a revitaliza fotbalişti plafonaţi. Lupu, Sergen şi Radu Niculescu au fost pariurile lui Il Luce. Răzvan i-a întins mîna lui Marica. Selecţionerul oferă încredere şi solicită în schimb devotament, responsabilitate, profesionism. Marica a înţeles. S-a luptat cu fundaşii, a fugit mult, a fost şi egoist, dar ce atacant nu e?, a marcat golul victoriei. Metamorfoza l-a uimit pe Mircea Lucescu:”Nu golul lui Marica m-a surprins, ci modul în care a alergat. Răzvan a reuşit să-l convingă să facă presing. Eu, la Şahtior, mereu am avut probleme cu el din cauza asta. Marica a fost excelent”.

Răzvan a cîştigat un jucător. E primul pas. Aşteptăm să ne recîştigăm echipa naţională. Nu vrem minuni, ci doar bun simţ şi tricouri transpirate. Olanda s-a calificat deja reamintindu-ne de meciul ruşinos de la Europene. Ne-am luat revanşa în faţa Lituaniei, urmează să ne reabilităm şi în faţa elitei. Domenech, ţi se pregăteşte ceva!

Selecţionerul a izbutit să-l energizeze pe superficialul Marica. Se poate şi aşa! Nu e o nebunie să facem din nou calcule pentru Mondiale. E anapoda să renunţi la luptă cînd îţi cîntă imnul. Cu Răzvan Lucescu, naţionala nu mai e o obligaţie, o sarcină de serviciu, o haltă spre Bamboo. Vii doar dacă îţi pasă.  

Dinamo îşi poate lua revanşa dacă va înţelege ce a greşit

Aţi văzut imaginile cu Emil Boc la antrenamentul Naţionalei? Treceţi peste secvenţele cu Stelea. Nici momentul decernării tricoului cu numărul 10 nu este important. Cîteva cadre ne-au dezvăluit lumea bolnavă în care trăim. Premierul stătea la taclale cu Mircea Sandu, iar zeci de ziarişti, cameramani şi fotoreporteri se călcau pe bătături să nu rateze vreo vorbă de “duh”. În spatele zidului viu, Chivu, Marica şi Răzvan Lucescu erau doar nişte siluete în iarbă. Fotbaliştii şi antrenorul trecuseră pe planul doi, deveniseră cantităţi neglijabile.

Duminică, la meciul Dinamo-Braşov, GSP TV a realizat minutul de aur al transmisiei cînd acţionarii dinamovişti au părăsit loja. Trăirile lui Borcea, camuflat în fotoreporter, au fost savurate de sute de mii de microbişti. Dinamo asigura circul, Braşovul miza pe fotbal.

După ce Balaj a fluierat finalul, consfinţind că Dinamo a pierdut titlul, un hohot de rîs a răsunat în noapte. Pentru suporterii echipelor rivale, chiar şi pentru microbiştii de duminică, nu Dinamo pierduse campionatul, ci Borcea. El se bătea cu pumnul în piept că are cel mai puternic lot, el ironiza rivalii, el dănţuia ca Shakira la victorii, tot el lua caimacul mediatic şi la înfrîngeri. Lui i-a dedicat Sorin Frunză imnul Ligii Campionilor, în autocar, la Timişoara.

Fotbaliştii şi Rednic au căzut în capcană. Li s-a inoculat ideea că sînt invincibili, că Borcea le poate nivela traseul. După ce DNA-ul a schimbat tactica de joc, echipei i s-a cerut să-şi ia soarta în mîini. Era prea tîrziu, îşi pierduse reflexele.

Campionatul nostru nu va mai fi la fel după eşecul lui Dinamo. Castelul iluziilor a făcut implozie în “Ştefan cel Mare”. Se vorbeşte de “curăţenie” şi de un nou “proiect”. E oare Borcea arhitectul potrivit pentru această construcţie? E timpul ca şefii să facă un pas înapoi, pentru a lăsa loc echipei să se desfăşoare. Acţionarii trebuie să urmeze modelul brevetat de Bucşaru. Promitem că vom suporta cu demnitate despărţirea.

Decizia Comitetului Executiv al FRF de a obliga cluburile să treacă 8 jucători români pe foaie din noul sezon o avantajează pe Dinamo. Se impune o selecţie riguroasă. Să rămînă profesioniştii, să plece finii şi chefliii. Umilită, tribuna alb-roşie aşteaptă revanşa. Cine nu simte durerea peluzei, nu e pregătit pentru următoarea luptă. Un lucru e sigur: Dinamo va lua titlul cînd camerele de luat vederi vor căuta mingea, nu loja.